AGNUS DEI – Moment ISTORIC in Lund, SUEDIA – PAPA Francisc și președintele Federației LUTERANE mondiale semnează un ACORD de COLABORARE de ,,Ziua Reformei”

Presedintele Federatiei luternae mondiale, episcopul Munib Younan semneaza acord de reconciliere cu Papa Francisc

Presedintele Federatiei luterane mondiale, episcopul Munib Younan semneaza acord de reconciliere cu Papa Francisc

CITESTE si – Papa Francisc: „Nu poți fi în același timp catolic și sectar” și „prozelitismul este un comportament păcătos”,

„Ziua Reformei”, 31 Octombrie 2016, la 499 de ani dupa reforma lui Martin Luter, Papa Francisc s-a intalnit cu președintele Federației luterane mondiale, episcopul Munib Younan. Alegerea acestei zile și a acestui oraș pentru Rugăciunea ecumenică comună între Biserica catolică și Federația luterană mondială se datorează faptului că aici are sediul Federația luterană mondială. Înființată în 1947, Federația cuprinde 145 de Biserici luterane din întreaga lume .

Vizita la Lund şi Malmö marchează comemorarea ecumenică a 500 de ani de la Reforma luterană. Faptul că gestul acesta îl face un Papă iezuit (Ordinul s-a înfiinţat tocmai pentru a lupta contra Reformei) îi sporeşte greutatea. (Gandul- http://www.gandul.info/puterea-gandului/ecumenismul-sangelui-15880668)

Vizita papei în Suedia generează entuziasmul teologilor catolici şi luterani care lucrează oficial de 50 de ani la o reconciliere dificilă.   „Nu trebuie să uităm că Luther l-a descris papa ca anticristul (duşman al lui Hristos) şi a formulat critici severe la adresa Bisericii Romano-Catolice!”, aminteşte liderul Institutului de Cercetare Ecumenică din Strasboug ( un ‘think tank’ al luteranilor), citează France Presse potrivit Adevarul- Vizita papei în Suedia generează entuziasmul teologilor catolici şi luterani care lucrează oficial de 50 de ani la o reconciliere dificilă.   „Nu trebuie să uităm că Luther l-a descris papa ca anticristul (duşman al lui Hristos) şi a formulat critici severe la adresa Bisericii Romano-Catolice!”, aminteşte liderul Institutului de Cercetare Ecumenică din Strasboug ( un ‘think tank’ al luteranilor), citează France Presse.
Citeste mai mult: adev.ro/ofx4zr

Urmatoarele sunt citate de la Radio Vatican, cu sursa paginilor mentionate dupa fiecare citat.

Radio Vaticana 31 oct 2016. ”De la conflict la comuniune. Împreună în speranță”. Sub acest generic, papa Francisc a început luni, 31 octombrie 2016, o călătorie apostolică de două zile în Suedia. Două sunt evenimentele majore ale vizitei: luni, comemorarea a 500 de ani de la Reforma luterană la Lund și marți, 1 noiembrie, Sfânta Liturghie catolică la Malmö, în solemnitatea liturgică Toți Sfinții.

Alegerea acestei zile și a acestui oraș pentru Rugăciunea ecumenică comună între Biserica catolică și Federația luterană mondială se datorează faptului că aici are sediul Federația luterană mondială. Înființată în 1947, Federația cuprinde 145 de Biserici luterane din întreaga lume și este condusă în prezent de președintele acesteia, episcopul Munib A. Younan. Data de 31 octombrie, în schimb, amintește ”ziua Reformei”, fiind data în care, potrivit tradiției, Martin Luther a afișat cele 95 de teze pe poarta bisericii castelului din Wittemberg în 1517. Întâlnirea ecumenică de la Lund este legată, în acest fel, de comemorarea Reformei lui Luther, pe care Bisericile luterane o vor marca la nivel mondial în 2017, când se vor împlini și 50 de ani de la lansarea dialogului între Biserica catolică și Federația luterană mondială.

De adăugat și faptul că întreaga ”galaxie” protestantă, formată din diferitele comunități și mișcări care au apărut după Reforma lui Luther, numără în ansamblu aproximativ 800 de milioane de credincioși, din care luteranii în sensul strict al cuvântului sunt o minoritate de 80 de milioane. Prin comparație, Biserica catolică are în prezent aproape 1,3 miliarde de credincioși.

Sursa – http://ro.radiovaticana.va/news/2016/10/29/papa_francisc_interviu_%C3%AEnaintea_c%C4%83l%C4%83toriei_%C3%AEn_suedia/1268691

RV 31 oct 2016.Nu ne putem resemna în fața dezbinărilor dintre noi”: a spus papa Francisc la Rugăciunea ecumenică comună, celebrată luni, 31 octombrie 2016, în catedrala din Lund, în prima zi a călătoriei apostolice în Suedia cu ocazia comemorării comune a Reformei protestante. Rugăciunea ecumenică comună din catedrala luterană din Lund a fost organizată ca o Liturgie a Cuvântului, cu cântări și lecturi biblice, urmate de reflecțiile prezentate de președintele Federației luterane mondiale, episcopul Munib Younan, și de papa Francisc. Oficiul divin a continuat cu recitarea Crezului, proclamarea a cinci angajamente comune și semnarea unui Comunicat comun cu privire la comemorarea Reformei luterane și angajarea celor două tradiții occidentale în promovarea valorilor creștine și slujirea celor săraci. În cuvântul său, papa Francisc a subliniat faptul că ”luteranii și catolicii se roagă împreună” în catedrala din Lund și că sunt ”conștienți că fără Dumnezeu nu putem face nimic; cerem ajutorul său ca să fim mădulare vii unite cu El, având întotdeauna nevoie de harul său pentru a duce împreună Cuvântul său în lume, care are nevoie de blândețea și milostivirea sa”. În contextul comemorării comune a Reformei din 1517, a remarcat Sfântul Părinte, catolicii și luteranii au o nouă oportunitate de străbate un parcurs comun, care în ultimii cincizeci de ani s-a concretizat în dialogul ecumenic dintre Federația luterană mondială și Biserica catolică: ”nu ne putem resemna în fața dezbinării și a distanței pe care separarea a produs-o între noi. Avem posibilitatea de a repara un moment crucial din istoria noastră, depășind controversele și neînțelegerile care deseori ne-au împiedicat să ne înțelegem între noi”. Ne spune mai multe Anca Mărtinaș Giulimondi:

„Rămâneți în mine și eu în voi” (In 15,4): cu aceste cuvinte rostite de Isus în contextul ultimei Cine, și-a început papa Francisc omilia, în catedrala din Lund, cuvinte care „ne îngăduie să ne apropiem de inima lui Cristos cu puțin înainte de a se dărui definitiv pe cruce”, putând astfel „să-i auzim bătăile de iubire față de noi și dorința de unitate dintre toți cei care cred în el”, având totodată posibilitatea a-l auzi spunându-ne că „el este adevărata viță iar noi suntem mlădițele și că, așa cum El este unit cu Tatăl, la fel trebuie și noi să rămânem uniți cu el, dacă vrem să aducem roade”.

papa-francisc-in-suedia

Papa Francisc in Suedia 31 octombrie FOTO AP via Radio Vatican

Papa Francisc: „La această întâlnire de rugăciune, aici la Lund, vrem să exprimăm dorința noastră comună de a rămâne uniți cu el pentru a avea viață. Îi cerem: «Doamne, ajută-ne cu harul tău să fim tot mai uniți cu tine pentru a da împreună o mărturie a credinței, speranței și iubirii mai puternică». De asemenea, este un moment de aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru eforturile multora dintre credincioșii din diferitele comunități ecleziale care nu s-au resemnat în fața diviziunii, ci au menținut vie speranța reconcilierii dintre toți cei care cred în unicul Domn.”

Pontiful a amintit parcursul de reconciliere inițiat și continuat de catolici și luterani, subliniind că în contextul comemorării comune a Reformei din 1517 avem o nouă oportunitate de acceptare a unui parcurs comun, care a început în urmă cu 50 de ani, sub forma dialogului ecumenic dintre Federația Luterană Mondială și Biserica Catolică.
Papa Francisc: „Nu putem să ne resemnăm în fața diviziunii și a distanței pe care a provocat-o între noi. Avem posibilitatea remedierii unui moment crucial din istoria noastră, depășind controverse și neînțelegeri care, deseori, ne-au împiedicat să ne înțelegem reciproc”, a spus papa Francisc în catedrala din Lund, în Suedia, în cadrul momentului de rugăciune ecumenică comună.

Inspirându-se din fragmentul luat din capitolul 15 al Evangheliei după Sfântul Ioan, în care Isus se prezintă ca fiind vița cea adevărată, iar Tatăl este viticultorul, pontiful a amintit:
Papa Francisc: „Tatăl se preocupă în mod constant de raportul nostru cu Isus pentru a vedea dacă suntem cu adevărat uniți cu el (cf In 15,4). Ne privește și privirea sa plină de iubire ne încurajează să purificăm trecutul nostru și să facem eforturi în prezent pentru a realiza acel viitor de unitate la care tânjește atât de mult. Și noi trebuie să privim cu iubire și onestitate la trecutul nostru, să recunoaștem greșeala și să cerem iertare: Doar Dumnezeu este judecător.”

La final, pontiful a pus accentul pe necesitatea de a fi martori autentici ai milostivirii lui Isus. „Isus mijlocește pentru noi ca mediator pe lângă Tatăl și îl roagă pentru unitatea discipolilor săi «pentru ca lumea să creadă » (In 17,21) „Ne mângâie acest lucru și ne îndeamnă să ne unim cu Isus pentru a-i cere cu insistență: «Dă-ne darul unității pentru ca lumea să creadă în puterea milostivirii tale»”, a spus papa Francisc, amintindu-ne că, în calitate de creștini vom fi mărturia credibilă a milostivirii „în măsura în care iertarea, reînnoirea și reconcilierea vor fi o experiență zilnică printre noi”.

Radio Vatican – (SURSA – http://ro.radiovaticana.va/news/2016/10/31/papa_francisc_%C3%AEn_suedia_rugaciune_ecumenic%C4%83/1269034)

Card. Parolin: Cred că ceastă prezență a pontifului reprezintă o încurajare pentru comunitatea catolică de a continua pe calea unității, în acest parcurs ecumenic. Consider că, în prezent, ecumenismul este o alegere ireversibilă și, în ciuda dificultăților, trebuie să continue în mod curajos. Am convingerea că, în Suedia, mica comunitate catolică, compusă și din numeroase noi elemente, este în măsură să fie activă, alături de comunitatea luterană, în a da lumii o autentică mărturie creștină.    

31 octombrie 2016. Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a acordat recent un interviu Centrului Vatican de Televiziune privitor la cea de-a 17-a călătorie a papei Francisc în Suedia, cu desfășurare în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie a.c.

Un moment istoric, o piatră de hotar pe calea reconcilierii și a căutării, împreună, a unității” dintre catolici și luterani, „rod al dialogului care s-a întensificat în ultimii 50 de ani, începând cu solicitările Conciliului Vatican al II-lea”: astfel a definit cardinalul Parolin călătoria apostolică a papei Francisc în Suedia, în cadrul căreia pontiful va lua parte la comemorările prilejuite de împlinirea a cinci sute de ani de la Reformă. Interviul a fost realizat de Alessandro Di Bussolo:

La 31 octombrie, la Lund, în Suedia, luterani și catolici comemorează împreună cinci sute de ani de la Reformă, în prezența papei Francisc. Se poate vorbi despre un moment istoric?
Card. Parolin: În 1517, în orașul german Wittemberg, călugărul Luther, a contestat public vânzarea indulgențelor. Într-un context de mari schimbări politice, sociale și economice, a inițiat un proces de schimbare care a dus, din păcate, la diviziunea și separarea Bisericilor în Occident, proces însoțit de lupte pentru putere, violențe și războaie: binecunoscutele războaie religioase care au urmau succesiv. Practic, începând cu acea epocă, centenarele Reformei au fost mereu amintite, comemorate în mod polemic, într-un spirit de conflict și chiar de ostilitate, am putea spune. Însă, de data aceasta nu va fi la fel. Pentru prima oară, prin prezența papei Francisc, catolicii și luteranii comemorează împreună acest al cincilea centenar de la Reformă. Consider că s-ar putea într-adevăr vorbi despre un moment istoric, o piatră de hotar de-a lungul parcursului de reconciliere și de căutare comună a unității între Biserici și comunități ecleziale. Iar acest moment important este rodul dialogului care s-a dezvoltat în acești 50 de ani, începând cu solicitările Conciliului Vatican al II-lea. Un dialog care a încercat să depășească dificultățile, a încercat să creeze încredere între părți și să pună în lumină, potrivit principiului enunțat de sfântul Ioan al XXIII-lea, ceea ce ne unește mai mult decât ceea ce ne divide și ne separă. Un dialog în care unul dintre momentele de vârf a fost tocmai semnarea, în 1999, a Declarației comune privind Doctrina Justificării, unul dintre punctele aflate la originea polemicii, devenind ulterior centrul acesteia. Trebuie, așadar, să-i mulțumim Domnului pentru că am ajuns la acest moment, rod al unui parcurs pe care se înaintează de multă vreme, cerându-i să ne ajute – și prin intermediul acestui moment de comemorare comună – să urmăm parcursul de dialog și de căutare a unității.”       

După rugăciunea ecumenică, urmează un moment de sărbătoare și de mărturii, destinat mai ales tinerilor[……….]

Întrebat dacă vizita papei Francisc va ajuta la o creștere a dialogului dintre comunitatea catolică din Suedia, foarte redusă la număr, și comunitatea luterană, cardinalul secretar de stat a spus:
Card. Parolin: Cred că ceastă prezență a pontifului reprezintă o încurajare pentru comunitatea catolică de a continua pe calea unității, în acest parcurs ecumenic. Consider că, în prezent, ecumenismul este o alegere ireversibilă și, în ciuda dificultăților, trebuie să continue în mod curajos. Am convingerea că, în Suedia, mica comunitate catolică, compusă și din numeroase noi elemente, este în măsură să fie activă, alături de comunitatea luterană, în a da lumii o autentică mărturie creștină.

Radio Vatican – http://ro.radiovaticana.va/news/2016/10/31/papa_%C3%AEn_suedia,_al%C4%83turi_de_luterani;_card_parolin/1268969

2016.10.31 Papa Francesco in Svezia – Evento

2016.10.31 Papa Francesco partecipa all’Evento Ecumenico organizzato dalla WLF, World Lutheran Federation, in memoria dei 500 anni della Riforma.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: