Gânduri din Ortodoxie – Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe

Photo credit

Photo credit

Dacă în urmă cu câteva decenii lua naştere o mişcare de emancipare a homosexualilor, care lupta pentru acordarea de drepturi unei minorităţi sexuale oprimate social şi extrem de nefericite, astăzi această mişcare s-a transformat într-o putere politică colosală, în spatele căreia se află o ideologie totalitară cumplită care urmăreşte înrobirea întregului mapamond sub masca toleranţei faţă de păcat.
Astăzi homosexualii nu mai luptă pentru drepturi, ci pentru … privilegii, iar în această luptă nedreaptă şi inegală se încalcă flagrant libertăţile mult trâmbiţate ale societăţii umane moderne: libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea religioasă şi nu în ultimul rând drepturile oricărui cetăţean care nu are ‘fericirea’ de a fi homosexual sau a gândi ca un homosexual.

În realitate, astăzi aceste libertăţi au ajuns istorie: manualele le prezintă ca libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, dar în plan concret legislaţia se îndreaptă deja către eradicarea lor totală. În scurt timp nu vor mai exista decât drepturile … homosexualilor şi ale adepţilor lor.

Continuare aici – https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/05/17/homosexualitatea-a-ajuns-la-portile-bisericii-ortodoxe/

Reclame

Florin Barbu – PROTEST – ZIUA 26 – 27 – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți cei care în fiecare zi îmi aduc o rază lumină.

Florin Barbu Protest ZIUA 26-27

Fratilor, rugati-va pentru Florin Barbu, arata foarte slabit si are nevoie de rugaciuni fierbinti de sustinere. Dumnezeu sa-l intareasca si sa-i dea biruinta…

Ziua 26- 27 Ziua 8-9 Protest Normal
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți cei care în fiecare zi îmi aduc o rază lumină.
39 Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învăţătorule, ceartă-Ţi ucenicii!”
40 Şi El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele* vor striga.”

Dumnezeu e taria mea

Când mergem pe invers … la ce să ne așteptăm? Pastor Cigher Sorin

Romania question mark

…..Generația de astăzi se ia la trântă cu Dumnezeu! A uitat de valorile sacre transmise de părinți, de bunici și de avertismentele regăsite în toată literatura, referitoare la consecințele unei vieți imorale…..

Când mergem pe invers … la ce să ne așteptăm?

Sorin CigherNu departe de camera copiilor tăi, de sălașul familiei tale fericite, observi o persoană care se joacă, aruncă dintr-o mână în alta o grenadă, zâmbește și-și grăbește mișcările, sub pretextul că-ți distrează copiii, că le dorește binele. Gesturile lui îți îngheață sângele în vene, fața îți devine albă ca varul, nu știi ce să faci, intri în panică, scormonești mintea după o soluție rapidă, însă deja te și vezi pe lumea cealaltă… Se pune întrebarea: cine-i inconștientul? Tu sau cel care dansează pe butoiul de pulbere cu chibritul în mână? Mă întreb într-un mod sincer: noi, care ne protejăm familiile prin mijloacele învățate din bătrâni, noi, părinții tradiționali, cu mentalități arhaice avem o gândire anormală, sau suntem considerați „pe invers” în raport cu noile tendințe care ni se impun?

La o scară mai mare, asemănător imaginii create de jonglerul din curtea casei, asistăm la joaca mondială a unor ,,apărători” ai drepturilor omului, care își apără, de fapt, doar drepturile lor ca minoritate și ne râd în față, fiindcă au reușit să ne păcălească din nou. Câștigă tot mai mult teren, își serbează succesul, își ating scopul. Un reprezentant al acestor mișcări, minoritare, pe care l-a luat gura pe dinainte, spunea zilele trecute: Chiar nu vă dați seama că urmărim să distrugem familia? Chiar așa, suntem chiar atât de naivi, sau dezinteresați de nenorocirea ce amenință să ne cuprindă casele?

Generația de astăzi se ia la trântă cu Dumnezeu! A uitat de valorile sacre transmise de părinți, de bunici și de avertismentele regăsite în toată literatura, referitoare la consecințele unei vieți imorale. Nu ne mai pasă de normele trasate de Cel care ne-a creat și știe cum funcționăm și ignorăm toate semnalele de alarmă pe care Dumnezeu ni le oferă. Ultimatumul a fost dat, mesajul lui Iona de altădată a fost transmis, dar pocăință nu se vede, așa că nu ne rămâne decât să asistăm la repetarea istoriei în asemena circumstanțe, străzi făcute scrum ca în Gomora, foc și pucioasă ca în Sodoma. Oare doar fumul resimțit în ochi și mirosul de cadavre carbonizate ne mai pot trezi din amorțeala ce ne-a cuprins?

Dragi români, nu vă semnați sentința de condamnare la moarte! Nu negociați principiile divine! Nu fiți indiferenți față de cei care au descoperit o altfel de moralitate, de familie, de căsnicie, de viață. Stimați politicieni, nu vă înrolați în armata celor care vor să-L elimine pe Dumnezeu din educație, din familie, din țară, nu fiți lacomi după popularitate și nu vă aliniați cu mentalitatea occidentală. Gândiți-vă că Dumnezeu urcă și coboară în funcții pe cine dorește El! Nu vă bazați pe cârjele putrede ale unor experți în dizolvarea valorilor moral-creștine… Mai bine fără mandat și cu mintea liniștită, mai bine dormiți pe-o pernă moale, aceea a conștiinței curate, decât să faceți un pact nesemnificativ ca gest, dar de o importanță extremă pentru noi și generațiile viitoare. Implicați-vă în a apăra cu demnitate valorile familiei. Spuneți NU Sodomei și Gomorei, dezastrului, pedepsei divine! Spuneți DA protecției și ocrotirii familiei de către întemeietorul ei, singurul Dumnezeu!

Avem nevoie de unitate, de discernământ, de oameni demni de numele de CREȘTIN, pe care îl poartă! Avem nevoie de oameni care să-și apere valorile cu capul sus, cu pieptul scos, chiar cu prețul străpungerii lui de gloanțele oarbe ale ,,mielușeilor” cu rânjetul de lupi fioroși! Fiți bărbați! Fiți puternici! Fiți gata să-L reprezentație pe Creator cu cinste! Nu vă fie rușine de El! El dorește o națiune unită și cu o viață curată! El nu vrea să aducă blestemul peste țară… El nu dorește să transforme în cenușă orașele și satele țării noastre, dar dacă nu suntem în stare să ne ridicăm glasul și să spunem NU – homosexualității, ne așteaptă soarta Sodomei și a Gomorei! Dacă urmăm trendul Occidentului și cedăm presiunii, numărătoarea inversă a început și clepsidra s-a întors cu susul în jos. Nu ne rămâne decât să așteptăm scurgerea timpului și prăbușirea dezastrului peste noi! Nu avem timp de pierdut! Nu ne trebuie nenorocire peste națiunea română! Nu vrem gunoaiele occidentale! Nu ne trebuie îndobitocire! Nu acceptăm directive ale unor pseudocreștini, care nu mai cred în niciun Dumnezeu! Nu dorim să urmăm sfaturile care ne obligă să înghițim otrava și să ne aruncăm de bună voie în cuptorul cu foc al iadului! Hristos ne-a ridicat standardele de viață, El ne-a ridicat moralul, El a făcut oameni din noi, El ne-a dat o nouă direcție, El ne-a binecuvântat familiile, El ne-a adus fericirea în sânul celor dragi, a pus în noi o parte din El, cu Hristos vrem să mergem înainte! Pe El dorim să ni-L facem Ghid permanet!

Așadar, dragi creștini, este vremea să ne unim sub autoritatea lui Hristos! Este timpul să scoatem gunoaiele și să le aruncăm din fața ochilor noștri și a copiilor noștri! A sosit momentul să nu dormim, că dacă o facem, nu ne mai trezim niciodată, sau dacă ne trezim, ne vom trezi lângă niște monștri care ne vor distruge caracterele, viețile, familiile etc. Acești monști ne vor viola copiii, vor aduce dezastrul pe ulițele noastre și vom aiuri de atâta rău care se va răspândi peste noi!

Nu ajutați la declanșarea grabnică a mâniei divine! Grăbiți revărsarea din plin a binecuvântărilor cerești!

Pastor, Cigher Sorin – Sibiu

Professor Marianne H. Skanland’s Discourse at Anti-Barnevernet Protest in Oslo June 11th 2016

Professor Marianne H. Skanland spoke today at a anti-Barnevernet rally held in OSLO, Norway giving a blueprint of what it should look like if Barnevernet were to set things right and operate lawfully both from a legal standpoint and from a moral standpoint.

May Norway read and restructure before more children’s lives are destoryed and marred forever.

Delight in Truth

DSCN0346

Barnevernet – what must happen now?

(source mhskanland.net) 
••
Speech held at Eidsvolls plass before Stortinget (the Norwegian parliament)
in Oslo, on 11 June 2016
••

What must be done for Norway to achieve a child protection service which protects children?

We have come some way in that many more thousands of people, in many countries, now know how the Norwegian system operates to the detriment of children and parents.
What is the next thing we need?

*

Let us think back to the last local elections. There was a trial project going in some municipalities: Young people down to 16 were allowed to vote.
Very well.
At the same time these 16-year-olds are not allowed to decide where to live? At least not if Barnevernet has confiscated them. Barnevernet holds them by force until they are 18.

So what must happen?

The government must announce something we can call…

Vezi articolul original 563 de cuvinte mai mult

Album FOTO 2 – PROTEST Anti Barnevernet in OSLO, NORVEGIA 11 iunie 2016

Aprecieri pentru Mihai Dragoman pentru participarea la protestul de astazi si pentru toate fotografiile postate, mai ales multumim pentru poza cu Mihaela Nan, mama (si tatal) la care ne gandim zilnic si ne rugam ca Dumnezeu sa lucreze si sa reintregeasca si aceasta familie.

VEZI si Album Foto & Video –  PROTEST Anti Barnevernet in OSLO, NORVEGIA 11 iunie 2016

Mai multe poze aici –

Tineri Romani din Adelaide antiBarnevernet si pentru FLORIN BARBU – Adelaide (Australia) – United Against Barnevernet

FOTO Adelaide - United Against Barnevernet

FOTO Adelaide – United Against Barnevernet

In 11 iunie, tineri romani din orasul Adelaide s-au intalnit sa sprijineasca protestul din OSLO pentru familiile care sufera din cauza Barnevernet si in sustinerea familiilor din ANGLIA…

Some of the Romanian youth in Adelaide is supporting the Oslo protest and families suffering in UK’s CPS.

Will you show your support too? Let’s do this! 💛#June11 #BarbuFamily #letthechildrenbesetfree#StopBarnevernet!

Ellen Nichitean:

 We are fuming with diagrace over the Barnevernet system in Norway!

Today many people are joining together in Oslo to voice out their disapproval of the Norwegian CPS, Barnevernet.
Return Diana and Andy to Florin Barbu!
Stop taking the children away from their parents!!!

Te întrebi dacă mai are rost să te implici în organizarea unui meeting sau să participi la un meeting pro-familie?

Cupa Europeana FOTO Simona Havristiuc Sustinere a fam. Barbu

Eşti cumva în situaţia mea? Te întrebi dacă mai are rost să te implici în organizarea unui meeting sau să participi la un meeting pro-familie? Răspunsul meu pentru mine şi pentru tine este categoric DA. Are rost pentru pentru tine şi pentru alţii. Are rost pentru conştiiinţa ta, pentru relaţia ta cu Dumnezeu, pentru familia ta, pentru copiii şi nepoţi tăi, pentru familiile care suferă, pentru unitatea cu ceilalţi creştini, pentru mesajul care trebuie transmis societăţii civile şi pentru multe altele.
Vă îndemn pe toţi să ne întărim mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi. Vă chem să ne rugăm şi acolo unde este posibil să ne implicăm. Să ne unim şi să transmitem un mesaj ceresc cu rezonanţă mondială.

Dumnezeu continuă să iubească familia. Să o iubim şi noi şi să ne deschidem gura pentru ea. Domnul Isus a stat pe cruce pentru toţi, inclusiv pentru copiii noştri. Să nu îi lăsăm pe mâna altora. Să îi păstrăm lângă noi şi să îi creştem în învăţătura Evangheliei. Mântuitorul a biruit perseverând! Să îl imităm deoarece numai cine luptă poate sărbători victoria!

Simona Havristiuc

Album FOTO – VIDEO – PROTEST Anti Barnevernet in OSLO, NORVEGIA 11 iunie 2016

A fantastic day in Oslo with Tomáš Zdechovský and hundreds of other justice fighters:) FOTO Marius Reikerås

A fantastic day in Oslo with Tomáš Zdechovský and hundreds of other justice fighters:) FOTO Marius Reikerås

IN VIDEO – Cristian Cazacu sings ‘Let the children be set free’.

(TRADUCEREA sub textul original)
LET THE CHILDREN BE SET FREE© Cristian Cazacu 2015-2016

Refrain:
://Let the children Be set free!
://Let the children Come to Me! /x2

To their father, To their mother,
To their home, Their family.
://Let the children Be set free!
Walk on water, Move the mountains,
Shout it out for all to hear.
Break the silence, Stop the violence,
Love is stronger than our deepest fear.

Children taken, Hearts are breaking,
God is counting every tear.
Right the wrong Before too long.
Home is where we all belong.

Refrain No way, no way, no way!
://No way we gonna walk away!
No way! No way!/x2
://Let the children, Sing their song,
In their weakness, In their meekness,
‘n powerlessness they are strong!/x2
Refrain __________________________

Lăsați copiii să fie eliberați © Cristian Cazacu, 2015-2016

Refren: : // Lăsați copiii Să fie eliberați!
: // Lăsați copiii Să vină la mine! / x2

La tatăl lor, La mama lor,
La casa lor, La familia lor. : //

Lăsați copiii Să fie eliberați!
Mergem pe apă, Mutăm munții,
Strigați-o tare ca toți să audă.
Rupeți tăcerea, Opriți violența,
Dragostea este mai puternică
decât frica noastră cea mai profundă.

Copiii luați, Inimile sunt rupte,
Dumnezeu de numără fiecare lacrimă.
Îndreaptă ce-i greșit
Înainte să ia prea mult timp.
Acasă este locul unde aparținem toți.

Refren
În nici un caz, în nici un fel, în nici un fel!
: // În nici un fel vom pleca!
În nici un caz! În nici un caz! / X2
: // Lăsați copiii, Să-și cânte cântecul lor,
În fragilitatea lor, În blândețe lor,
În vulnerabilitatea lor ei sunt puternici! / x2<

Comunicat privind Conferința Pastorală organizată de Universitatea Emanuel din Oradea

Comunicat privind Conferința Pastorală organizată de Universitatea Emanuel din Oradea
Paul Negrut, Vicepresedinte cu educatia UBCBR
Emanuel Tundrea, Echipa de slujire UEO

Oportunitatile, provocarile si poverile slujbei pastorale ne motiveaza sa continuam partasia noastra in studiu, rugaciune si colaborare pentru a cauta impreuna raspunsul Domnului la nevoile bisericilor. De aceia, cu mult drag va invitam si in anul acesta la Conferinata Pastorala si…

Aflati mai mult aici – http://revistacrestinulazi.ro/2016/06/comunicat-privind-conferinta-pastorala-organizata-de-universitatea-emanuel-din-oradea/

Europarlamentarul Tomas Zdechovsky si Cristian Cazacu vor protesta in Oslo, Norvegia

Tomas Zdechovsky Protest OSLO, NORWAY

Prague, Oslo:
On Saturday, June 11th, long prepared demonstration against practices of Norwegian CPS, Barnevernet, will be held. Norwegian organizers, with whom is Tomas Zdechovsky, member of European Parliament, estimates that over 1000 people should participate. Symbolic for this protest will again be broken roses which will represent devastated childhood of hundreds of forcibly taken from thein families and unnecesarily isolated.

Tomas Zdechovsky from Czechia will be there to remind destiny of Michalaks boys and unlawful procedure of Barnevern against this Czech family. „I believe that Eva’s case will be among those which Norwegian government backwardly look through following its public promise from December,“ Tomas Zdechovsky said before demonstration. He wrote a personal letter to Minister Solveig Horne two months ago joining previous plea written by Jitka Chalankova, member of Czech Parliament, and lawyers of Eva Michalakova, demanding that Mrs. Secretary should queue the Michalaks family case between those to be probed again.

Romanian singer Cristian Cazacu will also be present in Norway. He sang the song Let the children be set free, which became hymn of fight for returning children wrongfuly taken by force from their biological parents. It was the Romanian family of Bodnariu that won her more than half-year fight over its five children against the Barnevern.

https://www.youtube.com/watch?v=b5cEZ2iemz0

„CPSul Norvegian intotdeauna va gasi ceva gresit odata ce a pus piciorul in prag….” Steven Bennett

foot-in-door1-Terry-L-Hansen

READ ABOUT THIS CASE at DELIGHT IN TRUTH – https://delightintruth.com/2016/06/09/barnevernet-observed-my-daughter-hugging-me-a-lot/

Barnevernet a observat fata mea ca ma imbratiseaza prea mult

„CPSul Norvegian intotdeauna va gasi ceva gresit odata ce a pus piciorul in prag.
Acesta este unul din multele motive nebune pe care Barnevernet il da, in prepararea cazurilor ca este inevitabil sa smulgi si sa insfaci copilul de la mamica si taticul lui.
Acesta este un extras din acest articol:
TDupa experienta mea cu Bv, e mai bine doar sa pleci din Norvegia daca vreodata ajungi implicat cu ei. Daca nu exista probleme evidente, ei vor afla una pe care sa cladeasca. Daca ei nu afla una, o vor inventa si vor cauta dovezi ca sa isi sustina minciuna. In anii mei de contact, ei au implementat „indrumare” si „masuri de ajutor” dar inca nici azi nu au definit adecvat, exact de ce anume sunt ei ingrijorati…” – Steve Bennett

As raspunde eu – bani, de aia sunt ingrijorati, si cu gandul la bani nu mai vad cat rau fac cu grija sa adune cat mai multi.

Traducere –Pro Bodnariu

ENGLISH

Steven Bennett:

Norway’s CPS will always find something wrong with a family as soon as they have one foot in the door.

This is one of many crazy reasons barnevernet will give, in preparing the asset (child) for its inevitable snatch and grab away from his/her mummy and daddy.

This is an excerpt from this short article:

…According to my experiences with bv, it’s better to just leave Norway if you ever get involved with them. If there’s no obvious problem they’ll find one to escalate. If they don’t find one they’ll invent one and look for evidence that could support it. In my year(s) of contact, they were implementing “guidance” and “help measures” but still even now have not properly defined what they have been concerned about…

 

Marea Britanie e una din putinele tari Europene unde adoptia fortata e practicata

Eugene Lukjanenko CPS England

Marea Britanie e una din putinele tari Europene unde adoptia fortata e practicata.
Asistentii sociali au permisiunea sa ia copiii de la parintii despre care ei cred ca nu pot oferi grija adecvata.
Dupa ce un documentar a fost transmis pe canalul de televiziune RT, nu cu mult timp in urma in acest an, Lukjanenko a pierdut acum dreptul de a-si vedea fiul, datorita incercarii de a aduce in atentia mediei ce s-a intamplat cu fiul sau.

Canalul RT a venit cu bunavointa si a facut un film „Adoptia fortata in UK”.
Ne-au luat interviu mie si fiului meu. Fiul meu ducea o viata buna. Canta la pian, mergea la o scoala rusa, totul era bine.
Au fost pur si simplu speriati ca azi Rusia va arata lumii ce se intampla cu fiul meu meu, pentru ca nici o alta companie britanica nu ar face-o, pentru ca nu le este permis sa interferze cu serviciile de protectie sociala.
S-a spus ca mostenesc trauma holocaustului de la tatal meu si din cauza acestei traume psihilogice nu pot fi un tata bun pentru fiul meu.
Ei mi-au luat fiul si acum nu pot sa-l vad. Acum au facut un plan de ingrijire. Copilul meu va sta intr-o casa de asistenta maternala, orfelinat pana la varsta de 18 ani.
In opinia mea nu este nici o justificare pentru ceea ce s-a facut fiului meu.

Lukjanenko a continuat sa protesteze decizia, continuand sa ceara oamenilor sa urmareasca povestea sa si un documentar pe care Curtea Britanica l-a interzis acum, sa fie facut impreuna cu numirea fiul sau.

Traducere  Pro Bodnariu

UK social services (SS) scared RT

will expose forced adoption (Father)

Father Eugene Lukjanenko says social services told him his son was forcibly adopted because he „exposed him to media attention” and also because he suffers from Holocaust syndrome. See Forced Adoption UK (RT documentary) https://www.youtube.com/watch?v=yNMmR…


Well the United Kingdom is one of the few European countries where forced adoption is practiced.
Social workers are allowed to take children from parents they believe are unfit to provide adequate care.
After the RT documentary was aired earlier this year Lukjanenko has now lost the right to even see his son.
With the UK course due just to exposing the child to media attention.
RT channel came kindly and made a film „Forced adoption UK.”
They took interview from me, took interview from my son, my son was so in a, in a very good life there.
He played piano, he went to Russian school it was, it was all fine, but to their view, I exposed my son to some sort of media, they were simply scared that Russia today will expose what is going on with my son, because not a single British company will do it, they are not allowed to interfere in the children services.
She said that I inherited holocaust trauma from my father and because of this psychological trauma I can be a good father to my son.
They took my child, I cannot see him. Now they made care plan. My child stays in a foster care until he is 18 year old.
To my view there is no justification for what has been done to my son.
Lukjanenko has continued to protest the decision, he is been asking people to watch his story and an RT documentary which the UK Court has now forbid him to do together with naming his son.
Inherited holocaust trauma from my father and because of this psychological trauma I can’t be a good father to my son.
They took my child, I cannot see him. Now they made care plan.
They were simply scared that Russia today will expose what is going on with my son, because not a single British company will do it, they are not allowed to interfere in the children services.
She said that I…
For the United Kingdom is one of the few European countries where forced adoption is practiced.
Social workers are allowed to take children from parents they believe are unfit to provide adequate care. After the RT documentary was aired earlier this year. Lukjanenko has now lost the right to even see his son with the UK course due to exposing the child to media attention.
RT channel came kindly and made a film „Forced adoption UK.”
They took interview from me, took interview from my son, my son was so in a, in a very good life there.
He played piano, he went to Russian school it was, it was all fine, but to their view, I exposed my son to some sort of media…

VIDEO – ,,Tati !!! ” Momente emotionante – Florin Barbu in vizita cu copiii pentru o ora

Acest prim video e scurt dar coplesitor cand Andy il vede pe Florin si ce duios il cheama „tata…”

Odată pe saptamina tatăl Florin Barbu își vizita copii la centrul unde avea loc contactul acesta este unul dintre momentele emoționante din 2014. Atunci familia era măcar pentru o ora împreuna si fericita. Silviu Radu

In parc 2012 – în Londra. (inainte ca copiii sa fie luati de CPS)

Colaj Foto Florin Barbu

❤️Pentru o lume intreaga esti o singura persoana.❤️Dar pentru mine esti o lume întreagă❤️ Andy & Diana Barbu Racolta ❤️

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari