Vă rugăm, să purtați în rugăciunile dumneavoastră lucrarea din localitatea Voluja și Neresnica!
Una din îndatoririle noastre ca și creștini, este de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu la orice făptură, chiar până la margininile pământului.
Cunoaștem din Cuvânt că Dumnezeu nu are în vedere fața omului atunci când vine vorba de mântuirea sufletului. Nici măcar cultura, țara, familia sau religia în care a trăit până atunci. Ci foarte specific și clar Dumnezeu spune că un om este salvat de la moarte atunci când accepta pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor în viața sa.
Singurul care poate schimba viețile unor oameni care mergeau spre pieire și să le schimbe direcția de mers a vieții, către Dumnezeu, este Cristos prin jertfa Sa de pe cruce. Însă El, se folosește de noi copiii Săi, ca să le spunem oamenilor cum pot dobândi calitatea de copii ai lui Dumnezeu, scăpând astfel de o viață trăită în păcat, trecând la o viață trăită în pace și sfințenie.
Vezi articol original 259 de cuvinte mai mult