Cornel Avram – Principiul Cauză-Efect

Cuvântul Vieţii – Principiul Cauză-Efect

Iacov 4:1-10

1 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care* se luptă în mădularele voastre?
2 Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3 Sau cereţi* şi nu căpătaţi, pentru că** cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
4 Suflete preacurvare!* Nu ştiţi că prietenia** lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine† vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul*, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu* stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7 Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă* diavolului, şi el va fugi de la voi.
8 Apropiaţi-vă* de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă** mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vㆠinima, oameni†† cu inima împărţită!
9 Simţiţi-vă* ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:
10 Smeriţi-vă* înaintea Domnului şi El vă va înălţa.

Cand am citit, urmarind calendarul, citind acest text, am zis: „Doamne, Cuvantul acesta e foarte cunoscut. L-am citit si l-am rascitit. Am predicat din el si am invatat din el. Doamne, cu bucurie si cu placere pot si as vrea sa predic de aici ca e cuvant frumos. E cuvant de invatatura.Dar, ajuta-ma sa vad ceva nou, sa pot prezenta Cuvantul acesta intr-un mod nou. Sa observ ceva nou, ceva interesant pentru ca poporul Tau sa primeasca si sa inteleaga mai usor Cuvantul.” Si dupa ce l-am citit si l-am rascitit, ceva mi-a sarit in ochi. Am descoperit un principiu care se dezvolta verset cu verset, paragraf cu paragraf. Duhul Sfant mi-a scos in vedere, mi-a sarit in ochi acest principiu pe care eu l-am numit: Principiul  Cauza- Efect. Adica, nimic in lumea aceasta nu se intampla fara o cauza. Si orice facem in lumea aceasta va avea un efect. Nu se pot separa cele doua. Deci, asta e un principiu imutabil: Tot ce se intampla are o cauza si tot ce facem va avea un efect. Am urmarit si am observat acest lucru in pasajul din Iacov cap. 4 in primele 10 versete.

Deci, in viata, lucrurile nu se intampla in mod haotic. Succesul, biruinta, eliberare, izbavire, nu vine asa la voia intamplarii. Totul este urmarit de acest Principiu Cauza-Efect. In pasajul acesta am observat cel putin 5 exemple  practice si clare ale acest principiu. Sunt mai multe chiar, dar eu ma opresc la cinci. As dori sa le luam pe rand si sa le observam. Si sa vedem unde ne incadram, daca suntem de o parte sau de cealalta. Daca suntem la efect, sa-i cunoastem cauza. Daca suntem la cauza si vedem ca in cazul respectiv, ceva rau urmeaza, sa iesim de acolo. Dumnezeu sa ne ajute.

Sa urmarim primul caz, primul exemplu:

1.) Cauza este infrangerile personale (personal defeats), infrangerile launtrice. Si efectul: Tulburari comunitare (Community turmoil). Infrangerile personale sunt cauza si efectul sunt tulburarile comunitare. Sa vedem cum versetul 1 & 2 cum explica foarte clar acest exemplu si principiu.

1 De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care* se luptă în mădularele voastre?
2 Voi poftiţi şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.

Asta-i rezultatul: de unde vin luptele si certurile intre voi? Tulburarile comunitare de unde vin? Nu vin oare din poftele voastre……. va certati si va luptati. Asta e rezultatul. Tulburare, neintelegeri, cearta intre oameni. Si Iacov spune: De unde vin astea? Auzi despre oameni si chiar despre comunitati sau biserici: „S-au adunat fratii la sedinta, iar s-au certat.Iar e tulburare intre frati.” Si oamenii se intreaba: De ce se intampla lucrurile astea? Si Iacov arata clar de unde vin luptele si certurile intre voi: Nu vin oare din poftele voastre, care* se luptă în mădularele voastre? Adica. omul a fost infrant el la nivel personal. N-a reusit sa se biruiasca pe sine insusi si face probleme in adunare. Se cearta cu toata lumea. Va puneti uneori intrebarea: Mai, cu omul ala nu se poate intelege nimeni? Dar, de ce nu se poate intelege nimeni cu el? Pentru ca nici el nu se poate intelege cu el insusi ca nu s-a biruit. N-a mers la cruce. N-a mers la Golgota. Nu i-a spus Domnului: „Doamne, scapa-ma! Poftele, dorintele, ambitiile mele ma biruiesc. Ajuta-ma, eu sa castig. Eu sa fiu invingator.” Problemele care apar intre oameni , problemele care apar in familii, problemele care apar in comitet, problemele care apar in biserica, problemele care apar in comunitati au ca si cauza infrangerile la nivel personal. Oamenii care nu-s pocaiti acasa, oamenii care nu-s pocaiti in inima lor, oamenii care nu s-au biruit pe ei, astia fac probleme peste tot. Nu se poate nimeni intelege cu ei si unde se baga e marul de cearta. Oamenii pocaiti, oamenii lui Dumnezeu, oamenii spirituali, oamenii care s-au biruit pe ei insisi n-au de impartit cu nimeni nimic. Ei se bucura sa se intalneasca cu fratii, se bucura sa se roage unii pentru altii. Se incurajeaza. Se imbarbateaza. Sunt satisfacuti si multumiti ca s-au biruit pe ei insisi.

La prima cearta, hai sa vorbim la nivel de familie, ca sa fie mai simplu. La prima cearta pe care o sa o ai in casa, in familie, intre sot si sotie, daca mergi la radacina, vezi ca e o problema personala. E o infrangere la nivel personal. Ca acolo unde-s oamenii pocaiti, unde si sotul si sotia  Il declara pe Hristos ca Domn si amandoi se declara ca robi ai lui Hristos, acolo gasesc intotdeauna numitorul comun. Dar daca barbatul nu-i pocait, daca barbatul are ambitii si dorinte neimplinite, sa nu astepti ca sa fie pace si liniste cu sotia. Daca sotia are ganduri si idei si pareri in afara voii lui Dumnezeu, daca nu s-a biruit pe ea insasi, sa nu te astepti sa fie pace si liniste si armonie. Problemele care apar in casatorie, apar dincauza lipsei de pocainta. Daca vrem pace in casa, sa ne pocaim. Daca vrem pace intre sfinti in adunare, sa ne pocaim. Daca vrem pace la nivel de conducere, sa ne pocaim. Daca vrem pace si armonie in cor, sa ne pocaim. Daca ati avut si nici nu mi se raporteaza mie lucrul asta, nici nu vreau sa stiu. Nici nu vreau sa stiu. Dar, daca a fost vreodata sau daca o sa fie vreodata neintelegere si tulburare, va garantez ca daca-l intreb pe fratele Romi: „Frate Romi, ce crezi ca e problema acolo?” „Ne mai trebuie un pic de pocainta.” Cam asta-i raspunsul: Ne mai trebuie un pic de pocainta.

Sunt oameni, care la nivel personal, ei au ajuns infranti. Nu s-au biruit pe sine. Si apoi, biruinta celui rau asupra vietii lor se rasfrange si asupra altora. Dumnezeu sa binecuvanteze poporul lui de aici cu pocainta, fratilor! Si cand ajungi la o faza in care nu te poti intelege cu altii, du-te la oglinda. Stai putin de vorba. Daca nu iei oglinda din baie, ia oglinda asta (Biblia) si o sa vezi ca trebuie ceva indreptat. Doamne, ajuta-ne!

2.) Al doilea exemplu practic in versetul 3 Cauza: Ganduri risipitoare (Wasteful thoughts). Asta e cauza. Efectul? Rugaciuni falimentare (Bankrupt prayers). Uitati ce exact specifica Iacov in versetul 3 –

3 Sau cereţi* şi nu căpătaţi, pentru că** cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.

Va rugati si nu obtineti. Adica, esti falimentar la nivel de rugaciune. De ce? Wow! Ce simplu! Daca ai ganduri risipitoare in rugaciune, in dorinta pe care o ai, rugaciunea e falimentara. Rugaciunea nu-i primita. Nu-i ascultata. Cum am putea sa aplicam? „Doamne, vreau sa fiu si eu milionar!” Daca as intreba, cine n-ar vrea sa fie? Well, prima data ar trebui sa definesc termenul milionar si dupa aia sa mergem mai departe. Dar, nu ma ocup de treaba asta. Daca as intreba pe oricine: Frate, te-ai bucura sa fii milionar? Cum sa nu? In America? Sigur ca da. De ce nu? E ceva rau cu asta? Ii pacat cu asta? Nu. Eu m-as bucura ca toata biserica sa fie formata din milionari. Domnul sa-i binecuvanteze pe toti fratii cu prosperitate. Sa le dea din belsug, sa nu stie cum sa-i imparta. Cand la biserica, cand la saraci si orfani, cand in misiune, cand la vestirea Evangheliei. Nu asta-i problema. Problema nu-i ca vrei sa ai mai mult. Problema e, ce e in mintea ta? De ce ceri de la Dumnezeu sa-ti dea? „O, vreau sa risipesc. Vreau sa risipesc in placeri.” Dumnezeu spune: Nu, tu nu esti pregatit. Stiti ca unii oameni nu sunt pregatiti ca sa primeasca bani, sa primeasca binecuvantari pamantesti. Unii oameni, daca ar avea bani ca  altii, s-ar lasa de pocainta. Nici nu i-ai mai gasi la biserica. N-ar avea timp de biserica pentru ca ar avea numai iesiri, cand la Cancun, cand la California, cand la Rocky Point, cand la Flagstaff, cand la Yuma la sand dunes, in fiecare weekend ar avea ceva important de facut. Ca, de ce multi din societatea in care traim, oameni cu bani nu mai sunt Duminica la biserica. Si daca sunt Duminica la biserica, sunt numai o ora. Ca am vazut un semn acuma mergand spre casa. Nu stiu ce biserica este. Zicea: Avem slujba de la ora 9 dimineata, prima slujba. Si a doua, de la 10:30. Pai, macar 15 minute le trebuie ca sa iasa unii si sa intre altii. Asta lasa 1 1/4 ore, ca sa nu le ia timpul de distractie la oameni. „Pai, e Duminica!” E Duminica hot dogurilor. E Duminica meciurilor. E Duminica cu bere, cu pizza. E Duminica grataruluiE Duminica de pe lac. E Duminica din padure. Pai, Sambata si Duminica. Sambata seara ne impachetam si venim Duminica seara inapoi. Deci, unii au eliminat biserica complect. De ce? Ca le merge bine la oameni. Si asta-i pericolul.

De ce ii ceri la Dumnezeu binecuvantare? Ii ceri binecuvantare ca sa fii tu la randul tau si sa fiu eu o binecuvantare pentru altii? Sau ii cer binecuvantare ca sa pot sa risipesc? Ar fi multe exemple de spus aici, dar nu cred ca este cazul. Dar as dori sa repet, frati si surori si tineri, daca aveti si daca avem ganduri de a risipi, sa nu cerem de la Dumnezeu binecuvantari pamantesti pentru ca si daca le primim, vor fi in defavoarea noastra. Unii o sa spuna: „Dar, sunt o multime de oameni fara Dumnezeu care-s multi-milionari si miliardari, oameni care blastama pe Dumnezeu. La aia nu le da Dumnezeu. Aia se descurca ei. Or fi mostenit, or fi oameni destepti, or fi pacalit, or fi inselat. Stiu eu, s-au descurcat ei. Nu le-a dat Dumnezeu. Daca tie si mie vrem sa ne dea Dumnezeu, gandurile noastre trebuie sa fie aliniate cu voia lui Dumnezeu. Noi nu vrem sa primim ca sa risipim. Noi vrem sa primim ca sa administram dupa voia lui Dumnezeu si sa binecuvantam  pe altii. Doamne, ajuta-ne. Acuma, intr-o paranteza, sa nu creada cineva ca eu aici vorbesc impotriva unuia care poate isi ia un concediu sau isi pune timp deoparte  ca sa fie impreuna cu familia. Nu la asta ma refer. Ma refer la gandul pe care-l ai cand ceri ceva de la Dumnezeu. Cand ceri ceva de la Dumnezeu, care-i motivatia? Care-i scopul? Ce gand te anima in momentele respective? Ce vrei sa faci cu ceea ce da Dumnezeu? Si Biblia spune ca daca gandul e sa risipesti  in placere si in pofta, Dumnezeu n-asculta. Si eu zic ca bine face Dumnezeu. De la paycheck la paycheck, dar sa fie pocait. Mai bine sa fie in Imparatia lui Dumnezeu decat bogat in iad. [….]

3.) Al treilea exemplu practic din acest text, versetele 4 & 5 Prietenia lumeasca e cauza. Efectul? Vrajmasie cereasca.

4 Suflete preacurvare!* Nu ştiţi că prietenia** lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine† vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
5 Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul*, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.

Se deschide aici versetul cu niste cuvinte foarte aspre, dar e scris in Biblie. Frati si surori, iubiti tineri, Dumnezeu ne-a botezat cu Duhul Sfant. Dumnezeu ne-a umplut cu Duhul Sfant. Voia Duhului este ca sa apartinem lui Dumnezeu. Cu gelozie ne vrea pentru Dumnezeu. Prietenia cu lumea ne face vrajmasi cu Dumnezeu. Dintr-o data, intram in cealalta tabara. Si prietenia cu lumea e prin vorbele noastre, prin ceea ce spunem si prin ceea ce nu spunem. Prietenia cu lumea este in actiunile noastre, e in locurile in care participam. E placerile pe care le satisfacem. Daca suntem prieteni cu lumea, vom merge pretutindeni unde merge lumea. Daca suntem prieteni cu Dumnezeu si apartinem lui Dumnezeu, vom merge acolo unde merg sfintii lui Dumnezeu. De aceea am vorbit de atatea ori si unii inca nu inteleg ideea aceasta. N-avem ce cauta la concertele lumii. N-avem ce cauta acolo. „O, ca-i cantareata asta care are muzica faina.” N-ai ce cauta acolo unde merge lumea. Duhul Sfant ne vrea cu gelozie pentru cer, pentru Dumnezeu. Apartinem lui Dumnezeu. Noi mergem acolo unde merge poporul lui Dumnezeu ca sa se inchine si sa-L proslaveasca pe Dumnezeu.

(Notite din primele 20 de minute, mai sunt aprox 27 de minute din predica)

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Anthony Ianosel, L.C.
    Mar 16, 2017 @ 13:36:30

    VERY WELL PRESENTED, bro. Cornel! If they heed your warnings, good for them. There is one more term used in New Test., namely „Mammon”–the god of riches and money. Yes, this demon is found all over the Western democracies, in the churches, in society, in government, and in all religious movements. See, Jesus’ Sermon on the Mount, at Matthew 6, v. 24: „No man can serve two masters: for either he will hate the one, and love the other; or else he will hold to the one, and despise the other. Ye cannot serve God and mammon” (KJV Bible). See link here: http://www.jewishencyclopedia.com/articles/10339-mamon-mammon
    All of the legal Bars in America, corporate and governmental bars (esp. the IRS) regulatory restraints hurled at all Christian churches relegating them to „charity corporations” (which violate the federal Sherman Act, 15 USC 1, et seq), and all of the States’, counties’ and cities’ oppressive regulations which seemingly transform the Christian churches into their (gov’t) docile entities they can control and silence during presidential and local elections and other gov’tal mushrooming evils, make the Christian general landscape of Western democracies a timid and naive society which ambitious international demonic-inspired radical Islam Jihadi forces will assault in various ways and by various „methods” [a favorite tool of Satan the devil–„methodia” in Greek N/T], and attempt to oppress! See, a credible U.S. Evangelist’s public testimony at this link: https://www.jihadwatch.org/2017/03/former-jihadist-turned-christian-evangelist-warns-of-educational-jihad-against-west

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: