COMUNICAT OFICIAL AL ROMÂNILOR DIN STATELE UNITE – LIDERII SPIRITUALI ȘI COMUNITARI ÎN SPRIJINUL COALIȚIEI PENTRU FAMILIE

comunicat-oficial-al-romanilor-din-statele-unite-liderii-spirituali-si-comunitari-in-sprijinul-coalitiei-pentru-familie

MESAJUL ROMÂNILOR DIN AMERICA, CĂTRE FIECARE SENATOR ȘI DEPUTAT DIN PARLAMENTUL ROMÂNIEI

(Mesajul poate fi preluat și publicat INTEGRAL)

Noi românii din SUA ne alăturăm Coaliţiei pentru Familie, o mişcare civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic şi neafiliată confesional, sprijinită de toate cultele creştine din România, și în numele celor 3 milioane de români care au semnat pentru revizuirea Constituţiei, solicităm instituţiilor statului român, Curţii Constituţionale, Parlamentului, Guvernului, Preşedinţiei să organizeze odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 referendumul pentru modificarea Constituţiei.

Noi românii din SUA avem privirea ațintită la fiecare parlamentar român și analizăm modul în care se poziționează față de acest subiect. În sensul acesta cerem și pe această cale ca Parlamentul României să ducă la îndeplinire cerința românilor  exprimată de Coaliția pentru Familie. Românii din diaspora solicităm cu fermitate fiecărui senator și deputat din România să răspundă cererii legitime pe care o au românii.

Noi românii din SUA urmărim cu atenție acțiunile pe care le întreprind Senatul României și Camera Deputaților cu privire la solicitarea celor 3 milioane de români de a organiza odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 referendumul pentru modificarea Constituției.

Noi românii care locuim pe continentul american păstrăm în suflet dragostea de țară, credința, valorile, tradițiile și cultura românească. Chiar dacă astăzi fizic suntem departe, România este parte a vieții noastre. Gândul și rugăciunile noastre către Dumnezeu se îndreaptă în fiecare zi pentru binecuvântarea României.

Statutul şi rolul primordial pe care familia l-a avut de-a lungul istoriei poporului român are nevoie de protecţia noastră, a tuturor, în faţa tendinţelor actuale de distrugere a familiei aşa cum a rânduit-o Dumnezeu. Acum când familia este supusă atât de multor presiuni: sociale, economice și tehnologice, trebuie cu toții să oferim sprijinul nostru pentru consolidarea și continuarea valorilor creștine ale familiei românești.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

SURSA – Pastorul Cristian Ionescu – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/11/02/comunicat-oficial-al-romanilor-din-statele-unite-liderii-spirituali-si-comunitari-in-sprijinul-coalitiei-pentru-familie/

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: