Ministrul Justiției din România recunoaște că „opinia personală ține și de o agendă europeană”: Eu lucrez într-o funcție publică europeană

ciolo-pruna

Raluca Prună e angajată a Comisiei Europeane, consilier coordonator în Direcția Generală Piața internă, antreprenoriat, industrie si IMM-uri (DG GROW). La numirea sa în cabinetul Cioloș, ea și-a luat concediu fără plată de la Bruxelles.

17 Noiembrie 2015. Raluca Prună, „noua propunere pentru postul de ministru al Justiției din guvernul Cioloș”, e audiată, timp de peste o oră, în comisiile reunite de specialitate al Parlamentului. Prilej pentru ca deputatul Remus Cernea să încerce să-i afle opinia despre recunoașterea cuplurilor de același sex.

Ȋntrebare Remus Cernea: Vă felicit pentru prezentare și CV. În iulie CEDO a decis că pentru cuplurile de același sex statele sunt obligate să acorde o formă de recunoaștere. Fie parteneriat civil, fie căsătorie. La o întâlnire din Româna, vicepreședintele Comisiei Europene a declarat că la nivelul CE opinia generală se susține să se acorde această recunoaștere. România e printre ultimele țări care nu are o legislație în acest sens, care ar veni în ajutorul cetățenilor români și expaților. Dvs., în calitate de ministru, dacă s-ar cere un punct de vedere, care va fi opinia dvs?

Raluca Prună răspunde: „Știu, există o dezbatere care transcende granițele țării, e o dezbatere europeană, nu în toate țările europene se recunosc parteneriatele civile între persoane de același sex.

Citeste mai mult aici – http://www.activenews.ro/stiri-justitie/Ministrul-Justitiei-din-Romania-recunoaste-ca…..

O felicit pe doamna ministru Raluca Prună pentru luarea de poziție rațională și ancorată în valori democratice de susținere a parteneriatului civil!

Este un moment istoric întrucât pentru prima dată reprezentanții unui guvern al României își asumă public în mod clar un astfel de punct de vedere.

Sper ca reprezentanții guvernului să vină și în parlament pentru a susține proiectul legii pentru recunoașterea parteneriatului civil care va intra în dezbaterea Senatului în septembrie/octombrie.

„Raluca Prună, ministrul Justiţiei: „Cuplurile care trăiesc fără căsătorie, indiferent de sexul partenerilor, au nevoie de protecţie oferită de lege“

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri, organizată la finele săptămânii de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, intitulată „De vorbă cu ministrul tău“, Raluca Prună a spus că iniţiativa de a specifica din cine este format cuplul căsătorit restrânge noţiunea de familie la români, în loc să o protejeze.

„Ministerul Justiţiei va analiza propunerea şi va transmite în mod formal opinia care va fi avută în vedere atunci când Guvernul îşi va fundamenta punctul de vedere cu ocazia dezbaterilor în Parlament. Pe de altă parte, eu ca ministru am discutat despre acest lucru cu ocazia audierilor şi am spus atunci că, în opinia mea, România nu trebuie să se individualizeze, să se singularizeze pe scena europeană în această materie…

Şi aş aminti faptul că există numeroase state în care a fost recunoscut parteneriatul civil chiar şi între persoane de acelaşi sex, în România nu este cazul nici măcar pentru persoane de sex opus.

Poziţia mea este aceea pe care am exprimat-o şi în cursul audierii mele, înainte să îmi preiau mandatul, că este un subiect de societate care este sensibil, dar este un subiect de societate pe care nu trebuie să îl ocolim. Trebuie să ţinem seama că există cetăţeni români care trăiesc în cupluri heterosexuale fără a fi căsătoriţi sau în cupluri de persoane de acelaşi sex fără a fi căsătoriţi, şi că aceste persoane au nevoie de o protecţie. De o protecţie de la lege“, a afirmat Raluca Prună.

(…)”

Materialul complet este la link-ul de mai jos:

http://adevarul.ro/…/raluca-pruna-ministrul-just…/index.html

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: