Am trimis Președintelui României, Prim-ministrului și Președinților celor două Camere ale Parlamentului invitația oficială de a se alătura susținătorilor propunerii legislative de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei.

Foto Antena3

Coaliția pentru Familie :

Am trimis Președintelui României, Prim-ministrului și Președinților celor două Camere ale Parlamentului invitația oficială de a se alătura susținătorilor propunerii legislative de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei.

Celor patru oficiali li se solicită și să sprijine „adoptarea propunerii legislative, pentru a facilita astfel poporului român exprimarea opțiunii sale suverane prin referendum național.”

În scrisoarea semnată, alături de președintele Comitetului de inițiativă, și de președintele celei mai importante federații de organizații românești din diaspora, Federația Asociațiilor Românești din Europa (FADERE), este semnalat faptul că „din cauza unor prevederi legale anacronice și discriminatorii, românii cu domiciliul în străinătate nu se pot înscrie pe listele de susținători ai propunerii legislative.” Semnatarii solicită cu această ocazie factorilor de decizie reformarea și relaxarea legislației privind inițiativele cetățenești în România.

Vă vom informa cu privire la răspunsurile celor 4 oameni de stat.

Coaliția pentru Familie http://coalitiapentrufamilie.ro/…/presedinte-prim-ministru…/

invită cei mai importanți oameni din stat să semneze propunerea legislativă de revizuire a Constituției pentru ocrotirea familiei

Coaliția pentru Familie a trimis Președintelui României, Prim-ministrului și președinților celor două Camere ale Parlamentului invitația oficială de a se alătura susținătorilor propunerii legislative de ocrotire a familiei.

„Vă invităm să vă alăturați celor circa 3 milioane de cetățeni români care au semnat listele de susținători ai propunerii legislative de revizuire a articolului 48(1) din Constituția României”, se arată în scrisoare.

„Contăm totodată pe ajutorul și pe mijlocirea dvs. pentru ca, în îndeplinirea prerogativelor constituționale, să sprijiniți adoptarea propunerii legislative, pentru a facilita astfel poporului român exprimarea opțiunii sale suverane prin referendum național.”

În scrisoarea semnată, alături de președintele Comitetului de inițiativă, Mihai Gheorghiu, de președintele celei mai importante federații de organizații românești din diaspora, Federația Asociațiilor Românești din Europa (FADERE), Daniel Tecu, este semnalat faptul că „din cauza unor prevederi legale anacronice și discriminatorii, românii cu domiciliul în străinătate nu se pot înscrie pe listele de susținători ai propunerii legislative.” Semnatarii solicită cu această ocazie factorilor de decizie reformarea și relaxarea legislației privind inițiativele cetățenești în România.

Scrisoare Președinte, Prim-ministru, Președinți Camere Parlament

SURSA – http://coalitiapentrufamilie.ro/2016/04/22/presedinte-prim-ministru-presedinte-senat-presedinte-camera-deputatilor-revizuirea-constitutiei/

Pagina FACEBOOK – https://www.facebook.com/coalitiapentrufamilie/?fref=ts

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: