Soarta imigrantilor pakistanezi crestini: Vecinii musulmani l-au acuzat pe tânărul creștin că a rupt mai multe pagini din Coran, și au vrut să-i omoare întreaga familie

Cu vocea tremurândă și ochii înlăcrimați, Mustaq Faisal a spus că nu a avut de ales, decât să plece din Pakistan. Mustaq Faisal: Viața mea e plină de provocări.
Vecinii musulmani l-au acuzat pe tânărul creștin că a rupt mai multe pagini din Coran, și au vrut să-i omoare întreaga familie.

Mustaq Faisal: Am fost atât de speriat. Le-am spus că nu aș fi făcut așa ceva Sfintei Cărți, dar nu m-au crezut.
Temându-se pentru viața lor, Faisal a luat-o pe soția sa Samina și pe fiul lor Joshua și au plecat în Thailanda. Sperau să înceapă o nouă viață, fără să mai fie amenințați cu moartea de către islamiști.

Mustaq Faisal: Când am ajuns în Thailanda, am depus cererea la ONU pentru a primi un adăpost.
Dar nici după șase luni nu a primit un răspuns de la agenția ONU care este responsabilă de protecția refugiaților. Fiindcă viza de vizitatori de numai trei luni le-a expirat, guvernul thailandez a trimis poliția după ei.

Mustaq Faisal: Eu nu am fost acasă când a venit poliția la noi. Soția mea i-a rugat să nu o aresteze fiindcă are probleme cu inima, dar nu au ascultat-o.

Conform legii thailandeze, orice refugiat a cărui viză depășește termenul de valabilitate, se consideră că este imigrant ilegal. Cei arestați, printre care era și Samina au fost băgați în cuștile unor mașini și duși la un centru de detenție pentru imigranți sau CDI.
Mustaq Faisal: În primele trei zile s-a simțit bine, dar în ziua de 20 decembrie s-a îmbolnăvit foarte tare.

Faisal a făcut o cerere la ONU să o ajute pe soția lui bolnavă.
Mustaq Faisal: Am continuat să îi rog, am plâns, dar tot nu m-au ascultat. I-a implorat pe gardienii de la închisoare să îi dea măcar medicamentele de inimă.
Mustaq Faisal: Le-am spus că dacă nu fac ceva, ea o să moară.

Wilson Chowdhry, un apărător al drepturilor creștinilor, a încercat să intervină, dar nu a fost foarte optimist, datorită experiențelor anterioare.

Wilson Chowdhry: Ceea ce am descoperit era că paznicii de protecție, care trebuiau să îi protejeze pe deținuți, le interziceau accesul la îngrijiri medicale și medicamente.
Grupul lui și alții, au obținut imagini care arătau condițiile inumane din interiorul centrului CDI. În imagini erau și niște bărbați legați ca niște câini.
Wilson Chowdhry: Pe măsură ce intri acolo, mirosul devine insuportabil. Sunt două toalete pentru 200 de persoane.

În unele cazuri, erau înghesuiți și 200 de oameni în camere în care abia încăpeau 100.
Wilson Chowdhry: Dormeau unii peste alții, ghemuiți sau chiar în picioare.
În ziua de 30 decembrie 2015, ONU a decis, într-un final, să-i răspundă lui Faisal. Dar vestea a fost că soția lui, Samina, a murit.

Mustaq Faisal: Viața mea e un dezastru acum. Ne-am confruntat cu foarte multe dificultăți în Pakistan și de aceea am plecat în Thailanda. Acum sunt aici, dar soția mea e moartă. Ce ar trebui să fac? Copilul continuă să mă întrebe unde e mama lui, dar încă nu am curajul să-i spun adevărul.

Alți șase refugiați pakistanezi au murit în centrele de detenție din Thailanda. Mai bine de 100 000 de pakistanezi și-au părăsit țara din cauza creșterii violenței islamice. Statisticile arată că aproximativ 11 000 de refugiați se află în Thailanda, mulți dintre ei fiind creștini. Problema este că guvernul de aici nu dorește refugiați, de nicăieri. Din moment ce Thailanda nu a semnat un acord cu ONU pentru căutarea de centre pentru refugiați, oamenii precum George Naz se confruntă cu un viitor precar.

George Naz: În Pakistan am fost tratați ca niște oameni lipsiți de importanță. Am venit aici și avem parte de aceleași condiții.
Naz este căutat în Pakistan. În 2013 a fost acuzat de blasfemie de către o curte islamică, dar a fugit în Thailanda. Momentan stă ascuns și așteaptă. Este imigrant ilegal fără dreptul de a munci și fără acces în școli sau spitale.

Noi am vizitat un complex rezidențial din Bangkok, unde o mulțime de familii creștine de pakistanezi locuiesc îngrămădiți în apartamente foarte mici. Mulți dintre ei locuiesc ilegal.
Shagufta Hayat: De exemplu, noi locuim într-o cameră cu alte patru familii. Copiii noștri nu pot merge la școală fiindcă și ei sunt considerați imigranți ilegali. Toată ziua stăm în casă.

Pentru câteva ore duminică dimineața, câteva familii creștine de refugiați pakistanezi riscă să fie arestați doar ca să participe la acest serviciu de biserică secret. Blocați în Thailanda de câțiva ani buni, mulți speră și se roagă pentru un statut de refugiat desemnat de ONU și, într-un final, șansa de a se stabili într-o țară din lumea a treia. Între timp, câteva grupuri de creștini îi ajută pe ei și pe alții cu mâncare și cu plata cheltuielilor. Dar nevoile lor sunt covârșitoare. Deocamdată însă, Faisal se agață de singurul lucru care știe că îi poate aduce mângâiere. Citește versete din Psalmul 121, amintindu-i fiului său, Joshua că Dumnezeu este Cel care se îngrijește de toate nevoile lor. Stiri crestine – Mapamond crestin 630 – 14 august 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: