Mama fetelor lovite aseară de o mașină în Șintereag nu s-a dezlipit de cele trei fiice, mai ales că este singurul lor sprijin, tatăl fiind plecat în străinătate, pentru a le putea oferi sprijinul material necesar celor 6 copii ai săi.. Aseară, femeia a asistat îngrozită la întreaga scenă care i-a nenorocit familia. Aseară, în doar câteva secunde, destinul unei familii întregi a fost schimbat. Trei fetițe de 9, 11 și 13 ani au fost lovite de o mașină chiar când ieșeau de la biserică. Potrivit martorilor, fetițele circulau în fața mamei lor fiind nevoite să se deplaseze pe carosabil pentru a ocoli mașinile parcate în fața bisericii.
Un autoturism le-a luat în plin pe cele trei fetițe. Șoferul autoturismului a spus că s-a aplecat pentru o brichetă luând ochii de la drum doar două secunde. A fost suficient pentru ca impactul să nu mai poată fi evitat.
Cele trei fetițe au ajuns la spital. Cea mai mare dintre ele a intrat în stop cardio-respirator, fiind readusă la viață de echipajele medicale ajunse la fața locului. Aceasta a intrat direct în operație, fiindu-i scoasă splina. După intervenția chirurgicală, aceasta a intrat în comă. Celelalte două fetițe au un picior și respectiv o mână rupte.
Mama fetițelor le-a însoțit la spital și nu s-a dezlipit de la căpătâiul fiicelor sale. „Am văzut mașina că vine, avea viteză și a intrat direct în fete și le-a luat în plin. Fetele circulau regulamentar pe margine. Cea mai mică e mai bine, cea mijlocie e grav cu piciorul, are dureri mari și cea mare e sub orice critică. Nu i-au dat nicio șansă, e în comă. Sunt acolo toate, la terapie intensivă”, mărturisește mama fetițelor.
Citeste mai mult, clik pentru video – http://www.bistriteanul.ro/video-mama-fetitelor-lovite-aseara-de-masina-nu-sa-miscat-de-la-capataiul-lor-si-se-roaga-la-o-minune-1473711772185.html
UPDATE. Trei fete au fost rănite grav de o mașină, în dreptul localităţii bistriţene Şintereag – Romania Libera
Romania LiberaUPDATE. Trei fete au fost rănite grav de o mașină, în dreptul localităţii bistriţene ŞintereagRomania LiberaUPDATE. Trei fete au fost rănite grav de o mașină, în dreptul localităţii bistriţene Şintereag. Trei fete cu vârste de 9, 11 şi 13 ani au fost rănite grav, duminică seara, de o mașină, în dreptul localităţii bistriţene Şintereag, informează News.ro …și altele »
Bistrița-Năsăud: Trei fetițe lovite în plin de un șofer de 21 ani pe DN 17 – AGERPRES
AGERPRESBistrița-Năsăud: Trei fetițe lovite în plin de un șofer de 21 ani pe DN 17AGERPRESFetița de 13 ani care a intrat în stop cardio-respirator după ce a fost lovită, duminică seara, de o mașină pe DN 17, alături de alte două minore, a fost stabilizată de către medici și dusă la Spitalul de Urgență Județean din Bistrița, potrivit …și altele …
Şintereag, două accidente. Trei surori ieşite dintr-o biserică …
sept. 13, 2016 @ 08:48:43
Reblogged this on Dumnezeu e în control.
sept. 13, 2016 @ 08:58:57
Reblogged this on Pastor Ciprian Barsan .
sept. 13, 2016 @ 11:33:48
Dumnezeu sa se indure de aceasta familie. 😂
sept. 13, 2016 @ 12:48:49
Amin! Dumnezeu sa se atinga de aceste fetite credincioase si sa le dea vindecare, iar pe parinti sa-i intareasca si sa le ajute.
sept. 13, 2016 @ 13:41:25
Doamne TU sa le salvezi vietile , mila Ta sa fie peste ele.Intareste pe sora si pe sotul ei; cat de greu i o fi sa afle.Schimba TU raul spre binele lor.
sept. 13, 2016 @ 14:02:28
Amin! Domnul sa se indure de fete si de familie!
sept. 13, 2016 @ 13:48:33
Isus să mîngăie această familie foarte îndurerată !
sept. 13, 2016 @ 14:03:10
Amin! Domnul sa asculte rugaciunile noastre!
sept. 13, 2016 @ 14:24:56
Aveți ceva date de contact a acestei familii?
sept. 13, 2016 @ 16:12:45
asteptam raspuns…poate si de la vreun cititor..
sept. 13, 2016 @ 16:06:17
Domnul sa aiva mila si sa isi arate dragostea si bunatatea sa.
sept. 13, 2016 @ 16:11:51
amin! Cerem indurarea Sa peste aceasta familie !
sept. 13, 2016 @ 16:26:45
Rugaciuni pentru fete, mai ales pentru cea mare.
Rugaciuni pentru parinti, mai ales pentru mama.
Rugaciuni pentru puterea ca mama sa ierte soferul.
Rugaciuni pentru vindecarea emotionala si psihica a mamei care a vazut totul…
Rugaciuni pentru soferul care, lucru de apreciat, si-a recunoscut vina!
Sora Rodi, va rog, mai postati ce mai aflati despre familia fratilor nostri, ca sa putem fi la curent cu ce se intampla, si multumim pentru munca neobosita!
Domnul nostru sa Se indure de familia aceasta greu de tot incercata…
Arata-Ti, Doamne, slava, caci sunt copiii Tai! Sa nu se bucure vrajmasul si sa nu fie micsorat Numele Tau.
Amin!
sept. 14, 2016 @ 00:07:37
Totul este în mîna puternică a Lui Dumnezeu,,,
Doamne,Doamne tu ști ce ai de făcut…
Aducem înaintea Domnului totul,,,și El să lucreze cum va găsi cu cale…
Dumnezeu să Mîngîe și să aline durerea mamei…
sept. 14, 2016 @ 00:09:10
Dumnezeu sa-i dea putere si sa vindece ranile fetitelor.
sept. 14, 2016 @ 02:16:21
Reblogged this on Octavpelin's Weblog.
sept. 14, 2016 @ 15:43:57
Durere fără margini 😪😪😪