Reabilitarea noţiunii de conservatorism (I/II)

conservatives-logo-foto-thewatchlog-com

Azi, soarta conservatorismului ca noţiune, dar şi ca accepţiune colectivă, reprezintă consecinţa aderării la toate politicile care au promovat critica efectuată la nivel empiric şi care s-au strecurat, într-un fel sau altul, până la nivelul de viaţă individuală şi de obşte a fiecăruia dintre noi. Pe măsură ce modul evaluativ, reflexiv şi moral de manifestare a gândirii conservatoare începe, încetul cu încetul, să dispară, fie datorită unei excizii efectuate în mod conştient, fie ca urmare a unei înlocuiri brutale, observăm cum critica lui Weaver, aşa cum este ea definită în aceste rânduri, începe să deţină un grad din ce în ce mai crescut de pertinenţă.

“Dacă nu-ţi clădeşti viaţa pe fundaţia solidă a principiilor, orice furtună te va doborî.” (Anonim)

the-conservative-mindIată că, în numai cincizeci de ani de la înfiinţarea publicaţiei lui Russel Kirk, “Mintea Conservatoare”, termenul de conservator a trecut printr-un lung şir de schimbări, atât din punct de vedere semantic, cât şi al valorii acordate noţiunii în sine. Pentru unii, acest termen nu mai are nici un fel de valoare. Pentru alţii, însă, noţiunea reprezintă un adevărat giuvaier aruncat în mocirla presei moderne, a teroriştilor şi a noilor ideologii; o noţiune desprinsă în mod forţat de caracteristicile sale naturale – caracterul şi integritatea. Se poate observa faptul că ceea ce s-a întâmplat cu noţiunea de conservatorism reflectă foarte clar soarta lingvistică a oricărui termen utilizat în mod neadecvat. Astfel, prea des se întâmplă ca un termen atât de important precum este cel de conservatorism, să devină încă o unitate în lungul şir al mărfurilor vandabile şi, în acelaşi timp, subiect al unei continue alterări semantice, promovate de terorişti şi ideologi, partizani ai unor politici dubioase cu pretenţii de etalon al uzanţei pentru noul limbaj politic corect.

Alterarea semantică a cuvintelor, încurajată de noul totalitarism lingvistic, a devenit o practică obişnuită în rândul adepţilor acestui curent, ei ajungând până în punctul în care îşi manifestă crezul sub forma unor atitudini menite cel puţin să intimideze. Conform afirmaţiilor lui Richard M. Weaver (teoretician prin excelenţă în domeniul retoricii) dintr-un tăios eseu în care acesta prezintă “Relativismul şi efectele sale asupra utilizării limbajului” (1961), dacă bariera “semnificaţiilor exacte şi clar specificate” – impusă de definiţia termenilor conţinuţi – va fi eliminată din vocabularul unei limbi, atunci vorbitorii acelei limbi “nu mai percep semnificaţia reală [a termenilor lingvistici utilizaţi], fiind [astfel] dispuşi să accepte sensuri greşite sau deformate [atribuite respectivilor termeni lingvistici]”.

Pentru a descrie succint tema eseului său, Weaver apelează la un citat extrem de relevant din scrisoarea poetului John Milton, datată la 10 septembrie 1638, în care poetul şi eseistul englez lansează un avertisment ce dă fiori pe şira spinării prin actualitatea sa. Astfel, acesta afirma că “atunci când limbajul este utilizat într-un mod pervertit şi dezorganizat, degradarea şi distrugerea acestuia sunt iminente. Căci ce altceva indică utilizarea greşită a unor termeni, sau utilizarea unor noţiuni lipsite de stil ori semnificaţie, sau a unor termeni al căror sens este distorsionat, dacă nu apatia şi pasivitatea unui popor pregătit pentru a fi subjugat?” Dacă punem cap la cap avertismentul lui Milton şi neliniştile exprimate de Weaver în eseurile sale, la final vom obţine însăşi explicaţia fenomenului de modificare pe care termenul de conservatorism îl traversează în prezent, termen a cărui soartă este comparată în mod profetic de Weaver cu cea a noţiunii de “liberalism”: “fără speranţă de salvare”.

Este evident faptul că acum, la început de secol douăzeci şi unu, noţiunea de conservatorism trebuie să-şi găsească salvarea atât în situaţia în care schimbarea semnificaţiei sale nu va ajunge să fie “considerată a fi un fenomen natural”, cât şi în cazul în care vom crede câtuşi de puţin în faptul că “semnificaţia [unui termen] nu poate fi legată exclusiv de perioada istorică a utilizării sale” – chiar dacă semnificaţia [unui termen] “se schimbă, odată cu trecerea timpului”. La fel de evident este faptul că, pentru Weaver, “puterea cuvântului de a defini şi a impune limite semantice” este strâns legată de faptul că “limbajul este”, în sine, “o creaţie a omului”. Iată că, după mai bine de patruzeci de ani de la scrierea acestuia, eseul lui Weaver nu şi-a pierdut din actualitate, în special pentru noi, oamenii unei societăţi hipertehnologizate, în care firescul, asemenea convingerilor religioase şi criteriilor de ordin moral, nu-şi mai trage seva din “rădăcinile solide ale scării de valori”, cu toate consecinţele pe care o asemenea stare a lucrurilor le poate genera…

CONTINUARE aici – http://www.culturavietii.ro/2016/11/05/reabilitarea-notiunii-de-conservatorism-iii/

 

 

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: