Potrivit unui comunicat al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, clerul și credincioșii din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord urmăresc cu multă atenție și îngrijorare evoluția acestor cazuri exprimând mâhnirea față de prelungirea suferinței familiilor Bodnariu, Nan și a altor familii de români.
Prezent la manifestațiile organizate la Oslo, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a declarat:
„Reafirmăm convingerea că familia este cadrul cel mai potrivit pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor și considerăm că dragostea părintească este cea care oferă echilibrul emoțional de care copiii au nevoie. Orice separare a copiilor de părinți este prin ea însăși o traumă a cărei consecințe pe termen mediu și lung pot fi foarte greu de apreciat.
Situația în care se află familiile Bodnariu, Nan și alte familii de români ne îngrijorează și ne manifestăm mâhnirea față de prelungirea acestor suferințe. Creșterea și educarea copiilor este un drept fundamental al oricărei familii. Separarea copiilor de părinți, traumatizantă prin ea însăși, nu poate fi acceptată ca fiind o măsură luată în interesul copiilor. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu familiile aflate în suferință. Mărturisesc faptul că sunt impresionat de responsabilitatea și determinarea de care acestea dau dovadă. Îmi exprim și eu durerea față de prelungirea măsurilor de separare a copiilor de părinți și afirm cu toată convingerea că iubirea familială nu poate fi niciodată înlocuită cu o încadrare instituțională.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
apr. 18, 2016 @ 16:05:22
Reblogged this on ANA TATAR ANDRAS.