Emil Bartoș, Daniel Mariș, Otniel Bunaciu, Teodor Ioan Colda – Serviciul de înmormântare al pastorului Ioan Leric (martie 1927- ianuarie 2017)

Înregistrare realizată cu prilejul serviciului de înmormântare, din data de 15 ianuarie 2017, al pastorului Ioan Leric (martie 1927- ianuarie 2017). Pastorul Emil Bartoș

Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș

În cuvântul său pastorul Otniel Bunaciu a vorbit despre personalitatea pastorului Leric Ioan și de încurajarea pe care acesta i-a transmis-o de fiecare dată când sau întâlnit…

Pastorul Teodor Ioan Colda evocă slujirea pastorului Ioan Leric…

Conferinţa de PACE la PARIS: Soluţia două state – două popoare reafirmată de 70 de state

Stiri pe Surse – 11 ianuarie 2017

Israelul şi-a exprimat miercuri opoziţia categorică la iniţiativa franceză pentru relansarea efortului de pace cu palestinienii, apreciind ca „o iluzie foarte nefastă” conferinţa internaţională organizată duminică la Paris, relatează AFP. Ministrul adjunct de externe Tzipi Hotovely a afirmat în faţa reprezentanţilor presei că singura cale spre pace este cea a negocierilor directe între israelieni şi palestinieni, conferinţa prevăzută duminică îndepărtează perspectivele de pace şi că „singura ţară asupra căreia se fac presiuni este Israelul”.

Efortul pentru a rezolva unul dintre cele mai vechi conflicte din lume este muribund după eşecul, în aprilie 2014, al ultimei iniţiative în acest sens, promovată de administraţia Obama.

Afla mai mult – http://www.stiripesurse.ro/israel-anunta-conferinta-de-la-paris-este-o-iluzie-foarte-nefasta_1173440.html

RFI.ro – 15 ianuarie 2017

Două state, singura soluţie pentru a pune capăt conflictului israeliano-palestinian, se arată în comunicatul participanţilor la conferinţa pentru pace din Orientul Apropiat, la finele discuţiilor care au avut loc duminică la Paris. Participanţii au avertizat că nu vor recunoaşte măsurile unilaterale care ar putea fi luate de o parte sau de cealaltă şi care ar aduce prejudicii negocierilor de pace. Textul dat publicităţii la finele întâlnirii nu  face nicio referire explicită la propunerea viitoarei administraţii americane, respectiv dorinţa lui Donald Trump de a transfera ambasada americană în Ierusalim.

Aproximativ 70 de ţări – miniştrii de externe, secretari de stat ori ambasadori- s-au reunit la Paris pentru a încerca să ofere o nouă şansă procesului de pace israeliano-palestinian. Totodată, pentru a reafirma soluţia propovăduită de ani buni: două state – două popoare, cu cinci zile înainte ca Donald Trump să preia mandatul de preşedinte al Statelor Unite.

Au venit la întâlnirea de la Paris înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru diplomaţie Federica Mogherini, reprezentanţii ţărilor din UE şi G20, membrii Ligii Arabe şi unele ţări din America Latină. Nu a venit preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas şi nici premierul israelian, Benyamin Nétanyahou care a calificat conferinţa ‘futilă’ iar ceva mai devreme ‘o impostură sterilă’. In faţa ostilităţii israeliene, Franţa a dat asigurări că  întâlnirea nu are drept scop impunerea păcii şi a reafirmat că doar în urma unor negocieri bilaterale s-ar putea stabili modul de ieşire din criză.

Afla mai mult – http://www.rfi.ro/special-paris-92438-conferinta-de-la-paris-solutia-doua-state-doua-popoare-reafirmata-de-70-de-state

 

Ioan Panican – ISUS, REGELE POLONIEI

  O stire care face inconjurul lumii, pe 19 Noiembrie, Polonia anunta in prezenta presedintelui polonez,  si de fata cu toti ierarhii, la cel mai mare eveniment care-l aniversau, 1.050 de ani de la crestinarea Poloniei, ca Isus este Regele Poloniei si ca prin acest anunt practic Polonia face cunoscut intregii lumi setul de valori la care se va raporta aceasta tara de azi inainte. Gest fara precedent. Presedintele n-a fost surprins de aceasta declaratie, din moment ce preia pe saitul prezidential si nu declara ca polonezii sunt niste fanatici religiosi, ci preia si sustine ceea ce arata ca  a fost gandit, premeditat si n-a fost ceva, nu l-a luat pe unul gura inainte, sa anunte asa ceva.  De ce face Polonia acest lucru? Sunt multe motive…..

Ioan Panican: Mi-am adus aminte in zilele astea, in 1994, intre laureatii premiului Nobel a fost si un matematician, un profesor de la Universitatea din Princeton- John Nash. Si in discursul pe care l-a rostit, cand a primit premiul la Stockholm, in Aula Academiei Suedeze, printre altele, a spus: Eu ma ocup de zeci de ani cu numerele si am incercat  sa gasesc in profesia mea ceva rational si logic si n-am gasit. In calatoria mea, am ajuns si in domeniul fizic si-n domeniul metafizic printre iluzii si inapoi. Si zice, la un moment dat, printr-o minune, am avut cea mai importanta descoperire a carierei mele. Si am descoperit ca in ecuatiile misterioase ale iubirii se gaseste din belsug si ratiunea si logica. Si s-a uitat spre sotia lui care era in sala si a spus: Numai datorita tie, draga mea, eu sunt in aceasta seara aici. Pentru foarte multi ani, profesorul acesta, Nash, a trecut prin lupte de natura spirituala foarte dure, foarte puternice. Si sotia dumnealui, nu numai ca i-a fost alaturi, n-a vrut cu nici un chip sa cedeze. Si l-a sustinut, si l-a sustinut, si l-a sustinut si pana la urma, asa cum spunea ea tot timpul: „Vom birui. Vom birui. Vom birui.” Au biruit. Si mai apoi, el adauga si spune: „Am descoperit ca tu esti ratiuneaexistentei mele. Tu esti adevarata mea ratiune de-a exista.” Si mai adauga: „De fapt, tu esti intreaga mea ratiune. Multumesc. ” Cu asta si-a incheiat  discursul. O reactie pe masura. Oamenii s-au ridicat in picioare, impresionati si atinsi in inima de cuvantul acesta foarte important.

Ecuatiile misterioase ale iubirii. Si, Dostoevski spune in Fratii Karamazov, intr-un loc foarte important, in care unul dintre cei doi  participanti la dezbaterea asta cu privire la viata, suferinta, Dumnezeu, creatie si toate celelalte, zice: „Eu cred ca exista o armonie divina. Dar, n-am ajuns inca sa o descopar, sa o cunosc , sa intru in ea.” Ce expresie splendida: Armonia divina si ecuatiile misterioase ale iubirii.

Si noi vrem sa fie, in societatea romaneasca, o schimbare, nu de forma, cum se tot intampla de 25, 26 de ani, ci o schimbare de fond.Si schimbarea unei societati incepe de la schimbarea inimii si miracolul asta nu-l poate face decat credinta. Toate aceste programe politice si economice, care altfel sunt necesare, nu sunt suficiente  cata vreme nu se adreseaza si constiintei incarcate, adica sufletului omenesc.

Ce s-a intamplat in POLONIA si ce se intampla in POLONIA de zeci de ani? 

Cu cateva zile in urma, 19 noiembrie, la Catedrala Milostivirii Divine, de la Cracovia, au celebrat ei pentru mai multe saptamani, implinirea 1.050 de ani de cand a ajuns Evanghelia si pe taram polonez, de increstinare, cum spun ei. Si asta a fost varful evenimentelor care au celebrat acesti 1.050 de ani. Si aici, la Catedrala Milostivirii Divine, toti ierarhii din Polonia si de aici de la Cracovia si mai apoi presedintele Andrei Duda, Sebastian DUda, ca are si un nume foarte important, presedinte tanar, de 44 de ani. Si ei au declarat intr-un mod, sunt deplin incredintat, extrem de sincer, cu extraordinara demnitate si onoare ca ISUS ESTE REGELE POLONIEI si EL ESTE REGELE POPORULUI POLONEZ. Si El nu trebuie intronizat ca un rege pamantesc, (cum au fost ceilalti regi ai Poloniei, pentru ca EL ESTE DEASUPRA TUTUROR ACESTOR IMPARATII PAMANTESTI, dar EL ESTE PROCLAMAT, DE NOI, REGE AL POLONIEI. Si cu acest prilej, REGE AL POPORULUI POLONEZ. Presedintele a preluat pe saitul administratiei prezidentiale de la Varsovia, tot acest demers, comunicat.

Radu Moraru:  Si noi suntem deplin incredintati ca si dumnealui impreuna cu cei care au celebrat sarbatoarea aceasta importanta contribuie in egala masura fata de alti presedinti de state care isi permit sa calce in picioare vointa majoritatii. In toata lumea se vorbeste si Polonia este unul dintre promotorii acestui concept de stat national. Statul national poate salva si Uniunea Europeana si modelul e destul de simplu. Asa cum America e un stat federal si fiecare stat contribuie la dezvoltarea si spurematia Statelor Unite, doar statele nationale puternice, care pot controla coruptia, intoleranta si toate celelalte , pot sa salveze Uniunea Europeana. Deci, in statele acestea, Romania este cel mai rau exemplu. Avem politicieni care sunt total impotriva poporului

Ioan Panican – Este o politica santi-crestina, santi-umana, santi-national. Ati amintit de Statele Unite ale Americii, parintii fondatori ai Statelor Unite ale Americii au avut drept de viza, o singura natiune sub domnia lui Hristos. Este absolut acelasi lucru.

Radu Moraru: O stire care face inconjurul lumii, pe 19 Noiembrie, Polonia anunta in prezenta presedintelui polonez,  si de fata cu toti ierarhii, la cel mai mare eveniment care-l aniversau, 1.050 de ani de la crestinarea Poloniei, ca Isus este Regele Poloniei si ca prin acest anunt practic Polonia face cunoscut intregii lumi setul de valori la care se va raporta aceasta tara de azi inainte. Gest fara precedent. Presedintele n-a fost surprins de aceasta declaratie, din moment ce preia pe saitul prezidential si nu declara ca polonezii sunt niste fanatici religiosi, ci preia si sustine ceea ce arata ca  a fost gandit, premeditat si n-a fost ceva, nu l-a luat pe unul gura inainte, sa anunte asa ceva.  De ce face Polonia acest lucru? Sunt multe motive si abia astept sa le spuna dl Panican. Eu m-am gandit la unul la care ma handesc ca nu v-ati gandit…

Ioan Panican: Cum spuneam despre ecuatia asta a iubirii. Telul crestinismului este dragostea intre oameni. Si invatatura crestina, si aici, va rog atentie sporita, nu spune intai de toate ca trebuie sa fim oameni buni. Ci, mai cu seama, ca trebuie sa fim luptatori pentru triumful binelui. Si un om care lupta pentru triumful binelui este tot timpul in luptaEste un luptator. Si un astfel de luptator nu lupta cu raul in general. cu raul abstract, ci doar cu institutii rele, ci si cu oameni rai. Noi spunem in rugaciunea Tatal nostru: „Vie imparatia Ta.” Eu nu vreau o imparatie in viitor doar, ci vreau acea armonie divina. Sau simfonie divina, cum o numeste Beethoven. Astazi, Polonia lupta pentru ca astazi aceasta imparatie de dreptate, de adevar si de dragoste  sa triumfe in intreaga societate poloneza si asa ar trebui sa ne dorim si noi si aici in Romania si in toate tarile crestine sau necrestine de pe pamant.

Radu Moraru: Cand un stat isi asuma asta, e mai mult decat ce ati spus dvs. ca asta este doar motto-ul, cum ati zis de Statele Unite ca si-au ales in 1956 motto-ul tarii „In God we trust”. Asta face astazi Polonia. Spune: Nu punem „In God we trust” pe bancnote, ci spunem: „Isus, is our King.” Deci, similar. Intrebarea este: De ce face Polonia astazi acest gest pentru ca pana la urma Polonia este aceeasi tara credincioasa, catolica, e adevarat, care l-a dat si pe Papa Ioan Paul II, care a iesit cu bine chiar si din dictatura lui Jaruzelski prin acel lider de sindicat. Pana la urma, Polonia a cazut in picioare. Polonia a cazut in picioare si dupa ce a intrat in Uniunea Europeana. A reusit sa spuna: „NU. Noi aici ne oprim si ne vedem de drumul nostru.” Dar, de ce face acest demers? Ca stat, ma refer.

Ioan Panican: Corect. Nu numai acum in 19 noiembrie Polonia a facut prin episcopii ei  aceasta sublima, foarte necesara, si nu neaparat senzationala si naturala declaratie marturisire de credinta, ci intodeauna. Si la noi in Romania, marii voievozi au dus exact aceeasi lupta. Ei erau  statul si impreuna cu ei  tot timpul au fost slujitorii bisericii. Si episcopi si mitropoliti, si preoti, bisericile toate trageau clopotele si asa mai departe. Intotdeauna, pretutindeni in lume, au fost alaturi si au mers mana in mana si umar langa umar, si asa numita putere laica, statul, puterea politica si puterea religioasa. Ce-au spus ei? Zice: Episcopii catolici din Polonia impreuna cu presedintele Andrei Duda, au proclamat pe Isus Hristos Rege al Poloniei, sambata, si au cerut ca El sa stapaneasca peste natiunea lor, peste poporul lor si peste liderul lor politic. Este liderul lor national prezent acolo.

Si dupa ceremonia de sambata, episcopul lor Andrei Czaja a spus: Nu este o declaratie de Hristos ca Rege pentru ca El este Rege. Nu este o declaratie a lui Hristos ca Rege al Poloniei, caci Imparatia Lui nu este numai pe acest pamant, ci domnia Lui este peste intreg universul. Si mai departe zice, cateva din rugaciunile cu acest prilej: „În inimile noastre, domneste Tu, Hristoase! În familiile noastre, domneste Tu, Hristoase! În școlile și universitățile noastre, domneste Tu, Hristoase,” a fost rugăciunea ceremoniei. „Prin intermediul națiunii poloneze, domneste Tu, Hristoase! … ne angajăm să apărăm închinarea Ta sfântă și să predicam slava Ta regală, Hristos Regele nostru, promitem. Si acum, fiti foarte atenti: .. „Încredințăm poporul polonez și liderii polonezi, in mana Ta. Fa-i să exercite puterea în mod echitabil și în conformitate cu legile Tale … domneste-ne Tu, Hristos!  Imparateste în patria noastră si în fiecare națiune – pentru o mai mare slava a Preasfintei Treimi și pentru mântuirea omenirii.”

Asta nu-i un cuvant de exceptionala generozitate, acesta e un cuvant venit din acea lume de stadiu  superior. Cum spun eu mereu despre crestini, au descoperit lumea aceasta extrasenzoriala, la fel cum Columb a descoperit un continent necunoscut celoralti oameni.

Transcriere pana la minutul 6.

ISUS – REGELE POLONIEI – Partea 3

 

FOTO VIDEO Cristina Căpâlnaș Serviciu de Priveghi CHICAGO

VIDEO Serviciul de INMORMANTARE:

VIDEO Serviciul de PRIVEGHI:

https://livestream.com/accounts/5572576/events/2477293/videos/146904357/

Serviciul de PRIVEGHI pe LIVESTREAM (ORIGINAL)

agnus-dei-foto-video-cristina-ca%cc%86pa%cc%82lnas%cc%a6-serviciu-de-priveghi-chicago

Cristian Cazacu – Daca poporul meu (interpretare live in studioul Alfa Omega TV)

Cristian Cazacu – Daca poporul meu (interpretare live in studioul Alfa Omega TV)

Nelu Brie – Munca si Slujirea lui Dumnezeu

nelu-brie

1 Tesaloniceni 4:11-12 & 2 Tesaloniceni 3:10-12

S1 Tesaloniceni 4:11 Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. 12 Şi astfel* să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.

2 Tesaloniceni 3:10  Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine* nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”
11 Auzim însă că unii dintre voi trăiesc* în neorânduială, nu lucrează nimic**, ci se ţin de nimicuri.
12 Îndemnăm* pe oamenii aceştia şi-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-şi** mănânce pâinea lucrând în linişte.

Predica de la minutul 1:12:00 sau 72:00

AGNUS DEI: LIVE In Direct – Cristina Căpâlnaș Serviciu de Priveghi CHICAGO – Luigi Mițoi: Suferința, o realitate, o problemă și o taină.

agnus-dei-foto-video-cristina-ca%cc%86pa%cc%82lnas%cc%a6-serviciu-de-priveghi-chicago-14

– SERVICIUL de PRIVEGHI –

FOTO ALBUM Clik AICI

VIDEO Serviciul de INMORMANTARE:

Urmareste SERVICIUL de INMORMANTARE AICI –

Luni, 9 ianuarie Domnul a chemat-o acasă pe sora Cristina Căpâlnaș. Ne rugăm ca Dumnezeu să mângăie pe fratele Ionel, copiii și întreaga familie.

Cristina Căpâlnaș – Serviciul de Priveghi și Înmormântare

SERVICIUL de PRIVEGHI:

Duminică, 15 ianuarie, începând cu ora 5, la Biserica Penticostala Betania.

Urmat de:

INMORMANTARE, Luni, 16 ianuarie, începând cu ora 10 ne vom întâlni pentru un scurt serviciu la Biserica Penticostala Betania, după care vom însoţi familia Căpâlnaș şi ceea care a fost Cristina Căpâlnaș la locul de odihnă la cimitir.

Sincerele condoleante  familiei  Căpâlnaș şi rudeniilor.  Dumnezeu sa mangaie si sa dea putere  familiei îndurerată, va purtam pe toţi în rugăciunile noastre.

Biserica Penticostala Betania

Luigi Mitoi – Suferința – Ea este în același timp o realitate, o problemă și o taină.

Luigi Mitoi

Suferința a fost și rămâne una dintre cele mai greu de explicat experiențe umane. Ea este în același timp o realitate, o problemă și o taină. Este o realitate pentru că nimeni nu o poate evita, este o problemă pentru că nu o putem rezolva și este o taină pentru că nimeni nu o poate explica. Suferința este o realitate pe care, dacă putem, avem dreptul să o evităm; este o problemă pe care, dacă putem, avem dreptul să o rezolvăm; și este o taină pe care, dacă putem, avem dreptul să o explicăm.

Suferința este o problemă reală, nimeni nu o poate contesta. Oamenii fug de suferință și suferința fuge după oameni. Suferința este o problemă universală, nimeni nu scapă de ea. Suferința este o problemă complexă. Ea poate fi de natură emoțională, intelectuală, fizică și spirituală. Suferința emoțională este o adâncă durere afectivă, cea intelectuală fiind o durere chinuitoare la nivelul gândurilor. Suferința fizică frânge trupul, iar cea spirituală apasă dureros cugetul, conștiința. Suferința naște întrebări și de cele mai multe ori ascunde răspunsurile.

Oamenii văd existența suferinței ca fiind incompatibilă cu existența lui Dumnezeu, drept pentru care ele trebuie să se excludă reciproc. Oamenii cred că dacă există suferință nu există Dumnezeu, și dacă există Dumnezeu nu există suferință. Oamenii se întreabă cum poate fi Dumnezeu drept, având în vedere suferința care se întâmplă în lume. Există trei afirmații pe care teologia iudeo-creștină le conține:
1. Dumnezeu este atotputernic.
2. Dumnezeu este atotiubitor.
3. Dumnezeu îngăduie suferința.

cristinaCum pot fi aceste trei afirmații adevărate în același timp? Dacă Dumnezeu există și este atotputernic, atunci va face orice pentru a evita suferința. Dacă Dumnezeu există și este atotiubitor, atunci nu va accepta ca oamenii să sufere. Există câteva moduri prin care oamenii încearcă să explice aceste afirmații teologice:
1. Cel puțin una dintre afirmații este falsă. Unii neagă faptul că Dumnezeu este atotputernic, iar alții neagă că Dumnezeu este atotiubitor, însă foarte puțini neagă existența suferinței.
2. Există circumstanțe atenuante care explică problema suferinței:
a) Pedeapsă, ca o consecință a păcatului
b) Încercare, ca o metodă pentru creștere
c) Disciplinare, care o soluție pentru desăvârșire
d) Curățire, ca o pregătire pentru plecarea la Dumnezeu

Biblia, cea mai importanță carte din istoria civilizațiilor, vorbește mult despre suferință, oferindu-ne câteva principii călăuzitoare:
1. Suferința este parte din natura căzută la examenul fidelității.
2. Suferința nu este o consecință imediată a păcatului omenesc
3. Suferința construiește caracterul duhovnicesc: ,,Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare” (Romani 5:3).

Mântuitorul Cristos este prezentat în Biblie ca fiind ,,obișnuit cu suferința”. Suferința ne va ajuta sa creștem, să experimentăm adevărata fericire și ne va apropia de Dumnezeu. Suferința este un har atunci când te face mai puternic, atunci când te apropie de Dumnezeu, atunci când te pregătește pentru casa din cer. ,,Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

Luigi Mițoi

RCTV News – **Sinteza săptămînii**

sinteza-saptamanii-capalnas

**Sinteza săptămînii**
*Preşedintele Barack Obama, a susţinut la Chicago discursul de rămas bun! *Jurnalista care a anunţat despre invazia Germaniei în Polonia, a decedat la vârsta de 105 ani! *Papa Francisc i-a avertizat pe creştini, despre unii escroci care încearcă să vândă bilete la audienţa Sa săptăminală! *Cristina Căpâlnaş, soţia omului de afaceri creştin Ionel Căpâlnaş din Chicago, a plecat la Domnul! Cum descriu apropiaţii acest „suflet de inger”? Urmariti aceasta ediţie RCTV News !
**Serviciul de priveghi şi de înmormântare va avea loc la Biserica Penticostala Betania din Chicago**

Prezentarea cartii Iacov : Emil Bartos

emil-bartos-metanoia-tm

Trebuie sa-ti dovedesti credinta prin fapte? Niste criterii prin care sa va puteti verifica credinta.

Emil Bartos:Prezentarea cartii Iacov

Iacov – Aceasta epistola este pentru crestini. Un necrestin, greu s-ar descurca in ea si vreau sa va dovedesc aceasta. Uitati ce o sa citim din epistola. La fiecare verset trebuie sa remarcati cu „Fraţii mei”.

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, – Iacov 1:2

Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, – Iacov 1:19

Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului. – Iacov 2:1

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? – Iacov 2:14

Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. – Iacov 3:1

Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător. – Iacov 4:11

Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare până primeşte ploaie timpurie şi târzie. – Iacov 5:7

Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da” şi „nu” să fie „nu”, ca să nu cădeţi sub judecată. – Iacov 5:12

Desigur, tema principala a acestei carti este credinta. Credinta vie. Credinta practica. De aceea, nu este o carte usor de trait. De inteles, parca e si mai greu. Sa stiti ca aceasta carte din Biblie, desi nu e lunga, a fost contestata de multi pe doua motive majore, doua oiectii: Intai, ca aceasta carte n-are coerenta. Adica, ideile din carte sunt haotice. Asa, aruncate, nu exista legatura intre ele. Cred ca este o acuza gresita. Cu cat patrundeam mai mult in carte, cu atat  vedeam toate balamalele, legaturile din carte. Are coerenta si inca ce fel de consistenta. Pentru ca doar tema aceasta a credintei vii, credintei active, aduna toata cartea. Are sens. E adevarat ca aceasta epistola, o sa vedeti, cei care o veti aprofunda- mi-a placut ideea [voastra] sa o memorati, chiar daca numai pe capitole. E foarte intensa. Foarte intensa, sunt foarte multe cerinte pentru noi, foarte multe asteptari, foarte multe avertizari.

A doua acuza care a planat asupra acestei epistole este ca teologia cartii nu e in concordanta cu teologia apostolului Pavel. Ca Iacov si Pavel sunt diferiti, gandesc altfel, de ex. rolul credintei in mantuire. Ca Pavel vorbeste despre credinta mai mult ca un dar de la Dumnezeu, pe cand, Iacov vorbeste mai mult despre credinta ca fapta, ca ceva ce se vede. Sigur, eu cred ca cei doi se completeaza. Exact ce spune ap. Pavel si ce-am citit noi: Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? – Iacov 2:14 E aproape logic. Nu cred ca este aici o divergenta majora. Sigur, accentul cade diferit si anume: Eu cred ca ap. Pavel se ocupa de radacina mantuirii. Iar, ap. Iacov, de rodul mantuirii. E o diferenta. Punctul de vedere sau de aboradre, modul, perspectiva din care te uiti la credinta este diferita. Este adevarat. Dar, nu esenta. Nu, esenta. Uitati, de pilda, vers. 24 – 24 Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Deci, credinta nu este exclusa, [ca si cum] faptele fac totul. Nu. Nu numai prin credinta. Adica, vrea sa spuna Iacov: Nici macar nu discutam ca intai trebuie sa fie credinta. Dar, aceasta credinta trebuie dovedita prin fapte. 

Deci, eu cred ca nu este o carte incoerenta, inconsistenta din punct de vedere teologic. Parintii bisericii au citat des din epistola lui Iacov, sa stiti. Si e adevarat ca n-a intrat prea usor in Canonul Noului Testament. Biserica si-a luat aproape 300 de ani pana sa decida care carti scrise de apostoli sau de apropiati ai apostolilor trebuie sa intre in Canonul Noului Testament. Sa fie partea noului legamant care ne reprezinta pe noi, crestinii.

Crestinii de la inceput au acceptat Vechiul Testament. N-a fost o problema. Dar, biserica a hotarat ulterior, prin episcopi, sa aiba si ea scrierile ei, scrierile noului legamant. De aceea au ales 27 de carti care formeaza Noul Testament. Daca va veti uita la Noul Testament, veti vedea ca sunt patru evanghelii la inceput plus Faptele Apostolilor care e scrisa tot de Luca. Si apoi, urmeaza 12 carti, epistole, scrise de Pavel. Nimeni n-a contestat aceste epistole. Insa, de la epistola catre Evrei pana la Apocalipsa, toate cartile au fost in suspans. S-au discutat. Le includem sau nu le includem? Pentru ca Evrei nu e sigur ca a fost scrisa de Pavel. Cei mai multi spun ca nu, datorita stilului.. in sfarsit. Apoi Apocalipsa, ce carte grea. Mie mi s-a spus: Dupa patruzeci de ani de teologie sa te apuci sa predici din Apocalipsa. Deci, printre aceste carti ce au intrat greu este si Iacov.  Deci, de la Evrei pana la Apocalipsa, sunt ultimele puse in Biblie. Nu pentru ca au fost scrise in ordinea cronologica. Nu, ci de abia au intrat in Noul Testament. Iacov e printre ele pentru ca unii au zis: Nu-i in armonie cu ce spune Pavel. Gresit. Si Apocalipsa e o carte minunata. E Cristocentrica.

Au fost trei criterii pentru care au intrat aceste carti in Noul Testament. Trei criterii majore, au fost mai multe.

  1. Apostolicitatea cartii – Toate aceste carti trebuia sa fie scrise de un apostol sau de un apropiat al apostolilor. Apostolicitatea: Matei a fost un apostol. Marcu a fost un apropiat al ap. Petru. Ioan a fost. Luca, nici el n-a fost dar a fost un medic, apropiat de-a lui Pavel. A fost in misiune cu el. Cu Pavel, nu le putem contesta. Restul au intrat putin mai greu, dar au intrat.
  2. Armonia cartilor – Al doilea criteriu dupa care s-a facut selectia a fost armonia cartilor. Adica, aceste carti acceptate in Noul Testament  trebuie sa se completeze, nu sa se contrazica. Sa fie in armonie ce spune Iacov, Petru, Ioan. Sa fie la fel. Duhul Sfant i-a calauzit pe toti sa scrie. De aceea n-au intrat de ex. evanghelii apocrife. Le citesc naivii si prunci: Copilaria lui Isus, Maria Magdalena. Biserica le-a ignorat. Au zis: Astea n-au cum sa fie in armonie cu celelalte, cu scrierile apostolilor. De aceea n-au intrat in Canon si nici nu le recomandam spre citire. Deci, armonia cartilor a fost o dovada. De inca din secolul 2, de la parintii apostolici (se numesc) – Clement, Alexandrinul, Iustin martirul, apoi mai tarziu Irineu, Tertulian, Ciprian, Origen, pana la parintii bisericii in secolul 4 care se numesc marii teologi ai bisericii, au inceput cu Atanasie. Toti, pana la Atanasie, deci 200+ ani, au citat din Iacov (si din celelalte carti). Deci, sunt acoperite toate. Sa stiti ca se spunea ca si daca s-ar fi pierdut originalul sau copiile, primele copii ale Noului Testament, Noul Testament se putea rescrie numai pe baza citatelor  din parintii bisericii sau din apologetii bisericii sau parintii apostolici. Ce sa mai zic ca in sfarsitul secolului 3, deci in jurul anului 300 si dupa s-a pornit miscarea monahala. Calugarii – care se retrageau peste tot in pesteri sau comunitati restranse. Si ce faceau ei toata ziua? Memorau Biblia printre altele. Si se spune ca si daca n-am fi avut copii si n-am fi avut scrierile celorlalti apologeti crestini, am fi putut reface Noul Testament pe baza memoriei acestor calugari. Si astazi, sa stiti, cei care se retrag, devin calugari, printre altele, asta fac. Deci, al doilea criteriu a fost armonia cartilor. Parintii apostolici, cei dupa apostoli, apologetii crestini, teologii bisericii, toti au citat din Iacov si din celelalte scrieri.
  3. Acceptarea acestor carti – In al treilea rand sau al treilea criteriu a fost acceptarea de biserica a acestor carti. Adica, sa se fi predicat din aceste carti, sa fi fost considerate de episcopi ca ua fost valoroase si asa am dovedit.

Deci, Iacov corespunde. iacov este o epistola acceptata de biserica. Are spirit apostolic in ea si e in armonie cu tot ce a spus si Hristos si apostolii Lui, incluzandu-l pe Pavel. Deci, avem o carte minunata, inspirata de Duhul lui Dumnezeu. Am mai predicat din Iacov, dar n-am stat sa-i gasesc eu cheia. Sa ma duc si sa vad ce imi spune mie aceasta epistola. Foarte multe mi-a spus. Tema principala, asa cum am spus, este credinta. Ce face Iacov este sa ne provoace stadiul de credinta in care suntem pentru ca el observa ca exista crestini care au stagnat in credinta. Stiti ce inseamna stagnare? Ca apa baltita. Apa care nu produce, care miroase, cam asa arata unii crestini.

Iacov vrea sa ne scuture si sa zica: „Pai, tu care spui ca esti crestin si ai credinta Domnului Isus Hristos..” asa zice in 2:1, „sa nu tine-ti credinta Domnului cautand la fata oamenilor.” Deci, credinta asta in Domnul Isus care ni s-a dat, nu trebuie sa fie nici o povara pentru tine, nici doar o datorie. Sa fie bucurie. Eu asta am descoperit in Iacov. M-a cercetat. Peste tot am gasit semnele bucuriei. Tot timpul stralucea ceva, desi ma lovea moalele capului (cap. 3) cu vorbirea.  Dar mi-am revenit si m-am bucurat ca finalul este dramatic. Finalul este despre aia bolnavi, despre aia care n-au rabdare, despre cei care-s rataciti. Dar veti vedea imediat, finalul este plin de har. Plin de har. N-am vazut niciodata asa aceasta epistola. Deci, v-o recomand. Patrunde-ti in ea. Parasiti starea de stagnare, de baltire. Stiti cum arata crestinii care nu mai cresc? Care nu se desavarsesc? Sunt crestini oscilanti, superficiali. Cei care se lupta prea des cu indoielile: „Oare sunt salava? Nu stiu daca…” Sunt cei care cred ca sunt destul de sinceri si cred ca asta-i suficient. Crestinii superficiali sunte cei care cad des in ispita. Se roaga numai in crize. Cum apare criza, hop, si el e dintr-o data mai credincios. Unc restin care stagneaza este un crestin care nu se simte confortabil sa-L prezinte pe Hristos altora. Nu isi poate deschide gura sa-L marturiseasca pe Hristos. Isi camufleaza cresinta cat poate. Crestinul care stagneaza este unul care nu iubeste partasia cu biserica decat din interes. Pentru ei Iacov are aceste avertizari: Mai fratilor, tine-ti la credinta voastra. Uite, va dau eu niste criterii prin care sa va puteti verifica credinta.” Asta face Iacov….

Mesajul incepe la minutul 1:06:00 sau 66:00. Notitele sunt pana la minutul 1:28:30.

PROGRAM de RUGACIUNE pentru BISERICA PERSECUTATA 2017

program-de-rugaciune-pentru-biserica-persecutata-2017-harta

program-de-rugaciune-pentru-biserica-persecutata-2017-lista

Dacă dorește cineva să susțină financiar creștinii persecutați cumpărând ,,hărți cu țările cu persecuții și cu programul de rugăciune săpămânal pentru fiecare țără”, de mărimea A6 ( numai bună pentru a fi pusă și într-o Biblie mică) la un preț simbolic, mă poate contacta aici – Clik – https://www.facebook.com/Biserica.Persecutata.Ro/?hc_ref=PAGES_TIMELINE, apoi clik pe TRIMITE MESAJ.

VIDEO – 90.000 de creștini au fost uciși în 2016 – Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016

martyr-persecution-foto-deseret-news

Traducere AGNUS DEI: Un creștin a murit pentru credința  lui la fiecare șase minute, în 2016.

Centrul pentru Studiul creștinismului global:

  • Există între 500 de milioane și 600 de milioane de creștini care nu pot practica în mod liber credința lor creștină.
  • …In cele mai multe cazuri, ei au demonstrat în mod pașnic credința lor, de foarte multe ori persecutorilor lor, iertându-i și rugându-se pentru ei.

Citeste si Intoleranța religioasă și persecuțiile au afectat 215 milioane de creștini în 2016

Massimo Introvigne, director al CESNUR, Centrul de Studii asupra noilor religii, a dezvăluit concluziile într-un interviu la Radio Vatican, care marchează  Ziua Sf Ștefan, ce urmează după Crăciun și comemorează primul martir creștin.

El a spus că aproximativ 90.000 de creștini au fost uciși pentru credința lor, ceea ce insemnează un creștin la fiecare șase minute, în 2016.

În plus, există între 500 de milioane și 600 de milioane de creștini care nu pot practica în mod liber credința lor creștină.

Papa Francis a afirmat în repetate rânduri că există mai multi creștini martiri in lumea de astăzi, decât la începutul bisericii creștine în timpul persecuțiilor imperiului roman.

Acestea sunt cele mai recente statistici de la Centrul pentru Studiul creștinismului global.

Ele reprezintă de fapt o ușoară scădere de la cifra de 105.000 de decese în urmă cu doi ani.

Din cele 90.000 de decese, 70 la suta, sau 63.000, au fost uciși în conflictele tribale din Africa.

Centrul, cu sediul în Statele Unite, a inclus aceste cifre în statistici, deoarece ei cred că mulți dintre acești creștini au fost uciși după ce au refuzat din motive de conștiință de a lua armele pentru a lupta.

Alte 30 de procente, sau 27.000, au fost creștini care, au murit în atacuri teroriste, în distrugerea satelor creștine și în persecuții de guvern, cum ar fi în Coreea de Nord.

Introvigne a spus că a combinat statisticile din cel puțin trei diferite centre de cercetare din SUA precum și propria sa, CESNUR, care se bazează în Italia, și comparând statisticile din 102 de țări, a ajuns la estimarea cuprinsă între 500 și 600 de milioane de creștini care nu pot practica propria lor credință în libertate deplină.

Fără a dori să uit sau să minimalizez suferința membrilor altor religii, creștinii sunt grupul religios cel mai persecutat din lume”, a spus el.

El a fost de acord că unii oameni ar putea să conteste cifrele și susțin în schimb că au existat doar câteva mii sau chiar câteva sute de creștini care au murit pentru credința lor în 2016.

Introvigne a spus: „Atunci când discrepanțele sunt atât de mari, este clar că sunt numărate lucruri diferite.”

În cazul în care statisticile au fost doar despre cei la care li s-a dat o alegere directă – „Ori neagă credința ta sau pieri” – martirii s-ar număra la câteva sute.

În cazul în care sunt incluși, de asemenea, și cei uciși pentru anumite practici care au de a face cu credința lor creștină, cifrele se ridică la câteva mii.

Dar, dacă vorbești de  oamenii care sunt uciși într-un sens larg, pentru că sunt creștini, atunci vom ajunge la 90.000, sau un deces la fiecare șase minute”, a spus el.

In cele mai multe cazuri, ei au demonstrat în mod pașnic credința lor, de foarte multe ori persecutorilor lor, iertându-i și rugându-se pentru ei.

SURSA – http://www.christiantoday.com/article/one.christian.died.for.their.faith.every.six.minutes.in.2016/103495.htm

Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016

Creștinismul, cea mai prigonită religie în 2016 #JurnalTrinitas

Dan Bercian – Ucenicul Pavel

dan-bercian-ilCuvantul ucenic il folosim, dar in general il folosim mai rar. Si cand vorbim despe oameni care Il urmeaza pe Domnul Isus Hristos, de obicei se foloseste termenul de crestin. Si mi-am adus aminte unde apare prima data acest cuvant de crestin: in Faptele APostolilor 11:26, in partea a doua a versetului scrie ca pentru intaia data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia. Si m-am gandit cat de diferit este de astazi. Pentru prima data, ucenicilor lui Isus li s-a dat numele de crestini in Antiohia. Pana atunci, cum li se spunea? Ucenici. Voi ce sunteti? Noi suntem ucenici ai Domnului Isus Hristos. Cum va identificati voi? Urmasi ai lui Isus Hristos. Asa ii stia lumea pana atunci: urmasi ai lui Isus Hristos. Astazi foarte multi sunt crestini- multe confesiuni, multe denominatiuni, . Dar nu stiu cati dintre cei care astazi se numesc crestini isi spun ei lor ca sunt cestini sau altii spun despre ei ca ar fi crestini. Nu stiu cati sunt ucenici.

Crestini? Da. Pentru ca vine de la Hristos. Si multi spun ca sunt. Dar, cati sunt ucenici? Si eu cred ca asta face diferenta. Si asta este un punct foarte inportant. Cati sunt ucenici? Cati pot sa marturiseasca asa cum marturisea ap. Pavel? Cati Il urmeaza pe Isus Hristos? Ati citit Predica de pe Munte. Cititi din perspectiva asta, ce inseamna sa fii ucenic. Ce cere Isus Hrsitos ca sa fii ucenic?

SCOPUL LUI DUMNEZEU IN LUME NU ESTE SA FACA CRESTINI, OAMENI CARE POARTA UN NUME. CI, SCOPUL LUI DUMNEZEU ESTE SA FACA OAMENI CARE SA SEMENE CU ISUS HRISTOS.

Noi am purtat chipul celui rau. Noi am semanat foarte bine cu Satana. Lumea seamana foarte bine cu cel pe care-l slujesc, cu Satana. Eu am purtat chipul lui pentru ca il imitam in multe lucruri. Dumnezeu intervine in viata oamenilor si Dumnezeu vrea sa schimbe toate lucrurile. Vrea sa faca totul nou asa cum zicea ap. Pavel. Si de acuma, oamenii sa semene cu Isus Hristos. Asta inseamna sa fii ucenic- Oameni dupa chipul si asemanarea lui Isus Hristos. (Notite din primele 3:30 minute)

Dan Bercian | Ucenicul Pavel 06.01.2017

Rugaciune pentru Cristian Vaduva – Am implinit jumatate de secol!

cristian-si-liliana-vaduva

Am implinit jumatate de secol! M-am nascut in data de 14 ianuarie 1967 la 7 seara.(sunt evreu si m-am gandit de mii de ori la aceste date)

Am primit cu multumire si recunostiinta mesajele dvs. care au venit minut cu minut,am simtit din nou ca va pasa de noi si ne sustineti cu dragoste,iubire si rugaciuni.

Multi dintre dvs. stiti ca eu m-am intors la Domnul in anul 2001.Din cei 5 copii,doar unul este intors la Domnul,Cristiana! Am gresit de multe ori in fata copiilor mei,mai ales atunci cand nu-l cunosteam pe Dumnezeu.Mi-am cerut iertare si de la Domnul si de la ei si ma rog in fiecare zi pentru mantuirea lor.Astazi am primit un dar minunat de la cel care a fost cel mai impotrivitor,mai pierdut,mai departe copil,Ligia…

In primii ani ai pocaintei ma insotea in cantare,pe la putinele biserici pe unde mergeam,apoi s-a sfarsit…si cel rau ne-a destramat.Ea este in Germania acum,are 30 de ani si a inceput sa cante din nou in fata calculatorului.Vrea sa iese din stransoare dar nu poate..dar eu stiu ceva, ca pot rugaciunile noastre si poate Domnul!!

Stiu ca voi,ce ce ne iubiti pe noi,o iubiti si pe Ligia si pe ceilalti copii ai nostri si va veti ruga pentru intreaga noastra familie.Fiti rasplatiti de Domnul cu binecuvantari ceresti si pamantesti.

Vaduva Cristian

CITESTE si –

Cristian Vaduva – „INTR-O CASA LINISTITA!”

cristian-vaduva

„INTR-O CASA LINISTITA!”
Am ales ca-n noaptea dintre ani sa o petrecem cantand si laudand pe Domnul cu mai multi frati ( prieteni de familie).Cineva a filmat in direct pe facebook inchinarea noastra.Am ramas surprinsi cand a doua zi am aparut pentru cateva secunde la Stirile Pro Tv unde cameramanii faceau incursiuni in casele romaniilor despre cum si-au petrecut Revelionul.Ve-ti putea vedea,in unele case unii au dansat,altii au ciocnit pahare dar cand stirea se referea la noi ,reporterul a spus”Intr-o casa mai linistita..”.
Lasa Tu Doamne,pacea Ta si binecuvantarea peste toate natiuniile pamantului.(de la min 1:00 la 1:15)

Stirile Pro TV – In casele mai linistite, oamenii au facut prin Facebook urari prietenilor….

ANUNȚ – 40 de zile cu POST si RUGACIUNE incepand cu data de 27 februarie pentru familiile..

40-zile-post-si-rugaciune-familii-cae-sufera-din-cauza-protectiei-copilului

Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea!Psalmii 4:1

Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea!Psalmii 6:9

ANUNȚ aprobat de Presedintele Aliantei Evanghelice din Romania, Viorel Iuga

Toti cei ce simtiti cu noi, va rugam sa va pregatiti si sa ne ajutati cu rugaciune si zile de post incepand din 27 februarie. Avem atatea familii care sufera vazandu-si copiii maltratati si lasati fara puterea de a face ceva pentru ei. Atata indiferenta si batjocura asupra unora dintre ei ca pana si pe noi cei care ii sustinem ne afecteaza profund si ne ingrozim gandindu-ne prin ce stare trec acesti copii si parinti.

Vom reveni cu detalii amanuntite …

cps-familii-families-pro-reintregirea-familiei

family-foto-ghita-lavric

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari