Daniel Buda: Intervenție în plenul Parlamentului European pentru familia Bodnariu

În această seară am susținut o intervenție în plenul Parlamentului European, în cadrul dezbaterilor pe marginea Protejării interesului superior al copilului mai ales în cazul adopțiilor transfrontaliere. La dezbatere a fost prezent și Comisarul European pentru Justiție, doamna Vera Jourova, care a expus punctul de vedere al Comisiei pe acest subiect.

Este un subiect extrem de delicat, în condițiile în care există state care recunosc căsătoria persoanelor de același sex, iar unele state permit chiar și adopția copiilor. Ar putea fi oare posibil ca un copil dintr-o țară care nu recunoaște astfel de parteneriate cum ar fi România să fie totuși adoptat de o astfel de familie?! Teoretic da, dar totuși trebuie luate măsuri ca astfel de situații să nu apară niciodată. Tocmai de aceea, am susținut în intervenția mea și prin amendamentele depuse, obligativitatea de a respecta fundalul cultural al persoanei adoptate. Nu în ultimul rând, am vorbit și despre Norvegia și sistemul de protecție al copilului și abuzurile comise de aceasta.

Vă redau mai jos intervenția susținută:

„Investiţia în copii este de fapt o investiţie în viitorul societăţii noastre iar creşterea şi educarea acestora în condiţii decente si sigure trebuie să fie permanent în atenția tuturor, indiferent unde se află.

Comisia şi Consiliul trebuie să găsească pârghiile necesare prin care să asigure existența unor garanţii suficiente că interesul copilului este protejat în cazul unei adopții transfrontaliere.

Este extrem de important ca înastfel de situații, copiii să aibă posibilitatea de a menţine legătura cu fundalul cultural, de a învăţa şi de a folosi limba maternă.

Autorităţile implicate în procedurile de îngrijire a copiilor trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a evita ca fraţii să fie separaţi. Comisia si Consiliu trebuie să identifice mecanisme care să garanteze protejarea intereselor copiilor, cetățeni europeni și atunci când aceștia trăiesc în afara spațiului Uniunii Europene.

Și vorbim în special de țări terțe dar care sunt beneficiare ale unor acorduri economice și comerciale cu Uniunea Europeană, cum ar fi de exemplu Norvegia.

Această țară încalcă în mod flagrant valorile morale și sociale ale Uniunii Europene privind familia. Astfel, un copil de numai trei luni aflat în perioada de alăptare poate fi separat de familia sa biologică și dat în ingrijirea unei alte familii, fără o decizie judecătorească și doar în baza unei decizii administrative, pentru motive de cele mai multe ori nefondate, ceea ce desigur este inadmisibil.”

DANIEL BUDA, cu o zi inainte:

Abuzurile Barnevernet vor fi discutate în cadrul delegaţiei Parlamentului European cu Norvegia!

Înainte ca abuzurile Barnevernet asupra familiei Bodnariu să fie discutate în plenul Parlamentului European, acestea se vor discuta în cadrul delegaţiei cu Norvegia.

Un pas important făcut în continuarea efortului nu doar de reîntregire a familiei Bodnariu dar şi pentru a atrage atenția asupra sistemului deficitar de protecție a copilului şi nu în ultimul rând de a determina Norvegia să îşi schimbe acest aşa-zis serviciu care permite separarea de părinți chiar şi a copiilor de 3 luni în procesul de alăptare de la sânul mamei, fără o decizie a instanţelor de judecată doar în baza unei decizii administrative şi fără motive reale.

Norvegiei nu i se poate permite să fie partener al UE, beneficiară a numeroaselor acorduri economice cu aceasta dar în acelaşi timp să încalce principiile şi valorile UE privind familia şi drepturile copilului de a creşte împreună cu părinții biologici.

4 comentarii (+add yours?)

  1. mariana
    apr. 28, 2016 @ 16:58:14

    Interventie in PE degeaba si fara rost. asa ca sa-si faca reclama acest parlaemetar roman. Norvegia nu este in UE si o doare in placheu. Ar durea-o daca statul. roman s-ar comporta ca statul indian .In acel caz Norvegia a dat inapoi copii fara niciun comentariu si rapid

    • Avram
      apr. 28, 2016 @ 19:02:43

      Mariana,
      Se incearca pe toate caile pentru ca copiii sa fie reantorsi familiei Bodnariu si celorlalte familii care au ramas fara copii fara nici un motiv intemeiat.
      God bless you.

  2. hermina
    mai 21, 2016 @ 18:58:59

    SUNT UNA DINTRE MAME CARE MI S_A SMULS COPILUL DE LA SAN DATORITA FAPTULUI CA IMI PLANGE>AM COPILUL CEL MARE PE CARE DUMNEZEU M_I LA LUAT LOCUIESC IN DANEMARKA VA ROG AJUTATI_MA SA_MI IAU COPILUL

    • Avram
      mai 21, 2016 @ 22:44:12

      Hermina
      Daca ai putea sa ne scrii mai mult despre situatia prin care treci. Poti sa ne trimiti prin email si vom publica pe acest blog despre necazul prin care treci. Email-ul nostrum este rodiagnusdei@gmail.com. Dumnezeu sa fie cu tine…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: