Sorin Cigher: Săraci da, dar de ce și tăcuți?

Romania diaspora

Săraci da, dar de ce și tăcuți?

Suntem români, și uneori aceasta e o etichetă care nu ne creează confort! Se vorbește despre noi ca și cum am trăi încă în epoca medievală, iar cine nu ne cunoaște, chiar așa are impresia. Li se pare că am crescut în copac și că suntem tot în secolul 18. Sigur, suntem considerați ca făcând parte din lumea a treia. Avem o țară care, deși are multe rezerve naturale, nu știe să le exploateze în beneficiul populației. Da, este adevărat, nu avem autostrăzile Vestului, nu avem clădirile așa de rezistente și nici traiul de viață atât de ridicat. Este foarte adevărat că avem încă sate fără canalizare, școli fără toalete, locuințe fără curent electric, sunt mulți cu un grad de civilizație foarte scăzut. Există și un analfabetism destul de ridicat în domeniul igienei personale, poporul nostru mioritic nefiind campion la folosirea pastei de dinți sau a săpunului, însă aceasta nu ne obligă să tăcem! Nu cred că are cineva dreptul să ne reducă la tăcere și să nu ne putem exprima convingerile! Oare trebuie chiar să ne închidem gura și să acceptăm orice?

Da, avem și printre cele mai mici salarii din Europa, suntem la coada țărilor civilizate în ce privește venitul pe cap de locuitor și nu putem trece cu vederea clasamentul în care suntem încadrați, dar oare aceasta ne face să fim și muți? Putem accepta orice, doar pentru că suntem cu câțiva ani în urma vesticilor? Trebuie să trecem peste convingerile noastre sănătoase și să înghițim aberațiile altora, doar pentru că sunt mai civilizați? Nu, nu cred că trebuie să fim tăcuți. „Oare, tăcând, faceți voi dreptate? Oare așa judecați voi fără părtinire, fiii oamenilor?” ( HYPERLINK „http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/psalmi/58/1/” \l „1” \o „Citeste in context” Psalmul 58:1)

Avem multe lacune, dar nu cred că trebuie să înghițim orice. Nu cred că trebuie să fim paralizați de tăcere și să dăm din cap fără niciun drept. Eu cred că acest drept, de a vorbi, l-am primit din partea Creatorului nostru! Libertatea de a ne spune punctul de vedere nu ne-o poate lua nimeni. Avem demnitate și putem spune „Da” sau „Nu”, cu suportarea consecințelor, evident. Trebuie să vorbim! Trebuie să fim lăsați să spunem Adevărul! Nu trebuie să fim oamenii de corvodă și nici cobaii altora! Vrem să fim lăsați să ne simțim bine în cultura românească! Ne iubim valorile, nu știm altceva, nu vrem alt tip de familie, vrem familia pe care o știm din străbuni: un bărbat și o femeie în armonie cu Creatorul lor!

Chiar dacă suntem săraci, nu suntem și fără pricepere să inversăm lucrurile pe care Dumnezeu le-a așezat încă din Grădina Edenului. Românul este monoteist! Românul este profamilie. Românul cu multe neajunsuri materiale a reușit să cucerească lumea întreagă prin hărnicie și seriozitate. Avem tineri inteligenți care au uimit lumea bogată și modernă. Avem campioni mondiali în toate sporturile și cu toate că nu au fost bogați, au fost crescuți în familii normale și cu respect pentru Dumnezeu! Trebuie să vorbim! Nu vrem ca alții să vorbească în locul nostru! Trebuie să fim lăsați să ne alegem noi drumul și să trasăm viitorul copiilor noștri. Nu vrem să fim considerați incapabili și neștiutori, apoi să fim luați de lesă și cărați prin toate gunoaiele lumii moderne! Vrem să se audă glasul nostru! Vrem să rămânem creștini! Vrem să nu scoatem credința din familiile, școlile și insituțiile românești. Vrem să spunem și să trăim Sfânta Scriptură care ne eliberează de orice inhibare a omului sărac. Vrem să declarăm, ca națiune, că ne este drag Hristos și nu vrem alternative! Nu avem nevoie de altceva! Nu ne poate forța nimeni să credem altceva! Credem în Sfânta Treime și într-o viață curată, dictată de normele biblice!

Așadar, suntem obișnuiți cu etichetele pe care ni le pun alții. Nu ne deranjează și vrem să rămânem cu demnitatea și cu valorile îndrăgite de poporul nostru sărac, dar creștin!

Dragilor, vorbiți, nu tăceți! Spuneți adevărul care ne eliberează! Vorbiți și trăiți Adevărul! Cu orice preț, nu vă vindeți sufletele! Predați-vă lui Hristos și El ne va îmbogăți cu adevărat!

Sorin Cigher

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: