Adi Hentea – 2 Articole în Adevărul – Cântăreţul creştin orb a fost operat. Adi Hentea începe să vadă

adi-hentea

FOTO Adi Hentea

Povestea unui cântăreţ creştin orb, care are nevoie de ajutor

Adi Hentea, cântăreţul creştin care împărtăşeşte Evanghelia peste mări şi ţări şi care a făcut apel la semeni pentru a fi ajutat financiar să vadă din nou, a fost supus primei operaţii.
Intervenţia a fost efectuată University Hospital din Cleveland, Ohio, a durat aproximativ patru ore. „Totul a decurs bine. Am reuşit sa depăşim riscurile de care ne temem cel mai tare, care ar fi putut compromite ochiul şi operaţia este o reuşită din punct de vedere medical. Fiecare etapa îşi are riscurile ei dar speram sa le depăşim pe toate, fiecare la momentul potrivit. Sunt progrese mari. La câteva ore după operaţie deja puteam percepe lumina. E un prim semn ca ochiul nu e pierdut. A doua zi, la primul control deja puteam percepe mişcarea mâinii prin fata ochiului. Urmează recuperarea cu toate implicaţiile ei. Va mulţumesc foarte mult pt sprijinul acordat atât in rugăciune cât si financiar”, a scris Adina Hentea pe site-ul de socializare Facebook.

Citeste mai mult: adev.ro/ojpvrj

2013

2013

Povestea unui cântăreţ creştin orb, care are nevoie de ajutor

Cine este Adi Hentea? Adi Hentea este un cântăreţ creştin care împărtăşeşte Evanghelia peste mări şi ţări. „Adi s-a născut în anul 1982 în Arad. A fost un tânăr sănătos care a făcut o infecţie de conjunctivită. Problemele au început ca urmare a erorilor medicale care într-un final i-au compromis vederea. Din cauza interdicţiilor pe care sistemul comunist le-a impus, Adi nu a putut părăsi ţara pentru a primi ajutor medical de calitate. A avut nu mai puţin de 15 intervenţii chirurgicale, care mai târziu, câteva dintre ele s-au descoperit a fi experimentale. Într-un final, în anul 2001, după o nouă intervenţie medicală, de data aceasta, Adi şi-a pierdut definitiv vederea la ochiul stâng.

Citeste mai mult: adev.ro/ojgrkt

Cum să ajutăm!

Campania umanitară „Ajută-l pe Adi să vadă din nou!” continuă în mediul online. Din cei 105.000 de dolari necesari celor două operaţii, s-au adunat deja peste 60.000 de dolari. Accesaţi link-ulhttps://www.youcaring.com/adihentea-729950 şi donaţi! Orice sumă, oricât de mică, e de mare ajutor.

Citeste si –

Anunțuri

La ordinea zilei – Suntem urmariti pe Internet – 13 Ian 2017

captura-youtube-secret-insect-spy-drones

La ordinea zilei – Suntem urmariti pe Internet – 13 Ian 2017

In lumea noastra, din ce in ce mai putin putem vorbi de lumea privata. Totul a pornit de la o stire pe care am vazut-o pe Descopera.ro, o stire in care cercetatorii au inventat niste dispozitive care seamana cu un fel de viespi, insecte, care zboara si care monitorizeaza absolut totul despre noi. Intra o musca in casa, de fapt, nu e musca, e o camera care te filmeaza si vede tot ce faci, spui si gandesti. Oricat de science fiction pare lucrul acesta, nu m-ar mira. Poate nu e nevoie de o musca, este suficient sa deschizi laptopul sau nici macar sa nu-l deschizi, sa fie in camera ta.

E adevarat asta cu insectele. Cel putin despre armata israeliana, am citit cu ani in urma ca, au inceput sa foloseasca astfel de dispozitive: un tantar, o musca, o albina care intra in casa si filmeaza tot…..

Citeste si – Cand omul se joaca de-a Dumnezeu – Un proiect care prevede ca roboții să devină „persoane electronice”, este analizat în prezent de Parlamentul European

Secret Insect Spy Drones

Milioane de turiști vizitează Israelul în fiecare an, dar sunt ei în siguranță?

photo captura

photo captura YT

Când oamenii se gândesc să viziteze Israelul, mulți se întreabă dacă vor fi în siguranță. Ne-am întâlnit cu câțiva turiști aflați pentru prima dată în Israel și ei au descoperit nu doar că au fost complet în siguranță, dar și că destinația le-a întrecut toate așteptările.

Cei mai mulți cunosc Israelul doar din ceea ce văd la știri sau citesc online, relatări ce includ frecvent imagini ale violenței și cuvinte precum „oprimat”. Dar cum este, de fapt, în Israel? Bazat pe ceea ce arată presa, mulți nu s-ar aștepta să găsească magazine, restaurante sau oameni care-și văd de viața de zi cu zi.

De exemplu, aici e Mamilla Mall, chiar lângă Vechiul Oraș. E un complex de restaurante, magazine și cafenele. Am vorbit cu turiști veniți pentru prima dată despre impresia lor dinainte de plecare și despre realitatea experienței de după sosire.

Ce v-au spus oamenii când v-ați decis să veniți în Israel ?
Au fost neîncrezători. Ne-au întrebat dacă chiar vrem să facem asta. Am fost întrebați frecvent dacă suntem țicniți. Le-am spus că nu suntem. Nimic nu avea să mă oprească. Oamenii nu au reușit să mă convingă să renunț.

Ce ați simțit înainte să veniți ? Cum a fost ?
Am fost puțin reticenți, dar entuziasmați. Abia am așteptat să vedem pe unde a umblat Hristos. A fost mai mult decât m-am așteptat. A fost nemaipomenit.
Unii cred că vizitele în Israel ar putea să trimită un mesaj pentru contracararea creșterii terorismului.

Am avut niște prieteni care m-au invitat să vin cu ei. Nu eram sigură dacă ar fi bine fiindcă putea să fie periculos. Dar apoi mi-am spus că viața e periculoasă oricum. Am fost la maratonul din Boston… Se petrec atâtea lucruri în lume. N-am de gând să mă îngrijorez. Dacă încetezi să te miști, tipii răi câștigă. E ridicol.

Tuvia Zaretsky le-a aranjat călătoria ținând cont de istoria străveche și de evenimentele actuale – Am vrut să vină și să vadă lumea, oamenii de aici și locurile în care s-au petrecut evenimentele biblice. Pentru ei a fost o experiență care le-a deschis ochii. E în contextul Israelului de azi.
Samuel Smadja e ghid turistic aici de peste 20 de ani – Israelul nu intră în categoria destinațiilor turistice. Israelul nu e Bahamas. Israelul nu este nici măcar Paris sau Roma. Cred că Israelul e scena credinței voastre și că, dacă veniți aici, veți fi încurajați în umblarea cu Domnul.
Cum a fost după ce acești turiști au făcut un act al credinței și au venit în Israel ?

Israelienii chiar știu ce fac. M-am simțit foarte confortabil. Oamenii sunt minunați, profesioniști, foarte grijulii și doresc să ne facă să ne simțim bine primiți. E un oraș cosmopolit foarte sofisticat. Atunci când am ajuns aici am simțit o mare pace. M-am simțit tot timpul în siguranță.
Ei știau că Israelul experimentase propriul val de teroare. Ni s-a spus că sunt locuri unde cu siguranță nu dorim să mergem, dar sunt și multe locuri în SUA în care nu vrei să te duci.
Primarul Ierusalimului, Nir Barkat, a spus pentru Știrile CBN că, în ciuda violențelor curente, Ierusalimul e mai sigur decât majoritatea celorlalte orașe.

Avem cea mai bună poliție din lume, cele mai bune forțe de securitate pe cap de locuitor. Statistic vorbind, suntem mai în siguranță decât Londra. De fapt, când zbor spre America, mă rog să ajung în siguranță înapoi în Ierusalim, pentru că rata infracționalității e de șase ori mai mare decât aici.
Iată ce spun acești pelerini creștini după ce au călcat pe urmele lui Isus – A fost destul de emoționant. Mi-au dat lacrimile de câteva ori. Nimic nu se compară cu sentimentul de a umbla pe unde a umblat Hristos. Nu cred că voi mai citi Biblia în același fel. Acest loc a avut un impact mare asupra mea. N-aș da această experiență pe nimic altceva. Am simțit că Domnul e cu mine în această călătorie. El mi-a vorbit și a lucrat la inima mea. Nici eu n-aș da asta pe nimic. Sunt foarte fericită că am venit. De asemenea, a adus Biblia la viață. Pentru mine, vizita a unit Vechiul și Noul Testament cum nu aș fi putut dacă n-aș fi venit aici să văd geografia și să apreciez istoria. Cred cu tărie că după ce vii în Israel, nu mai ești niciodată la fel, din mai multe motive. În primul rând, vei citi Biblia dintr-o perspectivă diferită, vei putea vizualiza tot ce citești și vei putea să înțelegi contextul iudeo-creștin al Cuvântului lui Dumnezeu. Vei vedea și cât de profundă îți e credința.
Rugăciunea mea este ca, după ce veniți în Israel, să plecați cu dorința de a vă ruga pentru pacea Ierusalimului.

Orientul Mijlociu – VIDEO – O privire retrospectivă în 2016, de la ravagiile făcute de SIIL la reîntoarcerea creștinilor în satele lor din Irak….

Middle-East-map

O privire retrospectivă în 2016, de la ravagiile făcute de SIIL la reîntoarcerea creștinilor în satele lor din Irak.

Apoi, vorbim despre alegerea președintelui american Donald Trump.

Ce va însemna asta pentru Orientul Mijlociu?

În plus, ONU neagă legătura evreilor cu Muntele Templului.
Jerusalem Dateline 160 – 7 ianuarie 2017.

Ministrul Educației din Israel crede că Israelul ar trebui să facă niște mutări îndrăznețe ca rezultat al adoptării rezoluției de către ONU.

Foto Yeshiva World News

Foto TheYeshivaWorldNews.com

Ministru evreu: După rezoluția ONU, Israelul ar trebui să-și anexeze așezările?

Iudeea și Samaria au fost dintotdeauna teritorii evreiești. De fapt, toată lumea iudeo-creștină crede cu tărie că teritoriul străvechi al Israelului aparține evreilor. Doar deschideți Biblia, scrisă cu 4 000 de ani în urmă.

Ministrul Educației din Israel, Naftali Bennett, crede că Israelul ar trebui să facă niște mutări îndrăznețe ca rezultat al adoptării rezoluției de către ONU. Corespondenta CBN în Orientul Mijlociu,

Care ar fi consecințele pe care le întrezăriți după rezoluția ONU?
Aceasta e mai degrabă o afirmație fără prea multe implicații. Din 1967, am văzut vreo 50 de rezoluții ONU adoptate împotriva Israelului, și iată că noi prosperăm, ne descurcăm foarte bine.
Cât de mari sunt pagubele care s-au creat?

Ambasadorilor care au aplaudat li s-au alăturat mii de teroriști care aplaudau și ei în momentul adoptării rezoluției.
Care credeți că ar fi scopul acestei rezoluții ?

Cred că această rezoluție a fost o greșeală profundă. Ierusalimul e capitala noastră de mai bine de 3 000 de ani. Nicio rezoluție a ONU nu va schimba acest fapt. Nicio rezoluție a ONU nu poate schimba istoria.

Credeți că reacția Israelului a fost exagerată când și-a retras legăturile cu unele țări după adoptarea rezoluției ONU?
Nicidecum. A fost o reacție naturală a faptului că am fost trădați de aceste țări. Lumea se află într-o bătălie împotriva terorismului islamic radical, de la Berlin la Paris, Bruxelles, Orlando, și întreaga lume se străduiește să înțeleagă aceste lucruri. Noi, în Israel, ne luptăm cu ei zi de zi. Ne luptăm cu SIIL, cu Hamas și Hezbollah din Iran fiindcă suntem literalmente înconjurați de ei. Eu însumi sunt comandant de companie și am luptat cu acești teroriști. Singurul stat democratic care duce acest război al lumii libere se află pe front ca să te protejeze, iar tu îl înjunghii pe la spate. Acest lucru nu e logic și cred că am reacționat ca atare.

De ce credeți că Occidentul nu înțelege toate acestea?
Cred că ei trebuie să vină și să vadă cum e să fii sub un foc de rachete lansate de Hamas sau Hezbollah, trebuie să afle ce înseamnă să lupți contra SIIL-ului. Când vor vedea cu ochii lor ce face această micuță democrație, acest miracol numit Israel, cred că își vor schimba politica.
Ați sugerat o anexare a Ma’ale Adumim și a Iudeii și Samariei. Ce ar însemna aceasta ?
Iudeea și Samaria au fost dintotdeauna evreiești. De fapt, întreaga lume iudeo-creștină are convingerea că ținutul străvechi al Israelului aparține evreilor. S-a scris în Biblie cu 4 000 de ani în urmă. Asta ar însemna să aplicăm legea israeliană în zonele israeliene din Iudeea și Samaria. A trecut destulă vreme. Trebuia să o facem cu 50 de ani în urmă, însă e bine și acum. Aceasta e politica mea pe care vreau să o înaintez guvernului.

Ce se va întâmpla cu arabii care locuiesc în Iudeea și Samaria ?
Vor avea autonomie, se vor guverna singuri, și vor avea un stat palestinian în toată regula, în Gaza. Palestinienii au deja propriul lor stat suveran. De fapt, au dat-o în bară și l-au transformat într-un fel de Afganistan în mijlocul Israelului, dar aceasta a fost alegerea lor. Așadar, ei au deja propriul stat palestinian, iar noi avem statul evreiesc, și conviețuim împreună.

De ce nu va fi prezent Israelul la Conferința de Pace din Paris?
E o farsă. Nu va fi o astfel de conferință Paris, ci va fi o încercare de a forța Israelul să renunțe la propria capitală, la Ierusalim, să predea propriul pământ în mâinile islamului radical, ceea ce ar însemna nebunie curată. Când ai o națiune care luptă împotriva islamului radical și care, de aproape 100 de ani, câștigă împotriva lui, ultimul lucru pe care l-ai dori e să-i smulgi pământul și să îl predai islamiștilor radicali.

De ce credeți că durează atât de mult procesul de pace ?
Fiindcă arabii și musulmanii nu au acceptat Israelul ca stat. Ei nu acceptă că acest pământ ne aparține de peste 4 000 de ani, după cum poate vedea oricine deschide Biblia, și ei doresc anihilarea acestui stat evreiesc. Nu vom lăsa să se întâmple asta.

Președintele ales Donald Trump a postat pe Twitter mesaje pozitive către Israel. Vă bucurați de investirea sa ca președinte ?
Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu noua administrație pentru a întări Israelul. Priviți la acest paradox. Întreaga regiune e în haos. La doar două ore de aici, în Siria, are loc chiar acum un genocid, fiind uciși jumătate de milion de femei, copii și oameni nevinovați, și, totuși, Consiliul de Securitate al ONU a stat cu mâinile-n sân. Suntem singura țară care face ceva în acest sens. Am deschis multe spitale de campanie, îngrijim sute de sirieni în spitalele noastre. Singura democrație liberă din regiune a fost înjunghiată pe la spate prin această rezoluție.

Mulți se tem că, în ultimele zile ale mandatului său, Obama ar putea face o altă mutare pentru invalidarea Israelului.

FOTO

FOTO

Rezolutia ONU ce condamna asezarile evreiesti din Iudeea, Samaria si Ierusalim ca asezari ilegale

Mulți din SUA și din Israel așteaptă să vadă ce alte surprize ar mai putea avea președintele Obama, după eșecul Americii de a bloca o rezoluție a ONU ce condamnă așezările evreiești din Iudeea, Samaria și Ierusalim. De mii de ani, evreii se roagă la Zidul Plângerii, care a fost parte din zidul exterior al celui de-al doilea Templu evreiesc, cel din vremea lui Isus. Acum, potrivit Consiliului de Securitate al ONU, el reprezintă teritoriu palestinian sub ocupație.

Aceasta va rămâne în istorie ca o altă rezoluție rușinoasă, însă va fi aruncată la coșul de gunoi al istoriei. Chiar înainte de Crăciun, SUA s-au abținut să voteze împotriva Rezoluției 2334, care condamna așezările evreiești Iudeea și Samaria, cunoscute azi ca Cisiordania. Prin aceasta, SUA și-au abandonat politica de a se opune rezoluțiilor anti-Israel. E regretabil să vedem cum administrația ce pretinde că ne e prietenă ne-a abandonat într-un mod atât de josnic.
Într-un discurs foarte lung, secretarul de stat Kerry argumenta că a condamna așezările a fost cea mai bună soluție pentru a promova pacea dintre israelieni și palestinieni. Ministrul Educației din Israel, Palestinienii au fost încântați de decizia ONU și speră că ea va presa Israelul să le dea pământ, fără ca ei să dea ceva în schimb.

Aceasta a fost o acțiune premeditată împotriva Israelului din partea administrației Obama, împreună cu palestinienii. Israelul spune că are dovezi pe care le va înainta viitorului președinte Trump, cum că administrația Obama a ajutat la întocmirea rezoluției.

Potrivit unui raport al Middle East Media Research Insitute, cotidianul egiptean „Al-Youm Al-Sabi” a publicat minuta unei întâlniri secrete dintre Kerry, Susan Rice, consilier pentru Securitate Națională, și Saeb Erekat, secretarul general al OEP. Minuta arată că părțile sunt de acord să colaboreze privind rezoluția referitoare la așezări. Partea americană s-a axat pe coordonarea pozițiilor dintre Washington și Ramallah, privind rezoluția referitoare la așezări, ulterior votată și adoptată în Consiliul de Securitate al ONU.

Încă nu se știe ce se poate face pentru a opri efectele rezoluției. Mulți sunt îngrijorați că următoarea Conferință de Pace de la Paris va da încă o lovitură Israelului.
Când Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Rezoluția 2334, a afirmat că Vechiul Orașul al Ierusalimului, unde mă aflu acum, e un teritoriu palestinian sub ocupație. După cum vedeți, acesta fie a negat, fie a ignorat peste 3 000 de ani de istorie evreiască.

Rezoluția Consiliul de Securitate al ONU a făcut marele pas de a declara toate așezările evreiești din Iudeea și Samaria, cunoscute ca Cisiordania, ca fiind teritoriu palestinian aflat sub ocupație. Consiliul de Securitate s-a referit în mod specific la Ierusalimul de Est, care include Vechiul Oraș, împreună cu Muntele Templului, unde regele Solomon a construit primul Templu evreiesc, cu 3 000 de ani în urmă.

Isus a vorbit în cel de-al doilea Templu, construit de regele Irod. Aici mai este și Cetatea lui David, precum și Muntele Sionului, unde a avut loc cina cea de taină. Mai jos de Muntele Templului e Zidul Plângerii, unde creștini și evrei din toată lumea vin la rugăciune.

Vom continua să construim și să fim aici. Vom continua să ne bucurăm de soare și de vreme rea.
Moshe Kempinski deține o băcănie în Cartierul evreiesc, considerat acum ilegal de către ONU. Oamenii care vin aici au o atitudine diferită, aproape veselă. Ei știu de ce sunt aici, știu că aici trebuie să fie și parcă spun: „Eu sunt noul infractor care a venit să ocupe teritoriul.” Acesta nu e un teritoriu sub ocupație. Acesta a fost locul prezenței lui Dumnezeu și locul poporului Său pentru mai mult de 3 000 de ani.

A fost de-a dreptul jenant că SUA s-au abținut. Cred că a fost aproape de neiertat.
Fostul guvernator Mike Huckabee ne-a zis că, prin această abținere, SUA și-au trădat prietenul și aliatul. Eșecul în a-și exprima dreptul de veto privind rezoluția ONU n-a fost o insultă doar la adresa prietenului nostru Israel, ci și a lui Donald Trump, lăsându-i o încurcătură pe care va trebui să o rezolve.

Huckabee mai crede că viitoarea administrație Trump va avea de muncit pentru a anula efectele rezoluției.

Cred că, până la urmă, rezoluția va fi anulată. Eu mă aștept ca Donald Trump și administrația sa să spună clar că, dacă astfel de acțiuni, pline de ură antisemită, vor continua SUA vor ieși din ONU.
Trump a transmis deja semnale pozitive către Israel, prin nominalizarea lui Friedman ca ambasador al SUA în Israel și cerând ca ambasada SUA să fie mutată la Ierusalim. Între timp, Kempinski spune că rezoluția ONU a clarificat de ce se află el în Cartierul evreiesc.

Mulți se tem că, în ultimele zile ale mandatului său, Obama ar putea face o altă mutare pentru invalidarea Israelului. Oportunitățile posibile ar putea apărea la următoarea Conferință de Pace de la Paris, din 15 ianuarie, sau adoptarea unei alte rezoluții înainte de învestirea lui Trump, în 20 ianuarie.

IN MEMORIAM – Leric Ioan

pastor-leric-ioan

IN MEMORIAM

A trecut în veșnicie fratele Leric Ioan – pastor al bisericii creștine baptiste din Tulca între anii 1956-1958.

„O mare trezire spirituală a avut loc în biserică între anii 1957-1958, când s-a atins cifra de 613 membri sub păstorirea fratelui Leric Ioan, atunci fiind botezaţi aproximativ 250 de fraţi. Cu toată împotrivirea autorităţilor comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat şi condamnat la închisoare, astfel urmând câţiva ani de instabilitate şi declin. Biserica şi-a regăsit însă mersul ei normal sub ocrotirea lui Dumnezeu, chiar dacă au existat şi împotriviri din partea autorităţilor.”

UN SCURT ISTORIC AL BISERICII BAPTISTE DIN TULCA În România prima biserica baptistă s-a format în anul 1856 cînd s-au mutat în Bucureşti din Germania familia Karl Johan Scharschmidt şi Agusta, ei au format în România prima biserică baptistă de naţionalitate germană. În Transilvania, prima biserică creştină baptistă a luat fiinţă în anul 1875 la 26 august, cînd 8 persoane de naţionalitate maghiară din Salonta au fost botezate în localitatea Bekeş Ghiula de pe teritoriul Ungariei de astăzi de către misionarul german Henric Mayer. Prima biserică baptista română în Transilvania a luat fiinţă în localitatea Cheşa jud. Bihor în anul 1886, următoarele biserici baptiste fondate fiind: Biserica din Girişul Negru 1888, bisericile din Tăut şi Talpoş în anul 1890. În anul 1893 la data de 20 iunie are loc în localitatea Tulca primul botez nou testamental cu 28 de persoane care îl mărturisesc pe Domnul ca Mintuitor, fiind botezaţi de fratele Cornya Mihai şi se formează astfel BISERICA CREŞTINĂ BAPTISTĂ TULCA.

DEZVOLTAREA ŞI ACTIVITATEA BISERICII DE LA INFIINŢARE ŞI PÂNĂ AZI

Primele întâlniri cu cei ce erau interesaţi de cuvântul lui Dunmnezeu au avut loc încă din anul 1891 în casa familiei Mateiaş Mihai care erau credincioşi baptişti şi s-au mutat în Tulca din localitatea Cheşa.

CONTINUARE aici – www.protulca.ro/istoric

Socrul meu, frt. LERIC IOAN A DECEDAT..implinea in martie 2017 varsta de 90 ani. DECESUL a avut loc in Bucuresti-Vineri 13 ian. 2017 …dupa ora 15.

INMORMANTAREA va avea loc la CIMITIRUL BELU-EVANGHELIC BUCURESTI…si Va fi depus la Capela Cimitirului Belu Evanghelic-Buc..sambata 14.ianuarie, dupa ora 14(15). Am fost in vizita la socru-meu duminica ..acu 6 zile..si voiam sa-l vad..de Sf.Ion. Socrul meu, frt.Leric Ioan..implinea in martie 2017 varsta de 90 ani. DECESUL a avut loc in Bucuresti-Vineri 13 ian. 2017 …dupa ora 15. INMORMANTAREA va avea loc la CIMITIRUL BELU-EVANGHELIC BUCURESTI…si Va fi depus la Capela Cimitirului Belu Evanghelic-Buc..sambata 14.ianuarie, dupa ora 14(15).

NU stiu daca reusim sa facem Funeraliile Duminica…ca ar putea veni mai usor multa lume dintre credinciosii care l-au cunoscut, din diverse biserici.(mai ales ca se anunta al val de ninsori).Va vom anunta daca Inmormantarea e Duminica 15 ianuarie sau Luni 16 ianuarie.  Adrian Pușcaș

Burtic Aurel :

In anul 2003 am avut bucuria de a-l avea oaspete pentru cateva zile pe fratele Leric Ioan atat in familie cat si in Biserica Baptista din Tulca. Azi Domnul pe care L-a slujit a gasit cu cale sa decida sfarsitul calatoriei fratelui Leric pe pamant la aproape 90 de ani. Slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurta ca timp (aproximativ 2 ani) dar cu rezultate deosebite in castigarea oamenilor pentru Imparatia Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate in perioada slujirii dumnealui). Multumim Doamne pentru acele vremuri, multumim frate Leric pentru slujirea din aceea perioada si pentru dragostea care ati pastrat-o pentru Tulca pana la sfarsitul vietii. Domul sa aduca mangaiere sorei Ana sotia fratelui si celor doua fiice Magdalena si Dana cu familiile lor!

Alături de familia Căpâlnaș

img_gallery_1_big.jpg

Logos Baptist Church:

Luni, 9 ianuarie Domnul a chemat-o acasă pe sora Cristina Căpâlnaș. Ne rugăm ca Dumnezeu să mângăie pe fratele Ionel, copiii și întreaga familie.

Serviciul de Duminică seara al Bisericii Logos va începe la ora 3:30 PM pentru ca toți acei dintre dumneavoastră care doriți să fiți alături de familia Căpâlnaș să o puteți face la serviciul de priveghi ce va avea loc la Biserica Penticostală Betania începând cu ora 5:00 PM. – 

Misiunea Genesis:

Misiunea Genesis este alaturi de fam. Capalnas, fie ca Cel care va cunoaste durerea, sa va daruiasca pace in inimi, curaj si putere sa treceti prin aceste momente dificile! Sincere condoleante!!

Cristian Ionescu

Sora Cristina Câpâlnaș a plecat la Domnul! Sincere condoleanțe fratelui Ionel, copiilor și întregii familii!
Duminică seara fiind serviciul de priveghi la Biserica Betania (5 pm), serviciul de seara de la Biserica Elim se anulează, ca de fapt la toate celelalte biserici penticostale din Chicago, pentru a fi alături de familia îndoliată!

Invit pe toti prietenii nostri sa ne rugam impreuna pentru Ionel Capalnas si intreaga famile: copii, gineri, nurori, parinti, socri, frati, surori, cumnati, cumnate, etc. Dumnezeu a promovat in glorie pe Cristina. Noua ni se pare atat de prematur, neasteptat, inexplicabil, socant, neavenit. „De ce-i asa, o stie El”

Cristina a fost o sotie devotata, o mama admirabila, o crestina autentica, o persoana generoasa si altruista, o fiinta buna. Am intalnit-o de multe ori, intamplator, la spital vizitand bolnavi. Lucrul acesta nu a fost insa o intamplare, facea parte din natura ei altruista – era intotdeauna gata sa fie alaturi de cei care sufera. Acum am putea spune multe lucruri exceptionala despre ea.

Dar putini ar putea sa vorbeasca despre Cristina, asa cum o face Syntia Piuian, intr-o veritabila oda adusa mamei ei:

***October 12, 1967 – January 9, 2017***
Thank you Lord for the precious time we were able to have with our loving Mother. These past 2 months have been the toughest moments for my entire family. We are able to go on knowing that she is in a better place right now and heaven is rejoicing as they welcome her home. She was always in God’s hands and we believe that his plans are good and for the better. If I could describe my Mom in 3 words it would be Faithful, Self-less and Compassionate. She lived a life of serving others and making sure her actions/words were always pleasing to the Lord. She would constantly welcome guests into our home and let them stay with us for weeks,months, and sometimes years at a time. She made sure everyone was taken care of and never complained once. Although she is gone now, we have strength and peace in our hearts knowing she is in God’s hands. The night before she left us, she had felt a great deal of pain, and had the hardest time trying to find a comfortable spot to sleep. She kept tossing and turning over 100x, and while we all took shifts watching her, we witnessed this: through all the pain she was feeling, she never complained once and just smiled. Even while we had people come over and pray with us, she would use up all her strength just to give them a smile and let them know that God is faithful and working. She was the rock and prayer warrior of our family. We thank her for all that she has done and we know she will continue to look down on us from heaven and smile. She leaves behind a beautiful example of a „good and faithful servant” and although we really wanted her to stay here with us, we knew she was ready to go be with the Lord. We love you Mom and can’t wait to meet again in heaven someday. Till then, we will remember you and live by your beautiful example.
This is the song we kept singing throughout our trial and even after she left us. It encourages us to trust in the Lord no matter the circumstance for he holds our every moment.

Mă-ncred în El, orice s-ar întâmpla,
Pe drumul meu sau în viaţa mea;
Fie ce-o fi, în orice zi,
Cerescul Tată m-a călăuzi.
R: Mă-ncred în El, El ştie soarta mea,
Pe stâncă sus sau în adânc de văi,
Lovit de val, ajung la mal,
Cerescul Tată m-a călăuzi.
2. Mă-ncred în El, oriunde aş fi dus,
Chiar în cuptor de foc de aş fi pus,
În suferinţi şi-n bucurii,
Cerescul Tată m-a călăuzi.
3. Mă-ncred în El, chiar şi când nu-nţeleg,
Eu, voia Lui întotdeauna-aleg,
Căci doar aşa, în slava Sa,
Cerescul Tată m-a călăuzi

Update on Cristina: Va rog, continuati sa Donati cel putin pana la data de 31 ianuarie.

FOTO

Update on Cristina: Astazi este prima zi de Lupta oficiala cu aceasta cumplita boala. Va rog, continuati sa Donati, Cristina are nevoie in continuare de trombocite, cel putin pana la data de 31 ianuarie.

Pentru Campulung: toti donatorii de b3 pozitiv, care vor sa doneze pentru ea, o sa facem un drum special la Bucuresti marti, 17 ianuarie. Va rog, luati legatura cu Mihaela la telefon pentru detalii. Nu mergeti sa Donati aici, donatorii de B3, avem nevoie de dvs pentru afereza(proces de scoatere a trombocitelor din sange) care se face la Bucuresti! Miha 0728163253

PAGINA – https://www.facebook.com/doneazapentrucristina/

Familia Raj Manolache are nevoie de rugaciune – Procesul a fost amanat

familia-raj-manolache

Procesul s-a amânat pe data de 9 Februarie. Va rog, nu  uitati sa ne purtati in rugăciune, este un proces greu. .Amin

Raj Manolache

Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ajute familiei Manolache sa isi termine de pregatit locuinta din Romania, ca pe data de 9 februarie, noua data a procesului la tribunal sa primeasca un raspuns favorabil si sa le dea cele 5 fete acasa. Dumnezeu sa se indure si sa le ajute la aceasta!

„Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie! – Isaia 33:2

Cazul Familiei Manolache –

Apelam la rugaciune pentru familia Manolache pe 12 ianuarie cand vor primi verdictul cu privire la copiii lor. Ne rugam ca Dumnezeu sa dea intelepciune judecatorului si avocatul apararii ca ei sa ii gaseasca nevinovati pe parinti.

Somna și Raj Manolache, membrii ai Bisericii Penticostale, din Tecuci, județul Galati, au plecat in Marea Britanie in luna octombrie 2015,  unde Raj a lucrat ca zugrav.

In Martie 2016, Anastasia, mezina familiei, care avea pe atunci vreo 6 luni, a cazut din cărucior. Copilul a început să plângă, lucru care a atras imediat atenţia vecinilor, iar mai tarziu, la spital, atenţia serviciilor sociale din Leeds. Fetita a fost separată de mama sa, încă din spital. La două zile de la internare, în urma unui raid acasă la soții Manolache, au fost luați și ceilalți cinci copii. In timp, s-a ajuns ca fata cea mai mare să fie returnată parintilor, trei fete să fie la un agent maternal și celelalte doua sa ajunga fiecare la cate o familie de plasament…..

Dupa ce autoritatile din Romania au reusit sa mute procesul de plasament in Romania, din Marea Britanie, si procesul va avea loc la Tribunalul din Galati, in 24 august, fetitele s-au reintors in Romania. In 6 septembrie au ajuns si parintii din nou in Romania, unde au asteptat acest proces.

Un timeline al evenimentelor:

  • In 6 iunie Tribunalul Galaţi a constatat că instanța e competentă să judece procesul – minorele fiind cetățeni români – și a stabilit primul termen pentru 10 august, potrivit http://www.curierulnational.ro/. Apoi, procesul la tribunal a fost reprogramat pe 30 august, dar plecarea copiilor din Anglia nu a fost facilitata pana in ultima saptamana din august, iar ieri, parintii au ajuns si ei cu bine in Romania. 7 Septembrie – Familia Manolache s-a reintors in Romania dupa ce copiii au fost adusi in Romania pentru ca procesul sa fie judecat la Tribunalul din Galati. Prima data stabilita a fost stabilita in 6 iunie cand  Tribunalul Galaţi a constatat că instanța e competentă să judece procesul – minorele fiind cetățeni români – și a stabilit primul termen pentru 10 august. Apoi a fost un proces pe 12 ianuarie care a fost amanat pe 9 februarie.

Blogosfera Evanghelică

ceas

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

 

http://www.clocklink.com/clocks/HTML5/html5-world.html?Vancouver&Chicago&Athens&480&blue