CE SE VA ÎNTÂMPLA CU AMERICA? Samy Tuțac

A Nation under God or a Nation Going Under?

CE SE VA ÎNTÂMPLA CU AMERICA?
Nu știu exact, dar ce se va întâmpla cu America va avea consecințe dramatice și în Europa. Cineva a sintetizat foarte bine esența a ceea ce se întâmplă astăzi în America și care este cauza majoră a fragmentării și a faliilor produse în societatea americană.

„În America se vor ciocni civilizaţia alb-protestantă (caracterizată prin individualism şi competiţie, voinţa de prosperitate şi respectul pentru şcoală, exerciţiul agregării civice în scop caritabil şi în scopul apărării fiecăruia dintre membrii comunităţii, iniţiativă şi încredere, libertate în raport cu statul şi proprietate privată) cu civilizaţia mexican-catolică (cultivarea neîncrederii în cei din afara familiei, lipsa de iniţiativă şi ambiţie, ridicarea sărăciei la rang de condiţie a mîntuirii, lipsa de apetenţă pentru şcoală şi cunoaştere, creşterea dependenţei de stat în privinţa unei palete tot mai largi de servicii). Cînd cea de a doua o va covîrşi pe prima, America va înceta să mai fie ceea ce este.”

Până la urmă, America trebuie să decidă dacă va rămâne o țară dominată de „etica protestantă și spiritul capitalismului” sau se va transforma într-o societate socialistă dependentă tot mai mult de „Tatăl nostru Statul”, așa cum au devenit majoritatea țărilor europene. Dacă vor merge pe varianta a doua atunci…Goodbye American Dream. Americanii trebuie să decidă dacă America va fi „A Nation Under God or a Nation Going Under?”
God bless America!
Samy Tuțac

3 comentarii (+add yours?)

  1. octavpelin
    iul. 04, 2016 @ 02:31:16

    Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

  2. Valeria Iancu
    iul. 04, 2016 @ 02:59:12

    Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  3. gabrielmarinescu1960
    iul. 05, 2016 @ 10:20:44

    Din pacate toata scena politica este amortita si preocupata de orice in afara de prezent parca traind atemporal.In SUA merg in finala prezidentialelor cei mai neispraviti dintre toti candidatii,cei mai nepotriviti,mai jeguri si mai dobitoci.Daca iese Hillary SUA va face traditional doctrinei democrate concesii dupa concesii Rusiei tot mai frustrate si lacome in a-si recupera terenul pierdut;daca iese fanfaronul de Trump el va negocia ORICE fara a respecta nici un principiu si cel mai probabil angajament asumat de SUA cu aliatii sai.Nimic bun nu se intrevede indiferent care dintre cei doi vor ajunge in Biroul Oval in timp ce Europa tot mai divizata de munca asiduua a KGB-ului puternic impulsionat de Vladimir Putin pare tot mai greu de stavilit.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

%d blogeri au apreciat: