Nicu Wagner – Opreste Doamne incercarea

Nicu Wagner

Una dintre cele mai frumoase cantari, desi este o lamentatie. Este o rugaciune pe care am rostit-o (probabil) aproape fiecare dintre noi la un moment dat.

1. M-apasă tot mai greu povara, şi gustul ei e prea amar
Căci simt în piept, cum suferinţa aprinde al durerii jar,
Privesc în zări şi în tăcere, aştept să-mi vină un răspuns
Căci Domne, Tu-mi cunoşti durerea, de Tine nu-i nimic ascuns!

R1: Opreşte, Doamne, încercarea, căci parcă jugul mi-e prea greu
Smerit te rog revarsă-Ţi mila, căci numai Tu-mi eşti Dumnezeu.
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor
Când îţi simţesc apropierea îmi este jugul mai uşor !

2. Nu am la Tine nici un merit, şi recunosc dreptatea Ta
Dar în genunchi te rog, ai milă şi îţi arată dragostea .
Îmi iartă tot trecutul Doamne , căci nu Ţi-a fost Ţie plăcut
Îţi mulţumesc pentru răbdarea ce pentru mine ai avut !

3. Opreşte-odată, Tu, furtuna ce sufletu-mi răscoleşte
Căci Tu ai fost dintotdeauna, Părintele ce mă iubeşte .
Tu nu mă vei lăsa de pradă atacurilor celui rău
Deşi nu-Ţi merit izbăvirea şi eu sunt un copil al Tău !

R2: Opreşte Doamne încercarea, căci parcă jugul mi-e prea greu
Smerit te rog revarsă-Ţi mila, căci numai Tu-mi eşti Dumnezeu.
Apleacă-Ţi azi te rog urechea la lăcrimatele-mi cuvinte
Şi de la tronul îndurării, ascultă ruga mea fierbinte
La Tine vin în ceasuri grele, Părinte şi Ocrotitor
Când îţi simţesc apropierea îmi este jugul mai uşor !

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: