Am participat la Marșul pentru viață în București și sunt foarte impresionată și acum de organizare, de participarea masivă – rod al unei promovări foarte inteligente și creative – de implicarea și seriozitatea voluntarilor, de calitatea participanților, peste o mie cu siguranță, tineri în general, cred că de la liceeni până la „postuniversitari” și multe familii tinere cu copii, de materialele de promovare numeroase și foarte bine realizate. Da, cred că acești tineri pot salva copii, pot salva femei de la fapte groaznice și regrete amarnice, pot face lumea mai bună și de aceea trebuie să-i sprijinim, indiferent de generația din care facem parte, gândindu-ne la viitorul copiilor, al familiei și al națiunii noastre
Felicitări organizatorilor Asociața „Studenți pentru viață” și, desigur Președintei Alexandra Nadane (am văzut hotărâre, asumare, energie, aplicare practică), mulțumim artiștilor de top Vlad Mirică și Paula Selling, care ne-au alintat auzul și ne-au hrănit sufletul și am o sugestie pentru organizatori: Ce grozav ar fi un „Imn pentru viață ”, pentru ca Marșul pentru viață și toate acțiunile dumneavoastră să aibă voce, să se audă. Ce minunat ar fi ca mii de oameni în marș să cânte imnul vieții, sa fi cântat cu toții, la spectacol, imnul! Să fie un clip video promovat pe internet, să cântat în cât mai multe locuri!
Vă propun să inițiați un concurs deschis, pe pagina dumneavoastră, să primiți idei, texte, melodii, nu numaidecât în forma completă, ați putea publica fraze, fragmente, să fie chiar completate de alte și alte persoane, PARTICIPAREA e foarte importantă. Bineînțeles un juriu profesionist, compozitori și interpreți profesioniști pe care deja îi aveți în preajmă, dar și alții, pot decide și finaliza imnul. Apoi imnul cântat, înregistrat, clip difuzat și la anul, toată lumea la marș cu foaia cu textul în mână, 50-60 de băieți și fete care știu și pot cânta f bine ( de la Teologie, conservator, colegiu) rispiți în coloană, răsună Bucureștiul și toată țara. Ce ziceți? Și, bineînțeles, facem rost și de ceva amplificatoare măcar pentru staționări.
Doamne ajută!
sociolog Teodora Mîndru
mart. 26, 2016 @ 14:41:56
Marșul pentru viață în București – un succes

mart. 27, 2016 @ 07:53:14
multumim ! Ne bucuram sa stim aceste detalii de la dvs. Sa dea Dumnezeu ca sa se ia aminte la mesajul acestui mars si sa se schimbe destinul Romaniei.