Disciplinarea biblică a copiilor în epoca Barnevernetului ~ Samy Tutac

Samy Tutac Protest ProBodnariu Aprilie 2016

Disciplinarea biblică a copiilor în epoca Barnevernetului

Mai mult ca oricând înainte, disciplinarea copiilor a dat naștere la multe controverse. De asemenea, suntem uimiți de abuzurile la care sunt supuși copiii atât în familie, cât și în instituțiile statului, adesea în numele interesului superior al copilului. Totul pornește de la două abordări extreme și nebiblice. Prima, are de a face cu ideea că părinții sunt „proprietarii” copiilor lor, așa că pot face ce vor cu ei. A doua, are de a face cu ideea că statul are principala responsabilitate în creșterea copiilor (copiii sunt proprietatea Statului), așa că instituțiile statului pot defini cum vor „interesul superior al copilului” și pot lua decizii în mod arbitrar. În realitate, copiii sunt un dar de la Domnul, iar părinții sunt administratori ai vieților copiilor lor. Datoria Statului este doar să creeze condițiile în care copiii pot crește armonios în mijlocul familiilor lor.

Înainte de a vorbi despre disciplinarea copiilor vreau să subliniez alte trei aspecte importante în creșterea armonioasă a copiilor. Copii trebuie înțeleși, deoarece ei sunt unici și nu vin pe lume în pachete standardizate. Copiii trebuie acceptați așa cum sunt, la fel cum Dumnezeu ne acceptă pe noi, așa cum suntem. De asemenea copiii trebuie iubiți, oferindu-le afecțiune și atenție. Și desigur copiii trebuie și disciplinati. Daca nu-ți disciplinezi copiii când greșesc, aceasta dovedește că nu-ți iubești copiii cu o dragoste adevarată (Proverbe 13:24) și că participi la distrugerea lor (Proverbe 19:18).

Dar, numai disciplinarea în dragoste este acceptată de Scriptură și asigură succesul părintelui în educație. Nu este suficientă pedeapsa, care se concentrează asupra trecutului, este nevoie de disciplina care promovează creșterea și care se concentrează asupra viitorului. Și încă ceva foarte important: Biblia nu omologhează decât nuiaua blândă, nu cureaua, nu lingura de lemn, sau alte obiecte. Chiar și nuiaua trebuie folosită doar ca ultimă metodă de disciplină, cât mai rar cu putință, cu înțelepciune și în dragoste. Nici o altă abordare a disciplinei nu are suport în Sfânta Scriptură. În nici un caz nu folosiți palmele pentru disciplinare, ele sunt făcute pentru mângâiere.

Unul din motivele pentru care unii copii crescuți în familii creștine resping credința în Dumnezeu, este acela că au fost pedepsiți cu mânie. Un tată creștin trebuie să știe că printr-o disciplinare nebiblică va proiecta în mintea copilului o imagine falsă despre Dumnezeu, care este Tatăl nostru și care este plin de iubire față de copiii Săi. Când îți disciplinezi copiii, fă-o calm și oferindu-le un model parental biblic (Proverbe 29:11, Efeseni 6:4). Disciplinează-i imediat, dar nu cu mânie. Folosiți severitatea ca ultima metodă de îndreptare. Folosiți cele mai blânde metode și cât mai puțină asprime. Fiți cupătați în disciplinare (Coloseni 3:21). Și nu uitați, copiii au un puternic simț al dreptății, așa că fiți consecvenți, cinstiții și drepți atunci când aplicați disciplina.

Și în final, nu uitați să le amintiți de multe ori pe zi cât de mult îi iubiți. Mai ales, faceți-i să priceapă că îi iubiți și când nu vă place ceea ce fac. Să nu spuneți niciodată unui copil: „Dacă ești cuminte Isus te iubește!” Este cea mai mare minciună. Domnul Isus iubește pe toți copiii cuminți sau mai puțin cuminți, că doar nu prea există „copil cuminte și babă frumoasă”. De fapt, Isus iubește pe toți oamenii, inclusiv pe părinți. Maica Tereza spunea: „Știu că Dumnezeu nu îmi va da de făcut ce nu pot face. Totuș, aș dori să nu aibă atâta încredere în mine”. Când Dumnezeu ne-a dat copii, ne-a arătat o mare încredere pentru că ne-a încredințat vieți ce sunt nespus de prețioase.
Samy Tuțac

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: