Beni Fărăgău: Gândurile care mi-au mângăiat inima…

Beni Faragau

Beni Faragau:

Am avut doua luni de primavara. Desi era toamna, frunzele cadeau, Filip era in picioare, venea la birou. Dupa care a urmat un rmn si un verdict. Era inainte de Craciun, laboratoarele inchise, medicii plecati in concediu de anul nou si noi eram torturati de asteptare. Am chemat salvarea si am fugit pana in Viena. Mai inati, o veste buna. Am sarit de bucurie. Am sunat acasa: e operabil. Nu-i limfom. Dar a venit neurochirurgul si el m-a chemat afara.

Mi-a spus: in toata lumea nu este solutie. I-am multumit. I-am zis: daca la oameni, nu; la Dumnezeu. Am zis, Filip e destul de matur sa-i spuneti direct lui. A venit in salon. S-a asezat langa el si cu o voce blanda i-a spus tot ce urmeaza. Filip era foarte rau. Abia vorbea. S-a uitat la el si a putut spune: „Si atunci?” Si profesorul i-a zis: „Weeks.” (Saptamani)

In perioada asta framantata, vorbeam langa salon cu un prieten si se deschide o usa si pe usa din spate intra Radu Gheorghita. Nu stiam ca-i in Viena, S-a asezat langa Filip si ceasuri in sir a stat acolo cu el.

[Dupa trecerea lui Filip] Am dat greu de el si am crezut ca-i in Viena si poate fugi pana la Cluj. Si era undeva langa Chicago. Zice, doua ceasuri imi caut bilet si nu ajung pe ora 2 [la inmormantare]. Si azi dimineata, in cutia mea postala, am primit un gand de la el. Trebuia sa vorbeasca Emil Bartos, un accident la Deva l-a blocat ore intregi pe drum. S-a intors spre casa. Am zis: Dumnezeu le aranjeaza pe toate. Si l-am rugat pe Puiu: citeste-mi gandurile lui Radu Gheorghita.

Planifica impreuna cu Filip sa inceapa lucrarea de doctorat in toamna. Au conlucrat impreuna in diverse situatii. Au fost prieteni fiindca Radu fiind student, nu de putine ori, se juca cu el, il lua in brate si povestea cu el.

Si multumesc lui Dumnezeu pentru gandurile care mi-au mangaiat inima. Au reverberat cu intrebarile mele in nadejdea unui raspuns de la Dumnezeu.

Radu Gheorghita:

Draga Violeta, draga Beni si Nora, Beni si Andreea,

Scriu aceste randuri in urma unuia dintre cele mai dureroase evenimente pe care si le-ar putea imagina cineva. Si imi dau seama ca nu sunt pe deplin justificate. Ele nu pot fi un mesaj de empatie pentru ca personal nu cunosc aceasta vale a umbrelor mortii prin care Dumnezeu va trece astazi. Ele nu pot fi niciunul de incurajare triumfalista pentru ca doresc sa evit sa sun ca o arama zanganitoare. Doresc insa sa vorbesc ca unul ca citeste in Sfintele Scripturi, ca in astfel de momente, mai mult ca oricand, onoarea lui Dumnezeu este pusa in joc. Regret mult ca nu am reusit sa vin pana la Cluj sa va vad, sa plang impreuna cu voi in tacere, asa cum au facut odinioara prietenii lui Iov. Ma si intreb daca nu ar fi mai potrivit sa nici nu fi scris aceste randuri, ci sa las tacerea sa lucreze la vindecarea ranilor cumplite, pricinuite de plecarea in vesnicie a lui Filip.

Dar cum poti, ca credincios, sa stai tacut cand o familie in Domnul trece printr-o incercare  atat de mare? Cum sa taci cand onoarea lui Dumnezeu este in joc? Cand in lipsa unui mesaj clar , durerea fara masura poate sa produca pagube vesnice in credinta si in nadejdea copiilor lui Dumnezeu. De fapt. de la acest punct doresc sa si pornesc. Si pentru ca nu suntem primii care am trait aceste experiente, imi permit sa imprumut limbajul psalmilor de lamentatie ca model, ca si ghid in a-mi exprima gandurile si sentimentele pentru ca aceiasi psalmi ne-au fost dati tocmai pentru astfel de momente. Iata cum ar suna un astfel de psalm in tonalitatea unei lamentatii:

Pana cand, Doamne? Pana cand? De ce, Doamne, ingadui iarasi a cata oara sa ni se rupa inima de durere? Un tanar in pragul deplinei maturitati, plin de vitalitate, fara egal intre cei de o varsta cu el. Un sot. Un fiu. Un frate. Iubit de toti care l-au cunoscut. Un slujitor credincios al bisericii Tale. Apreciat de toti pe care i-a slujit cu daruire. Unui astfel de om tu ii curmi viata in floarea ei. Cum poti ingadui sa se intample asa ceva?

Raman in viata oameni de nimic care traiesc pana la batranete fara nici un folos. Misuna in jurul nostru, necredinciosi, depravati, hoti, escroci, mincinosi care traiesc fara sa aiba vreo grija sau vreo lipsa. Si o fac razandu-Ti in fata, atat Tie, Doamne, cat si semenilor lor. Fiind siguri ca Te-au fentat si pe Tine si soarta lor. Si Tu ingadui ca Filip sa plece dintre noi? Unul dintre cei mai speciali copii ai Tai? Pe El, Tu il iei dintre noi cand inca noi avem asa de mare nevoie de el. Cand el putea sa faca asa de mult bine pentru biserica Ta, pentru Tine, pentru familia lui. Cum oare sa intelegem acest lucru? Cum sa pricepem caile Tale ascunse?

Si, Doamne, situatia pare sa fie chiar mai grava. Unde sunt promisiunile Tale de-a te ingriji de cei dragi ai Tai ca nici un rau sa nu li se intample? Oare nu Tu ne-ai spus: De aceea, nici o nenorocire nu te va ajunge. Nici o urgie nu se va apropia de cortul tau. Ce s-a ales de protectia care ai promis-o copiilor Tai preaiubiti: O mie sa cada alaturi de tine si zece mii la dreapta Ta, dar de tine nu se va apropia. De ce ai ingaduit sa se stinga cu zilele? De ce nu l-ai vindecat.? Familia lui, biserica ta, prietenii lui s-au rugat pentru el, au postit. Au facut tot ce ne spui in Scripturi pentru o astfel de situatie. (regrete: Aici, video sare aprox 14 secunde)……. cu Tine, in promisiunile Tale, cand ne lovim de o astfel de realitate.

Stim ca esti drept. Ne-o spune Cuvantul. Dar a fi drept inseamna si a-Ti pastra promisiunile. Si ca si cand aceste intrebari nu ne-ar apasa in mod insuportabil, ne gasim iarasi stand in fata Ta, a unui Dumnezeu alarmant de tacut, care pare neinteresat sa ne raspunda la rugaciuni. Nici cu un an inainte cand Filip si-a inceput calvarul. Nici acum cand si l-a sfarsit. Iar noi vrem sa intelegem de ce ai ingaduit toate acestea.

O, am putea continua mult cu astfel de intrebari. De fapt, nici nu suntem primii care sa le ridicam. Le gasim chiar si in Scripturi. David le avea. Psalmul 13 – Pana cand, Doamne, ma vei uita neincetat, pana cand Iti vei ascunde fata de mine? Pana cand voi avea sufletul plin de griji si inima plina de necazuri in fiecare zi? Pana cand se va ridica vrajmasul meu impotriva mea? Proorocii le aveau: Habacuc – Pana cand voi striga catre Tine, Doamne, fara ca Tu sa asculti? Pana cand ma voi tangui Tie fara ca Tu sa sari in ajutor? Pentru ce ma lasi sa vad nelegiuirea si Te uiti nepasator la raul si nedreptatea din jur? Pana cand, Doamne? De ce…. Doamne?

Dumnezeule al dreptatii care-Ti este cuvantul de aparare in fata acestor invinuiri pe care realitatea suferintei, si a lacrimilor si a mortii, le smulge din inima noastra?  Ce raspuns ne dai? Cum Te indreptatesti in fata lor? Pana cand, Doamne? De ce, Doamne? Sela (oprire). Pana aici, cuvintele lamentatiei.

Ar fi mult prea prezumtios din partea oricui sa raspunda in locul lui Dumnezeu la aceste intrebari. Nimeni nu poate stii ce ar avea El de spus cand aude tanguirea noastra. Dar nici tacuti nu putem ramane. Ca lucratori ai Evangheliei suntem chemati sa oferim un raspuns la aceste intrebari, chiar daca raspunsul se va dovedi un palid ecou a ceea ce Dumnezeu ar avea de spus. Dar, a tacea in aceste momente ar fi o actiune care in egala masura L-ar dezonora profund pe Dumnezeu si ar stirbi mostenirea si amintirea pe care Filip a lasat printre noi. Fara un cuvant din partea Celui in care el a crezut si pe care el l-a iubit si slujit, ne-am trezi  prabusiti in necredinta, in deznadejde si in disperare. Daca am inceput in a da glas lamentatiei noastre, dati-mi voie sa incerc sa creionez ceea ce cred ca ar raspunde Dumnezeu la asaltul atator tanguiri si intrebari care par sa nu aiba raspuns:

„Vreau sa stiti,” ne-ar spune El, „ca nu Ma deranjeaza cand aveti astfel de intrebari. Le primesc ca din partea unor copii aflati in mare stramtorare. Le ascult pe fiecare in parte. Si la timpul potrivit le voi da raspuns. Le consider atat de importante incat le-am lasat sa faca parte chiar si din Scripturi. Asta ca dovada ca nu sunt un Dumnezeu care accepta numai verbalizarea laudelor si a multumirilor voastre, dar si cea a lacrimilor, a suspinelor si a durerilor voastre. Le-am lasat in Scripturi ca sa va adeveresc ca Ma astept la astfel de intrebari. Ba chiar le consider complet justificate. De aceea vi le-am dat in Scripturi, ca sa fiti siguri ca sunt la fel de legitime si tot atata de inspirate  de Duhul Meu ca si psalmii de lauda si de multumire. Deci sa nu va fie teama sa Mi le puneti. Nu le consider calomnioase, nu le socotesc nepotrivite si nu va voi acuza de impertinenta spirituala. Dimpotriva, le primesc ca cea mai veritabila dovada a credintei voastre, a faptului ca va considerati copii ai Mei si ca veniti la Mine ca la un tata.

Apoi, va amintesc ca si Fiul Meu, in agonia crucii, a avut aceleasi intrebari ca si ale voastre:„Eli, Eli, Lama Sabactani?” – forma aramaică … Deci și aceste vorbe, „Dumnezeul MeuDumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”  El era acolo pe cruce ca sa va arate ca Eu, Dumnezeu, in persoana Fiului Meu am fost gata sa Ma identific cu voi in cea mai crunta suferinta imaginabila: o moarte nedreapta, o moarte plina de suferinte, o moarte de cruce.  Am dorit sa va ofer cea mai incontestabila dovada  ca nu sunt un Dumnezeu auster, care priveste de la distanta suferinta creaturilor Sale. Nu i-am insarcinat pe ingeri sa sufere impreuna cu voi, ci m-am coborat Eu in persoana Fiului Meu ca sa Ma identific cu voi in suferinta. Chiar si El a ajuns sa fie desavarsit in urma suferintei. Si trecand prin lectia ei, suferinta isi are rolul ei. Nu doar voi aveti de invatat in urma suferintelor. Chiar si Fiul Meu a fost facut desavarsit prin suferinta.

Mai mult, vreau sa va reamintesc ca nici Fiul Meu, nici chiar Lui nu i-am raspuns pe moment la intrebarea: de ce? Am lasat sa treaca catva timp pana la primul Meu raspuns- O soapta, cand am lasat perdeaua in Templu sa se rupa in doua, confirmandu-va ca nu mai ramane nici o piedica in apropierea Mea de voi si a voastra de Mine. Am raspuns apoi cu un glas bland cand l-am ajutat pe sutasul roman sa inteleaga si sa creada ca Cel care statea atarnat pe cruce nu era altul decat Fiul Meu care se jertfea si pentru el.

Am pastrat insa raspunsul Meu final pentru dimineata invierii cand tacerea a fost rupta odata cu invierea Fiului Meu, cand moartea a fost biruita, cand moartea a fost inghitita de viata. Clipa de la care impreuna cu Fiul Meu si cei ce-L urmeaza am inceput o noua geneza. Noua zidire si creatie.

La urma, vreau sa va spun, preaiubitii Mei,  ca atunci cand ingadui sa treceti prin astfel de evenimente, nu doar voi aveti intrebari arzatoare. Si Eu le am pe ale Mele dintre care nici una nu este mai importanta si mai urgenta decat aceasta: Ce vei face tu ca individ? Ce veti face voi ca biserica in urma unei astfel de cercetari speciale pe care v-am facut-o prin chemarea lui Filip la odihna vesnica? Ma intreb si va intreb: de ce oare sunt asa de putini care-si gandesc si isi traiesc viata din perspectiva sfarsitului ei? De ce sunt asa de multi printre voi care nu isi iau in serios credinta. Care au uitat ca momentul intalnirii lor cu Mine este mai aproape decat si-l imagineaza. Ma intreb de ce moartea si invierea Fiului Meu , dovada suprema a dragostei care o am pentru voi ramane neglijata de asa multi. De ce sunt atat de multi care isi cheltuie energia si viata pentru lucruri care nu au valoare vesnica? In timp ce in Imparatia Mea, in ogorul Meu secerisul este gata dar lucratorii sunt asa putini.

Da, pe Filip, eu l-am chemat acasa. Nu doar am ingaduit sa-si sfarseasca viata. Acesta a fost planul Meu, nu doar o ingaduinta de-a Mea. Am hotarat ca de Joia trecuta sa-l am in prezenta Mea. Eu Insumi m-am ridicat in picioare ca sa-i fac o primire asa cum se cuvine in Imparatia vesnica pe care am pregatit-o si pentru el si in care va fi intotdeauna cu Mine, cu Domnul. M-a recunoscut imediat. L-am strans in brate. I-am multumit pentru ca M-a onorat pe pamant, pentru ca a luptat lupta cea buna, pentru ca si-a dus alergarea pana la sfarsit. Pentru ca si-a pastrat credinta. Da, chiar Eu i-am sters lacrimile din ochi pentru ca despartirea de cei dragi ai Lui  a fost la fel de grea pentru el cat a fost si pentru ei. I-am promis ca voi avea grija de ei pana vor ajunge la randul lor in eternitate.

I-am dat apoi cununa pregatita pentru el ca unuia care M-a iubit- cununa vietii. Ca unuia care a iubit venirea Mea- cununa neprihanirii. Ca unuia care a adus pe multi la Mine- cununa slavei. Va dau incredintarea Mea deplina ca Filip a ajuns la odihna adevarata, la pacea deplina, la adevarata viata. Este mai viu acum decat oricand in timpul vietii lui traite printre voi. Este de-a dreptul de invidiat pentru ca a ajuns aici unde fiecare zi si fiecare clipa este mai buna, mai mareata si mai glorioasa decat cea precedenta. Daca l-ati putea vedea acum, ultimul lucru la care v-ati gandi , ar fi sa plangeti pentru el.

Draga Filip, nu o sa te mai plangem. Lasa-ne insa sa te invidiem. Da. Iti vom duce lipsa: lipsa zambetului tau, a caldurii glasului tau hotarat, a prieteniei care ai stiut sa o onorezi. A fermitatii cu care ai trait si cu care ti-ai indeplinit misiunea.

Ma rog ca raspunsul lui Dumnezeu la tanguirea noastra sa ne cerceteze profund astazi si sa duca la intarirea credintei noastre in El, ascultarii noastre de El si sa-i aduca pe multi la credinta. Ne rugam ca intocmai ca in cazul Fiului Sau, Dumnezeu sa grabeasca ziua invierii si pentru noi. Ziua de la care niciodata nu vom mai fi tulburati  de apasatoarea intrebare: de ce?

Radu Gheorghita

Transmisia de live video de la serviciul de inmormantare – http://bisericairis.ro/arhiva-video/ Selecteaza programul de Sambata 6 august 2016. Scrisoarea este citita de la minutul 1:09:00 sau 69:00 cu introducerea pastorului Beni Faragau.

Citeste mai mult despre viata si marturia lui Filip Faragau:

  1. Filip Fărăgău a plecat la Domnul! Marturia lui Filip Faragau (VIDEO).
  2. Aplauze pentru Filip, aplauze!!! de Marius Cruceru
  3. Filip Fărăgău – harul ultimelor luni (English + Romanian)

Anunțuri

13 comentarii (+add yours?)

  1. Mike Olari
    Aug 07, 2016 @ 13:53:58

    Reblogged this on DREPTATE ÎN DRAGOSTE.

  2. anatatar
    Aug 07, 2016 @ 15:48:35

    Reblogged this on ANA TATAR ANDRAS.

  3. rodi
    Aug 07, 2016 @ 20:57:59

    Un comentariu de pe Facebook si credem ca foarte multi frati au fost ajutati prin aceasta scrisoare ca si aceasta persoana:
    Nu am înțeles de ce tace Dumnezeu, dar am înțeles ca tace!
    Aceasta scrisoare mi-a răspuns la multe întrebări! Va mulțumesc ca a-ți pus-o pe Facebook , va zidi pe mulți!
    Durerea familiei….timpul , poate timpul o va alina!

    • Estera Ciama
      Aug 08, 2016 @ 01:57:07

      Așa este va zidi pe mulți și pe mine ma mișcat .., am plîns !!!
      Domnul Isus să mîngîe familia .

      • rodi
        Aug 08, 2016 @ 10:01:57

        e un mesaj foarte important de care Dumnezeu a stiut ca avem nevoie. Si prin acest eveniment dureros, iata, ne mangaie pe toti si ne invata. Si cel mai important, ne da o nadejde mare! Dumnezeu sa dea mangaiere tuturor celor care trec prin adanca durere la plecarea fratelui Filip Faragau.

  4. Trackback: Beni Fărăgău: Gândurile care mi-au mângăiat inima… | Pastor Ciprian Barsan
  5. Stefania
    Aug 08, 2016 @ 02:45:45

    Reblogged this on trecând prin anotimpuri and commented:
    Cu inima plină…

  6. Valeria Iancu
    Aug 08, 2016 @ 03:23:48

    Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  7. Maria Istoc
    Aug 08, 2016 @ 08:52:42

    Cu multa dragoste alaturi de familia suferinda. Si cu apreciere pentru ceea ce s-a scris. Sa nu uitam insa ca in Orient sunt mame care isi vad copii decaptiati, tineri in floare virstei, sa nu uitam ca suferita este o prezenta in viata umana si ca nimeni nu a gasit raspunsul satisfacator la intrebarea „De ce raul, de ce suferinta” sa nu ne inchidem in suferita noastra, vazand-o ca unica, in durerea noastra fara a avea o privire spre durerea celorlati. Exista oamenii care sufera in viata timp de trezeci, patruzeci, cinzeci, saizeci de ani. Exista mame cu copii care sufera de hadicapuri severe. Oare suntem singurii care suferim? Oare avem dreptul sa uitam pe celalalt in suferinta naostra? Ar fi trist. A creat Dumnezeu pe unii mai cu valoare iar pe altii cu mai putina valoare sau este fiecare om creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,. Ce spui Radule?

    • rodi
      Aug 08, 2016 @ 10:22:54

      Draga Maria,
      1) scrisoarea este pentru familia Faragau si biserica Iris – nu este un tratat asupra suferintei in general, ci asupra trecerii din viata a fratelui Filip Faragau, un om si crestin de exceptie
      2) nimeni nu uita de cei in suferinta, dar asa cum Domnul Isus s-a oprit si a plans odata pentru prietenul Sau iubit, Lazar, asa plangem acum pentru fiul pastorului Beni Faragau.
      Toate isi au timpul lor. Cand Domnul Isus a plans pentru Lazar, El stia cat de corupta e omenirea care avea nevoie de jertfa Sa si era constient de suferinta care exista in jurul Lui, ca scrie ca i se facea mila de cei in suferinta si-i vindeca. Si totusi s-a oprit in loc si a plans pentru un prieten.

      Deci, sa plangem cu cine sufera aproape de noi si apoi vom reveni la plansul pentru cei de mai departe. Poate si acesta este unul dintre motive pentru care Dumnezeu a inspirat versetul Ioan 11:35 ca sa ne invete ca e OK sa plangem pentru cei dragi ai nostri cand Domnul Ii duce acasa.
      32 Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“ 33 Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat[a] în duh şi s-a tulburat. 34 A întrebat:
      – Unde l-aţi pus?
      Ei I-au răspuns:
      – Doamne, vino şi vezi!
      35 Isus a început să plângă. 36 Atunci iudeii au zis: „Iată cât de mult îl iubea!“

  8. Ema
    Aug 08, 2016 @ 14:00:55

    @Rodi – multumim frumos! Bine punctat!

  9. Trackback: Ultimele postari – August week 1 | agnus dei - english + romanian blog
Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: