Convertirea unui musulman la creștinism – Nabeel Qureshi

Evanghelist creștin în ascensiune care s-a convertit de la islam, a anunțat că are cancer la stomac în fază avansată. V-am prezentat cazul lui Nabeel Qureshi în urmă cu câțiva ani. Încă de mic, el a fost învățat că islamul este o religie a păcii și a crezut cu tărie acest lucru. În primul an de facultate însă, un eveniment care a zdruncinat lumea i-a pus credința la îndoială. Pentru prima dată, s-a luptat să împace ceea ce a văzut la televizor despre islam, cu ceea ce știa de o viață întreagă.

Reporter: Încă din copilărie, Nabeel Qureshi a fost un musulman devotat. A fost crescut într-o familie iubitoare care făcea parte dintr-o sectă pacifistă a islamului. Nabeel nu s-a abătut de la credința lui. Obișnuia să se roage de cinci ori pe zi și a memorat Coranul în limba engleză și arabă. Era determinat să le dovedească creștinilor faptul că islamul este credința adevărată.
Nabeel Qureshi: Când îi provocam cu subiecte precum autenticitatea Bibliei, dumnezeirea lui Hristos, răstignire sau trinitate, aceștia nu știau ce să îmi răspundă. Atunci începeau o discuție în domeniul credinței. Așa ziceau ei, dar eu mă gândeam că ei folosesc cuvântul credință la fel cum eu folosesc cuvântul ignoranță.

Reporter: S-a luptat cu acele imagini și gânduri vreme de multe luni. Mai târziu în același an, l-a cunoscut pe David, un creștin. La fel ca Nabeel, știa cum să-și apere credința prin argumente raționale.
Nabeel Qureshi: David a fost în stare să-mi dea motive pentru care să cred în Biblie, să cred că Biblia nu s-a schimbat și că este Cuvântul lui Dumnezeu, că nimic în plus față de cele 66 de cărți ale Bibliei nu trebuie să se afle în Biblie. El s-a gândit la toate aceste lucruri.

Reporter: În ciuda diferențelor dintre ei, Nabeel și David au devenit prieteni. În următorii trei ani, adeseori au dezbătut subiectul religiei. Nabeel își susținea în continuare convingerile, dar rămânea fără argumente.Lucrurile au devenit și mai clare când a comparat Biblia cu Coranul și a privit mai îndeaproape la învățăturile lui Mahomed. Nabeel a ajuns la singura concluzie logică, și anume că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dar recunoașterea acestui lucru dezmințea tot ceea ce el a crezut până atunci.
Nabeel Qureshi: Cea mai mare blasfemie în islam este să te închini la orice și oricine în afară de Allah. Îmi spuneam că dacă este o posibilitate ca islamul să fie o religie falsă, ar fi un moment crucial pentru mine, mi-ar zdruncina lumea. Și așa a fost. Asta m-a adus în genunchi și atunci am început să Îl întreb pe Dumnezeu cine este cu adevărat.

Reporter: În tradiția musulmană, Nabeel I-a cerut lui Dumnezeu să-i arate adevărul printr-un vis. Dumnezeu i-a dat trei. Unul dintre vise l-a influențat profund.
Nabeel Qureshi: Mă aflam în pragul unei uși înguste. Ușa era doar atât de lată și de înaltă cât să încap eu. Acesta a fost simbolul cel mai pătrunzător din vis, cât de îngustă era, că abia puteai intra. Dincolo de această ușă era o încăpere pregătită de sărbătoare. Știam că acea încăpere era raiul și, știam că trebuia să intru dacă voiam să fiu în rai.

Reporter: Ulterior, a citit un pasaj în Biblie care i-a confirmat ceea ce a visat. Fiind convins de adevăr, lumea lui a fost zdruncinată. Ca să caute mângâiere, a început să citească din Coran.

Nabeel Qureshi: Am luat Coranul și am început să îl răsfoiesc. A fost o realitate crudă să aflu că nu era nici măcar un verset în întreg Coranul care să aducă mângâiere unui om rănit. Nici măcar unul. L-am pus deoparte și am deschis Biblia la Matei. Nu mi-a luat mult să ajung la capitolul 5 din Matei. Iată ce scrie acolo: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!” I-am spus lui Dumnezeu: „Doamne, știu ce vrei să fac, dar acum am nevoie de puțin timp ca să plâng.” Atunci m-am îndrăgostit de Biblie. Am simțit ca și cum Dumnezeu ar fi spus acele cuvinte pentru mine. El a știut de acum 2 000 de ani că voi avea nevoie de mângâierea Lui și că voi căuta în Matei.

A pus acel verset din Matei pentru mine. Am acceptat că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, că această credință este cea adevărată. Atunci, citind Biblia, L-am acceptat pe Hristos.
Reporter: Nabeel a început să le spună oamenilor de noua lui credință, inclusiv părinților săi. Spune că au fost dezamăgiți, dar continuă să își iubească fiul. El se roagă ca într-o bună zi să Îl accepte și ei pe Hristos. În prezent, el lucrează pentru un apologet creștin cu renume mondial, Ravi Zacharias . A scris și o carte intitulată „Seeking Allah. Finding Jesus”. Este foarte recunoscător că a aflat adevărul și pentru darul vieții veșnice.

Săptămâna aceasta, Nabeel a anunțat pe pagina personală de Facebook că are cancer la stomac în fază avansată și i-a rugat pe oamenii din lumea întreagă să îl susțină în rugăciune ca Domnul să se atingă de el.
Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 635 – 18 septembrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: