Gabi Zagrean – Caut un om care zice: pleacă de la mine!

Caut un om care zice: pleacă de la mine!

– Luca 5 v1-11

Gabi Zagrean1 Pe când* Se afla lângă lacul Ghenezaret şi Îl îmbulzea norodul ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu,
2 Isus a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieşiseră din ele să-şi spele mrejele.
3 S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon, şi l-a rugat s-o depărteze puţin de la ţărm. Apoi, a şezut jos şi învăţa pe noroade din corabie.
4 Când a încetat să vorbească, a zis lui Simon: „Depărteaz-o* la adânc şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.”
5 Drept răspuns, Simon I-a zis: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic, dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!”
6 După ce le-au aruncat, au prins o aşa de mare mulţime de peşti că începeau să li se rupă mrejele.
7 Au făcut semn tovarăşilor lor, care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Aceia au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde corăbiile.
8 Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă* de la mine, căci sunt un om păcătos.”
9 Fiindcă îl apucase spaima pe el şi pe toţi cei ce erau cu el din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
10 Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon. Atunci, Isus a zis lui Simon: „Nu te teme; de acum* încolo vei fi pescar de oameni.”
11 Ei au scos corăbiile la mal, au lăsat* totul şi au mers după El.

Intr-o lume in care toti il vor pe Dumnezeu pentru un interes imediat, pentru interese mai indepartate, cineva-I spune lui Isus, prabusit in lacrimi: Pleaca de la mine, ca eu sunt un mare pacatos…- denota ca persoana asta a ajuns la un punct inalt al cunoasterii lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cred ca suntem in aceasta seara aici pentru ca sa descoperim in noi, poate ca, un timp in care trebuie sa ne reintoarcem in anumite stari de smerenie si prabusire in care cu adevarat sa vedem cine este Isus. Cine este Dumnezeu si cine este persoana Duhului Sfant  care vrea sa vina sa ne atinga in seara aceasta sa ne elibereze, sa ne mantuiasca, sa ne ierte, sa ne vindece, sa ne ia si sa ne puna in slujba Lui ca in urma sa fim capabili ca intr-o prabusire totala sfanta , lipsita de aroganta si mandrie  sa ne poata lua Isus in mana Lui si sa-ti spuna: Nu te teme pentru ca de astazi te fac un om, o persoana inalta si prin tine sa salvezi alti oameni…….

 

VIDEO by prediclive

 

Reclame

Un comentariu (+add yours?)

  1. Estera Ciama
    mai 15, 2016 @ 01:19:43

    Glorie Lui Isus !

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: