Curtea Constitutionala amana pentru 29 noiembrie o decizie privind recunoasterea casatoriilor gay

Curtea Constitutionala a Romaniei Romanian Supreme Court FOTO AGERPRES April 19, 2016

Judecatorii Curtii Constitutionale au amanat pentru data de 29 noiembrie o decizie privind exceptia de neconstitutionalitate prin care un cuplu gay casatorit in Belgia cere recunoasterea acestei casatorii si in Romania, au precizat joi pentru Mediafax surse din CCR.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost dezbatuta prima data pe 20 iulie la Curtea Constitutionala, argumentele principale invocate de cei care au ridicat exceptia fiind recunoasterea dreptului fundamental la viata privata. Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a pledat atunci in favoarea recunoasterii casatoriei.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate au contestat articolul 277, alin. (2) si alin. (4) din Codul Civil, care se refera la interzicerea recunoasterii pe teritoriul Romaniei a casatoriilor intre persoane de acelasi sex incheiate in afara granitelor, respectiv la libera circulatie in cadrul Uniunii Europene.

Subiectul cuplurilor homosexuale este unul extrem de sensibil pentru societatea romaneasca, mai ales ca in paralel a fost depusa la Parlament o initiativa populara, semnata de peste trei milioane de persoane, de revizuire a Constitutiei in sensul redefinirii familiei. Astfel, initiatorii isi doresc sa scrie negru pe alb in legea fundamentala ca familia este formata dintr-un barbat si o femeie, eliminand astfel posibilitatea oricarei viitoare legislatii care sa permita casatoriile intre persoane de acelasi sex. In prezent, Constitutia Romaniei prevede ca „familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti”. Initiativa de revizuire a fost aprobata formal de Curtea Constitutionala, care a constatat ca toate procedurile legale ale initiativei populare au fost respectate, iar acum se afla la Senat unde asteapta sa intre in dezbatere.

Presedintele Klaus Iohannis a pledat pentru toleranta….

CITESTE aici – http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21379984-curtea-constitutionala-amana-pentru-29-noiembrie-decizie-privind-recunoasterea-casatoriilor-gay.htm

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: