(a) Introducere
1. Organizația juridică ADF International apără dreptul oamenilor de a-și exprima și de a-și manifesta liber credința religioasă. ADF International are statut consultativ la Organizația Națiunilor Unite, acreditare la Parlamentul European, la Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene și la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. ADF International a intervenit și a consiliat în mai mult de 50 de cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
2. Luni, 23 mai 2016, România a ratificat Convenția Consiliului Europei privind
prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice
(Convenția de la Istanbul). Aceasta este o convenție internațională problematică,
întrucât reglementează o definiție nouă și controversată a „genului” în dreptul
internațional, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce constituie un stereotip
discriminatoriu, încalcă libertatea religioasă și dreptul părinților de a-și instrui copiii în conformitate cu propriile convingeri religioase și morale. Este regretabil că în Rom\nia nu a existat până acum nicio dezbatere temeinică referitoare la consecințele profunde ale ratificării acestui tratat internațional.
3. Acest memorandum a) prezintă Convenția și istoricul ei și b) identifică și discută cele mai problematice aspecte ale sale.
(d) Aspecte Problematice
Introducerea conceptului controversat de „gen”
7. Înainte de Convenția de la Istanbul, singura definiție a „genului” într-o convenție internaționala este dată de Statutul de la Roma. Acesta folosește termenul de „gen” în mod clasic, anume, ca un sinonim pentru sexul biologic.
8. Convenția de la Istanbul presupune însă că sexul și „genul” sunt două concepte diferite. Conform articolului 3 (c), „genul” va însemna „rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați.”
9. Termenul de „gen” folosit de Convenția de la Istanbul se referă la „sexul social”, un construct social care variază și care este, în principiu, independent de realitatea biologică a persoanei (bărbat / femeie). Această definiție nu se regăsește în niciuna din celelalte convenții internaționale. Are, deci, o încărcătură ideologică puternică și se clădește pe concepția că omul se naște ca o ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe „genul” în cursul vieții și sub influența diverșilor factori, precum societatea, educația și auto-determinarea. [5]
10. Acest lucru este confirmat și de interpretarea Convenției de la Istanbul, publicată pe site-ul Guvernului României:
Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar
diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a
genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice. Potrivit acestui document, violența familială și cea împotriva femeilor, în special, reprezintă o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare. Convenția de la Istanbul propune crearea unor mecanisme care să garanteze protecția victimelor, să crească gradul de conștientizare a
efectelor acestui fenomen, să prevină și să combată toate formele
de violență. [6]
11. Acceptarea definiției avansate de Convenția de la Istanbul presupune așadar identificarea cu anumite principii de bază ale acelei teorii antropologice a „genului”, care neagă existența diferențelor naturale dintre cele două sexe biologice. [7]
Discriminarea și prezentarea stereotipică a bărbaților drept agresori
12. Deși Convenția de la Istanbul dorește să lupte împotriva stereotipurilor, prezintă bărbații drept agresori, ceea ce reprezintă un stereotip discriminatoriu. De exemplu, Convenția de la Istanbul spune că:
[V]iolența împotriva femeilor este o manifestare a relațiilor istoric inegale de putere dintre femei și bărbați, care au condus la dominarea asupra și la discriminarea împotriva femeilor de către bărbați și la împiedicarea avansării depline a femeilor. [8]
Citeste mai mult aici – http://www.culturavietii.ro/2016/09/19/conventia-de-la-istanbul-amenintare-la-adresa-familiei-si-libertatii-religioase/