Gândul: Doi senatori PSD împing Biserica în campania electorală. Reacţia lui Dragnea

referendum44

CITESTE si – Senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Colăţean au depus la Senat un proiect de lege pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional privind revizuirea Constituţiei

PSD împinge Biserica în campania electorală, proiectul de revizuire în sensul precizării clare că familia este formată din bărbat şi femeie urmând a fi supus referendumului până la finalul acestui an. Mai exact, senatorii Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean au depus un proiect de lege pentru organizarea consultării populare în 2016, în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la adoptarea actului normativ de către Parlament. Astfel, dacă iniţiativa trece de votul senatorilor şi deputaţilor în regim de urgenţă în următoarea perioadă, data referendumului s-ar putea suprapune cu cea a alegerilor parlamentare. Totuşi, preşedintele Liviu Dragnea a declarat că PSD nu susţine această iniţiativă şi a spus că aşteaptă ca cei doi senatori PSD să retragă proiectul. Iniţiativa cetăţenească susţinută de BOR a trecut pe 1 noiembrie de comisiile Senatului, urmând a fi înaintată plenului.

Potrivit proiectului de lege depus la Senat de Titus Corlăţean şi Ovidiu Donţu, referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei se va desfăşura în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării proiectului de revizuire. Costurile consultării populare ar urma să fie suportate din bugetul pe 2016.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că partidul nu susţine organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, arătând că aşteaptă ca senatorii PSD Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean să dea explicaţii şi să retragă proiectul depus.

CITESTE mai mult – http://www.gandul.info/politica/doi-senatori-psd-imping-biserica-in-campania-electorala-reactia-lui-dragnea-15909661

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Noi 05, 2016 @ 02:23:48

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: