Paul Ghitiu: portret în serial al întemeietorului educației sexuale, Alfred Kinsey, partea a 2-a

FOTO Associated Press

Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educaţia sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori şi parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual.

Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poţi să fii anormal şi să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Şi cu atât mai mult la unul care stabileşte caracteristicile fiinţei umane şi decide ce e bine şi ce nu cu aceasta şi pentru aceasta.

Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activităţii lui  Kinsey s-a concretizat în două cărţi importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People şi Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme,  în sute de articole, apariţii pe televiziuni, depoziţii în faţa unor comisii ale Congresului sau a unor instanţe penale.

Kinsey le-a solicitat şi i-a încurajat pe pedofili, în ţară şi în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari şi preşcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. 

CONTINUARE aici – Stiri pentru viata

Citeşte şi Paul Ghitiu: portret în serial al întemeietorului educației sexuale, Alfred Kinsey, partea 1

Anunțuri

Comments are closed.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: