A pune creștinismul lângă fundamentalismul islamist este o mare manipulare

Remus-Cernea-stat-laic-FOTO-Grigore-Popescu Foto Realitatea.net

de Eduard Dumitrache

După masacrul din Orlando toți ne întrebăm cine este vinovatul moral al acestei orori. Sau erori dacă avem în vedere faptul că autorul era sub supravegherea forțelor de ordine. Este vorba fără echivoc despre o crimă împotriva umanității și suntem alături de părinții și rudele celor ce și-au pierdut copiii în acest atentat!

Din păcate unii dintre noi au călcat însă pe aceste cadavre încercând să manipuleze încărcătura emoțională, imediat după eveniment, înspre zona lor predilectă. Printre aceștia și Remus Cernea.

În primul rând Remus Cernea gafează impardonabil deoarece atentatorul de etnie afgană era homosexual și client al acelui club. Conform psihologilor avem de-a face în cazul lui Omar cu o sociopatie, în spate existând și un dosar medical. De la „killing spree” urmărit cu înverșunare de tineri în jocurile de tip Counter Strike până la o sâmbătă seara în compania unei arme de asalt este distanță mică pentru o persoană dereglată psihic. Din păcate este ceea ce se întâmplă sezonier în școlile americane în condițiile unui regim al armelor prost reglementat.

 

80% (optzeci la sută) din persecuțiile religioase în lume sunt orientate către creștini iar Center for the Study of Global Christianity a calculat o medie de o sută de mii de creștini uciși în fiecare an pentru credința lor în ultimul deceniu. O medie de cinci creștini pe minut.

Citeste mai mult – http://stiripentruviata.ro/opinie-a-pune-crestinismul-langa-fundamentalismul-islamist-este-o-mare-manipulare/

6 comentarii (+add yours?)

  1. SILVIA
    iun. 18, 2016 @ 00:37:04

    Daca faci abstractie de Cuvantul lui Dumnezeu si distrugerea Sodomei si Gomorei au fost „crime impotriva umanitatii”..si ce s-a intamplat in acel club si….altele asemanatoare.Dumnezeu sa aiba mila de noi, sa nu diluam adevarul spre pierzarea noastra vesnica!

  2. octavpelin
    iun. 18, 2016 @ 02:09:23

    Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

  3. eliodora
    iun. 18, 2016 @ 09:42:21

    Mi se pare f nepotrivit sa i vedem poza acestui pacatos;
    propunerea mea este sa ne rugam pt ca el sa se lase de pacat;
    multi sodomiti s au pocait si si au refacut viata cu ajutorul lui Dumenzeu si al oamenilor dedicati la asa o cauza nemaipomenita.
    Poza este ca o reclama.
    Ii facem reclama negativa, dar tot reclama este.
    Haideti sa incercam sa ne rugam cu staruinta.
    Promit sa o fac, mai ales pt depoluarea spatiului spiritual al tarii noastre de intentiile abjecte ale numitului si renumitului Soros, care avnd bani grei face mai usor planul Anticristului.
    Daca nu ne informam si ramanem la simple informatii izolate, nu putem lupta impotriva instalarii legilor anticrestine.
    Numai legea pedofiliei este oribila si dezastruoasa, lasand copilasii fara aparare.
    Nu vad ca ai nostri sa aibe ganduri de lupta ferma impreuna cu toti credinciosii de pretutindeni.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu !

  4. Lavinia D.
    iun. 18, 2016 @ 12:24:47

    Nu este necesara postarea lui pe acest blog. Credeti-ma! Il cunoaste toata lumea…Eu am fost socata sa-l vad ranjind aici.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat asta: