Avort, LIBERTATE RELIGIOASA si Casatoriile Gay – Pozitia lui Trump

donald-trump

Din  Ghidul alegătorului american pro-viață. Hillary Clinton și Donald Trump au avut vederi diametral opuse cu privire la chestiunile de viață și familie. Prezentăm mai jos câteva din luările de poziție notabile și din declarațiile lor referitoare la chestiuni de aspect moral, precum și felul în care aceste chestiuni sunt abordate de platforma partidului care îl susține Donald Trump.

Câteva citate ale lui Trump despre avort:

„Dacă mergeți pe mâna lui Hillary, în a noua lună puteți smulge copilul din pântecele mamei chiar și imediat înainte să-i vină sorocul. Acum puteți spune că e în regulă, și Hillary poate spune că e în regulă, dar eu nu sunt în regulă cu asta, deoarece, după cum spune ea și după cum e clar că va face și din ce a făcut până acum, se înțelege că se va putea smulge copilul și da afară chiar și cu câteva clipe înainte de a se naște, ceea ce e inacceptabil… Sincer, nu e treaba nimănui să facă asta cu două, trei sau patru zile înainte de nașterea copilului, nimeni nu vrea asta…”

„Sunt și voi rămâne proviață”

„Dați-mi voie să fiu clar: sunt pro-viață, sprijin această poziție cu excepția violului, incestului sau riscului pentru viața mamei. Nu am avut dintotdeauna aceasta poziție, dar am avut o experiență personală semnificativă, care mi-a deschis ochii cu privire la darul vieții… De-a lungul timpului, cultura vieții din țara noastră a început să se transforme într-una a morții. Poate că cea mai importantă dovadă în acest sens este faptul că, de când Curtea Supremă a dat sentința în cazul Roe vs. Wade(n.trad. – liberalizând avortul la cerere în SUA), cu 43 de ani în urmă, peste 50 de milioane de americani și-au pierdut șansa de a se mai bucura de oportunitățile oferite de țara noastră. Nu au mai avut niciodată șansa de a deveni medici, muzicieni, fermieri, profesori, soți, tați, fii și fiice. Nu au mai avut niciodată șansa de a-și aduce la contribuția la cultura acestei națiuni sau să adauge priceperea, viața, iubirea și pasiunea lor la fibrele din care se țese națiunea noastră. Ne lipsesc și le ducem lipsa (dorul – n.trad.). În 1973, Curtea Supremă și-a bazat decizia pe niște drepturi și libertăți imaginate, care nu se regăsesc nicăieri în Constituție… Finanțarea publică a avorturilor este cel puțin o insultă la adresa oamenilor cu conștiință și un afront la adresa bunei guvernări… Cultura vieții este mult prea importantă pentru a fi neglijată de dragul conveniențelor și al corectitudinii politice. Numai păstrându-ne cultura vieții putem face din nou America măreață.”

Libertatea religioasă

A promis respingerea Amendamentului Johnson, care amenință bisericile cu pierderea facilităților fiscale dacă susțin anumiți candidați politici.

Spune că va lupta în apărarea creștinilor supuși genocidului în Orientul Mijlociu.

Câteva citate notabile al lui Trump despre libertatea religioasă:

„Am un mesaj pentru catolici: Voi fi alături de voi. Vă voi apăra. Voi lupta pentru voi.”

„Ca Primă Doamnă a Americii, dar și ca Secretar de Stat și candidat prezidențial, Hillary Clinton a fost ostilă celor mai importante chestiuni care îi îngrijorau pe catolici: viața, libertatea religioasă, nominalizările de la Curtea Supremă, serviciile de sănătate deopotrivă accesibile și de calitate, opțiunile în ceea ce privește educația și școlarizarea la domiciliu (homeschooling).”

„De exemplu, Hillary Clinton a fost de acord cu ideea ca ordinul religios al călugărițelor The Little Sisters of the Poor, care îngrijesc vârstnicii din 1839, trebuie să plătească și serviciile de contracepție în cadrul asigurărilor medicale oferite lucrătoarelor (chiar dacă niciuna din ele nu avea nevoie și nici nu voia să folosească astfel de servicii vreodată); ea a fost de acord cu ideea că guvernul trebuie să aplice amenzi mari acestui ordin religios dacă va continua să refuze aplicarea respectivului mandat guvernamental oneros.”
O astfel de ostilitate la adresa libertății religioase nu va exista într-o administrație Trump.

Voi apăra libertățile voastre religioase și dreptul de a vă practica pe deplin liber religia, atât ca persoane fizice, cât și ca firme și instituții academice. Voi face totul pentru a mă asigura că ordinele religioase precum The Little Sisters of Poor nu sunt intimidate de guvernul federal pentru credința lor religioasă. Voi proteja extinderea opțiunilor educaționale și voi pune capăt Corpului Comun de Materii. Voi respinge Obamacare (reforma în sănătate a Administrației Obama, care a promis servicii medicale universale și ieftine, dar a reușit exact contrariul – n.trad.), pentru ca să aveți servicii de sănătate mai bune și mai accesibile. Voi păstra țara și comunitățile noastre în siguranță, respectând totdată demnitatea fiecărei ființe umane. Voi ajuta familiile și lucrătorii catolici și toate familiile și toți lucrătorii, aducând locurile de muncă înapoi în țară, acolo unde le e locul. Și voi numi la Curtea Supremă judecători care vor interpreta Constituția în mod strict, nu vor da legi noi din scaunul judecătoresc (în locul Senatului și Congresului – n.trad.), [voi numi] judecători precum Clarence Thomas și marele și îndrăgitul gânditor și jurist catolic, judecătorul Antonin Scalia.”

„Căsătoria” între persoane de același sex și mișcarea LGBT

Căsătoria este o chestiune care trebuie decisă la nivel statal, nu federal (n.trad. – înainte de deciziile din 2015 Curții Supreme SUA, zeci de state americane deciseseră – unele  chiar prin referendum – să protejeze noțiunea de căsătorie ca uniune bărbat-femeie)

Este un susținător al căsătoriei și familiei naturale

Câteva declarații ale lui Trump despre căsătoria între persoane de același sex:

„Mulțumesc comunității LGBT! Mă voi lupta pentru voi, în timp ce Hillary aduce în țară tot mai mulți oameni care vă amenință stilul de viață și credințele (n.trad. – face referire la știrea recentă că autoritățile au admis în SUA, fără să facă public aceasta și fără nicio consultare, circa 10.000 de imigranți din Orientul Mijlociu care nu sunt creștini, ci musulmani, ceea ce a stârnit temeri cu privire la posibile amenințări de securitate).

Ca și președintele vostru, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a proteja cetățenii LGBTQ de violența și opresiunea unei ideologii străine și pline de ură (n.trad. – din nou, referire la pericolul islamismului)

„Ne vom apleca cu atenție asupra judecătorilor. Trebuie să fie niște judecători foarte buni. Judecători conservatori. Vom vedea unde se plasează, ce vederi au. Dar asta aș prefera (să se opună „căsătoriei” pentru homosexuali). Aș prefera să fie împotrivă, dar vom vedea. Depinde de judecător.”

„Aș considera cu tărie că da”, a răspuns el la o întrebare dacă ar numi judecători care ar răsturna decizia de legalizare a „căsătoriei” pentru homosexuali pe întreg teritoriul federal al SUA.

 „(Căsătoria) ar trebui să fie o chestiune care se decide la nivel statal (n.rad. – nu federal). Văd niște schimbări în viitor, ca să vă spun drept.

CITESTE mai mult, inclusiv luarile de pozitie a doamnei Clinton aici – http://stiripentruviata.ro/ghidul-alegatorului-american-pro-viata-trump-versus-clinton-in-chestiuni-referitoare-la-viata-si-casatorie/

(nota ed. citatele de mai sus sunt reprezentative luarilor de pozitie a presedintelui ales Donald Trump, culese din presa si nu viziunea complecta. Cand se va publica o lista complecta, vom reveni cu o noua postare)

Comments are closed.

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: