Marturie Crestina Fratele Mohamad, musulman intors la Hristos

marturie-musulman-convertit-la-hristos

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6

Eu, pentru mine, cred ca e un har mult mai mare decat pentru cei din jurul meu pentru ca eu stiu si sunt convins de unde m-a scos Dumnezeu.

Musulmanii, cand se roaga rugaciunea asta de 5 ori pe zi, citesc acest capitol scurt si aduc blestem asupra crestinismului si asupra evreilor.. Am avut in mine o ura in dreptul celor crestini si in dreptul evreilor pentru ca in tara Libanului a fost un razboi civil si razboiul a durat foarte mult. Ne-am luptat impotriva crestinilor. Ne-am luptat impotriva evreilor. Si pentru ca m-am nascut intr-o familie de musulmani care in mintea lor credeau, si eu la fel, ca numai daca esti musulman esti bun si credincios adevarat pentru ca tu il urmezi pe Allah si pe profetul Mohamed. Lucrul acesta era sapat in mintea mea si am crezut ca numai daca esti musulman, esti scapat.

TEXT –  Ioan 14:1-6

1 Să nu* vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu* Mă duc să vă pregătesc un loc.
3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce* şi vă voi lua cu Mine, ca** , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
4 Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.”
5 „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci. Cum putem să ştim calea într-acolo?”
6 Isus i-a zis: „Eu sunt Calea*, Adevărul** şi Viaţa†. Nimeni†† nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Marturie Crestina Fratele Mohamad, musulman intors la Hristos. S-a nascut  intr-o familie de musulmani din Liban, o familie cu 9 copii care a cautat sa fie credinciosi musulmani cu adevarat, slujindu-i profetului Mohamed si lui Allah. Tinea postul de Ramadan, 30 de zile la rand, odata pe an. Facea rugaciunea zilnica de cinci ori si credea ca prin aceasta rugaciune, prin religia si credinta sa, el e bun si poate sa ajunga in cer. „Credeam ca noi eram ultima credinta cu ultimul profet si ca nimeni nu poate sa intre in cer fara sa se faca musulman. Credeam ca numai musulmani au parte de Dumnezeu ca ei au ultimul profet, au Koranul care e trimis de sus din cer si lumea intreaga cand se roaga lui Allah, trebuie sa se roage in limba araba. In Koran, prima Sura chiar scrie ca crestinii sunt rataciti si evreii sunt blestemati.

Musulmanii, cand se roaga rugaciunea asta de 5 ori pe zi, citesc acest capitol scurt si aduc blestem asupra crestinismului si asupra evreilor.. Am avut in mine o ura in dreptul celor crestini si in dreptul evreilor pentru ca in tara Libanului a fost unr azboi civil si razboiul a durat foarte mult. Ne-am luptat impotriva crestinilor. Ne-am luptat impotriva evreilor. Si pentru ca m-am nascut intr-o familie de musulmani, in mintea lor credeau, si eu la fel, ca numai daca esti musulman esti bun si credincios adevarat pentru ca tu il urmezi pe Allah si pe profetul Mohamed. Lucrul acesta era sapat in mintea mea si am crezut ca numai daca esti musulman, esti scapat. Credeam ca prin faptele mele inaintea lui Allah, eu pot sa ajung in cer. Prin fapte, credeam ca pot sa fiu mantuit, pot sa fiu salvat.

Dar, nu este asa. Acuma, cand am cunoscut pe Domnul Isus Hristos si am cunoscut adevarul care poate sa te faca liber, si am cunoscut asa cum spune Cuvantul lui Dumnezeu din Ioan 6, ca ‘Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. – Ioan 14:6 Marit sa fie Domnul! Toata slava si gloria se cuvine lui Dumnezeu care ne-a salvat pe fiecare. Eu, pentru mine, cred ca e un har mult mai mare decat pentru cei din jurul meu pentru ca eu stiu si sunt convins de unde m-a scos Dumnezeu. Am avut alte religii, am avut alta credinta, am avut alt dumnezeu, alt profet. Ma inchinam lui Allah si credeam ca prin el pot sa ajung in cer. Dar, acum, cand l-am cunoscut pe Domnul Isus Hristos si este prin mila si indurarea lui Dumnezeu, pot sa marturisesc si sa spun, ca nimeni nu poate sa intre in Imparatia Cerurilor fara Domnul Isus Hristos! Slavit sa fie Numele Lui! 

In anul 1991, am venit la Bucuresti sa castig bani, sa muncesc. Cumnati de-ai mei au venit in tara dupa ce a cazut regimul comunist si au deschis o afacere in Bucuresti. Si eu am venit sa lucrez la ei, cu ei si in anul 1992 am cunoscut pe sotia mea Loredana din Bucuresti. Era crestina ortodoxa pe vremea aceea. In anul 1993 ne-am casatorit si in anul 1994, Dumnezeu ne-a daruit un baiat. La primul meu baiat, i-am pus numele Husein, dupa credinta mea, dupa religia mea, dupa nepotul profetului Mohamed. Asa credeam noi ca si numele trebuie transmis. Si trebuie si credinta transmisa si religia islamica transmisa si la copii pentru ca eu credeam ca sunt bun pentru ca sunt musulman si trebuie si copilul meu sa fie musulman. Am mostenit credinta aceasta de la parintii mei, de la bunicii mei si credeam ca copilul meu este salvat de la lumea aceasta daca este musulman.

Dupa un timp, copilul meu a inceput sa aiba probleme grave de sanatate. Se repeta lucrul acesta de cateva ori pe luna. Fara stiinta mea, fara sa ma intrebe pe mine, l-a luat pe baiatul meu si l-a dus la biserica ortodoxa sa-l boteze pentru ca noi musulmanii nu botezam copilul, nici mic, nici mare. S-a gandit ca copilul bolnav este bolnav pentru ca n-a fost dus la biserica. S-a hotarat, a luat copilul, s-a dus si l-a botezat la biserica. Au trecut cateva luni de zile si eu am aflat ca copilul meu este botezat la biserica. Vreau sa mentionez aici ca l-a botezat la biserica, dar tot probleme de sanatate avea si nu s-a schimbat nimic cu el. Cand am aflat lucrul acesta, ca copilul meu este botezat… Nu se poate. Cum? Eu sunt musulman, copilul meu trebuie sa fie musulman. Asa am primit eu mostenirea aceasta. Asa sunt parintii mei, trebuie sa fie si copilul musulman pentru ca el este pierdut daca el este crestin, pentru ca aveam in inima mea si in mintea mea chiar o adevarata ura in dreptul crestinismului.

Atunci au inceput probleme in casa. Probleme, probleme si necazuri. Certuri. Nu mai aveam pace. Nu mai aveam liniste. Ma gandeam cum sa stau in fata parintilor mei, cum sa stau in fata surorilor mele, a prietenilor mei cand o sa afle ca copilul meu este crestin. Pentru mine era o rusine sa fie crestin. Atunci, lucrurile acestea s-au adancit. Problemele in casa au continuat aproape in fiecare zi. Certuri si lucruri care nu erau dupa voia lui Dumnezeu se intamplau intre noi. Atunci, ca sa nu ma fac de rusine, sa nu las sa ma arate cineva cu degetul, am hotarat sa las copilul, sa las sotia, sa las totul si sa parasesc casa de dragul lui Allah, de dragul profetului Mohamed pentru ca pentru mine era o rusine sa fie copilul meu crestin si nu credeam in Domnul Isus Hristos in vremea aceea.

In anul 2000 am plecat la Timisoara, la un prieten de-al meu de acolo si am stat la el o luna de zile. Stateam acolo si ma gandeam la copilul meu. Cum pot sa-l iau? Cum pot sa-l salvez din tara aceasta si sa-l duc in Liban. Am sunat-o pe sotia mea si am luat din nou legatura cu ea si am inceput sa vorbesc frumos, sa promit ca ma schimb. Am promis ca o sa fim o familie. Dar cu gandul meu si in inima mea era o singura dorinta, sa iau copilul meu si sa fug cu el din tara. Sa-l salvez, sa fug, sa nu fie crestin. Sotia a acceptat. M-am intors la Bucuresti si am inceput sa luam viata si am incercat sa caut intr-un fel sau altul, sa pot sa iau copilul, sa fug cu el. Ori sa trec prin granita cu el, cu masina sau cu avionul. N-am putut si n-am reusit sa fac nimic. Si acuma e imposibil sa fugi cu un copil din tara.

Pentru ca lucrula cesta n-am putut sa-l faca, in viata noastra, n-am inceput sa ne legam, sa fim ca o familie pentru ca ea era crestina, eu, musulman. Si viata mea era numai pentru copil. Cum pot sa scot copilul, sa plec cu el. Atunci, am incercat sa alerg in Bucuresti sa fac afaceri, sa castig bani si asa am incercat sa caut fericire si linist,e si pace si bucurie, in afara casei pentru ca in casa mea nu era bucurie. Nu era intelegere. Nu era Hristos in casa mea. Si lucrul acesta a inceput sa fie din ce in ce mai rau. Pana la sfarsitul anului 2003, Dumnezeu cel viu, Dumnezeu cel minunat si-adevarat a scos in calea mea un frate pocait. Un om a lui Dumnezeu. Soacra mea era directoare la o gradinita. El venea cu fetele lui la gradinita. Eu am duceam dupa soacra mea, o luam si  duceam acasa.

Din ce in ce mai mult ne intalneam acolo si am inceput sa ne imprietenim. A intrat Dumnezeu la lucru in dreptul meu, dar eu nu cunosteam planul lui Dumnezeu. Atunci, asa de mult ne-am imprietenit, am inceput sa fim prieteni de familie. A inceput sa ne cheme la el acasa, cateodata cu familia, cateodata singur. Am inceput sa vad ce se intampla in casa lui. Am vazut ca in casa lui domneste Hristos. Am vazut ca in casa lui este pace, este liniste, este bucurie- pentru ca el era un copil a lui Dumnezeu. Cand se puneau la masa incepeau sa cheme Numele Domnului. Am inceput sa imi pun niste intrebari in mintea mea. Dar, totdeauna, in mintea mea era un singur gand: eu sunt mai bun pentru ca sunt musulman. El e un ratacit. Orice ar face, e un om bun, dar el nu are parte de Dumnezeu. Eu, in gandul meu, gandeam ca numai eu am parte sau numai musulmanii au parte de Dumnezeu pentru ca il au pe Allah si pe profetul Mohamed.

Dar dupa aia, pentru ca eram prieteni de familie, am inceput sa facem afaceri impreuna. Afacerea a mers bine. (Din primele 11 minute, mai sunt aprox 38 de minute din mesaj)

Anunțuri

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: