Unul dintre cei mai mari importanți oameni de știință ai României: Pericolul mare vine din destrămarea familiei formată din bărbat și femeie. 

Pastor Ciprian Barsan


FOTO: Monitorulvn.ro

Anul acesta, un număr record de cetățeni români, peste trei milioane, s-au implicat într-un proces de revizuire a Constituției României, aceștia semnând în favoarea unei inițiative prin care articolul 48, aliniatul 1, devine „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Oponenții acestui demers constituțional i-au acuzat pe inițiatori de faptul că încearcă să impună o viziune religioasă asupra unui stat laic, și că majoritatea semnatarilor ar fi cumva „manipulați” în a crede că mariajul între persoane de același sex ar fi periculos pentru familie.
Iată însă că realitatea nu este manipulabilă, iar acest lucru este demonstrat de unul dintre membrii elitei intelectuale românești.
Profesorul Gheorghiță Geană este absolvent de doctor în filozofie al Universității București, cercetător științific la Institutul de Antropologie ”Francisc I. Rainer” al…

Vezi articol original 171 de cuvinte mai mult

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: