Joi, 15 septembrie, am avut o întâlnire cu dl. Dan Florea, președintele Coaliției pentru Familie – filiala Brașov, ocazie cu care am discutat aspecte privind modificarea art. 48 din Constituția României, în sensul redefinirii noțiunii familiei.
Curtea Constituțională a României a avizat pozitiv inițiativa de modificare a Constituției și a constatat că acest demers îndeplinește toate condițiile impuse de legislația în vigoare.
Pe parcursul întrevederii, dl. Dan Florea mi-a prezentat argumentele inițiatorilor, arătând că inițiativa nu urmărește discriminarea unor persoane ci, în mod pozitiv și fundamental, ocrotirea celei mai importante instituții a societății – FAMILIA.
Această acțiune civică a primit sprijinul a 3 milioane de români cu drept de vot, mobilizarea fiind una fără precedent în România. În județul Brașov, pentru această inițiativă au semnat peste 40.000 de cetățeni, fapt ce m-a determinat să mă implic în promovarea acestui proiect.
Ca femeie, mamă și creștin-ortodox susțin acest demers, pe care îl voi prezenta colegilor din Partidul Național Liberal, în speranța că va fi susținut. Consider că instituția familiei trebuie să fie ocrotită cu orice preț, pentru a se asigura dezvoltarea sănătoasă a societății.
În ultimii ani, în România, se fac din ce în ce mai mult auzite voci ale unor organizații care s‑au angajat într-o luptă declarată pentru înlăturarea valorilor creștine din viața publică.
Aceste atacuri perfide și perseverente au fost îndreptate cu precădere asupra Bisericii și familiei, îndeosebi după anunțul începerii strângerii de semnături pentru modificarea articolului 48 din Constituția României. Este evident că în aceste zile se fac mari presiuni mediatice asupra Parlamentului și a Curții Constituționale din România.
Alianța Evanghelică din România vă cheamă cu dragoste la o zi de post și rugăciune pentru națiunea română, pentru păstrarea valorilor creștine ca bun sacru al poporului român.
De dragul Adevărului, a copiilor și a semenilor noștri, vă invităm să strângem rândurile în jurul Domnului Isus Cristos și a Sfintei Evanghelii. Să ne rugăm Celui care are toată puterea în Cer și pe pământ să oprească atacurile celui viclean și să ne ajute să Îi rămânem credincioși bunului nostru Dumnezeu.
Să ne unim, așadar, în ziua de 27 octombrie în casele noastre, în adunările noastre și în bisericile noastre, să înălțăm rugăciuni cu credință. Să cerem Domnului ca El să fie recunoscut, iubit și slujit în cât mai multe familii din țara noastră.
Astazi asistam la ultimul asalt. Educatia, familia au fost terminate. Iar astazi asistam la acest asalt impotriva bisericii.
Nu este nicidecum un eveniment izolat sau la voia intamplarii, ci dimpotriva… asta asteptau liderii europeni. Daca le aducea-i o orchestra simfonica sa le cante dintre cele mai frumoase melodii crestine din ultimii 200 de ani, NU. Miscarea asta a vrut sa se legitimeze. Se cheltuiesc sume enorme de bani pentru promovarea tuturor acestor blasfemii, batjocuri si uriciuni- legaturi negre.
RITUALURI SATANICE LA INAUGURAREA TUNELULUI GOTTHARD IN PREZENTA LIDERILOR EUROPEI
RITUALURI SATANICE,
IN PREZENTA LIDERILOR EUROPEI – Partea 1
Invitat: Prof. Ioan Panican – presedinte Forumul Civic Crestin
Nasul – 05 octombrie 2016 @ Nasul TV
9 minute
RITUALURI SATANICE,
IN PREZENTA LIDERILOR EUROPEI – Partea 2
21 minute
Ioan Panican: In vremea comunismului erau organizate spectacole de felul acesta inchinate conducatorilor iubiti. De aceasta data, spectacolul acesta, impreuna cu majoritatea conducatorilor europeni a fost inchinat de-a dreptul Satanei, lui Lucifer. Noi am avut, in secolul al II-lea, doua sisteme de inspiratie demonica: nazismul si comunismul. Acum este un alt sistem, tot din inspiratie demonica, ceea ce inseamna anti-uman, anti-crestin, samd, care se numeste umanism, dar care in realitate este satanism. Si tot spectacolul asta a insemnat magie si vrajitorie si perversiuni macabre de toate felurile, si sacrificii umane si cate si mai cate.
Radu Moraru: pentru cei care nu au vazut tot spectacolul de peste o ora, demonul invinge, lui i se inchina toata lumea, popoarele sunt niste zombi, toti. Merg incolonati cum spune demonul. Intr-un fel e o radiografie a lumii de astaz. Adica, cam asta traim in viata reala.
Ioan Panican: Pe de-o parte. Pe de alta parte, se anunta ceea ce mai departe, de aici, se doreste a se intampla. Un fel de program de viata pentru cei din occident si nu doar, eventual, pentru lumea intreaga.
Radu Moraru: De ce nu au reactionat liderii prezenti acolo? Ca ar fi trebuit sa spuna, macar sa iasa dna Merkel: „Am fost invitati aici, [e] o bascalie, o mizerie.
Ioan Panican: De ce nu au reactionat dumnealor? Nici un alt lider din Europa, nu numai din Uniunea Europeana si nici unul dintre liderii bisericii? A vizat un foarte competent observator al scenei politice internationale de peste ocean. Mi-a scris cateva randuri, pornind de la spectacolul acesta si sunt niste idei foarte importante care cred ca vor aduce, intr-o buna masura, lamurire cu privire a ceea ce s-a intamplat acolo si ceea ce se intampla in general, sub ochii nostri, chiar daca cei mai multi dintre noi nu intelegem nici bine, nici foarte bine, ci chiar de loc ceea ce se intampla (mai spun odata) cu noi si in ceea ce ne priveste pe noi si pe semenii nostri. Zice asa:
I-am depistat de multa vreme pe conducatorii din Vest si Est ca fiind satanisti, adica fiind apartinatori si inchinatori ai cultului Satanei. Cei mai multi dintre ei nu au habar ce sunt deoarece inteligenta lor din punct de vedere spiritual este sub orice critica. Problema nu este ca imparatul Caligula si-a facut calul senator, ci ca ceilalti senatori au acceptat aceasta nebunie. Sau faptul ca un om needucat sa fie numit conducatorul Romaniei- cazul lui Ceausescu timp de 25 de ani. Si acum, toata lumea il critica pe Victor Ponta ca a copiat o teza la doctorat. Sunt putini cei care nu accepta puterea bruta sau banii multi.
Radu Moraru: Aici, chiar credeti ca exista chiar ritual de secta la care se inchina asa cum mergem noi la biserica, la care se duc unii dintre liderii tarilor dezvoltate?
Ioan Panican: Cum ati spus la sfarsitul emisiunii, cred si eu si impreuna cu noi sunt foarte multi care cred si stiu ca aceasta este o realitate.
Nu este numai un paganism, este un supra-paganism. Este un asalt nemaipomenit si nemaiintalnit in istorie asupra tot ceea ce inseamna civilizatie, demnitate, dimensiune crestina, morala samd.
prof. Liviu Petrina (presedinte Societatea Stiintifica Jacques Maritaine) : Acest eveniment si in general agresivitatea care se desfasoara astazi in diverse tari ale lumii impotriva valorilor crestine, valori care au creat o civilizatie si au au dat omului demnitate si cum ati spus dvs., lumea aceasta civilizata este opera crestinismului, cum si Uniunea Europeana a fost creata de crestini. Toate aceste evenimente ne arata ca cei care in 1989 si-au inchipuit ca odata cu caderea comunismului si deci cu compromiterea iremediabila a marxismului intram intr-o zodie[era] mai buna. Dar structurile pacatului, raul, diavolul, nu se opreste la o singura solutie. Noi stim ca Marx a fost preot satanist. Marxismul este intemeiat pe aceasta groaznica temelie a necuratului. Noi stim toate relele care s-au intamplat in timpul comunismului. Noi ne inchipuiam ca odata cu 1989 s-au incheiat aceste lucruri.
Papa Ioan Paul II a facut o analiza in anul 1989 si a spus un lucru foarte important, ca aceste evenimente care au adus la caderea comunismului, practic pasnic, cu exceptia Romaniei, in conditiile in care lumea credea ca nu vom scapa de imperiul raului decat printr-un razboi- un al Treilea Razboi Mondial. A atras atentia liderul bisericii catolice ca aceste evenimente au o importanta universala, caci din ele decurg consecintele pozitive si negative ce intereseaza intreaga familie umana: Criza marxismului nu elimina din lume situatiile de nedreptate si de oprimare din care marxismul insusi exploatandu-le isi tragea forta acelora care astazi sunt in cautarea unei teorii sau a unei practici noi si autentice de eliberare, biserica le ofera nu numai invatatura ei sociala si in general invatatura ei asupra persoanei rascumparate de Hristos, dar si angajarea ei concreta si ajutorul ei pentru a combate marginalizarea si suferinta.
Aceasta este speranta mea ca biserica din Romania, biserica din Europa se va mobiliza intr-o solidaritate a tuturor bisericilor, indiferent de confesiune, pentru a face fata acestei agresivitati. Este o sarcina fireasca, evidenta si cred ca e normal, crestinii de rand, oamenii, sa ne asteptam cu totii, din partea liderilor bisericii la o implicare pentru a conteni asemenea derapaje care pun in pericol, de data aceasta, inca mult mai grav, civlizatia europeana si civilizatia din intreaga lume.
Radu Moraru: Vorbeam cu parintele Nicolae Popescu de la Biserica Sf. Andrei de o problema fundamentala. In ultimii 200 de ani, din carti, din scoli, s-a scos crestinismul. S-a scos Dumnezeu. Si totul a fost dat, iarasi sub toleranta noastra, undeva asa, spre stiinta, spre natura. Deci azi, copiii din toata lumea nu invata din scoala, din clasa, din primii ani, cine a creat lumea asta, cine a fost Isus, ci totul e la neutru. De parca totul s-a infiintat asa, brusc. Si este evident ca pseudo-educatia asta este completata de educatia mass media, care vedeti in occident nu e politically corect sa discuti despre aberatia asta de spectacol. Lumea s-a limitat pe internet. O sa vada acolo chiar experti care iau secventa cu secventa si arata cum de la zero pana la sfarsit, acesta este clar un ritual satanic. Nimic altceva: nu de tip rock, nu de tip pop, ci pur si simplu respecta manualul satanic. As vrea si eu sa vad parlamentari europeni, europarlamentari, lideri ai bisericii, oameni in general: Mai, e bine ca asa, la nivel statal, sa „binecuvantam” asemenea show-uri? Aceasta educatie este mai periculoasa decat cea din scoli pentru ca spune Isus: Eu sunt calea, adevarul si viata. Ori, baietii astia umbla la cele doua elemente din trei: calea si adevarul. Pentru ca inca odata spun: tot ce mai frumos pe lumea asta este construit de lumea crestina in ultimii doua mii de ani. iar calea pe care au mers crestinii pana de curand, pana la al Doilea Razboi Mondial, destul de simpla. Era familia, biserica, educatia.
Ioan Panican: Simpla, valoroasa si frumoasa.
Radu Moraru: Astazi asistam la ultimul asalt. Educatia, familia au fost terminate. Iar astazi asistam la acest asalt impotriva bisericii. Dle, trebuie terminata biserica si prin aceste ritualuri vazut de peste sute de milioane de europeni care nu mai merg la biserica. O sa fac sa se indrepte lumea crestina pe o alta cale, spre un alt adevar in urma carora nu vom gasi viata.
Ioan Panican: Anticrist, anti in limba greaca inseamna nu doar impotrivitorul lui Hristos. Inseamna si inlocuitor a lui Hristos. Si este exact ceea ce ati spus mai de vreme, induce oamenilor in minte gandul acesta din cale afara de amagitor. Ca se poate si asa si nu trebuie sa fie neaparat numai si numai asa cum a spus vreme de doua mii de ani biserica. Si ar trebui, cum zice distinsul nostru coleg, dl Petrina, biserica sa se ridice, sa se regaseasca, sa se uneasca si sa lupte cum spune in Biblie: lupta cea buna a credintei.
Dl Andrei Plesu, ca sa vorbim putin si despre, hai sa-i spun ‘umanizarea’ societatii romanesti sau satanizarea societatii romanesti, cum bine ati spus mai de vreme, prin mass media. Spune cu cateva zile in urma intr-un articol.
Acum zece ani am scris textul de mai jos, exasperat de nervositatea generalizata a societatii romanesti. M-as fi asteptat ca insemnarile mele sa devina un simplu document de arhiva. Din pacate, lucrurile au mers din rau in mai rau cu sprijinul iresponsabil al unor combatanti de toate culorile care se distreaza sangeros pe socoteala echilibrului public.
Cateva zile in urma citeam tot asa intr-un ziar doua titluri groaznice. Intr-o lume in care vrem, nu vrem, mass media joaca un rol determinant. Titlul unui articol suna cam asa: Bai criminailor, pana cand ne veti mai ucide oameni nevinovati samd. Si un alt articol, un alt titlu: Daca mata ar fi avortat ca si o profesionista, nu mai murea un politist tanar. Sunte semne clare si vizibile pentru cei care au ochi de vazut ce inseamna nu doar mass media astazi in Romania si societatea romaneasca in ansamablul ei. M-am gandit de multe ori ca societatea romaneasca parca seamana tot mai mult cu un abator. Si la abatorul acesta sunt livrate animale pentru sacrificiu. Si acolo sunt macelari care se ocupa de sacrificarea acestor animale. Si deasupra tuturor sunt stapanii sau patronii de abatoare. Si macelarii sunt din toate mediile, nu numai din mass media, si din mediile politice, culturale, intelectuale, din servicii secrete, din mediul social, ba chiar si din mediile religioase samd. Este o lume extrem de rasturnata, nu doar o lume neputincioasa, ci semn de rasturnat.
RITUALURI SATANICE,
IN PREZENTA LIDERILOR EUROPEI – Partea 3
Radu Moraru: Am sa va fac o dezvaluire ca sa intelegem ca desi ni se spune ca e un spectacol, desi ni se spune: nu, dle, stati linistiti; nu incercam nimic impotriva voastra, a crestinilor. Uite, va voi face o dezvaluire care cred ca va soca opinia publica. N-am spus-o niciodata public.
Mic dejun cu rugaciune in Parlamentul Romaniei 2016 (Youtube)
Parlamentul European – Bruxelles
Bruxelles- …de cativa ani, cativa deputati crestini au luat initiativa infiintarii altor parlamente, in primul rand al Congresului American. Exista oameni responsabili pana si in parlamentul european pe care puterea n-a reusit sa-i faca sa uite ca autoritatea lor depinde de Dumnezeu in fata caruia vor da odata socoteala. Odata pe an, acestia realizeaza un mic dejun cu rugacuune in care intr-un mod liber ei invita diverse personalitati politice, culturale, din lumea afacerilor care socotesc ca singura ingenunchiere care nu injoseste este inaintea lui Isus Hristos. Intalnirea se desfasoara intr-un loc nesofisticat , in chiar cantina publica a parlamentului Europei si anul acesta a fost pentru prima data cand s-a putut filma aici.
Grupul nu este o societate secreta, dar discretia fusese datorita mai ales protestelor masoneriei care au reactionat la nivel oficial chiar. Mai putin cunoscut, din pacate, este faptul ca aceasta presiune secularizanta care incearca sa defineasca Europa unita era complet straina parintilor fondatori ai acesteia: Robert Schuman, Konrad Adenauer si Alcide De Gasperi care au fost oameni politici credinciosi in Isus Hristos. (Cititi mai mult, in engleza, aici – http://www.crisismagazine.com/2016/how-the-eu-betrayed-its-christian-founding-principles).
Oricat ar apare de ciudat, exista si conducatori politici care se considera frati si surori care nu sunt nici masoni, nici Bilderberger si care slujesc cu credinciosie atat statele care le-au eliberat pasapoartele vremelnice cat si pe Dumnezeul care le-a oferit cetatenia eterna.
Chiar daca in Constitutia Europei nu mai exista urme ale evlaviei crestine, aceste urme mai exista in sufletele urmasilor europeni ai Mantuitorului. Este vorba de oameni politici care nu se sfiesc sa marturiseasca in ciuda faptului ca au ajuns o turma mica, exact asa cum spunea blandul Pastor acum 2.000 de ani. Delegatia Romaniei a fosti si actuali demnitari cu preocuparile legate de grupurile de rugaciune din parlamentul de la Bucuresti. Din pacate, nici unul dintre deputatii romani din Parlamentul Europei nu au participat.
A. S. Margareta – Printesa din Luxemburg:
Pentru noi, crestinii, persoana lui Isus Hristos este extrem de importanta. Rugandu-ne in numele lui Isus intr-o astfel de adunare, Duhul Sfant poate sa atinga in mod nevazut sufletul oamenilor.
Nicolae Vlad Popa – Ex Deputat in Parlamentul Europei:
Este bine ca Parlamentul European organizeaza un astfel de eveniment onorat de presedintele (parlamentului 2009-2012) Jerzy Buzek (Polonia) si presedintele (parlamentului 2007-2009) Hans-Gert Pöttering, onorat de Casele Regale, onorat de membrii Parlamentului European. Este nevoie de rugaciune pentru ca Europa trece prin vremuri grele.
Mesajul excelentei sale, A.S. Nikolas – Print de Lichtenstein:
Speranta este in aceste zile cel mai important mesaj pentru Europa. Si cred, ca rugandu-ne impreuna, asta il traduce in viata de zi cu zi. Doresc Romaniei cele mai bune urari. In Parlamentul Romaniei aveti un grup de rugaciune puternic si cred ca asta este o incurajare pentru alte tari, sa stie ca si in Romania sunteti o parte a acestui lant de rugaciune.
In 2015 Tove Videbaek, former MP, producer (Denmark) and Ben-Oni Ardelean, Senator (Romania) (In 2016 – on Tuesday-Wednesday 6-7 December 2016 at the European Commission and the European Parliament)
Parlamentul Romaniei – Bucuresti
Parlamentul din Romania are si el un grup de rugaciune inca din 1993, la initiativa senatorului Ioan Alexandru si a deputatului Petru Dugulescu, care au ales ca motto textul biblic ‘dacăpoporulMeu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.’ – 2 Cronici 7:14
Adoptand o forma la fel de originala ca si democratia romaneasca, grupul a devenit, peste ani, o institutiecare ne-a pus in randul tarilor care oamenii politici inca mai au cadrul de a se putea ruga in numele celui care a venit sa se nasca si sa creasca, sa ne mantuiasca.
Micul dejun cu rugaciune este un eveniment anual care include o suita de intalniri si este organizat de catre deputatul Cristian Dumitrescu, conducatorul grupului, si de catre fostul deputat prof. dr. Andea. In spiritul lui Isus Hristos oameni politici si personalitati din societatea civila, reprezentanti ai bisericilor si ai religiilor se aduna pentru a marturisi intr-un cadru relaxat ca autoritatea finala la care se raporteaza este Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor. Remarcam faptul ca au fost invitate sa participe la aceasta afirmare a valorilor crestine si personalitati din cultele necrestine. Urmasii Fiului lui Dumnezeu, nascut in Betleem, au motive serioase de ai imbratisa si pe aceia care nu-I recunosc divinitatea, biserica fiind singura institutie care isi propune binele nemembrilor ei.
Dincolo de rugaicune, citirea unor texte Scripturistice si a unei componente muzicale ale inchinarii, anul acesta mesajul principal a fost incredintat unei personalitati de prim rang: Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei in perioada 1996 – 2000.
Emil Constantinescu, presedinte al Romaniei in perioada 1996 – 2000
Cred ca parintii fondatori ai democratiei Americane au inteles foarte bine natura omului pentru ca ei au citit impreuna Vechiul Testament si Noul Testament care niciodata nu pot sa fie separate. Si Exod si Eclesiast ne vorbeste despre natura adevarata a omului, despre faptul ca el isi doreste puterea cu orice pret. Este in stare sa faca fapte cumplite. De aceea, aceasta a fost ideea care a stat la baza separatiei puterilor de stat
Reportajul din arhiva, a fost realizat de regretatul Cristi Tepes- ca dimensiune si gand legat de astfel de evenimente pentru reportajul care urmeaza asupra Micului Dejun cu Rugaciune din Septembrie 2016.
Diaspora Romaneasca: Intre integritate si integrare
Transcriere pentru primele 10 minute, urmeaza secvente din cele mai importante momente al uneia dintre mesele rotunde care a avut loc, poate cea mai importanta. E vorba de o conferinta internationala cu tema: Diaspora Romaneasca: Intre integritate si integrare. de la minutul 12:00. Discutia a avut loc in sala DREPTURILE OMULUI in Parlamentul Romaniei din cladirea Casei Poporului, gazduita si initiata de Grupul Ecumenic de Rugaciune cu ocazia Micului Dejun cu Rugaciune din Parlamentul Romaniei.
Published on Oct 5, 2016
În ediția din această săptămână la Realități și perspective vă propunem să urmăriți cele mai importante imagini de la evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, ediția a XI-a, care a avut loc la Parlamentul României în luna septembrie.
Unul dintre scopurile principale ale acestei întâlniri a fost dezbaterea a două teme majore: Schimbarea prin rugăciune a unei societăți și Diaspora românească – între identitate și integrare.
De asemenea am inclus un reportaj realizat cu câțiva ani în urmă de jurnalistul Cristi Țepeș, intitulat Mic Dejun cu Rugăciune între Bruxelles și București pentru a înțelege mai bine inițiativa acestei întâlniri de rugăciune.
Urmăriți emisiunile „REALITĂȚI ȘI PERSPECTIVE” pentru a obține o perspectivă creștină asupra contextului actual în care trăim – în fiecare sâmbătă, de la ora 21, la Alfa Omega TV.
07oct.2016Comentarii închise la Institutul Telogic Penticostal din Bucuresti a semnat Acordul de Colaborare dintre ITPB și Seminarul Teologic Penticostal din Cleveland
7 Octombrie 2016 – Momentul semnării Acordului de Colaborare dintre ITPB și Seminarul Teologic Penticostal din Cleveland de Pastor Dr. Michael Baker, președintele PTS, Cleveland, SUA si Pastor Ioan Brie, rector ITPB. (FOTO ITPB)
Pe data de 7 octombrie 2016, în cadrul manifestațiilor dedicate celebrării a 40 de ani de istorie a ITPB, a fost semnat un acord de colaborare între Institutul Teologic Penticostal din București și Pentecostal Theological Seminary din Cleveland, TN, SUA.
Prin acest acord, cele două instituții și-au luat angajamentul de a se sprijini reciproc în slujba pe care o fac – aceea de a oferi educație teologică acreditată și de a forma slujitori pentru Biserica lui Dumnezeu. Printre domeniile vizate de viitoarea colaborare instituțională se numără: sprijinirea studenților și a cadrelor didactice de la ITPB, în vederea efectuării unor stagii de cercetare la PTS (în măsura în care acest lucru este posibil); sprijinirea Bibliotecii ITPB prin donarea de volume de specialitate; organizarea de conferințe academice, în cadrul ITPB sau al PTS, urmate de publicarea lucrărilor prezentate cu aceste prilejuri în volume colective; găzduirea, de către ITPB, a unor studenți de la PTS, în vederea efectuării, de către aceștia, a unei stagiaturi misionare în bisericile locale din România (în măsura în care acest lucru este posibil).
Acordul de colaborare a fost semnat, din partea PTS, de către dr. Michael L. Baker (președintele PTS) și dr. David S. Han (decan), iar din partea ITPB – de către dr. Ioan Brie (rectorul ITPB) și dr. Romulus Ganea (decan). De asemenea, Acordul a fost semnat și de conducerea bisericească din România și SUA, reprezentată de către Președintele CCPR, pastorul Moise Ardelean și Supraveghetorul general asistent al Church of God, dr. David Ramirez. Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze acest parteneriat, astfel încât el să contribuie la strângerea relațiilor dintre ITPB și PTS, la îmbunătăățirea calității învățământului teologic din România, precum și la echiparea viitorilor slujitori ai Bisericii Domnului.
Program Jubileu 40 ani
„Învățământul teologic în biserica penticostală română: istorie și perspective
București, 7-9 octombrie, 2016
Program Jubileu 40 ani
„Învățământul teologic în biserica penticostală română: istorie și perspective
București, 7-9 octombrie, 2016
Vineri, 07 Octombrie 2016
18.00 – 21.00 Sesiunea I Moderator Ioan Brie, traducere simultană Marcel Măcelaru
18.00 – 18.20 Deschiderea oficială
– Cuvânt de salut adresat participanților din partea rectorului ITPB
– Cântare și rugăciune: pastor Ioan Moldovan
18.20 – 18.30 Scurt istoric al ITPB ‒ de la începuturi până în prezent: Ioan Brie
18.30 – 19.30 Luări de cuvânt din partea oficialilor
– Pastor Valerian Mocan, președintele Consiliului Director al ITPB
– Pastor Vasile Cînpean, președintele Alianței Române AoG din SUA și Canada
– Pastor Cornel Avram, președinte UBPR din SUA și Canada
– Dr. Elisei Rusu, Institutul Teologic Creștin după Evanghelie Timotheus, București
– Pastor dr. Daniel Mariș, Rectorul Institutului Teologic Baptist din București
– Pastor Lambert DeLong, fost supraveghetor al Church of God pentru Europa
– Pastor Dr. Michael Baker, președintele PTS, Cleveland, SUA (traducător Radu Țîrle)
– Pastor dr. Tony Lane, Episcopul Bisericilor române Church of God din SUA și Canada (traducător Radu Țîrle)
– Dr. Cezar Păvălașcu, șef serviciu Asistență și învățământ din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte
– Dl. Romeo Nicu Moșoiu, consilierul Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice
19.30 – 20.10 Mesaj: Dr. David Ramirez, Supraveghetor general asistent al Church of God (traducător Ciprian Terinte)
20.10 – 20.30 Semnarea protocolului dintre ITPB și PTS (luare de cuvânt Ioan Brie, Michael Baker (traducător Silviu Tatu)
20.30 – 21.00 Mesaj: Pastor Moise Ardelean, președintele CCPR.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)