ARADON – Orb la 35 de ani. O poveste de viață care bate filmul

adi-hentea-foto-aradon

O poveste pe care o poate schimba fiecare dintre noi. Citiți-o, implicați-vă și schimbați finalul poveștii!

Adi Hentea va fi operat la Cleveland Ohio in 10 ianuarie. Afla mai mult aici –

Pe 12 ianuarie 2017 Adi Hentea va împlini 35 de ani, iar povestea vieții lui ar putea deveni oricând scenariul unui film.

„S-a născut sănătos. În maternitate a făcut conjunctivită și acolo i-au fost administrate greșit tratamentele: în nas i-au pus picăturile care trebuia să i le pună în ochi și în ochi i-au pus picăturile care ar fi trebuit să i le pună în nas. I-au ars ochii și de atunci au început toate problemele. Cei de la spital l-au dus pe ascuns la Timișoara, apoi l-au adus înapoi și l-au dat mamei, cu ochii și fața tumefiate. Nu se știe ce i-au făcut și cu ce soluții au încercat să repare greșeala. Cert este că nimeni nu i-a dat nicio explicație” – povestește Adina, soția lui Adi Hentea.

Problemele de vedere s-au acutizat în timp. Dar, în ciuda faptului că i-a fost tot mai greu să facă față provocărilor specifice fiecărei vârste în parte, Adi nu a abandonat. A fost ambițios și harnic. A absolvit Liceul de Arte „Sabin Drăgoi”, luând bacalaureatul cu media 8.94. Cu puțin timp înainte de examenul de bacalaureat, a orbit. Dar asta nu l-a oprit să urmeze cursurile Academiei de Muzică din Cluj, unde a intrat al șaselea, pe loc cu bursă, iar la licență a obținut nota 9.25.

Dacă în adolescență a cântat în câteva concerte pe vremea când Adrian Păunescu organiza cenaclul „Totuși iubirea”, acum Adi Hentea cântă doar muzică creștină – atât cu vocea, cât și la instrumente (pian, chitară, flaut) -, compune, orchestrează, face recording.

A cunoscut-o pe Adina la 20 ianuarie 2013, iar nouă luni mai târziu, pe 19 octombrie, s-au căsătorit. „Nu i-a trebuit mult să mă convingă pentru că m-am îndrăgostit repede de el și am început să îl iubesc la scurt timp după ce ne-am cunoscut. Așa că doar a propus și eu am acceptat” – rememorează, cu drag, soția lui Adi.

Adi Hentea a suferit până acum 15 operații la ambii ochi. Prima a făcut-o în Ungaria, în 1984. „Pe când avea doi ani, au reușit să îl ducă în Ungaria, unde i s-a făcut o primă operație, reușită, și progresele erau vizibile. Pentru următoarele operații, însă, sistemul comunist nu i-a mai permis să iasă din țara. Așa a ajuns pe mâinile medicului Ștefan Boeraș, la spitalul Witing din București. Cu câțiva ani în urmă a fost un scandal imens foarte mediatizat pentru că s-a descoperit că acest medic făcea experimente. Și pe Adi a făcut….[..]

Speranța vine din America…

adi-henteaÎn noiembrie 2016, Adi Hentea a fost solicitat de către membrii unui grup muzical să meargă împreună cu ei într-un turneu în Chicago, SUA. Un prieten al soților Hentea – pastor la o biserică din Cleveland, Ohio și cercetător genetician la University Hospital din Cleveland, Ohio, i-a propus lui Adi să-i consulte pe medicii de aici, în speranța că, ajutați de tehnologia revoluționară, vor putea face ceva pentru el.

„I-au făcut mai multe investigații – toate gratuite – și au ajuns la concluzia că, deși sunt riscuri foarte mari ca sclera să cedeze, sunt șanse pentru Adi. Și au făcut o strategie de lucru. La prima operație – programată pentru 10 ianuarie 2017 – vor să întărească sclera cu un patch, să facă un transplant de cornee temporar de la donator, ca lumina să pătrundă în interiorul ochilor și astfel nervul optic să lucreze mai mult și să se antreneze; fiind mai transparentă decât corneea pe care o are acum, și medicii vor vedea mai ușor și mai clar ce se întâmplă în interiorul ochiului. Speră să reușească să îi implanteze un shunt – un fel de supapă – care va controla presiunea intraoculară care e foarte mare acum din cauza glaucomului dezvoltat după operațiile anterioare.

Dacă operația asta reușeste, atunci la a doua operație îi vor curăța lichidul vitros, vor completa cu un fel de ulei sintetic care are aceleași proprietăți, îi vor implanta un cristalin nou artificial care functioneaza ca o lentilă telescopică ce va proiecta pe retină imaginea mărită, și vor face un nou transplant de cornee artificială. La ambele operații și la toate controalele de după operații vor fi prezenți trei medici specialiști: dr. Bernie-specialist în glaucom și retina, dr. Gupta-specialist în cornee și dr. Kim-specialist în cornee și traumatologie oculară” – ne împărtășește Adina Hentea detaliile șansei imense pe care soțul său o are în SUA.

Dar… toate acestea costă. Și nu puțin: 105.000 de dolari!

Ajutăm!

Dacă doriți să-i ajutați pe soții Hentea să strângă banii necesari operațiilor care i-ar putea reda vederea lui Adi, nu stați pe gânduri! Pentru donații, nu trebuie decât să accesați următorul link: https://www.youcaring.com/adihentea-729950. E un site specializat pentru strângere de fonduri în scop caritabil, unde a fost creată campania „Ajută-l pe Adi să vadă din nou”. Orice donație făcută în cadrul acestei campanii, oricât de mică ar fi, este de mare ajutor pentru ca operațiile de care are nevoie Adi Hentea să se poată realiza. Să-l ajutăm!

 

11 comentarii (+add yours?)

  1. Valeria Iancu
    Ian 08, 2017 @ 00:19:04

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

    Răspunde

  2. Trackback: Update 1 – Operatia lui Adi Hentea | agnus dei - english + romanian blog
  3. Trackback: Marţi, prima operație a lui Adi Hentea | agnus dei - english + romanian blog
  4. Trackback: Cetatea de Piatră – Adi Hentea are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu… dar şi de al nostru! | agnus dei - english + romanian blog
  5. Trackback: Ajuta-l pe Adi sa vada din nou! Help Adi Hentea See Again! | agnus dei - english + romanian blog
  6. Trackback: Adi Hentea – Dragi prieteni vă mulțumesc pentru rugăciuni, mă încurajează tot ceea ce îmi scrieți | agnus dei - english + romanian blog
  7. Trackback: ADI HENTEA se simte plin de SPERANTA! | agnus dei - english + romanian blog
  8. Trackback: RUGACIUNE pentru reusita operatiei ca ADI HENTEA sa poata vedea din nou | agnus dei - english + romanian blog
  9. Trackback: Update 3 – Adi Hentea | agnus dei - english + romanian blog
  10. Trackback: La Multi Ani, Adi Hentea! | agnus dei - english + romanian blog
  11. Trackback: Adi Hentea – 2 Articole în Adevărul – Cântăreţul creştin orb a fost operat. Adi Hentea începe să vadă | agnus dei - english + romanian blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Zilele trec…

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala World Time Click on map for timezone

%d blogeri au apreciat asta: