Oricine cunoaște despre Magna Carta și regele John a auzit, probabil, de Stephen Langton, arhiepiscopul de Canterbury, care a intermediat pacea dintre rege și baronii lui rebeli și făcut Marea Cartă posibilă.
Profităm de învățarea sa profundă biblică de fiecare dată când ne deschidem Bibliile noastre, pentru că el a fost cel care a inițiat divizarea capitolelor pe care le folosim.Înainte de Langton (1150-1228), mai mulți oameni au încercat să împartă cărțile mai lungi ale Bibliei în bucăți mai ușor de gestionat. Dar, versiunea lui a fost cea care a prevalat și este baza capitolelor pe care le folosim astăzi.<
Avantajele capitolelor sunt evidente. În afară de faptul ca face sa fie mai ușor pentru elevi, ele ne ajută să ne găsim calea prin text prin identificarea diferitelor secțiuni ale unei narațiuni și ne spune unde povestirile și subiectele încep și se termină. Nu toate diviziunile capitolelor lui Langton se potrivesc, care este motivul pentru care unele Biblii aștern textul într-un mod prin care sa treacă peste titlul capitolului. Dar ceea ce este surprinzător este faptul că 800 de ani după lucrarea sa, majoritatea Bibliilor au aceste capitole întocmite de el.
Cum rămâne cu diviziunile versetelor? Ele au venit mult mai târziu. Italianul dominican școlar, Santi Pagnini (1470-1541) a împărțit Noul Testament în versete, dar ele au fost mult mai lungi decât cele pe care le avem astăzi, și nu au prins. Creditul pentru sistemul nostru de astăzi merge la un școlar francez, Robert Estienne (1503-1559), de asemenea, cunoscut sub numele de Robertus Stephanus (Estienne sau Etienne este franceza pentru Stefan). El a creat in 1551, un sistem de numerotare a versetelor în Noul Testament grecesc al său și în Biblia lui de Limba Franceza din 1553. Numerele au fost imprimate pe margini, dar în 1555 a produs un Vulgat (în limba latină), care le-a integrat în text. Estienne era un om învățat, dar condițiile sale de muncă nu erau uneori ideale: într-o circumstanță a împărțit Noul Testament în versete în timp ce mergea de la Paris la Lyon pentru a satisface termenul de limită al unui tipograf – în ploaie.
Prima Biblie în Limba Engleză care a folosit capitole și versete așa cum le avem astăzi a fost Biblia de la Geneva, în 1560. Aproape toate Bibliile le folosesc din cauza convenienței lor (deși traducerea populară , Mesajul, are doar capitole.).
Cu toate acestea, este important de a spune că, indiferent cât de utile sunt, ele pot sa ne inducă în eroare. Ele sunt interpretări umane ale textului sacru, iar oamenii pot intelege lucrurile greșit. Un exemplu este povestea întâlnirii lui Isus
Nicodim din Ioan 3. Povestea incepe,de fapt, în Ioan 2: 23-25, și ignorând acest lucru înseamnă că nu o înțelegem la fel de bine cum ar trebui. Cititorii înțelepți vor fi atenti să nu acorde atenție doar la capitole și versete, dar la ceea ce textul spune de fapt. SURSA – Christian Today
agnus dei - english + romanian blog 