Familia tradițională revizuiește Constituția. Ce susţinere are proiectul de la Cluj

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport favorabil, cu majoritate de voturi, iniţiativei cetăţeneşti pentru revizuirea Constituţiei cu privire la redefinirea familiei.

Liberalii au depus un amendament la iniţiativa cetăţenească, prin care se elimină condiţia întemeierii familiei pe căsătorie, dar păstrează obligativitatea încheierii căsătoriei exclusiv între un bărbat şi o femeie. Amendamentul care “lasă loc” pentru parteneriatul civil a fost însă respins.

Parlamentarii clujeni, tradiţionalişti

Parlamentarii clujeni sunt conservatori şi tradiţionalişti când vine vorba de redefinirea familiei. În opinia acestora familia trebuie să se întemeieze pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

– Afla mai mult: http://www.monitorulcj.ro/politica-administratie/57075-familia-traditionala-revizuieste-constitutia-#sthash.0ttGm0i6.dpuf

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Mar 11, 2017 @ 02:12:53

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: