Jason Curea – Înmormântare

inmormantare-jason

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi….Apocalipsa 21:4

Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. – Romani 12:15

Iata ca astazi plangem impreuna cu fratii  de la Biserica Harul (Grace Romanian Christian Church) din Pimpama, aproape de Brisbane (Australia) si ne rugam ca Domnul sa-i ia pe bratul Sau divin, sa-i mangaie si sa le intareasca prin nadejdea revederii. Dumnezeu sa mangaie parintii,  familia extinsa si comunitatea crestinilor din Australia.

jason-cureaSunt patru predici/mesaje de incurajare la aceasta slujba, toate patru ne sunt de prisos tuturor (mai ales daca esti parinte), printre care predica Pastorul Jason, prieten al familiei si pastor care a participat la binecuvantarea micutului Jason. Pastorul John predica un mesaj foarte edificant despre felul in care acest copil se bucura acum in prezenta Domnului (la minutul 60 sau 1:00:00) si apoi un mesaj de incurajare din partea pastorului Natanael Costea (Churchlands Christian Fellowship, Perth – Australia) (tot in engleza, la minutul 87:00 sau 1:27:00). De asemenea, corul copiilor de la biserica Harul canta asa de frumos, Jason a fost si el membru  in acest cor, stim sigur ca el acum canta cu ingerii in prezenta Domnului!

De notat, urmariti si ascultati si cantarea familiei „TRAIASCA DONUL” , cantarea favorita a lui Jason, caruia ii placea sa spuna mere TRAIASCA DOMNUL – la minutul 1:42:30 Dumnezeu sa binecuvanteze toti copii Lui, care au o altfel de nadejde,  si tot mai pot sa Il laude pe El chiar si prin valea umbrei mortii.

6 comentarii (+add yours?)

  1. Ghita Lavric
    Oct 05, 2016 @ 01:45:26

    ..Domul sa se indure si ,sa-i mangaie in aceste clipe nedorite…DUMNEZEU POATE TRANSFORMA UNEORI O SITUATIE DRAMATICA ce vine in viata noastra intr-o mare binecuvantare…,,Este scris desi acum pare greu de crezut si acceptat,,De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. (Rom.8:28)”Desi in acele momente este greu si nu putem sa intelegem multe lucruri…vine o vreme cand privind in urma vom intelege…Am cunoscut persoane care in urma unor tragedii viata lor sa transformat asa de mult…au devenit o binecuvantare pentru altii,viata lor nu a mai fost aceeasi…Cunosc o femeie din sat care a pierdut un copil in varsta de 4 ani,Era o femeie ca multe altele…,cu o religiozitate medie obisnuita.Eu am cunoscut-o mult mai tarziu,ca o femeie deosebita,care cunostea scriptura intr-un mod mod aparte,cu o puternica credinta si incredere in Dumnezeu ,pe unde calatorea pe tren ,pe drum..raspandea cunoasterea si dragostea de Dumnezeu..era o mangaiere pentru cei in suferinta..intr-o lume preocupata mai mult doar de cele trecatoare de pe pamant,ea era mereu prezenta sa la reaminteasca de cele vesnice, fiind un indicator spre cer intr-un mod fasinant…,si totul a inceput de atunci,cand plangand i se pare ca totul se prabuseste. Si noi acestia care cunoastem multe suntem atat de deficitari uneori, trecem apatici si neobservati printre oamenii care sunt descurajati, in suferinta si care au atat de mare nevoie de un cuvant al credintei,de o mangaiere,sa stie ca este un Tata Bun care este atat de aproape de ei…Si nu uita :NOI SUNTEM BRATELE DESCHISE ALE DOMNULUI CE VREA SA-I CUPRINDA SI SA-I MANTUIASCA

  2. Valeria Iancu
    Oct 05, 2016 @ 03:40:43

    Reblogged this on Dumnezeu e în control.

  3. Iuliana Leontiuc
    Oct 05, 2016 @ 15:15:20

    Domnul să mângăie întreaga familie și biserică! Rămânem afectiv legați de acest tragic eveniment petrecut chiar în ziua a celei de-a38-a aniversare a căsătoriei noastre! Nu vom uita niciodată minunata impresie pe care ne-ați făcut-o ca biserică-familie! Domnul să vă binecuvânteze și să vindece rana!MARANATHA!

  4. ramona
    Oct 06, 2016 @ 09:46:15

    Dzeu sa mangaie familia indoliata este o durerea f mare sati vezi copilul in scriu..dar cel care alina este Dnul nostru Isus..
    dc a murit ce sa intamplat?

    • rodi
      Oct 06, 2016 @ 09:47:25

      nu stim motivul si nu conteaza sa il stim noi, doar conteaza sa ne rugam pentru aceasta familie frumoasa ca Dumnezeu sa-i tina tari si sa le dea mangaierea Sa divina. God bless you!

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: