Cei de la NASA recunosc că există o șansă să ne lovească la data de 28 septembrie 2017, dar această șansă e de 1 la 250 de milioane. Dacă asta s-ar întâmpla, ar exploda în atmosferă, eliberând la fel de multă energie precum o bombă nucleară, făcând ceva pagube pe o suprafață nu foarte mare. Paul Chodas, manager al Centrului NASA dedicat studiilor orbitei Pământului, spune că șansele de coliziune sunt prea mici ca să ne alarmeze.
Astronomii nu pot prezice și nu pot controla mișcările corpurilor cerești, după cum scriu și cei de la Mirror.Experții NASA speră că vor reuși să adune mai multe date luna viitoare, când asteroidul va trece pe lângă Terra, fără șanse de impact.
[Iov]: Dumnezeu s-a laudat cu omul acesta. Iata, in ceruri s-a discutat despre omul acesta. Va intreb pe dvs. care sunteti foarte atenti: Daca ar fi sa se discute in ceruri tine, ce ar putea sa se discute in ceruri despre tine…?
Sunt convins ca si aici sunt oameni inconjurati de bratele Domnului pe dinapoi, pe dinainte. La ora actuala, este foarte important sa fii inconjurat de Domnul pe dinapoi si pe dinainte, caci nu mai stii care ti-e prieten, care ti-e dusman.
..să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea! – Iov 31:6
Iov- un om de exceptie. Un om pe care Dumnezeu l-a prezentat celor din ceruri. Erau prezenti acolo cei 24 de batrani, serafimii, heruvimii, de zece mii de ori, zeci si zeci de mii de ingeri, intreaga ostire a cerurilor. Toti erau prezenti acolo la acea intalnire speciala. Era prezent acolo si diavolul, pe care Dumnezeu l-a intrebat: Ce e cu tine aici, de unde vii? Si el a spus: „De la cutreierarea pamantului si de la plimbarea care am facut-o pe el.” Si Dumnezeu si-a deschis odata inima si a spus cu satisfactie si bucurie: „L-ai vazut pe robul Meu, Iov? Nu-i nimeni ca el pe tot pamantul. Are sufletul curat, se teme de Domnul si se abate de la rau. L-ai vazut?”
Dumnezeu s-a laudat cu omul acesta. Iata, in ceruri s-a discutat despre omul acesta. Va intreb pe dvs. care sunteti foarte atenti: Daca ar fi sa se discute in ceruri tine, ce ar putea sa se discute in ceruri despre tine, asa cum s-a pus problema in dreptul Iov. Dumnezeu a simtit asa o mare satisfactie in inima sa vorbeasca despre prietenul Lui, despre un om de pe pamant. Ce ar putea sa spuna Dumnezeu in ceruri despre tine?
La care, diavolul spune: „Da, l-am vazut. Cum sa nu? Asculta, Dumnezeule, de ce te lauzi asa cu omul acesta? De multe ori am vrut sa ma ating de el si nu am putut. Te lauzi cu el? Sigur ca te lauzi cu el. Turmele lui, tara este binecuvantata de Dumnezeu. Are zece copii, are haine, bani si avere. Sigur ca poti sa Te lauzi cu el. Nu Te mai lauda, omul acesta Te slujeste din interes. Eu am vrut sa ma ating de el de multe ori, in diferite circumstante. N-am putut sa ma ating de el. De ce? In jurul acestui om exista un cerc de foc. Sunt bratele Tale care-l inconjoara pe dinapoi si pe dinainte, cum spune Psalmul 139.” Sunt convins ca si aici sunt oameni inconjurati de bratele Domnului pe dinapoi, pe dinainte. La ora actuala, este foarte important sa fii inconjurat de Domnul pe dinapoi si pe dinainte, caci nu mai stii care ti-e prieten, care ti-e dusman. „Tu iti pui mainile si il aperi pe omul acesta de atatcuri. Sigur ca omul acesta iti slujeste. Asculta, Dumnezeule, fa o intelegere cu mine. Lasa-ma sa ma ating de tot ce are si sunt incredintat ca omul acesta Te va blestema in fata. Lasa-ma sa ma ating de el. Omul asta te slujeste din interes. Da-mi voie sa ma ating de el. Trageti putin mainile protectoare din jurul lui si da-mi voie sa ma ating de el, si te bleastama omul.”
La nivel de cer a fost o intelegere. Martori au fost intreaga ostirea cerurilor. Iov nu stia nimic. Si Seful universului, cel Atotputernic, care are putere absoluta in univers, a spus: „Da, iti dau voie sa te atingi de el. Atinge-te de averea lui, de tot ce are el. Sunt convins, Satana, caci omul asta nu ma va blestema. Eu il cunosc pe robul Meu, Iov.”
Stimatii mei, Dumnezeu a ingaduit si diavolul intra in actiune. Diavolul loveste in stanga, loveste in dreapta. Prapad- o zi dupa alta. Nenorociri- una dupa alta. Si in cele din urma, Scriptura ne spune caci Iov ajunge la un moment dat sa ceara audienta divina, ceea ce mie nu mi-ar fi trecut prin minte niciodata, ce n-as fi indraznit vreodata sa gandesc asa. In capitolul 31, vers. 6, la un moment dat, Iov, zdrobit de cuvantarile si de incercarile prin care a trecut, zdrobit de cei care au inceput sa-l cantareasca si sa-l puna in cantar, cere audienta divina si spune: Opriti-va toti. Am terminat. M-am saturat de intelegerile voastre, de aprecierile voastre, de cantaririle pe care le faceti voi. Vreau sa fiu cantarit de Dumnezeu.. Sa ma cantareasca Dumnezeu in cumpana celor fara prihana si-mi va vedea neprihanirea. Multumesc mult pentru aprecierile voastre. Cer sa fiu cantarit de Dumnezeu. [Eu] n-as fi indraznit, in modul cel mai sincer, nu indraznesc asa ceva. Probabil sunt barbati aici de acele standarde spirituale care au curajul sa spuna: Dumnezeule, pune-ma in cantarul Tau si cantareste-ma. Eu, nu. Mi-e frica asa. Vibreaza inima in mine. Nu pot. Ori, Iov a spus: Sa ma cantareasca Dumnezeu.
Frati si surori, este foarte adevarat ca noi, in calitate de pamanteni, oameni muritori a carei obarsie se trage din tarana si locuim in case de lut, avem tentatii sa ne cantarim unii pe altii, foarte usor. Aduceti-va aminte, Scriptura vorbeste despre Ana, nevasta lui Elcana care nu putea sa aiba copii. Si la un moment dat, in Templu, langa un stalp statea Ana. Numai buzele si le misca. Nu se auzea nici un cuvant. Si batranul preot Eli s-a apropiat de ea, s-a uitat putin la ea, a pus-o in cantar si cantarit-o in doua secunde. Si a spus: Esti beata. Asculta femeie, tu ai baut ceva. Si i-a spus: „Femeie, pana cand nu vei inceta sa fii beata? Care e problema cu tine? Vii aici in templul din Silo si tot plangi si tot iti misti buzele, dar n-aud nici o cuvantare. N-aud nici un cuvant care iese din gura ta. S-a inselat batranul preot Eli, ca la un moment dat, Ana si-a deschis gura si a spus: „O Domnul meu, prea multa mea durere si intristare ma face sa fiu asa. Nu sunt o femeie beata. Nu ma mai judecain mintea si in inima ta. Am o dorinta si cer de la Dumnezeu ca Dumnezeu sa-mi asculte si mie rugaciunea. Sa-mi dea si mie un copilas, caci Penina, cealalata nevasta a lui Elcana, de cate ori o vedea, o intepa si isi batea joc de ea. Si Ana statea inaintea lui Dumnezeu cerand lucrul acesta. Si preotul Eli o cantareste, o judeca. Dar, intr-un tarziu, batranul Eli isi revine. Se apropie de ea si spune: „Du-te femeie, in pace, si Dumnezeu sa-ti asculte rugaciunea. Ati vazut dvs. cum suntem noi, pamantenii?
In momentul in care cineva dintre noi, un oarecare, fara sa nominalizam pe nimeni, trece printr-o incercare, are un accident in familie, o boala incurabila loveste familia si familia trece printr-o incercare- incercare dpdv financiara, incercare dpdv sentimental- repede, toti suntem tentati, pe el. Si incercam sa-l judecam, si-l punem in cantar si-l analizam din tata in fiu, pe spita de neam si absolut toti in majoritate parte au ceva de spus in situatii de felul acesta…. (Notite de la minutul 57:00 primele 10 minute).
Mesajul de la minutul 57:14 (Calin Turcu, Biserica Albini)
Donald Trump, pregătit să facă o mutare care va inflama spiritele în Orientul Mijlociu: O delegație americană a sosit în Israel pentru a analiza posibilitatea mutării ambasadei în Ierusalim.
Donald Trump a promis în campania electorală din Statele Unite că în cazul în care va deveni președintele al Statelor Unite va muta ambasada americană din Israel de la Tel Aviv, unde se află în prezent, la Ierusalim.
Posibilitatea unei astfel de relocări a stârnit proteste vehemente din partea palestinienilor, care consideră estul Ierusalimului drept capitala viitorului lor stat. Lucru contestat de Israel care proclamă întregul oraș drept capitala lor istorică.
Cu toate acestea, Donald Trump nu ezită în a face tot posibilul să își ducă la îndeplinire promisiunea. Primul pas fiind făcut în aceste zile când o delegația din Congresul american s-a deplasat pentru o scurtă vizită de weekend în Israel pentru analizarea posibilei relocări a ambasadei, conform RT.
Delegația este condusă de congresmanul republican Ron DeSantis, care conduce subcomitetul pentru securitate națională, iar membrii ei vor avea întâlni cu politicieni israelieni, dar și cu premierul Benjamin Netanyahu.
ARGUMENTE în favoarea existenței unui decalaj temporal dintre săptămânile 69 și 70, din Daniel 9:24-27
Bun găsit, dragi telespectatori! Continuăm studiul nostru privitor la Profeția celor 70 de săptămâni din Daniel 9:24-27, referindu-ne la cel mai controversat aspect al acestei profeții, respectiv la problema existenței unei paranteze/pauze temporale între cea de-a 69-a și cea de-a 70-a săptămână danielică.
Așadar, întrebarea la care vom căuta un răspuns este: Care sunt argumentele în favoarea existenței unui decalaj temporal între săptămânile danielice nr. 69 și nr. 70? De modul în care răspundem la această întrebare depinde,
în primul rând, viabilitatea existenței unui plan divin viitor privitor la Israel, invalidând așa numita teologie a înlocuirii Israelului cu Biserica.
În al doilea rând, pe această paranteză temporală se bazează și teologia dispensaționalistă cu privire la Răpirea Bisericii înainte de începutul, la mijlocul sau la finele celei de-a 70-a săptămâni danielice.
Menționăm, încă o dată, că nu am fi intrat pe acest teritoriu teologic atât de controversat și dificil, dacă nu ne-ar fi cerut-o Mântuitorul, explicit, în Matei 24.15, când a spus (citat): ”De aceea, când veți vedea ”urâciunea pustiirii” / ”idolul abominabil”, în alte traduceri / despre care a vorbit profetul Daniel așezată/așezat în Locul Sfânt – cine citește să înțeleagă!”
Înainte de a proceda la argumentarea în discuție, vom face o scurtă A. Prezentare a perspectivelor teologice privitoare la Profeția celor 70 de săptămâni ale lui Daniel. De-a lungul timpului, exegeții / cercetătorii Bibliei au privit această profeție, adesea, sub perspective diametral opuse. Un prim criteriu de departajare a punctelor de vedere este dacă profeția face sau nu referire la Isus Hristos-Mesia. Din acest punct de vedere avem de-a face cu perspectiva hristologică sau cu perspectiva nehristologică.
Precizăm că perspectiva nehristologică consideră că întreaga profeție din Daniel 9.24-27 s-ar fi împlinit pe vremea lui Antiohus IV, Epifane. Dar acest punct de vedere a fost infirmat și dezavuat de Însuși Isus Hristos care a indicat cu claritate că cea de-a 70-a săptămână a lui Daniel urma să se petreacă, așa cum deja am arătat, într-un moment viitor față de cel în care Marele Învățător se afla pe pământ. Așa că nu putem subscrie, în niciun caz, la o astfel de perspectivă!
Mergând mai departe, perspectiva hristologică, adică cea care recunoaște că această profeție Îl vizează și Îl implică pe Isus Hristos, se împarte, la rândul ei, în alte două perspective.
În primul rând, unii consideră că cele 70 de săptămâni danielice au avut o desfășurarea cronologică consecutivă, fără pauze sau întreruperi, și că a fost împlinită în totalitate nu mult după moartea și învierea Mântuitorului. Acest punct de vedere corespunde așa-numitei perspective mesianice ne-escatologice, adică a perspectivei conform căreia profeția nu privește în niciun fel cea de-A Doua Venire a lui Isus pe Terra. Susținătorii acestei perspective afirmă că cea de-a 70-a săptămână, ultima din ciclu, a început în momentul ungerii/botezului cu Duhul Sfânt a lui Hristos, la botezul în apă a lui Isus de către Ioan Botezătorul. Mai consideră că mijlocul săptămânii a coincis, 3 1/2 mai târziu, cu răstignirea lui Mesia, și că săptămâna 70 s-a încheiat peste aprox. încă 3 1/2 ani, când Ștefan a fost omorât cu pietre de către iudei, Evanghelia fiind respinsă în mod definitiv de către evrei, aceasta fiind dusă la ne-evrei, la neamuri. Se mai afirmă că distrugerea Ierusalimului și a Templului de la Ierusalim, din anul 70 d.H., deși aflate în afara perioadei celor 70 de săptămâni de ani și nu după primele 69 de săptămâni, cum rezultă clar din textul biblic, ar corespunde -totuși- exigențelor interpretării corecte a profeției biblice în discuție. În imaginea de pe ecran aveți ilustrarea acestei perspective. După cum se poate observa, punctul de pornire al ciclului săptămânilor danielice, este considerat a fi anul 457 î.H., an care corespunde decretului lui Artaxerxe dat lui Ezra, în capitolul 7 din cartea cu același nume, și nu hotărârii date de același împărat lui Neemia, în 444 î.H., conform capitolului 2 din cartea acestuia. Nu putem să nu facem observația că doar decretul dat lui Neemia, deci 13 ani mai târziu față de primul decret, autoriza, în mod explicit, rezidirea Ierusalimului. Primul viza, explicit, doar rezidirea Templului.
În sfârșit, o a doua înțelegere a acestei profeții extrem de importante susține că perioada celor 70 de săptămâni danielice include o paranteză temporală foarte largă de timp între a 69-a și a 70-a săptămână, echivalentă cu perioada istorică dintre Prima și cea de-A Doua Venire a Mântuitorului Isus Hristos. Punctul de vedere care plasează săptămână danielică nr. 70 în eschaton/în perioada de la sfârșitul actualei dispensații poartă denumirea de perspectivă escatologică, mai exact perspectiva hristologică escatologică. În imaginea de pe ecran aveți ilustrată și această perspectivă, care -după cum se poate observa- pornește de la decretul lui Artaxerse dat lui Neemia, în anul 444 î.H. și se întinde, mai puțin ultima săptămână, până imediat înaintea momentului răstignirii Mântuitorului, mai exact până în Duminica Floriilor. Această perspectivă include, după cum putem observa în schița de pe ecran, un decalaj temporal, o largă paranteză temporală echivalentă cu distanța de timp dintre Prima și cea de-A Doua Venire a Mântuitorului. În această perspectivă, cea de-a 70 săptămână are ca punct de început momentul încheierii unui pact/contract/legământ între viitorul super-lider mondial/ Antichristul cu Israelul, contract care urmează a fi rupt/reziliat după 3 1/2 ani, context în care urmează a avea loc profanarea Templului reconstruit de la Ierusalim, prin acea ”urâciune a pustiirii”, urmată de revolta evreilor ortodoxi, extrem de sensibili la blasfemie, care în acest fel urmează a experimenta ”necazul lui Iacov”, în următorii 3 1/2 ani. Dar tocmai această strâmtorare și izzolare internațională feroce va avea ca efect întoarcerea evreilor ca națiune la Hristos, creându-se condițiile inaugurării Împărăției de 1000 de ani. Desigur, cele două ilustrații, nu epuizează toate variantele care explică profeția celor 70 de săptămâni, dar ni se par a fi cele două mai importante… Să urmărim, acum, textul extrem de complexei profeții în discuție, din Daniel 9:24-27, în traducerea Cornilescu, (citat): ”24.Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispășirea păcatelor, până la ispășirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veșnice, până la pecetluirea vedeniei și prorociei și până la ungerea Sfântului Sfinților. 25. Să știi, dar, și să înțelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul, Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni, piețele și gropile vor fi zidite din nou, și anume în vremuri de strâmtoare. 26.După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit, și împreună cu el și pustiirile. 27.El va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare, și pe aripa urâciunilor idolești va veni unul care pustiește, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” (încheiat citatul)
După urmărirea acestui text, într-adevăr, deosebit de dificil de înțeles, vom prezenta, câteva argumente în favoarea plasării celei de-a 70-a săptămânii a lui Daniel în viitorul escatologic, prin existența unui decalaj temporal între săptămâna danielică nr. 69 și nr. 70.
1.Argumentul care decurge din faptul că inserarea, în textele profetice mesianice, a unei paranteze temporale, egale cu distanța dintre cele două veniri ale lui Hristos, în absența oricărei menționări în acest sens, este o practică biblică obișnuită.
Oponenții perspectivei hristologice escatologice susțin că ar fi forțată introducerea unei paranteze temporale într-un text profetic care nu vorbește, explicit, despre așa ceva. Dar să observăm că inserarea unor astfel de paranteze temporale s-a făcut de multe ori în Sfintele Scripturi. Primul și cel mai cunoscut caz este în profeția lui Isaia din capitolul 61, versetele 1 și 2, care spune (citat): ”1.Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia și prinșilor de război izbăvirea; 2.să vestesc anul de îndurare al Domnului și o zi de răzbunarea a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toți cei întristați…” Și ne oprim aici cu citatul nostru.
Când Mântuitorul Isus a aplicat la propria Lui persoană textul din Isaia 61.1-2, citindu-l în sinagoga din Nazaret, conform Evangheliei după Luca 4.18, S-a oprit la sintagma: ”să vestesc anul de îndurare al Domnului”, fără a mai menționa și cealaltă parte a versetului, respectiv ”și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru.” De ce a procedat Mântuitorul astfel? Pentru că între ”anului de îndurare” și ”ziua de răzbunare” urma să existe o paranteză temporală de aproape 2.000 de ani! Iar mandatul Domnului Isus la Prima lui Venire se limita la ”anul de îndurare”, ”ziua de răzbunare a Dumnezeului nostru” urmând a fi pusă în operă doar la Cea de-A Doua Sa Venire.
Iată un prim exemplu care demonstrează fără drept de apel că, în ciuda chiar a existenței unui ”și” între cele două expresii ”anul de îndurare”, respectiv ”ziua de răzbunare”, paranteza temporală a fost, totuși, inclusă! Vom evidenția și un alt doilea caz care aplică și implică, de asemenea, o pauză temporală fără ca cititorul să fie avertizat despre așa ceva. Să urmărim Zaharia, capitolul 9, versetele 9 și 10 (citat): ”9.Saltă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe! 10.Voi nimici carele de război din Efraim, și caii din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va vesti neamurilor pacea, și va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.” (încheiat citatul)
Prima parte din pasaj, versetul 9, se cunoaște că se referă la intrarea Mântuitorului în Ierusalim, verset citat -ca atare- în Evanghelii, cu ocazia împlinirii evenimentului în discuție. Ceea ce afirmă, însă, versetul 10, privitor la ”nimicirea carelor de război”, la ”vestirea păcii” și a ”domniei hristice universale” sunt aspecte care se vor petrece doar la Ce-a de-a Doua Venire a lui Isus Hristos pe Pământ…
Așadar, inserarea unei paranteze temporale în pasaje profetice mesianice nu este nici pe departe o practică nebiblică, chiar și în absența unui anunț sau indiciu explicit în acest sens. Și aceasta pentru că sunt surprinse evenimente mesianice istorice, separate între ele de distanța dintre Prima și Cea de-a Doua Venire pe Pământ a Mântuitorului, dar care fac parte din întregul mandat al lui Isus Hristos, chiar dacă se referă la două intrări distincte ale Acestuia în istoria pământului.
Multe profeții vechi-testamentare despre Venirea și Lucrarea lui Mesia, așa cum am și exemplificat, nu fac distincție între cele două veniri sau faze ale carierei pământești, prezentând, mixat, elemente din ambele faze ale Lucrării lui Hristos, sărind de la o venire la cealaltă venire a Mesiei. Așa că, chiar dacă unii exegeți și teologi neagă, ori minimalizează posibilitatea existenței unui decalaj de timp între cea de-a 69 și cea de-a 70-a săptămână danielică, ei se văd obligați, totuși, să recunoască existența unei astfel de parenteze temporale în cadrul multor altor profeții mesianice…
2. Argumentul care decurge din faptul că îndeplinirea completă a tuturor scopurilor/obiectivelor afectate celor 70 de săptămâni danielice necesită și A Doua Venire a lui Hristos.
Dar să mergem, acum, la un al doilea argument.2. Argumentul care decurge din faptul că îndeplinirea completă a tuturor scopurilor/obiectivelor afectate celor 70 de săptămâni danielice necesită și A Doua Venire a lui Hristos. În ciuda multor nefericite și regretabile diferențe de traducere din original a celor șase scopuri/obiective stabilite de Dumnezeu spre a fi duse la îndeplinire până la încheierea perioadei profetice în discuție putem trage, și pe traducerile disponibile, anumite concluzii.
Conform Daniel 9.24, traducerea Cornilescu, scopurile/obiectivele celor 70 de săptămâni danielice sunt următoarele: 1.încetarea fărădelegilor; 2. ispășirea păcatelor; 3.ispășirea nelegiuirii; 4.aducerea neprihănirii veșnice; 5.pecetluirea vedeniei și prorociei și 6.ungerea Sfântului Sfinților. După cum mulți exegeți observă, cele șase elemente sunt aranjate în două grupe de câte trei.
Prima triada are de-a face cu păcatul, și în mod nu lipsit de importanță, exprimarea îngerului preia, practic, cuvintele pe care Daniel le folosește în rugăciunea sa de mărturisire a păcatelor poporului evreu. În Daniel 9: 5, profetul spune (citat): ”Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale.” Așadar: păcat, nelegiuire, răutate, îndărătnicie, în alte traduceri răzvrătire, revoltă ! Dumnezeu îi dă răspuns rugăciunii lui Daniel folosind, așadar, chiar cuvintele acestuia, sintagmă cu sintagmă, asigurându-l că-i va rezolva cererile făcute cu atâta dragoste și stăruință. Și, aici, este bine și necesar să observăm că marele profet Daniel nu s-a rugat pentru nicio altă colectivitate umană, nici măcar pentru lumea întreagă, ci s-a rugat pentru poporul său, poporul evreu, și pentru Ierusalim!
A doua triadă de scopuri are de-a face, în esență, cu aducerea neprihănirii/dreptății divine eterne, ducând la îndeplinire, nu doar a unei profeții, cum ar putea rezulta din textul avut de noi la dispoziție, ci a tuturor profețiilor biblice care privesc escaton-ul/vremurile sfârșitului. Este iarăși interesant că Daniel, în rugăciunea sa, s-a referit cu respect și recunoștință, la neprihănirea/dreptatea divină, pe care a și invocat-o, în versetul 7 din capitolul 9 al cărții sale, iar Dumnezeu îi răspunde, comunicându-i prin îngerul Gavril cum anume va fi rezolvat și acest obiectiv. Așadar, după cum mulți teologi observă, scopurile săptămânilor danielice sunt complementare: prima triadă vizează îndepărtarea păcatului, iar a doua – aducerea și stabilirea neprihănirii/ dreptății eterne. Primele trei obiective surprind latura negativă a stării moral-spirituale a poporului evreu și, prin extensie, a întregii omeniri, punând accent pe aspectele nedorite, perturbatoare, condamnabile care trebuie să fie total eliminate. Ultimele trei obiective sunt de factură pozitivă, menționând factorii de dorit a fi realizați/implementați.
Ne va ajuta în concluzia noastră să nu uităm că așa cum profeția se referă în primul rând, ca să nu spunem în mod exclusiv (fiindcă este o realitate care doare!) la poporul evreu, și cele șase scopuri din Daniel 9:24 au de-a face, în primul rând, cu poporul lui Daniel, Israelul. Baza pentru rezolvarea păcatul lui Israel a fost asigurată, evident și indiscutabil, la Prima Venire a lui Isus, când Mesia al Israelului și al întregii lumi, a murit plătind pentru păcatul întregii rase umane. Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem că aplicarea soluției hristice pentru păcat nu a putut fi implementată și pentru poporul lui Daniel, ca națiune, acum 2.000 de ani, întrucât Isus ”a venit la ai Săi, dar ai Săi nu L-au primit”, cum ne spune Ioan în prologul Evangheliei sale. Cu toate că Isus Hristos nu este menționat în versetul 24, la care ne referim, sensul este sigur, în special având în vedere versetul 26, unde se arată că Unsul va fi Cel care va suporta ”stârpirea”, uciderea cu cruzime și dezgust, cum lasă să se înțeleagă și trad. Cornilescu. Așadar este clar că cel care a purtat păcatelor Israelului și ale lumii întregi este Isus Hristos, care a fost făcut ”păcat pentru noi ca noi să fim dreptatea/ neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor. 5.21). Problema este că situația de drept nu se transformă într-o situație de fapt decât atunci când beneficiarul de drept își face și el partea, însușindu-și serviciul făcut în favoarea lui.
Ori, din moment ce Gavril i-a vizat, în primul rând, pe evrei, iar aceștia, ca națiune aleasă a lui Dumnezeu, și-au respins propriul Mesia, pentru ca promisiunea lui Dumnezeu să rămână inflexibilă, este evident că Cea de-A Doua Venirea lui Hristos este implicată! Aceasta pentru că doar atunci, la A Doua Sa Venire, Israelul, ca națiune, se va întoarce la Cel pe care L-au străpuns, așa cum rezultă din multe texte biblice, precum: Deuteronom 4:30 și 31; Ieremia 31: 33 și 34; Ezechiel 37, versetul 23; Zaharia 13 cu 1; Romani 11: 25-27, și altele.
Mergând mai departe cu micro-analiza noastră, afirmăm că este regretabil că verbelor la infinitiv din profeția danielică nu li se atribuie și acordă sensul lor, radical și complet, avut în vedere de Dumnezeu. De exemplu obiectivul nr. 1-”terminarea/încetarea fărădelegilor”, care are sensul de ”rezolvarea definitivă a păcatelor” este interpretată doar la nivelul situației ”de drept” , nu și a ”situației de fapt”.
Întrebăm, evident, retoric: Trăim în vremea în care păcatele Israelului și ale lumii întregi au fost terminate/rezolvate definitiv? Dacă da, scopurile divine din Daniel 9 au fost îndeplinite, și perioada celor 70 de săptămâni s-a încheiat. Dacă nu putem răspunde cu un da categoric, trebuie să mai reflectăm! Pentru că Prima Venire a lui Isus a furnizat Soluția pentru rezolvarea/terminarea -de drept- a păcatelor din Israel și din întreaga lume, dar fărădelegile și păcatele domnesc în continuare! Dacă obiectivele ”terminării păcatelor” și a aducerii și instalării neprihănirii au avut loc deja, nu mai este nevoie de o A Doua Venire a lui Hristos, ceea ce nimeni nu îndrăznește să afirme! Așa că, din analiza și a altor traduceri și comentarii cu privire la termenii implicați, rezultă că obiectivele danielice vizate de profeția în discuție sunt mult mai radicale, vizând vremea când ”pământul va fi plin de cunoștința Domnului ca fundul mării de apele care le acoperă”, respectiv vremea ”când nu se va mai face niciun rău pe muntele cel Sfânt” al lui Dumnezeu, cum spun profețiile biblice escatologice.
Prezentăm, în continuare, o analiză interesantă a îndeplinirii a 3 dintre cele 6 scopuri/obiective în discuție, făcută de teologul german Norberth Lieth, în lucrarea ”Perspective asupra viitorului”, Editura ”Strigătul de la Miezul Nopții”, pagina 166 (citat):
”Lui Daniel i se spune: ”Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău (Israel) și asupra cetății tale celei sfinte (Ierusalim) (v. 24). Se vorbește aici, deci, despre relația lui Dumnezeu cu poporul Său de-a lungul a 70 de săptămâni… În a 70-a săptămână se vor întâmpla șase lucruri pe care le găsim în Daniel 9.24. (și mergem la obiectivul 2)…
2.”…până la ispășirea păcatelor…” La Revenirea Sa, Domnul va îndepărta păcatul așa cum scrie la Romani 11.26: ”Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ”izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile de la (urmașii lui) Iacov.”
3. ”…până la ispășirea nelegiuirii…” Și acest lucru mărturisește despre împăcarea definitivă a lui Dumnezeu cu Israel. Deși Domnul Isus a făcut ispășirea pentru nelegiuirea și a evreilor pe crucea de la Golgota, în urmă cu 2.000 de ani, aceștia nu au recunoscut-o. Pentru evrei aceasta va deveni realitate abia atunci când când Îl vor vedea pe Cel pe care L-au străpuns. (Zaharia 12.10) …Isaia 53 va deveni pentru poporul evreu la A Doua Venire a lui Isus o mărturie privitoare la nelegiuirile săvârșite. Acest lucru ne aduce aminte de Ziua Ispășirii, Yom Kipur… Atunci când Marele Preot apărea, ieșind din Sfânta Sfintelor, și vestea iertarea pentru popor, se auzea un strigăt de bucurie din rândul mulțimii, deoarece se știa că au fost din nou ispășite păcatele poporului, pentru un întreg an. Ce s-a întâmplat anual în Israel a fost o imagine premergătoare a operei viitoare a lui Isus Hristos. El a murit pe crucea de la Golgota, fiind Mielul de jertfă pentru întreaga lume. Cu sângele Lui a intrat o dată și pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor din cer și se află acolo de aproape 2.000 de ani… În curând El va ieși din acel loc și va reveni în mod vizibil pentru întreaga lume, aducând cu Sine dovada ispășirii pentru păcatele poporului Său.”
4. Tot prin Isus va avea loc și ”…aducerea neprihănirii veșnice”… Aici se vorbește despre vremea …în care va domni dreptatea veșnică. Când Isus va reveni El va stabili Împărăția de 1.000 de ani, care se va extinde în întreaga lume.” (încheiat citatul selectiv din Norberth Lieth) Să ne mai referim fugitiv, în încheiere, și la ultimele două obiective din Daniel 9.24.
Obiectivul 5- ”Pecetluirea profeției și a profetului”. Greu de înțeles, nu-i așa?! Profeția/viziunea este vehiculul profetic, în timp ce profetul este instrumentul uman prin care profeția este adusă în existență. Analizând textul în original, teologii remarcă faptul că ambele cuvinte sunt substantive colective reprezentând suma totală a tuturor viziunilor și profețiilor biblice. Unii cred că acest obiectiv a fost finalizat în timpul Primei Venire a lui Isus Hristos. Dar numai cine nu vrea, nu va constata că mai există încă sute de profeții care nu s-au împlinit, atât cu privire la poporul Israel și la cetatea Ierusalim, cât și cu privire la multe alte entități și subiecte menționate în Biblie.Concluzia care ni se pare că se impune este că și acest al 5-a obiectiv al celor 70 de săptămâni își poate găsi deplina împlinire numai la un moment dat din viitor când toate profețiile se vor fi împlinit integral, iar lucrarea profeților se va fi încheiat. În sfârșit, ultimul obiectiv –
6. Ungerea Sfântului Sfinților. Sintagma tradusă în acest fel de Cornilescu, și nu numai de către el, ar putea fi tradusă, așa cum se arăta și în studiul din episodul precedent RpV, și ca „Sfânta sfintelor”. Termenul se găsește, cu sau fără articol, de 39 de ori în Vechiul Testament, întotdeauna cu referire la Cort sau Templu sau la articolele sfinte folosite în ele…Ei bine, cu toată dificultatea înțelegerii sensului original al acestui obiectiv, este un mare semn de întrebare dacă acesta a putut fi împlinit la Prima Venire a Mântuitorului în lumea noastră, și nu la o viitoare întronare a Unsului pe Sion.
Așadar, cercetând toate cele șase obiective/ scopuri danielice, nu putem afirma că, în mod sigur, toate ar fi fost deja realizate în sensul lor plenar. Un exeget, David Cooper a spus: „Prin urmare, versetul 24 … citit în lumina diferitele predicții ale profeților, este în mod evident, o previziune pentru ziua în care se va stabili pe pământ Împărăția lui Dumnezeu în toată splendoarea sa.” Iar savantul german C. F. Keil, a afirmat, la rândul său: „Din conținutul acestor șase afirmații, se pare, că încetarea celor șaptezeci de săptămâni coincide cu sfârșitul cursului actual al lumii.” Care este concluzia noastră? Una singură: există o necesitate imperioasă ca săptămâna a 70-a danielică să se extindă în viitor, pentru ca toate scopurile stabilite de Dumnezeu să ajungă la finalitate. Ne oprim aici, continuând și în episodul următor, ultimul pe această temă, cu alte argumente câteva rgumente. Fie ca, așa cum spunea Mântuitorul: ”Cine citește să înțeleagă !” Dumnezeu să ne ajute!
Oricine cunoaște despre Magna Carta și regele John a auzit, probabil, de Stephen Langton, arhiepiscopul de Canterbury, care a intermediat pacea dintre rege și baronii lui rebeli și făcut Marea Cartă posibilă.
Profităm de învățarea sa profundă biblică de fiecare dată când ne deschidem Bibliile noastre, pentru că el a fost cel care a inițiat divizarea capitolelor pe care le folosim.Înainte de Langton (1150-1228), mai mulți oameni au încercat să împartă cărțile mai lungi ale Bibliei în bucăți mai ușor de gestionat. Dar, versiunea lui a fost cea care a prevalat și este baza capitolelor pe care le folosim astăzi.<
Avantajele capitolelor sunt evidente. În afară de faptul ca face sa fie mai ușor pentru elevi, ele ne ajută să ne găsim calea prin text prin identificarea diferitelor secțiuni ale unei narațiuni și ne spune unde povestirile și subiectele încep și se termină. Nu toate diviziunile capitolelor lui Langton se potrivesc, care este motivul pentru care unele Biblii aștern textul într-un mod prin care sa treacă peste titlul capitolului. Dar ceea ce este surprinzător este faptul că 800 de ani după lucrarea sa, majoritatea Bibliilor au aceste capitole întocmite de el.
Cum rămâne cu diviziunile versetelor? Ele au venit mult mai târziu. Italianul dominican școlar, Santi Pagnini (1470-1541) a împărțit Noul Testament în versete, dar ele au fost mult mai lungi decât cele pe care le avem astăzi, și nu au prins. Creditul pentru sistemul nostru de astăzi merge la un școlar francez, Robert Estienne (1503-1559), de asemenea, cunoscut sub numele de Robertus Stephanus (Estienne sau Etienne este franceza pentru Stefan). El a creat in 1551, un sistem de numerotare a versetelor în Noul Testament grecesc al său și în Biblia lui de Limba Franceza din 1553. Numerele au fost imprimate pe margini, dar în 1555 a produs un Vulgat (în limba latină), care le-a integrat în text. Estienne era un om învățat, dar condițiile sale de muncă nu erau uneori ideale: într-o circumstanță a împărțit Noul Testament în versete în timp ce mergea de la Paris la Lyon pentru a satisface termenul de limită al unui tipograf – în ploaie.
Prima Biblie în Limba Engleză care a folosit capitole și versete așa cum le avem astăzi a fost Biblia de la Geneva, în 1560. Aproape toate Bibliile le folosesc din cauza convenienței lor (deși traducerea populară , Mesajul, are doar capitole.).
Cu toate acestea, este important de a spune că, indiferent cât de utile sunt, ele pot sa ne inducă în eroare. Ele sunt interpretări umane ale textului sacru, iar oamenii pot intelege lucrurile greșit. Un exemplu este povestea întâlnirii lui Isus
Nicodim din Ioan 3. Povestea incepe,de fapt, în Ioan 2: 23-25, și ignorând acest lucru înseamnă că nu o înțelegem la fel de bine cum ar trebui. Cititorii înțelepți vor fi atenti să nu acorde atenție doar la capitole și versete, dar la ceea ce textul spune de fapt. SURSA – Christian Today
Dr Alfred Kinsey, American author of reports on sexual behaviour, and his wife Clara, arrive at London airport from Oslo 22/10/55.BRE E19116 221055ERG: AP Photo from London.
În acest serial vom vorbi despre falși oameni de știință, despre știința gunoi, despre psihopați, despre inimaginabile și abominabile acte de agresiune împotriva unor ființe umane lipsite de posibilitatea de a se apăra (copiii), acțiuni întreprinse sub pretenția cercetării științifice și atestate ca atare de o mare parte a comunității pretins științifice americane și internaționale, de media și de elitele culturale și politice. Vom vorbi, adică, despre ofensiva distructivă a stângii prin intermediul sexualității. Celor impresionabili nu le recomand parcurgerea anumitor pasaje.
Am auzit cu toții despre educația sexuală. Am și trecut, nu toți poate, printr-o formă soft, fie în familie, fie la școală, fie în ambele. E vorba despre noțiunile de bază privind funcțiile și organele reproductive ale corpului omenesc, igiena, sarcină și pericolul îmbolnăvirilor. Este, să zicem, o formă anterioară Educației bazată pe abstinența până la căsătorie(Abstinence sex educationa), sau oricum până după depășirea perioadei tulburi a adolescenței, legată de permanente și decisive transformări nu numai ale trupului, ci și ale creierului și personalității, formulă introdusă în unele unități din sistemul școlar american. Este și formula pe care au au în minte, probabil, cei care se declară astăzi de acord cu introducerea în sistemul de educație, de la nivelul preșcolar, a noii educații sexuale; cea care ni se cere imperativ de către organisme (vezi ONU), ong-uri și militanți progresiști.
Educație sexuală atotcuprinzătoare (Comprehenssive sex education). Din păcate, cei mai mulți dintre cei care se declară de acord cu această formulă habar nu au despre ce conține și implică ea; nu îi cunosc fundamentele și fondatorul. Pentru că dacă le-ar ști ar avea, cu siguranță, cel puțin o parte dintre ei, o altă părere.
Pentru a remedia această lacună extrem de importantă și periculoasă, voi încerca pe parcursul a mai multor episoade să vă prezint educația sexuală progresistă în toată „nuditatea” ei. Voi viza trei elemente: baza „științifică”, efectele și susținătorii.
Un zoolog psihopat, geniul rău al sexualității
Alfred Kinsey (la linkul acesta găsiți în română multe materiale despre acest personaj, despre educația sexuală, pedofilie, transexualitate, transgenderism și ofensiva din România) – cunoscut ca Dr. Alfred Kinsey, cel care a pus bazele libertinajului ca normalitate, consfințit prin legislații și îmbrățișat de progresiștii din lumea întreagă, a fost un zoolog specializat în entomologie, mai precis în studiul viespilor. Ca urmare a fondurilor primite de la Fundația Rockefeller (!), începând din 1941a început studiul sexualității umane și a fondat la Indiana University, în 1947, Institutul pentru cercetări sexuale, care a fost asociat cu educația sexuală progresistă, opusă moralității sexuale tradiționale, și eliberării din conceptele fixe ale „normalului” atunci când avem de-a face cu sexualitatea umană. Institutul Kinsey are ceea ce mulți consideră a fi cea mai mare colecție de pornografie, artă explicit sexuală și de diverse obiecte sexuale. Ceea ce institutul nu prezintă sunt linkurile către date adunate de la agresorii de copii și infractorii sexuali.(Albert Mohler – Kinsey as He Really Was – What You Won’t See in the Movie)
Oficialii ruși sunt puși în situația de a verifica dacă noul film al companiei Disney, „Frumoasa și bestia/ The Beauty and the Beast”, care prezintă primul personaj homosexual din istoria companiei, încalcă legea împotriva „propagandei gay” și să-l interzică, informează BBC.Ministrul Culturii,
Vladimir Medinsky, a declarat că măsuri concrete vor fi luate după verificări, mai ales că un parlamentar a spus că este „o nerușinată propagandă a păcatului”.
Ramake-ul live-action al filmului ”Frumoasa și Bestia/ Beauty and the Beast”, ce va fi lansat pe marile ecrane din Statele Unite pe 17 martie, conține primul personaj gay și prima scenă de dragoste din istoria grupului Disney. Actorul american Josh Gad intepretează în acest film personajul LeFou, un camarad al principalului personaj negativ, Gaston, jucat de Luke Evans.
În acest context, un cinematograf din Alabama, Statele Unite, a anunțat deja că nu va proiecta lungmetrajul „Frumoasa și bestia/ The Beauty and the Beast”, produs de Disney. O petiție împotriva filmului a strâns 90.000 de semnături.
Și pastorul evanghelist Franklin Graham, cunoscut pentru ideile sale controversate, a boicotat lungmetrajul pe Facebook. „Filmul încearcă să impună punctul de vedere al comunității LGBT în inima copiilor noștri. Atenție!”, a fost mesajul lui.
TVR – Israel-Haifa, Cezarea, Masada, Qumran, casa Bunului Samaritean, Jaffa
Haifa zilelor noastre este precum o frontiera asezata la Nord de Israel. O distanta aproape egala ii desparte pe localnicii de aici de Damasc sau de Beirut. Haifa te invita la Nord de Israel, la tarm de Mediterana intr-un spatiu al contrastelor intre vechi si nou- contraste care nu deranjaeaza. Aici poti descoperi valente reale ale turismului Israelian. Loc unde prorocul Ilie s-a rugat, precum si gradinile templului Bahai pe muntele Carmel sunt doua dintre importantele repere ale orasului Haifa.
Minutul 7:00 Cezareea – Destinul de punte intre Europa, Asia si Africa. In Imperiul Roman, aici a fost capitala administrativa a provinciei Iudeea. Cezarea este singurul loc in Israel unde a fost gasita o mentiune scrisa despre Pilat din Pont. Demnitarul roman care a consimtit crucificarea de pe Golgota era amintit doar in Scripturile sacre inainte de sapaturile arheologice desfasurate aici intre anii 1950-1960. […] Cezarea era in timpul erei crestine precum Alexandria in era Egiptului. Centru al gandirii filosofice, mai ales teologice, orasul adapostea o biblioteca cu peste 30.000 de manuscrise. In acest loc a studiat Grigore de Nyssa, Vasile cel Mare, Ieronim, toti sfinti ai bisericii crestine. Portul Cezarea era cel mai mare vad comercial de pe coasta Estica a Mediteranei. Nod al culturii si civilizatiei, Cezarea, poarta indubitabil marca inregistrata a Israelului. [..]
Pornind de la o mare, o alta mare te intampina dincolo de pustiul Iudeii. Dupa ce ai pasit multi km pe fundul oceanelor din urma cu multi ani, Marea Moarta, cel mai adanc loc de pe pamant in care poti pasi pe uscat. Intr-un asemenea loc se simte invaluirea aspra si intepatoare a uscatului si a caldurii care in mod paradoxal invioreaza in loc de a toropi. Si, purtat ca pe niste unduiri de dune, se trece pragul catre lumi de odinioara.
Masada (la min 11:00) este precum o efigie. …. Urmeaza Masada,
Qumran (la minutul 15) Qumran inseamna manuscrisele descoperite la intamplare de beduinul Muhamad el Dib, care isi cauta o capra pierduta prin vaile inguste de aici. Mostenirea universal pecetluita in memoria colectiva, drept Manuscrisele de la Marea Moarta, este legata de acest spatiu. In timpul si in vremurile pentru care a ajuns sa fie recunoscut ca ansamblu cu menire extraordinara, Qumranul era locuit de Esenieni. In comunitatea de la Qumran, isi duceau traiul cca. 60-70 de persoane. Insa, in tara, se considera ca existau aprox. de adepti ai acestui filon pe spiritualitate. Intr-o zi de iunie a anului ’68, A.H. contigentul roman a ajuns pe malurile Marii Moarte, au observat colonia si au cucerit-o fara efort. Esenienii au reusit sa ascunda in graba, in interiorul a catorva pesteri situate in apropiere, cele aproape 1.000 e carti pe care le adunasera in biblioteca lor. Putin dupa aceea, mureau cu totii sub armele legiunii romane in timp ce marea editura qumranica disparea incendiata si rasa de pe pamant prin violenta cuceritorului si uzurpatorului.
Desertul Iudeii (min 16) – Formatiuni stancoase pitoresti, vai cu labirintice ascunzisuri, figurine simbolice sapate de imbratisarea vanturilor pustiei cu piatra, o simfonie a culorilor si a formelor care arata la fiecare pas o noua lume, aceasta este o definitie mai mult decat plastica a desertului muntos al Iudeii. Desertul Iudeii, mai multe lanturi de munti care se intind intre Iordan si Marea Moarta si zonele inalte ale Ierusalimului. De aici si expresia „a te urca la Ierusalim”, pentru ca de la Marea Moarta si pana la Ierusalim, este o ascensiune de aprox. 1.200m. Avand in vedere ca Marea Moarta se afla la mai bine de 300 m sub nivelul oceanului planetar. Ori, desertul Iudeii, aceasta zona lipsita de viata, de fapt, fremata de viata. Era legatura esentiala intre partea de Nord a Tarii Sfinte si Ierusalim. De fapt, intre Galileea si Ierusalim, se mergea prin desertul Iudeii. Mai tarziu, in desertul Iudeii, s-au asezat Ieremitii. Iar, multe dintre aceste vai sunt popasuri pentru cei care au reusit sa infiinteze manastiri. Desertul poate fi taram al fagaduintei pe care il strabati, intalnind promisiuni nebanuite, dar plamadite din vise, visate sau nevisate. Locuri, ce aidoma mirajului, pot ramane nevazute si necunoscute, daca nu te opresti in momentul potrivit si la locul potrivit ca sa le distingi in cromatica unei linisti aproape celeste, cum numai in tara de dincolo de inchipuire le poti intalni.
Casa Bunului Samaritean (min. 19) Intre Ierihonul si Ierusalimul zilelor noastre, putem gasi casa Bunului Samaritean. Un episod biblic ne aminteste de pilda Bunului Samaritean. Insa acum, aceasta casa, acest han de odinioara este valorizat in alt fel. Un popas la ceea ce este in zilele noastre denumit generic „Hanul Bunului Samaritean”, nu inseamna oprirea la un monument legat de timpurile biblice. Insa, inseamna intalnirea cu un samaritean metaforic, care asemenea magilor, a adunat aici daruri. Gasim stranse, in aceasta raspantie care este de fapt un muzeu, unele dintre cele mai importante marturii arheologice ale Israelului din diferite perioade istorice si religioase. Muzeul este si un sit arheologic si se afla in apropiere de asezarea Ma’ale Adumim, intre Ierusalim si Ierihon, fiind singurul spatiu expozitional dedicat mozaicurilor din Israel si unul dintre cele trei din lume care expun exclusiv asemenea fauriri ale mainilor onului. […]
Jaffa (min 21) – Atat cat ne-am preumblat intre doua mari, una mai inalta decat cealalta, si pe fund de mare- astazi munte, am putut invata ca lumea nu este doar in lung si in lat, ci si in adanc. Atat la propriu, cat si la figurat. Reintalnirea cu tarmul Mediteraniei, se face in chip de inscriptie trecatoare- in limba romana, la Jaffa. Portul, Orasul Vechi, tarmul marii, piata de vechituri si antichitati. Restaurante primitoare unde se poate manca si traditionalul peste al sfantului Petru, plimbari pe inserat, un soi de pace mirifica ce te cheama necontenit spre stradute intortochiate, fac din Jaffa un veritabil loc de preumblare profana, dar si de pelerinaj in acelasi timp. In ebraica, Jaffa inseamna si frumusete, dar si frumos. Orisontul nostru cel de toate zilele, zamislit uneori din aspiratii si impliniri, alteori din pelegrinari reale, se schimba permanent. In unele locuri, abia il zaresti. In alte locuri, il intuiesti sau chiar pasesti peste el. …
In seara aceasta s-a cantat, s-au spus poezii, toate de incurajare. Cuvantul lui Dumnezeu, ma rog in aceasta seara, sa fie tot pentru incurajare pentru fiecare dintre noi. Cred ca in saptamana aceasta, in luna aceasta, in anul acesta, ati avut parte de descurajari. Ati avut parte probabil de momente in care ati fost dezorientati. Ati fost probabil tratati ca neoameni, dezumanizati de multe ori.
Poate in saptamana aceasta ati trecut prin momente in care v-ati uitat la dvs. si ati zis: Ce caut aici? Si n-ati primit raspuns. Si poate v-ati gandit, daca asta-i soarta, asa trebuie sa traiesc. Asa merg inainte. In seara aceasta, vreau sa va aduc aminte ca Dumnezeu a pus in noi ceva special si as vrea sa ne deschida Domnul ochii, sa vedem ce valoare avem fiecare dintre noi. Si tema, in aceasta seara, subiectul mesajului este Valoarea unui credincios nepretuit.
Cel puţin şapte credincioşi creştini copţi au fost ucişi vineri în Egipt
Interviu cu Andrew Craig Brunson: …mă plimbam prin cameră ore în șir, doar rugându-mă, strigând către Dumnezeu….. La un moment dat, am fost nevoit să nu mă mai concentrez asupra speranței, ci asupra supunerii.
foto captura
După 9 ani de închisoare, creștina Asia Bibi, mamă a cinci copii, condamnată la moarte pentru „blasfemie”, a fost ACHITATĂ și va fi eliberată. Islamiștii radicali sunt pe picior de război.
Brazilia îşi va muta ambasada din Israel de la Tel Aviv, la Ierusalim
Premierul Australiei intenţionează să decidă recunoaşterea oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului
VIDEO – Casa Albă: Rugăciunea Pastorului [eliberat] Andrew Brunson pentru Preşedintele Donald Trump
Un tribunal turc a ordonat vineri eliberarea din arest a pastorului american Andrew Brunson
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – mai 2018, actualizare
Te ține Facebook-ul de la rugăciune? – Ryan Skinner
Foto Funny Jokes & Inspirational Stories
Gabi Izsak – Mesaj de Sărbătoarea înălțării la cer a Domnului Isus!
Aurel Gheorghe – Israel și Biserica la finalul istoriei – p. 1
ISRAEL – Statul evreu la 70 de ani de existenta
Perspectivele apocaliptice ale liderilor iranieni și implicațiile lor pentru lume
Originile problemelor din Orientul Mijlociu
De ce este Ierusalimul capitala indivizibilă a Israelului?
FOTO
„ISRAEL si BISERICA la finalul istoriei actuale” – Aurel Gheorghe la biserica Betania din Targu Mures, 16.05.2018
Aurel Gheorghe – Lupta va continua: nu te opri la jumătatea drumului!
DW – Europa trece prin Ierusalim
13 morţi, 40 de răniţi: Trei biserici creștine, dintre care și o biserică penticostală, au fost atacate în Indonezia de teroriști
Ce s-a întâmplat cu Europa? Despre rădăcinile Europei
Mihai si Maria vor acasa
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – ediție specială: ”Israel și finalul istoriei”
CNCD, noul organ de propagandă al ideologiei LGBT în România
Nicolae Geantă – Misionarii sunt Sfinții lampadari ai lui Dumnezeu plecați să lumineze întunericul inimilor
Un Pastor Penticostal Din India A Fost Decapitat
Răspunsuri Pentru Viață – De ce este atât de important Referendumul pentru căsătorie (1)
Florin Ianovici – Mulțumesc lui Dumnezeu pentru onoarea de a-i sluji…
Ce se intampla cand te marturisesti? – Vlad Breana
Viorel Iuga – Cu foarte mult timp în urmă, profetul întreba: „Oare tăcând faceţi voi dreptate?”
foto Agnus Dei
PREȘEDINTELE IOHANNIS, DEZAMĂGIREA EVANGHELICILOR!
Primirea reprezentanților Cultelor Evanghelice din România și a rectorilor Institutelor Teologice Evanghelice
LIGIA CIRSTEAN 1983 – 2018 – VIDEO Memorial/ Funeral – Serviciu de Priveghi si Inmormantare
Motivul pentru care unii ar vrea să treacă prin Necazul Cel Mare
Donald Trump, cu ocazia Zilei Naționale de Rugăciune: „Credința este mai puternică decât guvernul și nimic nu este mai puternic decât Dumnezeu”.
VIDEO Trump: Voi proteja întotdeauna libertatea religioasă. Un nou ordin executiv semnat de președintele Donald Trump, cu ocazia zilei Naționale de rugăciune, reafirmă libertatea religioasă.
Marx și bancnota de zero – de Nicolae.Geantă
Europa, între rațiune și propagandă. Ce s-a spus de fapt la conferința Platformei civice Împreună
A modificat mass-media înțelesul termenului „evanghelic”?
SUA: Statul Iowa interzice avorturile după șase săptămâni de sarcină
Miracolul de pe terenul de baseball – Cum a protejat Dumnezeu zece congresmeni republicani.
Un nou val de antisemitism se ridică în Europa
Tot mai multi evrei din intreaga lume se intorc in Israel. Antisemitismul îi face pe unii evrei din Europa să ia serios în considerare emigrarea în Israel.
Camelia Smicală: „Nu înțeleg de ce autoritățile române nu-și protejează cetățenii”
VIDEO: Pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România: „Este dreptul meu să solicit ca, printr-un proces democratic, transparent, valorile pe care le împărtășesc să devină literă de lege”
VIDEO. Nelu Ardelean, Secretar General al Uniunii Bisericilor Baptiste: „Statul nu trebuie să se substituie Autorității Supreme, Autorității Divine”
Știrea cea bună – Generația digitală – Nicolae Geantă
Mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă
ISRAEL Aniversare 70 de ani – Intr-o zi nu va mai fi razboi – Matisyahu – One Day
Se construiește un sediu creștin care va fi situat lângă noua Ambasadă Americană din Ierusalim
Aurel Gheorghe – Luptând fără teamă – Domnul va răspunde prin minuni!
Voia să-și găsească pacea! de Alin Jivan
Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!
Breaking News – O familie a învins lupta cu Barnevernet, micuța ARIA e ACASĂ!!! Barnevernet returns baby Aria to her parents!!!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – KARL MARX LA 200 DE ANI SI 170 DE ANI DE URA DE CLASA
A plecat la Domnul Ligia Cirstean, a lasat in urma sotul si 7 copilasi
Pavel Rivis Tipei – Testul ca sa vezi daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat
Florin Ianovici – Nu renunța
Aurel Gheorghe – Nu te lăsa înșelat de aparențe!
Sofia Timofte si Prietenii – Cu glasuri de copii (Official Video)
Piedici in calea marturisirii – Când ți-ai mărturisit păcatele ultima oară!
Mohammed bin Salman, prințul moștenitor al Arabiei Saudite: Palestinienii ar trebui să „accepte propunerile lui Trump sau să tacă”
Tânăra DeEbony Groves de 21 de ani, împușcată în restaurantul Waffle House din Tennessee a murit cântând ,,Isus mă iubește”
Statul american Nebraska va elibera certificate de deces pentru copiii pierduți prin avort spontan
Copilul celor mai bătrâni părinţi din Marea Britanie a fost luat de serviciile sociale. „Cuplul e devastat“
Irlanda și dezumanizarea copilului nenăscut
Fotografii care spun povestea a doi copii cândva fericiți: Maria și Mihai.
Ioan Cocîrțeu – PREA MULTE VEȘTI RELE…CUM SĂ REZIST ?
O femeie creștină din Pakistan a murit după ce un musulman i-a dat foc pentru că nu a vrut să se convertească la islam si să se căsătorească cu el
În urmă cu doi ani, Maria și Mihai au fost luați cu forța – pentru a doua oară, și până în ziua de azi ei încă nu știu DE CE…
Marian Vanghelie: Istoria noastra creştină, identitatea noastră spirituală şi naţională provin din istoria Ierusalimului. În Ierusalim, pe marea cruce a suferinţei s-a născut speranţa noastră ca popor european
VIDEO – Statul Israel celebrează 70 de ani de independență. Festivitatea s-a încheiat cu o variantă a cântării „Aleluia”, pentru cele ce au fost și cele ce vor veni.
Gabi Izsak – Trebuie sa fiu in Casa lui Dumnezeu
Viața creștină – Nevoile sexuale și despărțirile îndelungate ale soților
Viața Crestină – Relație toxică în căsătorie
Demografie și democrație: În 12 ani, „Capitala” UE va fi preponderent musulmană
Atac împotriva creștinilor din Pakistan
În urmă cu 70 de ani, o declarație semnată la galeria de artă din Tel Aviv a schimbat lumea pentru totdeauna. În ciuda tuturor împotrivirilor, acest tânăr stat evreiesc nu numai că a supraviețuit, dar a întrecut toate așteptările
Valeriu Ghileţchi – Raportul meu privind cazul familiei Bodnariu a fost adoptat ieri în Comisia de profil
Open Doors – În 2017 au fost omorâți peste 3000 de creștini, iar peste 2000 au fost închiși, în jur de 800 de locașe de cult au fost distruse sau vandalizate
Myanmar – 2.000 de creștini Kachini blocați în junglă
Lupta spirituală a unui musulman înainte de a se converti la creștinism
Celebrarea a 70 de ani de la fondarea Israelului
Un pastor suedez, indemnat sa foloseasca o altă Biblie, respectiv una care să nu dezaprobe homosexualitatea
Cauzele depresiei si ale anxietatii si solutia Lui Dumnezeu
Daniel Cristian Florea – Asociatia Internationala a Preotilor Convertiti sustine proiectul de mutare a ambasadei Romaniei din Israel,de la Tel Aviv la Ierusalim.
ISRAEL 70 – VIDEO – Ceremonia aprinderii făcliilor cu ocazia celebrării Zilei Independenței statului Israel – 70 de ani, a avut loc miercuri seara pe Muntele Herzl din Ierusalim
Aurelian PAVELESCU – Bucurestiul ar putea avea un rol determinant intr-un proces de dimensiuni biblice
Deutsche Welle – Dacă decizia nu e oportună la trei mii de ani de la mutarea capitalei regelui David de la Hebron la Ierusalim, oare când va fi?
Codreanu – de Nicolae.Geantă
George Dume – CURVIA. UN PĂCAT ÎMPOTRIVA TA
Cui ne mărturisim?Vlad Breană
Aurel Gheorghe – Sfințenie în tabără sau înfrângere
Pilotul care a salvat 144 de pasageri aterizând de la 10.000 de metri, după ce un motor al avionului a explodat, este o femeie creștină
Copilasii care mor se duc in rai ? – John Piper răspunde
Diana Pand 1979 – 2018
DIANA PAND – I AM FREE
50 de țări în care este cel mai greu să trăiești ca și creștin
Revista Genesis – Editia 40/2018
A “pune șaua” pe cineva
Paine cu faina de cocos, fara gluten, fara lapte, paleo [Reteta video]
DW – Războiul pentru Ierusalim s-a mutat la București
T. 21 – ”Succesiunea apostolică” – transmiterea harului preoției
Diana Pand a plecat la Domnul
Abigail, numită de doctori “minunea lui Dumnezeu”, este tot mai bine!
StirileKanalD – Va mai amintiti de familia Bodnariu, ai carei copii au fost luati de autoritatile norvegiene? Acum au sase copii si sunt tare fericiti
În plin conflict sirian, musulmanii se convertesc la creștinism. situația lor este foarte dificilă și de aceea au nevoie să fie sprijiniți în rugăciune.
Zeci de mii de cruci doborâte în China
Photo credit
Viața cu gust de supă la plic – Sefora Geantă
Strângerea exilaților- După mii de ani evreii se întorc acasă în țara lor, Israel. Anul trecut, 27.000 de imigranți noi au sosit în Israel.
O organizație creștină israeliană a adus milioane de evrei în Țara Promisă
Marius & Ruth Bodnariu – Ne uităm cu doi ani în urmă și încă suntem uimiți de modul în care Dumnezeu a lucrat pe 16 aprilie 2016!
Pastorul Brunson a depus mărturie luni și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a convinge instanța să-i dea libertatea
Vlad Breana – Ce este mărturisirea păcatelor, cum se face
CIRESARII – Mărturia unui fost musulman, acum frate în Hristos
Un fost musulman a deschis prima biserică creștină care a existat vreodată în Kosovo
Nave de război ale Rusiei se îndreaptă către Siria
Senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, despre atacul occidental din Siria
CHEMARE URGENTĂ LA RUGĂCIUNE – Pastorul american Andrew Brunson va fi luni în fața instanței din Turcia pentru o crimă pe care nu a comis-o
Aurel Gheorghe – Semnele vremurilor – aprilie 2018, actualizare
SA NU UITAM CA SI BISERICILE PRIMESC ORDINE UNEORI – Senator TITUS CORLATEAN – Dezvaluiri [2016]
Photo credit huffingtonpost.ca
Klaus Iohannis, desemnat candidat din partea PNL la alegerile din 2019
Pâinea sănătoasă, gluten free cu semințe – Gem de căpșuni fără zahăr procesat- Rețetă (Recipe) Video (Romanian/English)
15 aprilie – duminica bisericilor din AER. Alianţa Evanghelică din România cheamă toate bisericile evanghelice din ţară la rugăciune şi acţiune.
Pastorul american ținut după gratii de 500 de zile continuă să slujească și în închisoare și vorbește despre credința lui în Isus Hristos
De ce unii îl compară pe Donald Trump cu regele Cir din Biblie
Atac terorist de Paște în Pakistan, o familie creștină a fost ucisă
Egipt – Sângele fiului pe pieptul tatălui
Știri „cerești” – Multitudini de egipteni vin la Hristos după atacurile cu bombe împotriva Bisericilor
Creștinii din Siria cheamă la o zi de post și rugăciune pe 13 aprilie 2018
Copiii Cameliei Smicală arată mai fericiți ca niciodată la a doua reuniune care li se permite în trei: întâi cu mama, apoi cu sora mai mare
Traian Băsescu agită din nou ideea „familiei homosexuale”, deși se declară șeful unui partid creștin.
Photo Nasul TV
George Soros, susținut de Departamentul de Stat al SUA pentru a face reforme în justiție în Albania, România sau Ungaria
Luigi Mitoi – Primirea sau respingerea copiilor
FOTO / VIDEO Slujba de consacrare Biserica Penticostala Filadelfia Nr 3 BISTRITA
Este Dumnezeu nepăsător?! Vlad Breană la RVE Suceava
Aurel Gheorghe – Învierea Domnului – învierea noastră
O femeie creștină răpită de Organizația Musulmană Teroristă, ISIS, a fost reunită cu tatăl ei, după trei ani de zile
Miracol de Paști – Un evreu ortodox visează cu ISUS
Gabi Izsak – Isus trebuia sa invieze
UN AVOCAT SCRIE DESPRE PROCESUL LUI HRISTOS
Aurel Gheorghe – ”O mântuire așa de mare” – Nu sta nepăsător!
Jim Caviezel – Persecuția creștinilor continuă în zilele noastre, exact ca în vremurile în care a trăit apostolul Pavel
Luis Palau update – Rezultatele testelor au uimit doctorii
IISUS din NAZARET
INDIA – O femeie a fost omorâtă pentru că a părăsit hinduismul s-a convertit la creștinism
Aurel Gheorghe – Venirea Împăratului ce va domni curând ~El a venit atunci smerit … și va veni din nou cu slavă !!!
Gabi Izsak – Vremurile sfarsitului – REvenirea Domnului la Ierusalim
Aniversare 127 de ani de la nașterea lui DUMITRU CORNILESCU, TRADUCĂTORUL BIBLIEI, numit UN LUTER al ROMANIEI [DOCUMENTAR, SIMPOZION]
Aurel Gheorghe – Sfințenia nu e opțională
Senatorul Titus Corlățean:Am ajuns ca noi să nu mai avem dreptul să ne exprimăm public și să vorbim de Dumnezeu.
Suedia, țara care lucrează activ la deconstruirea genului: băiețeii, învățați să poarte rochii, fetițele, ajutate să se comporte ca băieții
Senatorul Gabriel Leș, semnatar al Declarației Manifest pentru Familie: Cerem să ni se accepte identitatea, personalitatea și convingerile moral-creștine pe care ni le-am însușit și le transmitem generațiilor viitoare
Știri de Sibiu – Declarație manifest pentru urgentarea referendumului pentru familie ~~Zeci de preoți din Sibiu, lideri ai unor ONG-uri, medici, avocați și oameni politici au semnat…
Este Europa casa noastră? – pastor Virgil Achihai, președintele Bisericilor Creștine după Evanghelie și secretarul Alianței Evanghelice din România – A7TV
Vasile Cînpean: Sunt responsabil înaintea lui Dumnezeu să apăr lucrarea Domnului și biserica
Declaraţie istorică. Fost ministru de externe, Titus Corlăţean: „REFUZ SĂ LEGALIZEZ PĂCATUL ÎN ROMÂNIA!”
Titus Corlățean la adunarea Oastea Domnului Marginea – Din numele Tatălui Domnului nostru Isus Hristos îşi trage numele orice familie
Semnele vremurilor – martie 2018, actualizare
ISRAEL – Actorul american Mario Lopez a fost botezat de 2 pastori români în Rîul Iordan
Mărturie Maria Miron – „O voce din cer mi-a spus: Intră aici, dacă vrei să mă găsești pe Mine!”
= DOMNUL ISUS HRISTOS – Harul sau Legea? = de Ioan Burca
Creștinii din Siria apelează la ajutorul nostru. Mulți dintre ei sunt înconjurați de trupe turcești și grupări militante islamiste care îi amenință cu moartea dacă nu se convertesc la islam
Panică la Hollywood. Sătui de mesajele LGBT, cinefilii americani încep să se orienteze către filmele creștine. Producțiile cu tematică religioasă bat la încasări filmele care elogiază pedofilia și homosexualitatea
Medicii nu mai pot sa facă nimic pentru ea, dar Bella crede în puterea rugăciunii și cere tuturor să se roage pentru un miracol
Jim Caviezel critică natura mentalității de „ego” a Hollywood-ului și, de asemenea, reticența creștinilor de a-și împărtăși credința, avertizând că, fără evanghelizare, biserica devine un „club de elită”.
VIDEO Cum se convertesc românii la Islam într-o moschee din Neamţ
Titus Corlatean – Ce este familia pe care noi vrem sa o protejam prin constitutie? Si eu si alti colegi vom spune acest lucru de la microfonul Parlamentului in saptamanile care urmeaza. [Biserica Baptista Sion din Sibiu]
Titus Corlatean – Ref. la Cazul Bodnariu: Ministrii din guverne importante au pus presiuni. Avem dialog cu oameni cu greutate, ambasadori care spun ca nu este bine ceea ce facem….[Biserica Baptista Betania Sibiu]
Aurel Gheorghe – Credința probată în situații limită
Gabi Izsak – Voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută, desăvârșită
Titus Corlatean despre REFERENDUM – Va asigur ca in parlament suntem niste oameni hotarati sa ducem pana la capat aceasta batalie, cu ajutorul lui Dumnezeu
Cum sa iert si sa fiu liber?
Titus Corlățean semnalează o situație gravă la Focşani: Astept foarte clar pozitii, atitudini si masuri pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai intample in scolile romanesti.
Cutremurator: VALENTINA EMILIA MILUTINOVICI, sefa la PROTECTIA COPILULUI, vrea ca sistemul nordic sa fie implementat si in Romania.
Aurel Gheorghe – Răspunsuri la întrebări privind răpirea Bisericii
Monstru cu chip de om. Un medic face declarații incredibile: Bebelușii nu țipă când îi avortez pentru că le tai corzile vocale!
La Moartea Tatalui Meu (a tribute to my father) – de Alex Pop
Tot mai aproape de Armaghedon – Viziunea lui Erdogan: Armata islamului să distrugă Israelul
Cine este Gog si Magog? – Cercetatorii Profetiilor Biblice au sustinut pana acum ca este Rusia, dar acest cercetator a descoperit ca este Turcia si evenimentele recente ii dau dreptate tot mai mult
Titus Corlatean – Interpelare adresata Ministrului Educatiei: Preocupari fata de promovarea ideologiei Transgender/LGBT in sistemul educational romanesc
Ben Carson Nu-și Cere Scuze Pentru Credința Lui
Regrete cotidiene – de Sefora Geantă
Jim Caviezel către studenții de la o universitate din Ohio: ,,Fiți sfinți” și ,,nu vă potriviți chipului acestui veac”.
Cursul S.O.S. – Eliberare şi vindecare interioară
Au fost găsiți 40 de creștini martirizați de ISIS, într-o groapă comună din Mosul si alte peste 300 de morminte au fost profanate în Siria
Teo Family – Visul lui Ioanid (Lipeste-mi, Doamne, sufletul de Tine)
VIDEO – Jim Caviezel, actorul care iese din tiparele vedetelor de la Hollywood: Darul meu este dat de Dumnezeu.
Secvente de la Inmormantarea lui Billy Graham + FULL VIDEO 10 ore [Youtube]
Povestea soției lui Billy Graham
Lazăr Gog – Invitație Video la a 50-a Convenție a Bisericilor Penticostale din USA & Canada la PASADENA 2018
Răspunsuri Pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018) -partea a II-a
Billy Graham at the National Cathedral September 14, 2001 Foto BGEA
Răspunsuri pentru Viață – In memoriam: Billy Graham (1918-2018)– partea I
Deputații din Carolina de Sud au reintrodus un proiect de lege care protejează drepturile profesorilor de a participa la rugăciuni
Pastorul președinților – Billy Graham era cunoscut ca „pastorul președinților”, fiind prieten cu 11 comandanți supremi.
BIRUINȚA ASUPRA PĂCATULUI DIN PERSPECTIVĂ PAULINĂ – de Viorel Udriște
Pastorul Ionel Tutac de la Funeraliile lui Billy Graham [Convorbire telefonica RVE]
Marius Cruceru – CINCI ASPECTE ALE HARULUI Biserica Sion Sibiu
Virgil Achihai – Conferinta Marea Unire – 100 de ani de constiinta nationala si identitate crestina
Aurel Gheorghe – Matei, cap. 24 – A doua venire și răpirea Bisericii
Ce se întâmplă cu noi în primul minut după moarte? Răspunsuri – de Billy Graham
Viorel Udriște – MOARTEA LUI HRISTOS: CA O JERTFĂ DE ÎMPĂCARE
Pavel Riviș Tipei – Experiențe dintr-o viață de slujire!
Aurel Gheorghe – Teza 20 – Efectele botezului cu Duhul Sfânt
Pastorul Americii, Billy Graham, a avut influenţă la Casa Albă în mandatul a 10 preşedinţi americani
Apariție editorială: Nicolae Geantă – Lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi
Gabi Izsak – Suveranitatea lui Dumnezeu si liber arbitru
LASAT IN URMA Film (Romana)
CAM AȘA VA FI RĂPIREA
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 6 – Prostituata și Mireasa, cele două femei din Apocalipsa
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 5 – Distrugerea Babilonului
Valeriu Ghilețchi, fost Președinte al Federației Baptiste Europene, ales în funcția de președinte al Comisiei Permanente pentru alegerea judecătorilor Curții Europene a Drepturilor Omului
Evanghelistul Luis Palau a fost diagnosticat cu cancer: „Abia aștept să merg în cer”
Senatorul Titus Corlăţean, ales vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
Video Grupuri de CRESTINI se SMERESC si se ROAGA fierbinte in PUBLIC, pe genunchi, in VENEZUELA si BOLIVIA
Aurel Gheorghe – Prima parte a Necazului cel mare
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim- istoria și destinul profetic a două cetăți rivale 4
Iacob Berghianu – Babilon și Ierusalim – istoria și destinul profetic a două cetăți rivale -3 BABILONUL VA FI DISTRUS
Christian movies & Beautiful nature shots – Filme crestine si Filmari din natura pe Youtube Channel
Handel’s Messiah – entire oratorio with complete Bible verse lyrics (in 3 parts)
Rodica Volintiru – Post, Rugaciune, Traire
Rodica Volintiru – Carte: Cunoaşterea frumuseţii lui Dumnezeu – prin post şi rugăciune
Comanda la roda4jesus@yahoo.ca
“Femeia biruitoare prin incercarile vietii” Geta Iliesi – Cum te raportezi la Dumnezeu cand ingaduie sa iti pierzi sotul?
Jesus said, „For what will it profit a man if he gains the whole world and forfeits his soul?” Matthew 16:26. Isus a zis: „Si ce ar folosi unui om sa cistige toata lumea daca si-ar pierde sufletul?”
Trace Jesus’ events during Passion Week via Google Map ~~Isus- Saptamina Patimilor ~~Urmareste pe unde umbla Mantuitorul zilnic cu harta interactiva Google
CITESTE aici CARTEA – Cărămizile Căsniciei
Calatoria Crestinului
Within Sight of the City to Which They Went The Pilgrim’s Progress c1907 (Photo credit: Wikipedia)