S-a descoperit un cimitir al filistenilor, în Așkelon, Israel

Phillistine cemetery discovered july 22 2016 Ashkelon Israel

Phillistine cemetery discovered july 22 2016 Ashkelon Israel

Arheologii din Israel au descoperit un cimitir antic al filistenilor. Oasele din acel cimitir ar putea da, pentru prima dată, indicii legate de originea și istoria unui popor antic care a fost la un moment dat unul dintre marii dușmani ai israeliților din Biblie.

Arheologii au descoperit cimitirul în timpul unor săpături în Așkelon, unul dintre cele cinci orașe antice cunoscute ale filistenilor.

„Acum avem un cimitir chiar lângă unul dintre aceste cinci orașe ale filistenilor. Suntem siguri că am avut succes. Suntem siguri că e vorba despre un cimitir al filistenilor”, a spus Daniel Master, de la Wheaton College.

După 30 de ani de săpături în Așkelon, arheologii spun că descoperirea cimitirului a fost un mod uluitor de a încheia această expediție. Noile descoperiri de la cimitir, cât și artefactele provenite din săpături, sunt expuse la Muzeul Rockefeller din Ierusalim.

Ani la rând, arheologii au căutat indicii despre originea filistenilor.
Este unul dintre puținele situri care pot spune istoria filistenilor, de la un capăt la celălalt. „Credem că au venit din zona Mării Egee, iar la sfârșit, în secolul al VII-lea, vedem o scurtă renaștere, după care îi vedem distrugerea finală”, a mai spus Master.

Profesorul Daniel Master, de la Wheaton College, spune că cimitirul conține mii de rămășițe, dintre care 200 au fost recuperate.

Testele efectuate pe oasele din cimitir, care datează din secolele XI-VIII î.Hr, ar putea confirma ceea ce mulți au crezut o vreme îndelungată: filistenii erau marinari, oamenii mării, și negustori care au emigrat în Israelul antic dinspre vest.

„Aceasta ne va permite să îi vedem pe filisteni față în față și să le spunem povestea nu din textele dușmanilor lor, așa cum am auzit de atâtea ori, ci din propriul lor punct de vedere”, a adăugat Master.
Profesorul Lawrence Stager a pornit expediția în 1985. El a remarcat că cele mai multe referințe biblice îi descriu ca fiind aprigi dușmani ai israeliților.

„Imaginea prezentată în Biblie este una negativă fiindcă se compară un israelit cu un filistean. Ei sunt cei netăiați împrejur, noi suntem cei tăiați împrejur”, ne-a spus Stager.

„Avem impresia că filistenii erau simpli, needucați, dar am găsit că filisteni au fost foarte culți și sofisticați, niște oameni cosmopoliți, internaționali”, a completat Master.

Alți erudiți spun că termenul „netăiat împrejur” se referă la faptul că erau închinători la idoli.
Filistenii au trăit în Așkelon aproape 600 de ani.

„Acesta e un timp îndelungat, chiar și când comparăm cu SUA. În final, au fost distruși în 604 î.Hr”, a zis Stager.

Filistenii au fost distruși de împăratul Nebucadnețar, cu puțin timp înainte ca iudeii să fie deportați în Babilon, potrivit descrierii biblice.

Arheologii spun că filistenii nu s-au mai întors în Israel și că nu s-a mai auzit nimic despre ei.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 137 – iulie 2016 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despr…

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: