Astăzi și-a încheiat ,,alergarea’’ pe pământ fratele pastor Beniamin Cocar

Astăzi și-a încheiat ,,alergarea’’ pe pământ fratele Beniamin Cocar. A fost păstor al Primei Biserici Baptiste din Detroit, MI între anii 1986-2001. A fost un slujitor dedicat, dăruit și instruit. Nu ne-am întâlnit des, însă de fiecare dată mi-a lăsat impresia unui om credincios, serios și sensibil. Era un interlocutor plăcut care vorbea cu competență și pasiune pe orice temă telogică. Comunitatea Baptiștilor Români pierde un om valoros.

Tot ce a făcut a făcut cu pasiune, într-un ritm susținut, intuind parcă faptul că nu are la fel de mult timp ca alții. Avem însă credința că, de acum înainte, timpul nu mai exercită nicio presiune asupra sa, fiind în odihna Domnului căruia i-a sluijt și pe care L-a iubit. Transmitem condoleanțe familiei și ne rugăm pentru mângăierea și întârirea credinței lor.

Sorin G. Covaci – pastor First Romanian Baptist Church of Detroit

Romeo Pelle:

We are mourning today for the passing into eternity of the man of God Pastor Beni Cocar. Let’s pray for the comfort of his family and of the entire Romanian community where he served, taught and preached that God will strengthen them while we all mourn.

I was personally touched by Dr. Beni Cocar’s teaching ministry as he was one of my Theology Professors at William Tyndale College during 1997-2001!

Benjamin Cocar on Linked In

Adjunct Professor at Grace Theological Seminary

Lawrenceville, Georgia

Religious Institutions

Current	Apollos University, Grace College & Seminary, Tennessee Temple University under Piedmont International University
Previous	Luther Rice University, 1st Romanian Baptist Church of Troy MI
Education	Tennessee Temple University

Pastorul Daniel Branzei a publicat un interviu cu pastorul Beniamin Cocar:

Și cine a fost Beniamin Cocar ?

Interviu cu Beni Cocar

La începutul deceniului nouă din secolul trecut, pe când ţara era în plin marasm comunist, puţine erau locurile în care lucrurile se dezvoltau contra curentului. Unul dintre acestea era Mediaşul, oraş în care se manifesta o adevărată trezire spirituală. L-am provocat pe pastorul Beni Cocar, aflat acum în Atlanta, să depene amintiri despre viaţa lui, desfăşurată atât în vremuri de oprimare, cât şi în contextul libertăţii experimentate în SUA.

Mersul Vremurilor: Pentru cititorii din ţară, care poate nu ştiu prea multe despre dvs, aţi putea să ne spuneţi în câteva vorbe cine sunteţi şi cu ce vă ocupaţi?

Beni Cocar: Sunt roman stabilit în America de peste 22 de ani. Mă trag din Banat, din Leşcoviţa, acolo unde Nera se duce spre Dunăre şi unde mulţi au trecut-o, crezând ca sunt în Iugoslavia, dar erau tot în România! La noi graniţa era terestră! Am copilărit acolo şi apoi am mers la Timişoara, Sibiu, Brăila, Bucureşti Mediaş… Şcoala, lucru, armata, seminar, căsătorie, slujba pastorală…. Am fost pastor la Mediaş şi împrejurimi din 1980 până în 1986, împreună, sau mai bine zis în umbra pastorului Ioan Ştef, socrul meu. Din 1986 am fost pastor la Detroit până în 2001 când ne-am mutat în Atlanta. De atunci şi până acum trăim în Atlanta.

MV: Când rosteşti numele Cocar, acesta este deja un sinonim pentru cuvântul pastor. Tatăl, fratele, unchiul, vărul, ba chiar şi socrul… doar din ce ştiu eu… au fost sau sunt pastori. Cum este să te naşti şi să creşti într-o asemenea familie?

BC: E frumos să ai o asemenea moştenire dar e şi greu. Tata era pastor şi asta ne-a expus pe Buni (fratele) şi pe mine ca într-o cutie specială, chiar în satul natal. Noi trebuia să fim cei mai cuminţi copii. Noi eram tunşi zero tot timpul. Noi nu aveam voie la nimic “lumesc,” fotbal, sau jocuri pe stradă. Tata credea în cărţi, mai ales în Biblie precum şi în a cânta la harmoniu! Le-am învăţat cu chiu cu vai pe amândouă; Buni le-a învăţat mai bine şi le mânuieşte mai bine şi azi. Aveam doi unchi pastori (tata era Cornel, apoi Duşan şi Mircu). Fratele meu Buni este pastor, socrul meu a fost pastor şi este la pensie cu mine în Atlanta. David Nicola de la Lugoj este vărul nostru, la fel şi Daniel Cocar. Am înţeles că şi băiatul fratelui David este pastor în Timişoara. E o întreagă echipă de pastori. Orice face unul se răsfrânge la ceilalţi. Când noi eram hărţuiţi în România, avea desigur implicaţii asupra unchilor noştri şi Buni sau eu eram uneori chiar confundaţi de securitate (şi chiar de pocăiţi).

MV: Aţi făcut serviciul militar la Brăila, acum mai bine de 30 de ani… Aveţi vreo amintire mai specială din acele vremuri?BC: Brăila ramane ca un punte importantă în viaţa mea. Nu cred că mai ştiu exact cum arăta oraşul, dar ştiu că acolo mi s-au luminat “ochii” spre lucrarea lui Dumnezeu. În lungile ore de planton, sau gardă de noapte, eram mereu preocupat de “voia Lui Dumnezeu” cu privire la ce voi face după armată. Nu aveam nici 19 ani când m-am dus aproape voluntar la armată. Pe atunci nu se discuta de seminar dacă nu aveai armata făcută. Am vrut să o elimin repede. Îmi amintesc că am avut confruntări cu şefii mei pentru citirea Bibliei. Prima mi-a fost luată înainte de Crăciunul din 1974. Citeam din ea şi sergentul a vrut să o vadă. A citit şi el şi atunci a venit ofiţerul de serviciu. L-a găsit pe sergent cu Biblia. S-a făcut foc… l-a luat, a strigat la el, l-a dus la birou şi, în câteva minute a venit la mine… eu eram vinovatul Cu mine a fost calm, rece şi chiar cinic. Mi-a interzis citirea Bibliei şi orice fel de propagandă religioasă. Mi-a cerut adresa părinţilor să trimită Biblia. Nu a trimis-o niciodată. Într-o zi, în timpul instrucţiei, ploua, era noroi şi noi abia înaintam prin vântul ce venea de la Dunăre! A venit aproape de mine acel ofiţer şi m-a întrebat… cine a păcătuit de avem o aşa vreme… nimeni am zis eu… doar Iona! Omul citea Biblia! Apoi mi-au luat încă o Biblie pe care am primit-o din Timişoara de la un prieten. Aceasta am ţinut-o în biroul şefului de la transport, era un locotenent colonel sau cam aşa ceva. Era tehnician, nu era politruc şi-şi făcea serviciul cu seriozitate. Nu se uita în sertarele de jos ale biroului, iar eu am aşezat Biblia acolo, cu frică şi cutremur, dar am crezut că va fi în siguranţă. Şi a fost. Am citit-o în revers, de la Apocalipsa până la Ezechiel şi într-o dimineaţă, când m-am dus să continui, nu mai era acolo. Mergeam devreme să şterg praful înainte de a veni ofiţerii şi citeam, dar acum nu mai era. Am îngheţat iar la ora 7 când a venit ofiţerul am raportat şi nu am văzut nimic pe faţa lui. De fapt toată ziua a lucrat şi mi-a dat de scris, dar nimic. Am zis că poate-i place şi a dus-o acasă. Mai târziu, după câteva săptămâni chiar, la o şedinţă, un ofiţer nou, care lucra cu noi la auto, ne-a ţinut o cuvântare despre retrograzii care mai citesc Bliblia… Am zâmbit, vorba fratelui Popescu, gândindu-mă cine erau adevăraţii retrograzi… Am tăcut şi nu am zis nimic, dar la terminare l-am întrebat dacă are o Bliblie! A spus că a găsit una în biroul auto. I-am cerut-o şi mi-a zis: “e a ta?” Ce era să zic? Nu avem numele pe ea. Am zis da. “Aha, te-am prins. O să o vând şi îmi cumpăr băutură cu ea.” M-am oferit să o cumpăr dar nu a vrut. Apoi a venit ziua cand s-au verificat dulapurile ofiţerilor şi acel tânăr locotenent mă căuta cu disperare! Să merg să le spun că e Biblia mea, nu a lui. Am încercat să fac pe deşteptul şi să-I spun că nu merg, dar nu am avut şanse. M-am dus, tremurând, plin de emoţii şi frică şi am zis că e Biblia mea. Atunci s-au dezlănţuit cu tot felul de ameninţări că e al doilea incident şi câte şi mai câte. Şeful meu, colonelul tehnic tăcea. Ar fi vrut să mă apere fiindcă eu îl ajutam când nu avea şofer treaz pentru comandant. Eu duceam staţia de radio auto în siguranţă de la garnizoană şi înapoi. Eu eram de încredere că nu am furat nimic din biroul auto, etc, dar risca prea mult. În câteva zile au venit trei ofiţeri superiori de la Bucureşti să mă ancheteze şi, chipurile, să mă educe. Era seară şi m-au chemat în biroul comandantului, spunându-mi că sunt anchetat pentru propagandă religoasă şi pentru răspândire de literatură subversivă! M-au trimis să le aduc apă. Am adus şi mi-au spus să beau eu primul… am zâmbit şi mi-am pus într-un pahar apă şi am băut. Apoi m-au întrebat de ce merg la biserică şi ce fac la biserica? Nu făcusem nimic decât că am spus una sau două poezii. Una a fost “Baraba” şi eu aveau raport despre asta. Mi-au spus să le-o recit. Am făcut-o cu mari emoţii, chiar cu lacrimi. I-am enervat sau i-am impresionat, nu ştiu, dar imediat mi-au cerut să spun jurământul militar. Greu lucru. Acele câteva rânduri le învăţaseşi mecanic în primele zile de armată şi apoi le-am uitat. Noi eram déjà în vara lui 1975 şi jurământul nu mai era în vocabularul nostru. Ne uitam spre “liberare!” Am zis o rugăciune scurtă şi am început. Spre mirarea mea şi a lor, l-am spus tot! Uh! Dar unul a spus că nici pe departe nu a vazut patosul şi pasiunea din Baraba pusă în jurământ. Nu am zis nimic. Au regretat că nu suntem pe vremea lui Stalin, afirmând că nu aş scăpa aşa uşor, iar dacă nu mă cuminţesc o să am de suferit toată viaţa. “Tinicheaua asta te va urmări toată viaţa.” Am plecat cu un gust amar, dar şi mulţumit că nu a fost mai rău. Biblie nu mai aveam şi atunci am cerut împrumut una de la fratele Costel Ciucă, fratele în casa căruia îmi ţineam hainele civile şi unde mă simţeam de-al casei deşi eram departe de familie. Am ţinut Biblia de la dânsul în buzunarul de la veston, am ţinut-o sub pernă, oriunde credeam că nu mi-o pot găsi. Prin Decembrie 1975 am mers înapoi la dormitor să iau Biblia şi nu mai era sub pernă. Am întrebat dar nimeni nu a zis nimic. În Februarie 1976, în ziua când ni s-a spus că ne vor lăsa la vatră, am mers acasa la fam.Ciucă, mi-am luat hainele civile şi apoi m-am dus civil la ofiţerul de informaţii. Am intrat în biroul lui şi deşi erau un om rău din fire, m-a primit cu un zâmbet. Peste umărul lui am văzut în dulap ultimele două Biblii care-mi fuseseră confiscate. Prima nu era acolo, cred că a ţinut-o acel locotenent, Domnul să-l ajute să o citească şi să-i dea mântuire! Am întrabat politicos dacă mai are Bibliile mele… şi el a spus că le-a ars! Am zis să mi-o dea măcar pe ultima, fiindcă era luată cu împrumut şi e frumos să dai înapoi ce împrumuţi… atunci şi-a dat seama că eu priveam la Biblii! A trântit uşa şi mi-a spus că nu o să scap de urmărirea lor. Nu am zis nimic, dar privirea mea implora să-mi dea acea Biblie. A deschis încet dulapul şi mi-a spus: “ia-o şi pleacă!” Să trăiţi am zis şi am plecat. Nu m-am mai uitat înapoi. Am plecat în acea zi şi nu cred că am mai fost în Brăila din 1976!

Am iubit biserica de pe str.Dianei. Am apreciat începuturile lucrării fratelui Iosif Ştefănuţi. Îmi aduc aminte de dorinţa lor de a face o diferenţă în Brăila, deşi inima le era în Banat. Copiii le erau mici şi noi eram prieteni cu ei. Ţin minte pe fratele Iaşa Sezonov care mă sfătuia ce să fac ca să fiu un bun lucrător. Ţin minte pe secretarul bisericii, care avea frate la Reşita, dacă nu greşesc, băiatul lui a devenit pastor la New York şi apoi în Lugoj. Familia Ciucă a fost deosebit de bună cu mine. Ţin minte doar cum era atunci casa, nu departe de unitate, voi copiii eraţi elevi şi eu eram “fratele mai mare,” deşi nu eram aşa de mare! Ce vremuri!

MV: Cum a fost să studiezi în seminarul din Bucureşti, în perioada în care în România ceauşismul îşi arăta ghearele bine de tot?

CONTINUARE aici – https://barzilaiendan.com/2017/01/24/si-cine-a-fost-beniamin-cocar/

REVISTA CRESTINUL AZI –

Pastorul Beni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic din București și slujitor al bisericilor din Mediaș între 1980 – 1986, Detroit 1986 – 2001 și Atlanta începând cu anul 2001, a trecut la Domnul. Pastorul Beni Cocar a fost originar din Leșcovița, județul Caraș Severin și alături de alți membri ai familiei sale a urmat chemarea […]

Citește mai mult din acest articol