Luigi Mitoi – Unicitatea crestinismului

Luigi Mitoi FOTO Agnus Dei

Faptele Apostolilor 3:12-17

12 Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul şi a zis norodului: „Bărbaţi israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13 Dumnezeul* lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit** pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat† în mâna lui Pilat şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
14 Voi v-aţi* lepădat de Cel** Sfânt şi Neprihănit† şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15 Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe* care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi** suntem martori ai Lui.
16 Prin credinţa în* Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
17 Şi acum, fraţilor, ştiu că din* neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai-marii voştri.

MULTICULTURALISMUL – Multiculturalismul este tendinta guvernelor lumii de a da valoare oricarei culturi la nivel de egalitate cu toate celelalte pentru ca sa se atinga anumite scopuri din spatele acestei initiative. Nu vi se pare dvs. ciudat ca guvernele lumii astazi, si ma refer acum la Europa si America, in aparenta dau mai multa valoare islamului decat crestinismului?

-Relativism inseamna ca orice face un om, orice alege un om sa faca, e bine, chiar daca in realitate nu-i bine. Asta vorbeste despre idolatria omului. Asta se numeste umanism: sa faci orice impotriva lui Dumnezeu pentru ca omul sa se simta bine.

-Credinta si Numele lui Isus Hristos creeaza exclusivism

Tot a saptea zi din saptamana este duminica si de mult timp, duminica, crestinii se intalnesc de doua ori- odata dimineata si odata seara ca sa se inchine. Uneori, obiceiurile oamenilor care se repeta, numindu-se cultura. Uneori cultura se schimba sub influenta unor tendinte de redefinire a valorilor care candva au fost la moda. In seara aceasta suntem din nou aici sfidand alte lucruri care ne-ar fi putut tine departe de locul asta printre care oboseala sau altceva. Cel mai mare dusman suntem noi. Noi ne oprim cel mai usor pe noi. Altii ne opresc mai greu. In seara aceasta, cu ajutorul Domnului, as vrea sa predic despe unicitatea crestinismului. Desi titlul acesta promite mult, are un caracter relativ general, as vrea sa surprind aceasta unicitate dintr-un anumit punct de vedere referindu-ma la contemporanitate, la cel putin doua tendinte care cred eu ca sunt mari dusmani ai omului: relativismul si multiculturalismul.

RELATIVISMUL – Cand spun relativism, ma refer la tendinta omului de a nu mai avea un reper, ci pur si simplu, o atitudine de relativism fara limita unde orice e la fel ca orice. Nimic e la fel ca ceva. Si nu mai exista nicio obligatie pentru ceva anume sau pentru impotriva la ceva anume. Acest relativism face toate lucrurile la fel. Binele il amesteca cu raul si nu mai e nicio diferenta intre ele. Observati ca exista o tendinta  de a nu mai numi raul, rau. Ofensezi daca spui ca acesta este rau pentru ca in spatele acestui rau este o categorie de oameni care il practica. Si oamenii nu mai trebuie sa fie confruntati. Am citit in seara aceasta un text in care o natiune este confruntata. Am citit in seara aceasta un text in care locuitorii capitalei Israel sunt confruntati cu faptul ca L-au ucis pe Hristos, in ciuda faptului ca guvernatorul vremii a vrut sa-L elibereze. Dar in orbirea lor spiritualaei au cerut pe altcineva sa fie eliberat in locul Celui care de fapt era Dumnezeu intrupat.

Relativismul este o tendinta care incepe sa se vada in vietile noastre pentru ca fara sa ne dam seama suntem afectati ideologic, cultural. Suntem afectati pentru ca traim in lumea aceasta si fara sa ne dam seama fiecare dintre noi incercam sa ne fixam punctul de vedere in concurenta cu altele si sa avem pretentia ca avem dreptate, suparandu-ne daca cineva isi permite sa ne spuna ca nu-i bine. Asta se numeste relativism. Eu am dreptatea mea. Dumneata ai dreptatea dumitale. Si eu am dreptate in felul meu si dumneata ai dreptate in felul dumitale. Si, toata lumea are dreptate in felul ei. Unde mai este atunci diferenta intre bine si rau daca totul este bine? Relativism inseamna ca orice face un om, orice alege un om sa faca, e bine, chiar daca in realitate nu-i bine. Asta vorbeste despre idolatria omului. Asta se numeste umanism: sa faci orice impotriva lui Dumnezeu pentru ca omul sa se simta bine.

MULTICULTURALISMUL – Multiculturalismul este tendinta guvernelor lumii de a da valoare oricarei culturi la nivel de egalitate cu toate celelalte pentru ca sa se atinga anumite scopuri din spatele acestei initiative. Nu vi se pare dvs. ciudat ca guvernele lumii astazi, si ma refer acum la Europa si America, in aparenta dau mai multa valoare islamului decat crestinismului? Mi-am notat sa va citesc ce au zis cativa voievozi romani despre islam si nu o sa va vina sa credeti. Nu stiu daca am timp sa fac asta sau nu. Dar am 4 sau 5 citate  ale unor lideri proeminenti din istoria romanilor care vorbesc de consolidarea crestinismului si despre eliminarea influentei islamului. Oamenii aceia n-au fost interesati de multiculturalism, ci au fost interesati de nationalism.

De asemenea, n-au fost interesati de relativism, ci au fost interesati de absolut. Uitati-va dvs. in cele doua domenii care fac performanta in lumea aceasta: sportul si armata. Si veti constata ca acolo sunt reguli foarte exigente. Niciodata nu exista performanta acolo unde nu e diferenta intre bine si rau. Performanta exista doar intr-o zona unde oamenii care merg acolo isi asuma responsabilitatile regulilor care guverneaza mediul acela.

Revenind la textul pe care l-am cititas vrea sa surprind faptul ca Petru, in urma unei minuni, un miracol pe care l-a facut Dumnezeu prin ei, se adreseaza celor care se uitau la ei atribuindu-le lor  meritele miracolului. Si Petru le spune: oameni buni, nu va permiteti sa credeti ca noi suntem autorii la minunea asta. Noi suntem doar niste slujitori ai lui Dumnezeu prin care stapanul ceresc a lucrat. Putea sa lucreze prin altcineva. Si la un moment dat, Petru spune: prin credinta in Numele lui Isus Hristos, s-a intamplat evenimentul care va suprinde pe voi si care va pune pe ganduri. Observati ca aceasta unicitate a crestinismului are cateva caracteristici printre care credinta si Numele lui Isus Hristos.

Credinta, si Numele lui Isus Hristos creeaza exclusivism si sunt exclusive. Unicitatea crestinismului se bazeaza pe exclusivismul credintei si pe exclusivismul credintei in Isus Hristos. 

Si as vrea sa va spun ca ambele, si credinta, si Numele lui Isus Hristos creeaza exclusivism si sunt exclusive. De ce?  Haideti sa ne uitam putin la exclusivismul credintei si sa intelegem importanta credintei in Dumnezeu. In ultimii ani, fiind doarte atras de conceptul acesta de credinta, am inceput sa inteleg faptul ca ceea ce noi numim credinta in Dumnezeu este de fapt un fenomen care se petrece in toate domeniile vietii noastre. Sa va dau cateva exemple. Prin exemplele acestea vreau sa va aduc aminte  de faptul ca credinta nu face parte din apanajul spiritual  neaparat. Ci, e prezenta pur si simplu in toate domeniile vietii noastre.

Exemplele: cred ca maine nu va ploua. Cred ca daca ploua nu imi va fi inundat beismantul. Cred ca nu o sa ma dea afara de la lucru. Cred ca copilul meu o sa fie cuminte. Cred ca nu vor fi putini la biserica in seara asta. Cred ca la conventie va fi lume multa. Cred ca o sa ne recuperam investitia pe care o facem. Cred ca toate formatiile vor veni la repetitie. Cred ca in viitor nu o sa ma mai doara stomacul… am inceput cu sucuri… Cred ca vom avea parte de o vreme frumoasa. Cred ca tinerii din biserica vor ramane langa Dumnezeu. Pot sa va vorbesc pana maine facand afirmatii care incep cu „cred ca..”. Intreb: ce dovezi avem pentru toate sperantele astea in care noi ne incredem? Unde-s dovezile? Ce dovada am eu ca maine nu va ploua? Ce dovada am eu ca atunci cand ploua nu imi va inunda beismantul? Ce dovada am eu ca tinerii din biserica vor ramane consecvent Domnului? Ce dovada am eu ca imi va trece stomacul ca nu mai beau, manc carnat sau ciocolata? Ce?

Dar, peste tot noi spunem: cred ca… cred ca.. Fratii mei, noi in fiecare lucru, din viata noastra, religios sau nereligios, noi credem si n-avem dovezi. E doar o forma de speranta. Sunt doar niste proiecte de-ale noastre. Ne simtim neputinta si nu spunem „suntem siguri ca..”. Nu pot sa spun: sunt sigur ca maine nu ploua. Spun: cred ca maine nu ploua.

Am sa va dau cateva exemple din Biblie in care vreau sa prezint exclusivismul credintei:

Matei 9:2 – Şi* iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut** credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”  Singurul lucru care l-a determinat pe Dumnezeu sa ierte pacatele acestui bolnav si mai tarziu sa-l vindece a fost credinta. Nimic altceva. Credinta este exclusiva. Ea creeaza exclusivism. Ea face crestinismul unic. O sa citesc si din versetul 29 – Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Crestinismul este unic. 

Atunci, Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta! Facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela. – Matei 15:28 

„Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: ‘Mută-te de aici colo’, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.Matei 17:20

Observati cum se repeta un miracol care te-a uimit ieri? Observati cum se repeta un miracol astazi despre unul care te-a uimit ieri, crezand? Credinta este prezentarea crestinismului. Si prin credinta crestinismul devine unic. Nici o forma de credinta si de religie din lumea aceasta nu pune problema asemenea crestinismului. Dvs. stiti care este doctrina, cel putin la modul general a budismului, spre exemplu, care este forma saraca sau forma pentru oameni saraci ai hinduismului din India? Dvs. stiti cum pune problema islamul si iudaismul. Sau Confucialismul care si el este printre religiile mai mari? Toate pun accent pe merit. De aceea, inclusiv religia crestina, ma refer la cele istorice, la denominatiile istorice, au fost contaminate de acest merit uman si cred ca prin fapte noi suntem meritosi inaintea lui Dumnezeu. Nu. Crestinismul nu pune in evidenta meritele oamenilor, ci doar credinta oamenilor  in meritele lui Isus Hristos. E vorba despre o insusire  la ceea ce a facut altcineva. E vorba despre acceptarea ajutorului venit dintr-o alta parte. Cand cazi intr-o groapa adanca, nu te poti scoate singur. Ajutorul vine de la cineva care sta deasupra gropii si te ridica. Iar, meritele sunt ale Lui. Nu-i niciun merit ca te-ai agatat de franghie sa fii scos. 

Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” – Matei 21:22 Nu este vorba de merit. Unicitatea crestinismului sta in faptul ca nu se bazeaza pe meritele componentelor crestine. Ci, acestia primesc prin credinta din inima, din sufletul si din mintea lor, ceea ce a facut Hristos pentru ei si in locul lor. Aceasta facedin crestinism o religie unica, daca imi permit sa spun ca este o religie crestinismul.

Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace şi fii tămăduită de boala ta.” – Marcu 5:34 

Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,Romani 10:10 Dar Hristos n-a realizat mantuirea prin credinta din inima. El a realizat-o prin moartea Sa. Dar noi primim meritele mortii si invierii Sale prin credinta din inima. Credinta a fost realizata cu dificultate de Hristos, prin fapte, prin sacrificiu, prin chin, prin suferinta. Dar toate acestea noi ni le insusim, ni le revendicam prin credinta. Crestinismul e unic. Nicio religie nu ofera. Religiile asteapta si impun. De exemplu, este o proba de a urca pe genunchi toata catedrala de la San Peter din Roma. Asta inseamna merit. Asta inseamna sa-ti lovesti genunchii, poate sa sagereze si in baza acestui merit, Dumnezeu e emotionat, e impresionat. Pai, sunt oameni care sufera mai mult decat atat. Crestinismul este unic. Este unic datorita faptului ca un om pacatos si bolnav poate primi prin propria lui credinta – dar credinta care se intemeiazape meritele lui Isus Hristos. Nu credinta care se intemeiaza: cred ca maine nu ploua. Aceasta este o speranta. E o previziune. E o dorinta. 

aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia puse în dragoste, – Efeseni 3:17 Crestinismul este unic pentru ca Intemeietorul lui locuieste in inima adeptilor prin credinta acestora. Intemeietorul crestinismului, Isus Hristos, locuieste in inima adeptilor crestini prin credinta care este in inima lor. Lucrul acesta numai in crestinism exista. Totul L-a costat pe Dumnezeu. Noi am venit si ne asezam la masa, uneori si nespalati pe maini. 

Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. – Efeseni 4:5 

Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.Romani 10:17 Crestinismul este unic. Pare extrem de ieftin pentru ca nu i se impune adeptului nicio plata sau  decat disponibilitatea de a crede  si de a primi ceea ce altul a lucrat, a  pregatit, a realizat. Acesta este de-a dreptul iesit din comun. 

Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” – Luca 22:32 Ne pierdem cheile. Ne pierdem banii. Ne pierdem o gramada de lucrui de genul asta. Insa Biblia nu pomeneste de nici unul dintre aceste lucruri decat despre credinta. M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa… 

Credinta ne pune in legatura cu Dumnezeu. Credinta e  ca un drum. Credinta e ca un mediu. Credinta e ca o atmosfera, ca un context care ne pune in relatie cu cineva care nu se vede in absenta credintei. Cu cineva care nu exista in absenta credintei. Cu cineva care nu-i prezent in absenta credintei. Credinta Il face pe Dumnezeu prezent. Credinta Il duce pe Dumnezeu la noi si pe noi ne duce pe noi la El. Credinta creeaza o unitate  intre noi si Dumnezeu. Credinta ne impropietareste pe noi  cu ceea ce este a lui Dumnezeu. Devenim propietari la lucrurile pe care Hristos le-a realizat murind in locul nostru. Toate acestea numai prin credinta. Credinta face crestinismul unic Credinta pare un lucru slab. Nu este un lucru slab. Credinta, desi pare foarte usoara, este extrem de greu de manifestat si mai ales de pastrat. E foarte greu sa nu tii cont de simturile care iti dau un alt mesaj. Ci, dimpotriva, sa te bazezi pe Dumnezeu impotriva la ceea ce spune instinctul de conservare. Cand ti-e frica, instictul de conservare  spune sa fugi. Sa tipi. Sa facu galagie. Sa te lupti. Credinta spune: stai linistit ca Dumnezeu  se lupta pentru tine. Credinta implica curaj. Iti trebuie mare curaj sa-ti vezi de treaba. Iti trebuie mare curaj ca sa nu te lupti.

Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”Marcu 4:40 Observati ca opusul credintei este necredinta. Iar, necredinta se manifesta prin frica, in timp ce credinta se manifesta prin incredere in Dumnezeu. Un copil orfan are frica pentru ca nu are in cine sa se increada. Cine ii este dispus sa-i stea lui o copilarie intreaga  cand e vulnerabil in vremea copilariei, la dispozitie, si sa-l protejeze? Nimeni. Dar un tata se simte onorat sa se ingrijeasca de familie. De aceea, nu cred in familiile surogate. De aceea, nu cred in parinti homosexuali. De loc. E o aberatie. Nimeni nu poate s aingrijeasca un copil pentru bani. Numai o mama si un tata il poate ingriji din dragostea cu care l-a conceput. Din dragostea din care s-au casatorit. Din dragostea  cu care-l asteapta sa se faca mare. Din dragostea din care se investeste la implinirea nevoilor lui. Cineva, pentru bani, nu face asta. Un copil nu poate sa fie hranit, ingrijit opt ore din 24. Cineva nu poate sa fie platit 24 de ore ca ar trebui sa fie platit cand doarme. Ce serviciu e ala, sa fii platit cand dormi? Mama face asta, se trezeste fara sa fie platita. 

Notite pana la minutul 22:00 mai sunt aprox 30 de minute din mesaj.

In a doua parte a  predicii pastorul Luigi Mitoi vorbeste despre exclusivitatea lui Isus Hristos care asemenea credintei, devine cineva  care nu poate fi inlocuit. Cu El, sau in iad. Dupa cum, prin credinta, sau in iad. Dar credinta te trimite la Hristos. „Prin credinta in Isus Hristos,” spunea Petru. Nu prin credinta.Nu prin credinta in zei, nu prin credinta in tine, nu prin credinta in ceva. Nu prin credinta in nimic, ci prin credinta in Isus Hristos Credinta este valabila atunci cand este pusa in relatie cu Isus Hristos, Altfel, nu!Pentru ca exista milioane de forme de credinta care nu se asociaza cu Isus. PRIN CREDINTA in ISUS HRISTOS. NU PRIN CREDINTA, punct.

Biserica Penticostală Română Betania, Chicago (24.07.2016). Predici pentru vremuri grele –http://www.fiti-oameni.ro

Anunțuri

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: