Soția unui misionar in Turcia îi iartă pe criminalii soțului ei

tilman-geske-martyred-missionary-in-turkeyTrei bărbați creștini au fost torturați și uciși în urmă cu un deceniu în Turcia. Acum, un tribunal turc i-a condamnat la închisoare pe viață pe cei cinci bărbați responsabili. Verdictul mult așteptat a fost șocant, însă lupta pentru dreptate nu s-a terminat. Bărbații au fost liberi până acum câteva zile, și au făcut recurs.
Un cetățean german Tilmann Geske a fost unul dintre bărbații uciși cu brutalitate în 18 aprilie 2007. După evenimentul îngrozitor, soția lui, Susanne, i-a iertat în public pe ucigașii soțului ei. Fapta ei bună a uimit națiunea predominant musulmană a Turciei. Prin Skype, este cu noi Suzanne Geske. Ne bucurăm să te avem în emisiune. Susanne, cum sunteți, tu și copiii?

Susanne Geske: Îți mulțumesc mult, suntem bine.
Cei cinci bărbați responsabili pentru uciderea soțului tău au fost condamnați la închisoare pe viață. Care e părerea ta despre cei nouă ani în care ai așteptat să se facă dreptate? Cum te simți?
Susanne Geske: Ne simțim ușurați, am așteptat prea mult să se facă dreptate.

Data trecută am fost dezamăgiți, însă acum chiar s-a făcut dreptate. Este foarte bine că totul s-a sfârșit.
Susanne, poți să ne vorbești despre procedura de vindecare prin care ai trecut în ultimii nouă ani?
Susanne Geske: La început chiar nu am înțeles nimic. Am fost înconjurată de mulți oameni. Acest lucru m-a ajutat să trec prin fazele acelei perioade. În mare parte am citit Biblia, m-am rugat și am citit Psalmii, mai ales Psalmul 119 și cartea lui Iov. M-au ajutat mulți oameni să depășesc problemele zilnice. M-au ajutat să iert oamenii și să nu îi judec.

Te-ai gândit să te întorci cândva în Turcia?
Susanne Geske: Da. Sunt aici pentru fiica mea.
De ce ai vrea să te întorci? Este țara în care cinci bărbați l-au ucis pe soțul tău. De ce vrei să te întorci?
Susanne Geske: Iubesc localnicii. Îmi place țara. Chiar vreau să mă întorc acolo.
Copiii au crescut și sunt la facultate în Germania. Ei cum sunt?
Susanne Geske: Sunt bine. Fiica cea mare este în Ankara, Turcia, învață să devină profesoară de engleză. Fiul meu este la München, și este bine. Fiica cea mai mică este cu mine aici, la Frankfurt și mai are puțin până termină liceul.

Cu câteva zile după atac i-ai iertat în public pe ucigașii soțului tău. Ce te-a îndemnat la acel gest?
Susanne Geske: Datorită Domnului Isus Hristos. Mi s-a spus să spun ceva la televizor. Am spus că nu pot. Apoi am spus o rugăciune scurtă. Domnul mi-a spus să îi iert în public și așa am făcut.
Creștinii din Orientul Mijlociu suferă din cauza credinței lor. Tu cunoști cum e să fii persecutată. Cum te rogi pentru musulmani?

Susanne Geske: Mă rog să ajungă să cunoască dragostea lui Dumnezeu, să vadă că Dumnezeu, Allah, este iubire, și că îi iubește. Aceasta este rugăciunea mea cea mai mare.
Bine, Suzanne. La nouă ani după uciderea soțului tău, tu continui să proclami Evanghelia lui Isus Hristos. Îți mulțumesc pentru interviu.
stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 639 – 16 octombrie 2016. Ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: