Filip Fărăgău – …harul ultimelor luni (English + Romanian)

LOHjg1470362296

Foto: Facebook via Marius Cruceru

Știu, în lumina atâtor vieţi care se pierd zilnic şi atâtor drame, povestea mea e insignifiantă. Totuşi m-am gandim să scriu câteva cuvinte. Un an şi ceva de „luptă” cu cancerul te poate pune pe genunchi la propriu şi la figurat. S-au întâmplat multe – tratamente, diagnostice, internări, zile mai bune, zile foarte rele, verdicte sumbre de genul „pune-ţi viaţa în rânduiala că nu mai ai mult”, apoi iarăşi puţină speranţa… Şi tot aşa.

Dar de fapt despre altceva vreau să va scriu. În toată perioada aceasta, cât şi în „grupa pregătitoare”, cum îi spun eu, din perioada 2014-2015, Dumnezeu a lucrat la viaţa mea mai puternic decât oricând. Despre mine mulţi ar putea spune că sunt un creştin cu „pedigree” – o familie cu tradiţie, o biserica cu „renume”, diplome şi o sumedenie de activităţi şi proiecte în care eram implicat.

Dar inima mea era împărţită. Mă simţeam că un om care aleargă, dar ţinut din spate de nişte chingi. Când mă forţăm mai tare reușeam să înving forţa lor şi să par că înaintez. Dar apoi eram tras înapoi. Şi căutăm moduri de refulare şi evadare dintr-o realitate care, deşi în ochii altora părea ideală, pentru mine însemna dezamăgire şi neîmplinire.

Dar… A urmat harul ultimelor luni. Şi deşi nu e o mare descoperire, ceea ce a schimbat macazul în viaţa mea a fost (re)întâlnirea cu dragostea lui Dumnezeu. Cu acel susur blând care mai întâi cu fineţe iar apoi mai cu putere a început să dărâme zidul pe care mi l-am construit în jurul sufletului meu. Odată cu boală fizică a început vindecarea sufletească. Păcatele au ieşit la lumina. Lacrimile de bucurie în Dumnezeu au început să curgă. Discuţiile sincere, adânci şi vindecătoare cu Violeta şi alţii din viaţă mea mi-au adus atâta pace. Şi lista ar putea continua. Ţin minte că în decembrie, fără să îmi propun m-am pus la masă în faţa Violetei şi am început să îmi deşert sufletul înaintea ei cum nu am făcut-o niciodată. Asta era după ce am aflat că a recidivat cancerul. Am plâns împreună, ne-am rugat împreună. M-am pocăit înaintea ei și a Domnului.

Iar apoi, pentru prima oară în mulţi ani de zile am putut să strig, la propriu: „sunt liber!!” Chingile s-au rupt.. Da, slăbiciunea fizică a rămas, însă ceea ce am câştigat e infinit mai valoros.

Mi-ar fi plăcut, bineînţeles să experimentez aceste lucruri în alte circumstanţe. Dar, chiar şi aşa, nu le regret. Şi nu aş da lecțiile ultimei perioade pentru nimic. Nici chiar pentru sănătate.

Dorinţa mea e să mă fac bine. Şi sper că ceea ce mă învaţă Dumnezeu acum să pot folosi pentru El. Asta mă rog.

Va las cu o piesă care rezumă ce simt şi puţin din ce am scris. (Mulţumesc Manu! Aida Oltean)
Va îmbrăţişez.

Filip Faragau 15 iulie 2016

Gaither Vocal Band – Sometimes It Takes A Mountain (Live)

ENGLISH

4SOkk1470362896

Captura VIMEO

As promised, this is the translation of my last post. Thank you Delia Lenghel and Vio for help with the translation.

I know that, in the light of so many lives that end every day and so many dramas, my story is insignificant. Still, I thought I should write some of my thoughts.

Fighting with cancer for over a year can put you on your knees, both literally and metaphorically. Many things have happened in this year – chemo treatments, diagnoses, many hospitalizations, some good days, some very bad days, gloomy verdicts like “put your life in order, because you don’t have much time left”, then again some hope … And so on.
But in fact, there is something else I wanted to write about. During the past year as well as during what I call, “the preparation time” the 2014-2015 period, God has worked in my life stronger than ever. Many could say about me that I am a “pedigree” Christian – from a family with tradition, a well known church, many diplomas and a lot of good activities and projects that I was involved in.

But my heart was divided. I felt like somebody who’s trying to run but in the same time is held back by some strings. When I pushed harder, I would manage to beat that force and it seemed I was getting forward. But then I was being pulled back again. And I was seeking ways to escape a reality which, despite being ideal in the eyes of other people, for me was only disappointment and unhappiness.

In this context… the grace of the events from the last months came through. And although it is not a great discovery, what really changed the direction of my life was the meeting, once again, with the love of God. First in a gentle whisper and then a powerful strike that started to demolish the wall I had built around my soul. So together with this physical illness started the spiritual healing. The sins came out in the light. Tears of joy in the Lord started to come as well. Honest, deep and healing discussions with Violeta and a few others brought me so much peace. And the list could go on. I remember one day in December 2015, that out of the blue, I stood at the table in front of Violeta and I started to pour out my soul in front of her as I have never done before. This was after I found out the cancer has returned. We cried together, we prayed together. I repented before God and her.

After that, for the first time in many years I could literally shout ‘I’m free!!’ The strings are broken.. The physical weakness is still here, but what I gained is infinitely more valuable.

Of course, I would have liked to experience all these things in different circumstances. But, even so, I don’t regret anything. And I wouldn’t let go of the lessons I learned for nothing in this world. Not even for physical health.

My desire is to get well. And I hope that the things God teaches me now I will be able to use for Him. This is my prayer
.
I leave you with a song that summarize what I feel and a little of what I wrote here.
Hugs and blessings,
Filip Faragau 15 july 2016

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: