Nelu Brie – La proba focului

Nelu Brie

Dumnezeu ne lasa sa facem ce vrem, dar la urma ne evalueaza lucrarea. Evaluandu-ne lucrarea, El ne cantareste si ne rasplateste potrivit cu ceea ce am facut. 

Cei mai multi, dintre cei prezenti in seara aceasta aici, ati avut un moment in care v-ati intors la credinta. Marea majoritate dintre noi ne-am botezat in apa. Marea majoritate slujim lui Dumnezeu si aspiram la o rasplata pe care Dumnezeu ne-o va da. Locul din Scriptura pe care l-am citit in aceasta seara aduce un mare avertisment. Exista primejdia, pericolul, sa-ti pierzi rasplata…..

Asupra textului 2 Corinteni 5:10-14 Se ridica aici o intrebare: oare ce sa aiba in vedere apostolul Pavel prin aceste categorii de materiale? Sa reprezinte oare aurul, argintul , pietrele scumpe in intelesul apostolului, sa fie avute in vedere prin acestea faptele neprihanite ale celor sfinti? Si cand vorbeste despre lemn, fan, trestie, sa aiba in vedere slabiciunile, greselile, pacatele chiar? Despre asta sa fie, spunandu-ne, cu alte cuvinte, daca un crestin nascut din nou face pacate, el va fi mantuit, dar ca prin foc; insa nu o sa aiba nici o rasplata. Asta? NU!

Nelu Brie – La proba focului

1 Corinteni 3:10-15

10. Dupa harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un mester-zidar intelept, am pus temelia, si un altul cladeste deasupra. Dar fiecare sa ia bine seama cum cladeste deasupra. 11. Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decat cea care a fost pusa si care este Isus Hristos. 12. Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie, 13. lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia. 14. Daca lucrarea zidita de cineva pe temelia aceea ramane in picioare, el va primi o rasplata. 15. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc.

NELU BRIE:

Dumnezeu are un mod al Lui de-a lucra. Are un mod de-al Lui de a actiona. El intotdeauna actioneaza potrivit legilor Sale, potrivit principiilor  pe care in parte ni le-a descoperit. Unul din principiile dupa care Dumnezeu si in acord cu care Dumnezeu lucreaza este si anumitul principiu al evaluarii. Dumnezeu evalueaza. Dumnezeu evalueaza chiar si propria Sa lucrare. Cerceteaza propria Sa lucrare. Cand citim in cartea Geneza, putem sa observam ca dupa ce Dumnezeu a creat cerul, pamantul, omul, s-a uitat si a vazut ca ceea ce a facut este bine si s-a odihnit bucurandu-se de opera Sa, de lucrarea pe care a facut-o. De asemenea, Dumnezeu evalueaza, Dumnezeu cerceteaza lucrarea oamenilor. Oamenii sunt creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Sunt inzestrati cu libertate de a decide, cu capacitatea de a actiona. Dumnezeu ne lasa sa facem ce vrem, dar la urma ne evalueaza lucrarea. Evaluandu-ne lucrarea, El ne cantareste si ne rasplateste potrivit cu ceea ce am facut.

Biserica lui Dumnezeu, oamenii credinciosi de asemenea sunt evaluati. Lucrarea Evangheliei pe pamant, propovaduirea Imparatiei lui Dumnezeu. Rezultatul propovaduirii Imparatiei lui Dumnezeu este de asemenea evaluat. Exista un moment al socotelilor, al cernerii- un moment al cantaririi, al probei. Aduceti-va aminte ca in pildele Sale, Domnul Isus a zugravit acest adevar foarte bine sin intr-un mod si un accent a parte.

  1. Spre exemplu, in pilda Nuntii Fiului de Imparat, Domnul Isus a vorbit despre un moment al acelei nunti in care imparatul a intrat sa-si cerceteze oaspetii si sa vada cine are si cine nu are haina. Iar printre oaspetii Sai a gasit pe unul care indraznise sa intre inauntru fara haina de nunta. Acolo a fost o evaluare si judecata.
  2. Aduceti-va aminte de Pilda Celor Zece Fecioare care de asemenea contin acest element al evaluarii, al probei. Cinci dintre cele 10 fecioare au ramas afara fara posibilitatea  ca sa mai intre vreodata inauntru.
  3. Aduceti-va aminte apoi ca Domnul Isus, in pilda cu navodul. Imparatia lui Dumnezeu se aseamana cu un navod care a fost aruncat in mare si in el s-au prins tot felul de pesti si apoi cand a fost tras la mal, pescarii au inceput sa faca numaratoarea, evaluarea si sa separe pe cei buni de cei rai.
  4. In Pilda cu Neghina, regasim aceeasi tema. La vremea secerisului, stapanul tarinei va separa griul de neghina. Griul il va pastra in hambar, iar neghina o va arunca intr-un foc, intr-un cuptor aprins.

Aceasta tema a evaluarii se regaseste si in pasajul  pe care l-am citit in aceasta seara. Acest pasaj ne vorbeste despre o zi a Domnului, ne vorbeste despre un foc care ne va descoperi lucrarea fiecaruia. Si de observat este ca in acest pasaj, Cuvantul lui Dumnezeu se adreseaza bisericii, credinciosilor. Lor li se face acest mare avertisment. Lucrarea fiecaruia se va dovedi prin foc. Daca lucrarea e zidita de cineva pe temelie, ramane in picioare. Va primi o rasplata. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc.

Cei mai multi, dintre cei prezenti in seara aceasta aici, ati avut un moment in care v-ati intors la credinta. Marea majoritate dintre noi ne-am botezat in apa. Marea majoritate slujim lui Dumnezeu si aspiram la o rasplata pe care Dumnezeu ne-o va da. Locul din Scriptura pe care l-am citit in aceasta seara aduce un mare avertisment. Exista primejdia, pericolul, sa-ti pierzi rasplata.(74)

Intai de toate, trebuie sa observam ca viata spirituala, viata de credinta, umblarea cu Dumnezeu, comporta doua dimensiuni complementare- diferite si complementare. Aceste doua dimensiuni fac sensul acestui pasaj. Intr-o anumita categorie de texte din Sfanta Scriptura gasim ca cine crede in Isus Hristos nu este judecat.

  1. Spre ex. in Ioan 3:18 Cuvantul Domnului spune: Oricine crede in El, (adica in Isus Hristos), nu este judecat. Dar cine nu crede a si fost judecat pentru ca  n-a crezut in numele singurului Fiu a lui Dumnezeu.
  2. Ca apoi, in Ioan 5:24 sa avem cuvintele Domnului: Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele mele si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica (va rog sa observati) si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.

In ambele pasaje pe care le-am observat, Mantuitorul spune ca cine crede in El, nu vine la judecata. Pe de alta parte, apostolul Pavel, in 2 Corinteni 5:10 ne spune altceva: Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata a lui Hristos. Va rog sa observati, Pavel spune: TOTI, inclusandu-se si pe el. ‘In fata scaunului de judecata a lui Hristos pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul  pe care-l va fi facut cand traia in trup.’ Sigur ca un cititor grabit al Sfintelor Scripturi ar putea sa spuna: Iata o contradictie ireconciliabila. Fie te duci la judecata, fie nu te duci la judecata. Nu pot fi impreuna ambele si ramane in picioare deopotriva. Si cu toate acestea, lucrurile sunt diferite. Cum sa intelegem oare aceasta aparenta contradictie? Intelesul consta tocmai in observarea acestor doua dimensiuni ale vietii spirituale.

Prima dimensiune tine de identiatea noastra, de relatia noastra cu Dumnezeu si de identitatea noastra crestina. A doua dimensiune tine de lucrarea care o facem pentru Dumnezeu, de activitatea noastra  in contextul identitatii noastre crestine. Relatia cu Dumnezeu are in vedere cunoasterea lui Dumnezeu. Aceasta dimensiune a vietii spirituale are in vedere relatia personala dintre credincios si Dumnezeu. O relatie care se bazeaza pe credinta, care incepe odata  cu pocainta de pacate. Relatie care-l conduce pe om la Dumnezeu si care prin lucrarea facuta de Duhul Sfant este transformat, este innoit, este nascut din Dumnezeu. Si in urma acestor transformari si schimbari dumnezeiesti, inima omului a fost innoita. Viata omului a fost  transformata. El a capatat infierea. El a fost nascut din Dumnezeu.  si acum este copil a lui Dumnezeu. Aceasta dimensiune a vietii spirituale are in vedere relatia cu Dumnezeu. O relatie, asa cum am spus, dundamentata pe credinta, pe harul lui Dumnezeu. O relatie care implica comuniunea si partasia noastra cu Dumnezeu. Relatie in urma careia capatam o identitate, identitatea de copil a lui Dumnezeu. Aceasta identitate, subliniez, se intemeiaza pe credinta. Este darul lui Dumnezei. Si in urma acestei relatii, in contextul acestei intelegeri a relatiei cu Dumnezeu, sufletul omului capata mantuirea. Aici nu este vorba de fapte. Aici, nu se are in vedere lucrarea pe care o face cineva pentru Dumnezeu. Aici este avuta in vedere relatia cu Dumnezeu bazata pe credinta. Si, atat.

A doua dimensiune a vietii spirituale are in vedere  ce se intampla dupa ce omul se intoarce la Dumnezeu. Aceasta, a doua dimensiune, se refera la lucrarea noastra, la slujirea noastra, la trairea noastra in faptele credintei. Aici este avut in vedere caracterul crestin. Aici sunt avute in vedere faptele bune, eforturile pe care le facem, trairea in disciplina spirituala. Aici se aseaza darnicia noastra, rugaciunea noastra, postul nostru. Aici este avut in vedere lucrarile pe care le facem in urma darurilor pe care le primim de la Dumnezeu. Fiecare este chemat sa slujeasca lui Dumnezeu potrivit darului sau, potrivit chemarii pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu. Unul este chemat sa faca o slujba. Altul este chemat sa sa faca o alta slujba. Unul slujeste pe Dumnezeu in biserica, spre exemplu, prin cantare, altul prin recitarea unor versuri. Altul inalta catre Dumnezeu rugaciuni. Altul prooroceste prin Duhul lui Dumnezeu. Trecand dincolo de spatiul eclesial, cel al slujbelor noastre de la adunare, sunt apoi oameni care slujesc facand bine celor din jur, ajutorand pe saraci, vizitand pe cei bolnavi, sprijinind pe un om sau pe altul. Toate acestea au in vedere lucrarea pe care suntem chemati sao facem pentru slava lui Dumnezeu. Aceasta lucrare este de asemenea foarte foarte importanta si ea face parte din dimensiunile vietii noastre duhovnicesti.

Iata, dar, cele doua dimensiuni:

  1. Relatia cu Dumnezeu este o dimensiune,
  2. Si cealalta dimensiune este slujirea noastra, lucrarea noastra pentru Dumnezeu.

Cand Scriptura spune ca cine crede in Isus nu merge la judecata, are inv edere ca acela care s-a angajat in relatie cu Dumnezeu prin credinta si a capatat mantuirea, un asemenea om nu va merge la judecata de apoi, judecata la care vor fi osanditi  cei care n-au crezut in Dumnezeu. Un asemenea suflet este mantuit. El nu se va duce la o asemenea judecata . Dimpotriva, el va avea parte de mostenire in Imparatia cerurilor.

Pe de alta parte insa, cand Scriptura, prin apostolul Pavel, spune ca toti trebuie sa ne infatisam in fata scaunului de judecata a lui Hristos, este avuta in vedere, aici, lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Lucrare care va fi evaluata si pe baza careia vom fi rasplatiti in Imparatia viitoare a lui Dumnezeu. Aceste doua dimensiuni ale vietii de credinta sunt mentionate de apostolul Pavel in Efeseni 2:8-10, foarte clar si explicit, va rog sa urmarim Scriptura:

8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Aceasta dimensiune are in vedere relatia personala cu Dumnezeu. E vorba de mantuire, care nu e prin fapta. Ci, e prin credinta. E prin har. Cum spune versetul 9: 9. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Pe baza acestei relatii cu Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos, omul primeste mantuirea. Si cine a primit mantuirea, cine a crezut in Isus nu mai merge la  judecata.

Pe de alta parte insa, versetul 10 ne spune ca:

10. Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.

Cel intors la Dumnezeu, cel nascut din Dumnezeu, cel infiat, cel mantuit pe baza credintei, incepe acum o viata noua. Si in aceasta viata noua este chemat sa umble in faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu. Si acum, in functie de ce face dupa momentul in care s-a intors la Dumnezeu, in ziua de apoi va fi rasplatit sau nu. Si nu-i tot una. Pasajul pe care l-am citit vorbeste despre judecata celor mantuiti, a caror lucrare in ziua de apoi va fi evaluata in vederea rasplatirilor. Despre asta vorbim. (83:00)

Ne intoarcem acum la pasajul pe care l-am citit si as dori sa observam ca Dumnezeu va judeca lucrarea facuta de fiecare dintre noi. Versetul 12 si 13 al textului nostru spune asa:

12. Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie, 13. lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia. 

Ca oameni credinciosi ne rugam. Ca oameni credinciosi postim. Ca oameni credinciosi facem evanghelizare. Facem darnicie, binefaceri. Sprijinim pe oameni necajiti. Facem milostenii. Ca oameni ai lui Dumnezeu exprimam un caracter crestin, in mijlocul nostru, reprezentad lumina lui Dumnezeu printre oameni. Si am putea spune ca toate acestea sunt lucruri foarte bune pe care Dumnezeu le va rasplati. Si totusi, nu e chiar asa.

Apostolul Pavel ne arata ca lucrarea pe care o facem, buna, poate sa fie rasplatita…. sau nu. Un om mantuit, auziti cum spune: 15. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc. Mantuit pe baza relatiei cu Dumnezeu si rasplatit sau nu pe baza lucrarii pe care a facut-o pentru Dumnezeu. Dar, iata aici un om care a lucrat pentru Dumnezeu. El are o lucrare. Lucrarea lui… are o lucrare. 15. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Omul acesta nu se infatiseaza la judecata fara nici o lucrare. Omul acesta n-a stat inactiv. Omul acesta n-a fost un lenes. Asemenea lenesi nu pot aspira la mantuire. Omul acesta a fost harnic pe ogorul Evangheliei. Si cu toate acestea si-a pierdut rasplata. De ce oare?

fire_rewards aur, argint, pietre scumpe 2 Corinteni

EVALUAREA LUCRARII A CELOR CREDINCIOSI

Pana sa avem raspunsul la aceasta intrebare mai trebuie sa observam ca Dumnezeu in Cuvantul Sau, in mai multe locuri, arata ca va evalua lucrarea a celor credinciosi.

  1. In 2 Corinteni 5:10 apostolul spune: 10. Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cand traia in trup. Va rog sa observati [cuvantul] „rasplata”.
  2. Ca apoi in Cartea Apocalips 14:13, Cuvantul Domnului sa spuna: 13. Si am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza!” Da, Dumnezeu este Cel care va rasplati pe cei credinciosi. Va rog sa observati acest detaliu. Ferice de acum incolo de mortii care mor in Domnul! ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor ii urmeaza!” Ca ei vor avea o rasplata. Dumnezeu a hotarat o zi cand va trece prin fata ochilor Sai, prin focul judecatii Sale, tot ce facem noi bun pentru Dumnezeu. Toata lucrarea si activitatea noastra crestina o va trece prin focul judecatii Sale. Si aceia se va numi „proba focului”.
  3. In al treilea rand, apostolul Pavel ne arata ca la proba focului este avuta in vedere calitatea lucrarii. Este avuta in vedere in mod deosebit esenta, substanta, lucrarii noastre si nu atat de mult dimensiunea sau forma lucrarii noastre. Ci, substanta lucrarii noastre. Iata cum vorbeste Pavel despre acest subiect sau pe marginea acestui subiect. 1 Corinteni 3:11 – 11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos. 12 Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie (va rog  sa observati ce se poate cladi pe Hristos):aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie. Pe ce sunt asezate aceste materiale? Pavel spune: pe Hristos. E vorba de slujirea celor mantuiti. Care, in substanta ei, e reprezentata de aceste materiale impartite in doua categorii: materiale perisabile si materiale care dainuie- aur, argint, pietre scumpe. Perisabile, trecatoare: lemn, fan, trestie. Lucrarea fiecaruia va fi trecuta prin foc, spune apostolul Pavel.

Iata ca aici este avuta in vedere esenta lucrarii noastre. Aduceti-va aminte ca, alta data, Domnul Isus a vorbit despre doi oameni care si-au facut casa. Unul a pus temelia pe nisip si altul pe stanca. Si nu s-a avut in vedere dimensiunea casei, frumusetea casei, materialele din care a fost facuta casa. Ci, temelia. Acel detaliu care scapa privirilor trecatorilor grabiti. Dar e acolo temelia. Isus, Domnul, prin apostolul Pavel, ne invata ca inaintea lui Dumnezeu, ceea ce conteaza, este calitatea si esenta slujirii noastre. Si nu atat de mult forma pe care slujirea noastra o capata.

Se ridica aici o intrebare: oare ce sa aiba in vedere apostolul Pavel prin aceste categorii de materiale? Sa reprezinte oare aurul, argintul , pietrele scumpe in intelesul apostolului, sa fie avute in vedere prin acestea faptele neprihanite ale celor sfinti? Si cand vorbeste despre lemn, fan, trestie, sa aiba in vedere slabiciunile, greselile, pacatele chiar? Despre asta sa fie, spunandu-ne, cu alte cuvinte, daca un crestin nascut din nou face pacate, el va fi mantuit, dar ca prin foc; insa nu o sa aiba nici o rasplata. Asta? NU!

Nu e vorba aici de pacat. Atat aurul, cat si lemnul, atat fanul si trestia, cat si argintul si pietrile scumpe sunt deopotriva fapte bune. FAPTE BUNE. Slujire crestina. Nu-i pacat sau dreptate. Si una si alta sunt lucruri bune. Si una si alta poate fi rugaciune. Si una si alta poate fi milostenie. Si una si alta poate fi evanghelizare. Si una si alta poate fi darnicie, partea Domnului, zeciuiala la Casa lui Dumnezeu. CLASIFICAREA SE FACE DUPA ALTE CRITERII.

Ca nu-i vorba de pacat la mijloc, cel putin trei argumente:

  1. Primul argument- Va rog sa observati ca toate aceste materiale si aurul, ca si lemnul sunt zidite pe Hristos. Temelia este Hristos si pe aceasta temelie, deasupra, sunt construite aceste materiale. Edificiul, slujirea acelui om e facuta din acest material. Casa e din aur sau din fin. Tot casa e. Si e pe temelie. Si temelia este Hristos. Daca ar fi avut Pavel in vedere faptele vinovate ale celor ce isi pierd integritatea, ma intreb, cum poate cineva zidi pacatul pe temelia care este Hristos? Nu se poate. 
  2. Pe de alta parte, contextul pasajului ne arata ca la mijloc e vorba despre slujirea crestina. Mesajul este adresat unei biserici  care este invatata cum sa slujeasca lui Dumnezeu in asa fel incat in ziua de apoi sa aiba rasplata. Mesajul nu este adresat oamenilor din lume, spunandu-le ca daca traiesc in pacat, merg in iad. Ci, Cuvantul este adresat lucratorilor, slujitorilor, fratilor si surorilor din biserica din Corint, care sunt indemnati sa aduca lui Dumnezeu slujire de calitate. Ca sa aiba parte in cer de o rasplata.
  3. Al treilea si poate cel mai evident argument, si convingator, este tocmai ce spune apostolul Pavel in vers. 15. Ce se intampla sufletului a carui lucrare a pierit in foc? El a pus pe temelie lemn, fin, trestie. Focul a mistuit lucrarea lui. Ce se intampla cu un asemenea suflet? Auziti: va fi mantuit. Isi va pierde rasplata, dar va fi mantuit.  – 15. Daca lucrarea lui va fi arsa, isi va pierde rasplata. Cat despre el, va fi mantuit, dar ca prin foc. Si atunci, intreb: Daca lemnul, finul si trestia care s-au mistuit in foc sunt pacate, de ce spune ca va fi mantuit, cata vreme Scriptura arata ca cine traieste in pacat, nu va fi mantuit. 

Iata ca aceste elemente, aceste substante, materiale care reprezinta slujire crestina nu-i pacat, ci lucru bun. Este slujirea noastra facuta de dragul lui Hristos. Slujire crestina. Slujirea noastra poate fi vrednica de rasplata sau mistuita in foc. Dvs. cei din cor, aceeasi cantare adusa inaintea lui Dumnezeu, cantata de 30 de oameni, Unul aduce aur si altul fin.Aceeasi cintare. Doua surori ies in fata adunarii cu un caiet de cantari in mana si canta Domnului o cantare. Una aduce pietre scumpe si alta, trestie. Aceeasi cantare. Nici una n-a pacatuit. Amandoua au slujit. Una are rasplata si alta, nu.

Care este atunci sensul acestei invataturi? Ce sa facem? Cum sa aducem slujirea noastra ca sa reziste la proba focului? Care sunt acele particularitati, acele detalii care ne califica in Ziua Domnului sa primim o rasplata? Cum oare va rezista in foc lucrarea pe care o aducem pentru Dumnezeu. La proba focului, rasplata sa fara rasplata? In cele ce urmeaza, ingaduiti-mi sa surprindem impreuna cateva criterii  desprinse din Evanghelii, pe baza carora, lucrarea pe care o facem va fi vredinca de rasplata sau nu. Catve criterii… (96:00)

1.Temelia sa fie Hristos. Ce facem sa fie facut in Numele Domnului Hristos. Ca lucrarea noastra sa reziste in ziua aceea, ca slujirea , ca toate binefacerile si eforturile pe care le facem sa fie rasplatite de Dumnezeu in ziua aceea, intai de toate, tot ceea ce facem trebuie sa izvorasca din credinta si pe baza credintei. Temelia sa fie Hristos. Ce facem sa fie facut in Numele Domnului Hristos. Dumnezeu va rasplati ce e facut in Numele Domnului Hristos. In ziua e apoi, la proba focului, va ramane in picioare tot binele facut pe baza credintei in Numele lui Hristos. Chiar si un pahar de apa rece, nici acela nu se va pierde, daca-i facut pe baza credintei in Numele lui Hristos.

Oamenii pot face bine in numele lor, nu in Numele lui Hristos. Oamenii sunt in stare sa-si cultive un cult al personalitatii prin filantropii. Sunt oameni care folosesc chiar viata religioasa  ca sa-si creeze ei un nume si o stare. Vorba lui Pavel: Unii Il propovaduiesc pe Hristos din slava desarta. Ceea ce ramane la proba focului este ceea ce se bazeaza pe credinta. Frati si surori, eu cred cu tarie ca avem nevoie de jertfa Domnului Hristos si de justificarea venita de la Dumnezeu prin Isus Hristos, nu numai cand e vorba de trecutul nostru pacatos. Avem nevoie de jertfa lui Hristos, nu doar ca sa scapam de pacatele care striga impotriva noastra. Ci avem nevoie de jertfa lui Hristos si ca sa ne ramana in picioare faptele bune. Ca pe baza acestei jertfe sa fim rasplatiti.

Ascultati-ma. Asa cum ne-am bizuit pe credinta, pe Isus, cand am primit iertarea pacatelor si mantuirea, asa trebuie sa ne bizuim pe El si cand facem bine, ca acel bine sa fie rasplatit. Daca vreun crestin care a fost mantuit prin har, prin credinta, iese de sub acest Nume si face bine, ca sa exprime, numai Dumnezeu stie, ce soi de motivatii firesti, faptele acelea nu sunt din credinta. Si cat ar fi de bune, in ziua judecatii, pier si omul nu primeste rasplata. Repet, avem nevoie de jertfa lui Hristos si pentru justificare, atat pentru a capata de la Dumnezeu iertare, cat si pentru a califica toata slujirea noastra crestina ca sa fie vrednica de rasplata in Ziua de Apoi. Acest inteles trebuie prins de sufletul evlavios. Cand slujim lui Dumnezeu, sa ne asezam sub crucea lui Hristos si sa spunem: Doamne Isuse, in Numele Tau, ca jertfa Ta sa faca ecou in lume. Doamne, fa ca peste mine sa se coboare indurarea Ta, mila Ta. Primeste slujba pe care o fac. Integreaz-o in Imparatia Ta. Sa nu fie un bine separat de Tine. Sa nu fie un bine facut pe calea legii, ci sa fie un bine facut pe calea credintei. Sa nu fie o cantare cantata pe calea legii. Ci, o cantare cantata in har, pe calea credintei. Sa nu fie o binefacere venita din lege, ca vreau eu sa pazesc legea ca asa mi-a cerut Dumnezeu. Ci, sa  fie o binefacere izvorata din credinta. Prin har, pe calea harului, a credintei in Dumnezeu. Si asta vine, este justificarea binelui, nu numai justificarea raului. Acest gand, acest inteles al slujirii crestine nu-i des pomenit in biserici, dar este esential.

Asa, dupa cum, de pacate am scapat prin jertfa lui Hristos, prin jertfa lui Hristos ne vom mentine in har si ne vom califica slujirea crestina, ca sa fim vrednici de rasplata. Altfel, piere. Se duce totul. Temeliale tine. Doamne, ajuta.

2. A doua particularitate sau trasatura a slujirii crestine tine de motivatie. Motivatia cu care savarsim binele. Motivatia, cu care ne aducem slujirea, ne va califica lucrarea ca aur sau lemn, argint, pietre scumpe sau fin si trestie. Motivatia- despre aceasta, Domnul Isus a vorbit in Matei 6:1-4-

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi dreptatea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei! Altminteri, nu veţi mai primi nicio răsplată de la Tatăl vostru, Care este în ceruri! Aşa că, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiţă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au primit răsplata! Tu însă când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Iata, doi oameni care fac milostenie. Si unul si altul dau bani. Si unul si altul sacrifica. Si unul si altul scot din buzunar, din fructul muncii lor, si dau. Nici unul nu pacatuieste. Nici unul nu fura. Amandoi ofera. Unul primeste rasplata de la Dumnezeu si altul, nu, pentru ca unul a avut ca motivatie aprecierea oamenilor. Si celalat, slavirea lui Dumnezeu. Iata cum motivatia ne califica lucrarea. L-as intreba pe cel care se ridica, spre exemplu, unde stau eu acum. Ce te face sa stai acolo. ‘O, mi-e randul sa slujesc, sa ma gatesc bine, sa ma aranjez asa si parul sa mi-l fac, ca….. Ca, ce? Motivatia. Motivatia. Daca vrei sa fii vazut de oameni, a pierit rasplata. Daca slujesti ca sa zidesti pe poporul lui Dumnezeu, Dumnezeu iti va da o rasplata. Pentru ca, dati-mi voie ca sa va spun, ca milostenia si orice alta fapta buna, izvorata din motivatii gresite, anuleaza rasplatirea lui Dumnezeu. Orice fapta buna, izvorata din motivatii gresite, cum ar fi – cultul personalitatii, lauda din partea oamenilor, folos, cine stie ce folos din partea oamenilor. Ca am facut un bine. Imi vine sa ma iau de cap cand isi vantura la televiziuni binefacerile, vine campania electorala.

Genul acesta de atitudine, de savarsirea unui bine ca sa-l pui in fata si sa-ti iei de la oameni slava, lauda, trecere si folos, te descalifica in ziua de apoi de rasplata lui Dumnezeu. Asa a spus Domnul nostru. Prin urmare, lucrarea noastra va ramane in masura in care izvoraste dintr-o motivatie curata: credinta, smerenie, slavire al ui Dumnezeu. Amin.

3. A treia particularitate sau trasatura a slujirii crestine este  calauzirea Duhului Sfant in ceea ce facem. Problema calauzirii reprezinta un alt factor care ne califica sau ne descalifica lucrarea: din ce duh faci ce faci. Inspirat, de cine? Cine te-a indrumat? Cine te-a calauzit? Care e sursa inspiratiilor pe care le ai? Cuvantul Domnului ne invata ca noi suntem madulare in trupul lui Hristos si ca fiecare madular are o chemare a lui, o slujire a lui. Eu cred ca inaintea lui Dumnezeu, in ziua judecatii, va fi rasplatit tot ceea ce vine  in slujirea noastra din Duhul. Iar ce vine din mintea noastra  fireasca, piere in ziua de apoi. Prin urmare, calauzirea Duhului este esentiala cand facem slujire crestina. De multe ori m-am gandit, predicand, chemat fiind sa predic, oare ce spun ? E de la Dumnezeu? Poti sa spui cuvintele lui Dumnezeu, fara sa fie de la Dumnezeu. Putem vorbi cuvintele lui Dumnezeu, fara sa fie in ele inspiratia lui Dumnezeu. Si se aseaza ca nuca in perete. Cantarea pe care o cant, vine de la Dumnezeu? Sau din talent? Sau, mai mult, din dorinta de a-mi exprima si de a-mi hrani propria personalitate? Nu e din Duhul, dar din geniul, cu ‘g’ mic. Nu prea sunt pe la noi genii cu ‘G’ mare. E foarte fina linia de demarcatie.

Cum oare vom stii ca e Duhul? Daca nu e rugaciune la mijloc, traire in sfintenie, tanjire dupa Dumnezeu, ca nu tot ce numesc oamenii slujire crestina, vine din Duhul. E usor sa avem viata religioasa. E mai greu sa fie inspirate si venita din Duhul lui Dumnezeu. Spre exemplu, binefacerea. Putem face binefaceri. Intrebarea care se ridica este, cand faci binefacere, Duhul lui Dumnezeu e la lucru? Sa nu te trezesti ducand apa la fantana. Poti lua banul tau pe care l-ai pus deoparte pentru Dumnezeu si sa-l duci prin firea ta cuiva, fara sa fie implicat Duhul in ceea ce faci. Si daca nu-i implicat Duhul, nu-I slavit Dumnezeu. Si la ziua de apoi, piere. Un exemplu din Biblie: cine nu lucreaza, nici sa nu manance, spune Scriptura. Uite ca un lenes se usuca de foame. Dumnezeu a inceput  o lucrare in el. Dumnezeu a lasat ca sa vina peste el foamea, sa vina peste el lipsa, sa vina peste el durerea asociata cu foamea si lipsa, ca prin focul acesta al consecintelor lenevirii sale, sa fie trezit. Si de acolo, filantropul, nemanat de Duhul, scot din buzunar un leu de mila si opresc lucrarea lui Dumnezeu cu acel om, incuranajndu-l mai departe in starea in care este. Va rasplati Dumnezeu o asemenea darnicie? Mi-e frica sa zic ‘da’ sau ‘nu’. Dar e o intrebare. Eu am cunoscut odata un om a lui Dumnezeu foarte simplu si profund. A fost o situatie prin care cineva treca printr-un necaz si l-am rugat…. (familiile astea nu sunt de la noi). L-am rugat: „Asculta-ma, oamenii astia au un necaz. Eu te cunosc si tu ma cunosti pe mine. Hai sa ne unim impreuna si sa-i ajutam pe oamenii astia, noi doi.” S-a uitat la mine si a spus: „Ma voi ruga.” S-a rugat, si omul acesta mi-a spus la urma: „Frate Nelu, Duhul a spus nu.” Cum?  „Da. Asa a spus. Nu. Eu la asta nu particip. Dumnezeu mi-a spus ca mana lui apasa peste oamenii aceia si ei mai au lectii de invatat. Nu pot opri lucrarea lui Dumnezeu cu ei, intervenind acum.” Si a zis: nu. Dar nu pentru ca era insensibil. Nu pentru ca era zgarcit, ca i-a vorbit Dumnezeu mai alaltaieri ca sa faca o biserica in Oltenia si a investit peste 200.000 euro acolo. Nu ca e zgarcit. Ci, pentru ca a zis: nu vrea Duhul asta. E un om simplu dintr-o adunare, predica Evanghelia, si n-am avut atata luciditate cat a avut el.

Socot ca aceasta nuanta extrem de sensibila si fina, a calauzirii Duhului  in lucrarea noastra crestina, ne califica sau nu la rasplata in ziua de apoi.

4. A treia particularitate sau trasatura a slujirii crestine este puterea / imputernicirea Duhului Sfant in ceea ce facem. Mai e ceva, puterea. Puterea prin care facem. Si aici, cumva, lucrurile se leaga- caluzirea si imputernicirea Duhului Sfant in ceea ce facem. Sa nu ne gasim intemeindu-ne pe abilitati omenesti, firesti. Pe resurse, pe oratorie, cand e vorba de predica. Pe talent, cand e vorba de cantare. Ci, pe acea imputernicire si ungere care vine de la Duhul Sfant. Pavel, apostolul, avea intelepciune omeneasca si era in stare sa uzeze de resursele oratoriei. Dar sa ferit, zicea el, in Corint, ca sa nu faca zadarnica crucea lui Hristos. Iata, dar, si aceasta latura: imputernicirea Duhului.

Suntem o biserica penticostala. Dvs. mai credeti in imputernicirea Duhului, frati penticostali? In botezul cu Duhul Sfant, stimati tineri, mergeti in tabara. Sa va rugati lui Dumnezeu acolo. Sa fiti umpluti de Dumnezeu cu Duhul Sfant. Ca marturia noastra, slujirea noastra trebuie sa fie inspirata si imputernicita de Duhul, ca sa ramana la proba focului. Ca de vii din abilitati omenesti, din talente si daruri firesti, rupte de calauzirea Duhului, angajate, fie pe drumul legii, fie mai rau- cultul personalitatii, nimic in ziua de apoi nu va ramane. Totul va pieri.

As mai zice ca exista inca cel putin doi factori. Problema dragostei si a buna vointei.

Ramane ceea ce izvoraste din iubire si din voie buna. Iata ce spune, de exemplu, Pavel – 1 Corinteni cap. 9:16-17 – 16 Dacă eu vestesc Evanghelia, nu am dreptul[b] să mă laud, pentru că este obligaţia mea. Căci este vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia! 17 Dacă o fac pentru că vreau eu, am o răsplată, dar dacă nu este din voia mea, atunci este vorba de o responsabilitate care mi-a fost încredinţată. Deci, pentru Pavel, nu s-s pus problema daca ‘vestesc sau nu Evanghelia’. Trebuie. Si-i vai de mine daca nu o fac. Dar, auziti despre ce vorbeste in continuare. Adica, daca fac asta cu bunavointa. Pavel spune: eu predic. Sa fie clar. Predica Evanghelia. La asta m-a chemat Dumnezeu. Vai de mine de nu o fac. Dar pot sa o fac in doua feluri: de buna voie sau de sila. Daca o fac de sila ca pe un serviciu, e ispravnicie, nu rasplata. Dar daca o fac de bunavoie, am o rasplata

Va intreb, de ce cantati? SMS-uri dimineata..iar, ce ne facem, fratele Nelu, fratele Iosif, ah, dirijor…. De sila, mergem  sa nu ne facem de rusine. Daca-i de buna voie…. vine rasplata. Oaspeti in casa. Ne bat la usa. Vin in casele noastre. Trebuie sa le punem masa. Si o facem! Vorba lui Pavel: Vai de mine daca nu o fac. Dar, de buna voie sau de sila. Cu cartire sau cu iubire. Oricum o faci. Si daca oricum (inevitabil) o faci, ar trebui cu mai multa minte. Sa o facem ca sa dainuie. Asta califica slujirea noastra in ziua de apoi. Aceasta atitudine, de bunavointa, deschidere, entuziasm, bucurie, pasiune, intr-un cuvant- dragoste, vorba lui Pavel: tot ceea ce faceti, sa fie facut cu dragoste.

In zona aceasta intra si ceea ce numim proslavirea lui Dumnezeu. Facem totul ca sa fie proslavit Dumnezeu. Lucrarea noastra, slujirea noastra este manata de aceasta sete, de aceasta dorinta, sa-si ia Dumnezeu slava din ea. Dumnezeu va rasplati pe cine slujeste cu motivatia aceasta. Sa-si ia Dumnezeu slava din ea.

Ultimul detaliu, dar pe care vi-l voi spune dupa ce recapitulam pe celelalte, ca sa ne ramana asa in memorie.

  1. TEMELIA – ramane la proba focului tot ceea ce vine prin credinta si pe baza credintei in numele lui Isus.
  2. Ramane ceea ce este motivat din dorinta de a-L slavi pe Dumnezeu. Motivatia este esentiala.
  3. Ramane in ziua de apoi ceea ce vine prin calauzirea Duhului si imputernicirea Duhului.
  4. Ramane vrednic de rasplata inaintea  lui Dumnezeu acel bine facut cu bunavointa si dragoste, si nu de sila.
  5. Ramane vrednic de rasplata inaintea lui Dumnezeu acek bine facut cu gandul de-a inalta pe Dumnezeu. de-a proslavi numele Lui.
  6. Si mai e ceva ce am lasat la urma. Ramane inaintea lui Dumnezeu, vrednica de rasplata, acea lucrare care izvoraste  din ascultare de Dumnezeu -din supunere, din acea zdrobire, din acea lepadare de sine, luarea crucii, asumarea caii lui Isus. Aia ramane.

Ce se naste din razvratire, din orgoliu, din agenda personala, nu ramane. Ci, vine din ascultarea de Hristos. Ci, vine din drumul crucii si din zdrobire si din urmarea Domnului si daca nu-i rezultat mare, numai sa fie ascultare de El. Aia va fi rasplatita. Sunt oameni care fac sacrificii enorme, jertfe mari duc. Dar, nu vor sa asculte de nimeni. Pe un asemenea slujitor l-a intampinat Dumnezeu tare sever. I-a zis printr-un profet: Saule, ia spune tu, ii plac lui Dumnezeu jertfele mai mult decat ascultarea? Si apoi, i-a spus: Neascultarea este vinovata ca inchinarea la idoli. Dumnezeu vrea ascultare, nu sacrificii. Dar El primeste sacrificiile slujirii noastre cand ele vin din Duhul ascultarii.

Prin urmare, ascultarea este esentiala. 2 Ioan 1:8 – Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină . Ce faci daca nu te pazesti? Uitati care e pericolul. vers. 9 – Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Chiar daca el continua sa cante, sa predice, sa faca milostenii, sa ajute saraci, sa viziteze bolnavi, sa deschida fundatii, sa ajute in Africa, sa misioneze in India, daca nu-i in invatatura lui Hristos, si-a pierdut rasplata.  Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină . Aici este problema ascultarii. 

Ca pastor, am eu experienta cata am, dar fratele Iosif are mai multa, ca varsta impune experienta. N-ati intalnit, frate Iosif, oameni in stare sa sacrifice, sa cheltuie, sa sufere, dar nu dispus sa asculte. No, mie nu imi spune nimeni ce sa fac. Primul test al ascultarii este asezarea intr-o biserica locala ca membru. Asta este primul test al ascultarii. Cine refuza asta are deja o problema la ascultare. Soiul acesta de independenta, de nealiniere, de neasezare in trupul unei biserici locale, oricare ar fi aia, numai sa fie recunoscuta de Hristos. Este primul pas care pune in evidenta razvratirea. Ia raspunde intrebarii: de ce nu vrei sa fi membru intr-o adunare? Si o sa gasesti in tine raspunsuri  care arata coltii fiarei neascultarii. Aia e problema. Si asta iti poate nimici lucrarea. Si in ziua de apoi, dupa ce te-ai sacrificat si te-ai cheltuit atata si ai mers in dreapta si in stanga si ai impartit, sa te trezesti  mantuit, dar fara rasplata. Nu vrem asta. Ci, vrem rasplata de la Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ajute.

Eu cred ca ascultarea este esentiala indiferent de rod. Voi incheia cu o scurta ilustratie. Am citit-o astazi. Undeva intr-o tara orientala, imparatul batran a hotarat sa dea tronul mai departe, mostenitorului. Dar cand s-a uitat la copiii lui, n-a vazut pe nici unul vrednic. Era un rege intelept si a zis: Nu. Vom nenoroci si imperiul si pe fii, daca dau imparatia pe mana  vreunuia. Dar, cui sa o dau? Si a pus in fata un test. A strigat in imperiu: Imparatul  a hotarat sa lase tronul  urmatorului rege si acela va fi unul din fii acestei tari. Sa vina tinerii la palat. Vor primi de la imparat un cadou si dupa un an se va hotari cine este rege. Au venit multi. Imparatul le-a facut un dar foarte ciudat: un ghiveci si o samanta. Le-a zis asa: Luati samanta asta  si puneti-o in ghiveci. Ingrijiti planta care va rasari. Udati-o. Cresteti-o si veniti inapoi peste un an. Cel mai frumos ghiveci, cea mai frumoasa planta, cel care a ingrijit ghiveciul si planta, va fi rege. WOW!

Acolo, autorul care scria povestea l-a numit Lee, ca de era din Romania, ii zicea altfel. A luat ghiveciul si s-a dus acasa. A pus ghiveciul in lumina soarelui. A udat planta, samanta, si a asteptat. O luna, n-a incoltit. Doua, n-a incoltit. Baietii de pe strada, din sat, din satul vecin, se laudau cu ghivecele lor, plantele crescusera flori, tot soiul de pomi, care de care mai frumosi. Lui ii era si rusine sa spuna ce se intampla acasa: „Nici macar n-am fost in stare  sa o fac sa incolteasca. Uite asta cat e de mare.” Cand a venit anul si trebuia sa mearga la palat, el n-avea decat un ghiveci in care punea din cand in cand apa, dar nu crescuse nimic. A zis: Eu nu ma duc, ma fac de toata rusinea. A zis: Sa mearga astia ce au de a arata, eu nu am ce-a arata. Mama lui, o femeie inteleapta, i-a spus: Baiete, du-te Du-te. Si, s-a dus. Cand printre tinerii imperiului, care puneau in fata care de care mai frumoase flori si plante, dezvoltate in ghivece, el, cu unul gol. Au inceput sa se rida de el, sa-l batjocoreasca. Fiecare, dupa regula, trebuia sa mearga prin fata regelui. Cand omul nostru a pasit in fata cu ghiveciul gol, toti au ris. Se coteau pe la margini. Insa, regele s-a ridicat in picioare si a spus: „Liniste.El este viitorul vostru rege.” Si, toti au amutit. Imparatul a dezvaluit taina. Acum un an cand v-am dat seminte, am spus sa le semanati si ce va incolti din ele sa imi aduceti. Ce n-ati stiut este ca semintele au fost oparite. Si n-aveau cum incolti. Le-ati inlocuit, nenorocitilor. Singurul care mi-a respectat cuvantul e baiatul asta. El va fi rege.

Ascultarea. Ne vom duce in ziua de apoi, cine stie cu ce campuri de flori si hectare de paduri si vom astepta lauda. Si de acolo se va ridica unul care va putea arata ascultare si va fi rasplatit. Cu gandurile acestea in minte, la proba focului, sa ne rugam Domnului. Si intai de toate, sa cerem ca jertfa lui Isus sa se reverse si peste binele nostru.  Sa nu chemam jertfa lui Isus numai peste pacatele noastre. Ci, sa chemam jertfa lui Isus si peste binele nostru, ca sa stea in picioare. Sa fie izvorat din Duh, imputernicit de Duhul, motivat de slavirea lui Dumnezeu. Cu buna voie si dragoste si cu ascultare. Si o sa ramana. Amin.

Mesajul incepe la minutul 1:05:00 (65:00)

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: