Manifest pentru familie

Așa a fost și-așa va fi mereu
Familia concepției divine;
Un alt model nu-i de la Dumnezeu
Ci-i hohotitul progresist ateu
Venind cu bezne de la…știm noi cine.

La moara lui Felix

familia-1

Zidirea-ntreagă are-un început
Prin Dumnezeu, prin Cel ce-a zis: „Să fie!”,
Cel ce-a dat viață chipului de lut
Și i-a încredințat tot ce-a făcut,
Dar l-a-mplinit când i-a făcut…SOȚIE.

„Creșteți și vă- NMULȚIȚI!”- le-a zis apoi,
Și-așa a fost familia creată,
Un sacru univers unde cei doi
Din viață să dea vieții roade noi,
Fiind numiți pe veci MAMĂ și TATĂ.

Așa a fost și-așa va fi mereu
Familia concepției divine;
Un alt model nu-i de la Dumnezeu
Ci-i hohotitul progresist ateu
Venind cu bezne de la…știm noi cine.

Nu suntem antici, nici medievali
(Etichetați absurd și lamentabil),
Suntem contemporani lucizi, reali,
Dar vrem să fim lui Dumnezeu loiali
Căci Adevărul este imuabil!

Și dacă ființăm pe-acest pământ
Dând, prin gândire, existenței vamă,
Nu e fiindc-am fi aduși de vânt
Ci pentru că, uniți prin legământ,
Ne-au conceput un TATĂ și o MAMĂ.

Sodoma suflă-n trâmbiță pe drum
Mai des…

Vezi articol original 28 de cuvinte mai mult

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: