Raspunsuri Pentru Viață – 2. Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament

Teologia Inlocuirii

Citeste / Vizioneaza partea

I-a aici – Este compatibila teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?

2. Incompatibilitatea dintre Teologia Inlocuirii și învățăturile Vechiului Testament

Bun găsit, dragi telespectatori! În episodul de față vom aborda întrebarea: Este Teologia Înlocuirii compatibilă cu învățătura Vechiului Testament? Lasă V.T. loc pentru perspectiva înlocuirii Israelului cu Biserica, așa cum susține teologia substituirii? În cursul istoriei, poporul Israel a avut parte de poziționări dintre cele mai drastice din partea forțelor demonice, a liderilor popoarelor, ale oamenilor de tot felul și, culmea !, chiar și din partea multor creștini, conștienți sau inconștienți cu privire la seriozitatea și gravitatea poziției adoptate. Dorim să începem prin a atrage atenția că important și relevant este modul în care  oamenii, popoarele sau demonii privesc, evaluează, judecă și tratează Israelul, ci cum o face Dumnezeu, Judecătorul Cel drept! La urma urmelor doar Dumnezeu are dreptul de a-Și judeca propriul popor, iar o judecată incorectă din partea oamenilor, a popoarelor, va atrage, la momentul cuvenit, recompensele ori sancțiunile cuvenite acestei poziții. În prezentul episod, întrucât, așa cum spuneam, ceeace contează cu adevărat este poziția pe care o are Dumnezeu față de Israel, și nu poziția oamenilor sau a popoarelor, ne propunem să prezentăm o parte din multitudinea de afirmații și învățături ale Vechiului Testament din care reiese cum privește Dumnezeu poporul său de legământ, Israelul. Vom putea observa că aproape în fiecare carte a acestuia apar profeții despre Israel și viitorul său. Unele s-au împlinit, iar altele urmează a fi împlinite, atât prin evenimentele care se află la orizontul imediat, cât și în Împărăția mesianică milenară. În prima carte a Bibliei, Geneza, din cele 50 de capitole, 39 capitole, adică peste trei pătrimi, prezintă istoria lui Israel, lucru demn de luat în seamă pentru a înțelege ce reprezintă acest popor în ochii lui Dumnezeu. Dar să pornim mini-studiul nostru vechi-testamentar, așa cum este și normal, de la Geneza 12.1-4, loc în care Dumnezeu expune conținutul legământului pe care îl face cu Avram, strămoșul, sau ”străbunicul” poporului evreu. Iată promisiunile divine urmate, imediat, de reacția de ascultare a lui Avram:

”Ieși din țara ta, din rudenia ta, și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta. Își voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Avram a plecat, cum ii spusese Yahveh, si a plecat si Lot impreuna cu el. Avram avea saptezeci si cinci de ani cand a iesit din Haran.”

87 – Raspunsuri Pentru Viață – Este compatibila

teologia inlocuirii cu Sfintele Scripturi ?_2

Acest legământ, numit ”legământul avraamic” care este întărit, după cum vom vedea imediat, în Geneza 15 și care este menționat, în mod repetat, ulterior, este un legământ al harului și îndurării divine, deoarece include intenția lui Yahveh de a răscumpăra întreaga lume. Acest legământ conține trei elemente vitale: 1.) În primul rând, vorbeste despre strategia Creatorului pentru a Binecuvânta toate neamurile/națiunile prin națiunea lui Israel. Apoi, 2.) Acest legământ lasă moștenire un teritoriu, o țară, ca posesiune veșnică pentru Israel. Și 3.) Acest legământ, promite să binecuvânteze pe cei care binecuvânteaza pe Israel, și să blesteme pe cei care blestemă pe Israel. Este important să observăm și să reținem faptul că, dacă un element al legământului, așa cum a fost conceput și promulgat initial de către Dumnezeu, eșuează, atunci toate elementele acestuia eșuează. Deci, dacă promisiunile lui Yahveh pentu Israel au eșuat, pe cale de consecință trebuie să eșueze și promisiunea lui Dumnezeu de a binecuvânta lumea. Dacă destinul național al Israelului a fost pierdut prin neascultarea acestuia, care este garanția că  Biserica nu va fi distrusă ?! Dacă dorim să recunoaștem, neascultarea Bisericii, pe parcursul celor două milenii, a fost tot atât de mare ca și neascultarea lui Israel, așa cum avea să afirme mai târziu, în Romani 11, apostolul Pavel! Să reținem, așadar, că promisiunea divină făcută lui Avram era nu doar de a fi o binecuvântare pentru națiuni, ceea ce s-a și întâmplat în Isus Hristos, Mântuitorul, ci și de a fi și a rămâne o binecuvântare pentru Israel. Iar, în al treilea rând, atitudinea față de Avram și față de posteritatea acestuia nu rămân fără efect. Iată ce remarcă teologul german, Werner Pentkazi, în lucrarea ”Israel, al Treilea Război Mondial și Noi”, la pag. 9: ”Acest cuvânt dumnezeiesc este ca o cheie care deschide înțelegerea evenimentelor istorice. Eu văd evenimentele, motivele și consecințele lor strâns legate de acest cuvânt. Binecuvântarea și blestemul asupra oamenilor și asupra națiunilor depinde de atitudinea lor față de poporul lui Dumnezeu…Viitoarele evenimente dramatice din jurul Israelului vor reprezenta apogeul relației lui Dumnezeu cu lumea, prin prisma acestor binecuvântări sau blesteme.” (încheiat citatul) Adică, adăugăm noi, împlinirea finală, escatologică a versetului citat –privind administrarea binecuvântărilor și a blestemelor asupra națiunilor în funcție de atitudinea lor față de urmașii lui Avraam, frații Domnului Isus Hristos- își vor găsi împlinirea finală în însăși judecata națiunilor din Matei 25, subiect asupra căruia nu insistăm acum. După textul din Geneza 12, deja menționat, un alt text extrem de important privitor la legământul lui Dumnezeu cu Avram, care privește în mod direct Țara Israel/ Ereț Israel, mult mai dificil de înțeles, îl găsim în Geneza 15: 7-21, avându-i ca personaje pe Avram și pe Dumnezeu. Să lecturăm împreună pasajul menționat:

Domnul  i-a mai zis (lui Avram): Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ți dau țara aceasta.  Avram a răspuns: ”Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaște că o voi stăpâni?” Si Domnul i-a zis: „Ia o juncana de trei ani, o capra de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea si un pui de porumbel.” Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat in doua si a pus fiecare bucata una in fata alteia; dar pasarile nu le-a despicat. Pasarile rapitoare s-au napustit peste starvuri; dar Avram le-a izgonit. La apusul soarelui, un somn adanc a cazut peste Avram; si iata ca l-a apucat o groaza si un mare intuneric. Si Domnul a zis lui Avram: „Sa stii hotarat ca samanta ta va fi straina intr-o tara care nu va fi a ei; acolo va fi robita si o vor apasa greu, timp de patru sute de ani.Dar pe neamul caruia ii va fi roaba, il voi judeca Eu: si pe urma va iesi de-acolo cu mari bogatii. Tu vei merge in pace la parintii tai; vei fi ingropat dupa o batranete fericita. In al patrulea neam (cu sensul de generație!), ea (sământa lui Avram) se va intoarce aici; caci nelegiuirea amoritilor nu si-a atins inca varful.” Dupa ce a asfintit soarele, s-a facut un intuneric adanc; si iata ca a iesit un fum ca dintr-un cuptor, si niste flacari au trecut printre dobitoacele despicate. In ziua aceea, Domnul a facut un legamant cu Avram si i-a zis: „Semintei tale dau tara aceasta, de la raul Egiptului pana la raul cel mare, raul Eufrat, si anume: tara chenitilor, a chenizitilor, a cadmonitilor, a hetitilor, a ferezitilor, a refaimitilor, a amoritilor, a canaanitilor, a ghirgasitilor si a iebusitilor.” (încheiat citatul)

Pasajul anterior este, după cum spuneam, de o importanță cu totul specială. Dumnezeu, pentru a-l încredina pe Avram că-Și va ține promisiunea și-i va da țara, intră într-un legământ cu totul special cu acesta, prin cutuma celui mai serios  legământ uzitat în acea vreme. În acele vremuri, când doi oameni doreau să facă un legământ, tăiau anumite animale, pe care le despicau și le așezau pe pământ croind astfel un fel de cărare, o cărare marcată de sânge, printre trupurile moarte. Apoi, fiecare individ, parte contractantă a legământului, trecea printre animalele despicate și spunea ceva de genul: ”Așa să mi se facă mie (adică să fiu omorât și despicat precum aceste animale) dacă nu-mi voi respecta promisiunea cu….” Era un așa-numit legământ aducător de blestem, de o maximă seriozitate și gravitate, practicat nu doar în acele timpuri, ci și mai târziu, așa cum rezultă din Ieremia 34: 18.19. Ori Dumnezeu, pentru a-l încredința pe Avram de faptul că-Și va ține promisiunea cu privire la ceea ce-I ceruse acesta, intră într-un astfel de legământ și trece, prin imaginea ”flăcărilor ca dintr-un cuptor”, cum se menționează în versetul 17, printre animalele despicate. Iar concluzia este menționată în versetul imediat următor, 18, prin cuvintele: ” În ziua aceea Domnul a făcut un legământ cu Avram”. Faptul că doar Dumnezeu a trecut printre stârvuri, nu și Avram, înseamnă că doar El, Dumnezeu, S-a angajat, unilateral, să respecte legământul încheiat cu Avram. Și din acest motiv legământul este definitiv și irevocabil! Promisiunile făcute cu ocazia încheierii acelui legământ încorporează toate promisiunile cu privire la moștenirea țării, în granițele menționate în legământ, cât și promisiunile de propășire și de binecuvântare menționate în Geneza 12.1-3. Dar să mergem mai departe. Nu ca principal argument, ci doar pentru a vedea cât de frumos se leagă lucrurile în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, vă invit să ne oprim puțin asupra unui pasaj din Geneza 32.24-30, în care vom găsi un indiciu deosebit de sugestiv cu privire la viitoarea istorie în sâmbure a poporului lui Israel, pe care Dumnezeu l-a cunoscut mai dinainte, așa cum ne sigură ap. Pavel, mult mai târziu.Este sugestiv faptul că evenimentul avea loc chiar în momentul în care patriarhul Iacov a devenit Israel, prin schimbarea numelui prin opțiune și hotărare divină, nume preluat ulterior de întreaga națiune la care facem referire. Să urmărim textul biblic. 

”Iacov insa a ramas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pana in revarsatul zorilor. Vazand ca nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la incheietura coapsei, asa ca i s-a scrantit incheietura coapsei lui Iacov pe cand se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasa-Ma sa plec, caci se revarsa zorile.” Dar Iacov a raspuns: „Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta.” Omul acela i-a zis: „Cum iti este numele?” „Iacov”, a raspuns el. Apoi a zis: „Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oameni si ai fost biruitor.” Iacov L-a intrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tau.” El a raspuns: „Pentru ce Imi ceri numele?” Si l-a binecuvantat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel; „caci”, a zis el, „am vazut pe Dumnezeu fata in fata si totusi am scapat cu viata.”

Putem observa aici cum patriarhul Iacov s-a luptat și I S-a împotrivit, în prima fază, Celui care putea să-l binecuvânteze, Îngerului Domnului, care-L prefigura, Îl reprezenta, sau chiar era Mântuitorul Isus Hristos, înainte de întrupare. Iacov, în cele din urmă, după ce a fost lovit la încheietura coapsei, a realizat –totuși-  cu Cine are de-a face și a cerut cu maximă insistență și s-a luptat pentru a primi de la Acesta binecuvântarea de care avea nevoie. Ei bine, cine vrea poate vedea, în această întâmplare, o prefigurare a luptei inconștiente de peste veacuri a Israelului, ca națiune, timp de aproape 2.000 de ani împotriva lui Isus Hristos, Mesia nu doar alumii întregi, ci și Mesia lui Israel, dar și modul cum se va finaliza întreaga istorie. Pentru că, în urma necazului cel mare pe care poporul evreu urmează a-l traversa, numit ”necazul lui Iacov”, la fel ca în cazul strămoșului Iacov-Israel de odinioară, poporul evreu ca  rămășiță a națiunii iudaice Îl va recunoște pe Isus Hristos. În acel moment, se va împlini spusa paulină, din Romani 11, cum că ”tot Israelul va fi mântuit”. Și acum, zburând peste veacuri, să observăm o altă paralelă interesantă, cu același mesaj ca cea menționată anterior. Apostolul Toma devine credincios, nu în același timp, ci mai târziu decât ceilalți apostoli, și, atenție!, nu prin mărturia acestora, ci doar prin descoperirea nemijlocită a lui Isus Hristos, ca și în cazul patriarhului Iacov, vizitat de Îngerul Domnului! Tot așa se va întâmpla și cu națiunea iudaică. Israel va ajunge să Îl recunoască pe Isus Cel Inviat din Morți, nu prin mărturia creștinilor, nici măcar a marelui reformator Luther, oricât de mult și-ar fi dorit acesta, și care s-a mâniat teribil că nu s-a întâmplat astfel, ci prin arătarea nemijlocită a Fiului lui Dumnezeu, când va reveni pe Muntele Măslinilor de unde a plecat la cer. Este adevărat că evreii aflați de față la crucificare au cerut ca sângele lui Hristos să cadă asupra lor și a urmașilor lor, dar tocmai aici este ascunsă salvarea lor miraculoasă, pentru că sângele Mântuitorului nu cere, nu invocă și nu implică răzbunare, precum sângele neprihănitului Abel, ci o deplină și binecuvântată iertare. Dar să rămânem tot în VT și să mergem la cartea Deuteronom, unde, într-un text profetic timpuriu, Dumnezeu îi revelează lui Moise ce se va întâmpla cu poporul Israel, introducând sintagme escatologice caracteristice Apocalipsei lui Ioan. Pasajul pe care-l vom prezenta se află în Deut. 4:30 și 31, și reflectă o mica parte din cuvântarea rostită la adresa Israelului, de către Moise înainte de trecerea Iordanului și intrarea în Canaan:

”Și după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri, în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui, căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi“ (Deut. 4:25-31).

Waau, ce text! Să acordăm atenție următoarelor sintagme din pasajul citat: ”în strâmtorarea ta”, expresie sinonimă în conținut cu ”necazul lui Iacov”, care ne îndreaptă privirea spre ”necazul cel mare” implicat de profeția celor 70 de săptămâni a lui Daniel, dar și de Apocalipsa; apoi, sintagma ”zilele din urmă”, care nu ne permite, dacă suntem corecți cu interpretarea textului sacru, să aplicăm cele relatate la o altă perioadă de timp decât la perioada ”zilelor din urmă”. Să ne oprim, în al treilea rând, și asupra sintagmelor ”Dumnezeu este Dumnezeu plin de îndurare” și  ”El nu va uita legământul încheiat prin jurământ cu părinții tăi”, expresii care introduc justificarea supremă a lui Dumnezeu pentru tot ceea ce va face cu Israelul. Și mai este ceva, un lucru extrem, extrem de interesant: întoarcerea la Domnul a Israelului și ascultarea acestuia de Yahveh nu sunt prezentate ca fiind niște probabilități, condiționate de conduita umană, ci sunt prezentate ca niște fapte sigure, care țin de voința și de hotărârea divină: ”în zilele din urmă, în strâmtorarea ta, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău și vei asculta de glasul Lui!”.

Iar când Suveranul întregului Univers afirmă că ceva urmează să aibă loc, cine de pe Terra sau din Infern I se poate împotrivi?! După o astfel de senzațională asigurare divină, pe care ar trebui să o aibă în vedere și ideologii teologiei înlocuirii, nici că se putea încheia mai frumos și entuziasmant cartea Deuteronom, în capitolul 33, versetul 29: Ferice de tine, Israel! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul, Scutul care îți dă ajutor, și Sabia care te face slăvit? Vrășmașii tăi vor face pe prietenii înintea ta, și tu vei călca pe mulțimile lor!”

Doar în contextul celor expuse până acum, cine vrea, poate să recunoască că astfel de cuvinte, rostite la sfârșitul Pentateuhului lui Moise, nu se potrivesc de loc cu viitorul unui popor care urma doar ”să fie folosit” de Marele Stăpân pentru a-L aduce pe Mesia în lume, iar, apoi, urma să fie trădat, lepădat și abandonat! Departe de Dumnezeul cel adevărat, plin de dragoste și credincios o astfel de perspectivă! Vom continua scurtul și incompletul nostru studiu prin V.T. menționând câteva din multele profeții care arată fără echivoc că Israelul are viitor, și că nu a fost și nu va fi înlocuit de Biserică. După cum rezultă din profeții Isaia și Mica, dacă nu spiritualizăm și nu alegorizăm afirmațiile biblice, va veni o vreme, în Împaratia de o mie de ani, când Ierusalimul va fi capitala universală, iar Mesia va conduce de aici întreaga lume. Deși pare incredibil, Dumnezeul Bibliei o spune, nu omul! Textele din Isaia 2:2-4 și din Mica 4.3 sunt edificatoare în această privință, dar, din nefericire, spațiul nu ne permite să le prezentăm în această emisiune. Repet pentru cei care vor să se edifice: Isaia 2: 2-4 și Mica 4.3. Dar, înainte de intrarea în Împărăția promisă, va veni o zi –și deja împlinirea a și început- când va avea loc ceea ce Dumnezeu a promis prin profetul Zaharia, capitolul 12.2-10: „Iata, voi preface Ierusalimul intr-un potir de ametire pentru toate popoarele dimprejur si chiar pentru Iuda, la impresurarea Ierusalimului. In ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei ce o vor ridica, vor fi vatamati, si toate neamurile pamantului se vor strange impotriva lui. In ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameteala pe toti caii si cu turbare pe cei ce vor calari pe ei; dar voi avea ochii deschisi asupra casei lui Iuda si voi orbi toti caii popoarelor. Capeteniile lui Iuda vor zice in inima lor: „Locuitorii Ierusalimului sunt taria noastra, prin Domnul ostirilor, Dumnezeul lor.” In ziua aceea, voi face pe capeteniile lui Iuda ca o vatra de foc sub lemn, ca o faclie aprinsa sub snopi; vor mistui in dreapta si in stanga pe toate popoarele de jur imprejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarasi la locul lui cel vechi. Domnul va mantui mai intai corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David si fala locuitorilor Ierusalimului sa nu se inalte peste Iuda. In ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, asa ca cel mai slab dintre ei va fi in ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Ingerul Domnului inaintea lor. In ziua aceea, voi cauta sa nimicesc toate neamurile care vor veni impotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au strapuns. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.”

Tot în profetul Mica, la capitolul 7, versetele 15-20, se arată cum va acționa Dumnezeu în zilele din urmă în favoarea Israelului și cum va fi privit  de către națiunile lumii acest fapt: „Iti voi arata lucruri minunate, zice Domnul, ca in ziua cand ai iesit din tara Egiptului. Neamurile vor vedea lucrul acesta si se vor rusina, cu toata puterea lor; vor pune mana la gura si isi vor astupa urechile. Vor linge pulberea ca sarpele; vor iesi tremurand ca taratoarele pamantului, afara din cetatuile lor, vor veni pline de frica inaintea Domnului Dumnezeului nostru si se vor teme de Tine.

Care Dumnezeu este ca Tine, care ierti nelegiuirea si treci cu vederea pacatele ramasitei mostenirii Tale? – El nu-Si tine mania pe vecie, ci Ii place indurarea! El va avea iarasi mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre, si vei arunca in fundul marii toate pacatele lor. Vei da cu credinciosie lui Iacov si vei tine cu indurare fata de Avraam ce ai jurat parintilor nostri in zilele de odinioara.” Apoi, Dumnezeu va împlini și ceea ce a fost profețit în Zaharia cap. 14: 9-17, după cum urmează: ” Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, si Numele Lui va fi singurul Nume. Toata tara va ajunge ca sesul Iordanului, de la Gheba pana la Rimon, la miazazi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi inaltat si va ramane linistit la locul lui…!

Să urmărim, în încheiere, ceea ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia, în capitolul 31:35-37: ”Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul Oştirilor: ‘Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!. „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut”, zice Domnul.

Ne oprim la textele și pasajele citate din V.T., dar cei interesați pot identifica mult mai multe astfel de pasaje. Există nu mai puțin de 46 de texte biblice unde Dumnezeu Își depune jurământul, în mod explicit, cum că va da evreilor țara Canaanului, în limitete promise, țară denumită Ereț Israel și nu există loc pentru o altfel de perspectivă. Lucrurile ni se par mai mult decât evidente și clare! Dumnezeu să ne ajute să nu ne postăm în tabăra celor care ”se consideră singuri înțelepți”, cum spune ap. Pavel, și care, prin sintagme răstălmăcite culese din NT au fabricat așa numita teologie a substituirii (înlocuirii), scoțând Israelul din ecuație! …Să ne regăsim cu bine! Mulumesc că m-ați ascultat!

 

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: