Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I, II, III, IV, V)

frankfurt-school-political-correctness-foto-cultura-vietii

PARTEA 1 –

Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (I) Noua eră „întunecată”

Unul din cele mai importante momente în înţelegerea dogmei moderne a „corectitudinii politice” este crearea Institutului pentru Cercetări Sociale de la Frankfurt. Plasat sub „acoperământ” cultural, morbul nihilist vizează civilizaţia de tip occidental, al cărei fundament creştin este menit a fi „macerat” în solventul ideologic al organismului revoluţionar ce va fi cunoscut mai târziu sub denumirea de „Şcoala de la Frankfurt”.

În creuzetul transformării sociale totale vor fi infuzate cele mai diverse şi inovative tehnici şi tehnologii, inserate în sociologie, psihologie, demografie, arte vizuale, comunicare politică şi tehnologiile comunicaţiilor, care pe parcursul a aproximativ 100 de ani vor gesta în principal în SUA şi Europa Occidentală, pentru a se disemina şi impune apoi ca model global.

Teza articolului de faţă este că modelul social transformist al „Şcolii de la Frankfurt” este actualmente instaurat în majoritatea societăţilor occidentale, sub forma CORECTITUDINII POLITICE, ca dogmă a societăţilor democratice, care sunt pe cale să îşi piardă modelul identitar creştin şi să se prefacă într-un tot comunizat supranaţional, realizând astfel visul artizanilor săi al „societăţii fără clase”, dar şi fără Dumnezeu, căci precum remarcă Dostoievsky, „omul fără ţară e şi fără Dumnezeu”. Parcursul istoric, ideologic, precum şi perspectivele ce se întrevăd vor fi analizate în cele ce urmează.

Afla mai mult  – http://www.culturavietii.ro/2017/02/11/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica/

PARTEA 2

Noua eră „întunecată”. Școala de la Frankfurt și „corectitudinea politică” (II)

Theodor Adorno și Walter Benjamin

Poate cel mai important, chiar dacă cel mai puțin cunoscut succes al Școlii de la Frankfurt, a fost nașterea mediilor electronice de comunicare ale radioului și televiziunii și conversia lor în instrumentele de control social pe care le reprezintă astăzi. Acest proces s-a născut din munca depusă inițial de doi oameni care s-au alăturat Institutului la sfârșitul anilor 20: Theodor Adorno și Walter Benjamin.

După terminarea studiilor la Universitatea din Frankfurt, Walter Benjamin a planificat să emigreze în Palestina în 1924, împreună cu Gershom Scholem (devenit ulterior unul dintre cei mai renumiți filosofi ai Israelului, precum și lider gnostic al iudaismului), dar a fost împiedicat de legătura amoroasă cu Asja Lacis – actriță lituaniancă și agent Comintern. Lacis îl „confiscă” pe Benjamin pe insula italiană Capri, un vechi centru cultic din perioada împăratului Tiberiu, folosit apoi ca bază de antrenament a Cominternului. De aici înainte, apoliticul Benjamin îi va scrie prietenului său Scholem că a găsit „o eliberare existențială și o viziune internă consistentă în actualizarea comunismului radical”. Lacis îl va duce mai târziu pe Benjamin la Moscova pentru continuarea îndoctrinării. Aici acesta îl cunoaște pe Bertholt Brecht, cu care va începe o lungă colaborare; imediat după această întâlnire, în timpul activității dedicate primei traduceri în limbă germană a poetului francez Baudelaire (iubitor al experiențelor psihedelice), Benjamin începe o serioasă serie de experimente cu halucinogene.

[…….]

Corectitudinea Politică

Analiza Adorno-Benjamin reprezintă aproape întreaga baza teoretică pentru toate trendurile estetice „politically correct”, ce acum invadează toate universităţile.

Post-structuralismul lui Roland Barthes, Michel Foucault şi Jaques Derida, semiotica lui Umberto Eco, deconstructivismul lui Paul de Man, toate îl citează deschis pe Benjamin că sursă a operei lor. Opera „Numele trandafirului” a lui Eco este aproape un tribut adus lui Benjamin. De Man, fost colaborator nazist în Belgia, care a devenit apoi prestigios profesor la Yale, şi-a început cariera traducându-l pe Benjamin. Celebra afirmaţie din 1968 a lui Barthes „autorul este mort” face referire la enunţul anterior a lui Benjamin „Adevărul este moartea intenţiei”.

Benjamin a fost chiar numit moştenitorul lui Leibnitz şi Wilhelm von Humbold – filologul colaborator a lui Schiller, ale carui reforme educaţionale au contribuit la fantastica dezvoltare a Germaniei din secolul 19.

În 1991, Washington Post îl numeşte pe Benjamin „cel mai fin teoretician literar german al secolului” (mulţi însă ar renunţă însă la termenul „german”).

Cititorii au auzit cu siguranţă povestea terifiantă despre cum un department de studii afro-americane a interzis opera Othello, deoarece este „rasistă” sau cum un profesor feminist radical a predat, în cadrul unei întâlniri a Asociaţiei de Limbi Moderne că „vrăjitoarele sunt adevăratele eroine ale operei Macbeth”.

CONTINUARE aici – http://www.culturavietii.ro/2017/02/18/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica-ii/

PARTEA 3 –

II. Establishmentul devine bolşevic. Divertismentul înlocuieşte arta

Adorno a înţeles perfect acest potenţial, scriind în 1944: „Televiziunea tinde către o sinteză a radioului şi filmului şi dezvoltarea ei e reţinută momentan doar din cauza faptului că părţile interesate nu au ajuns încă la un acord, dar consecinţele ei vor fi enorme şi vor promite să intensifice sărăcirea esteticului aşa de mult, încât, în viitorul apropiat, vălul subţire al identităţii tuturor produselor culturii industriale poate fi aruncat triumfător la scenă deschisă, împlinind astfel visul Wagnerian al Gesamtkunstwerk – fuziunea tuturor artelor într-o singură lucrare”.

Se poate astfel remarca astfel că formele profund iraţionale ale divertismentului modern – conţinutul stupid al majorităţii programelor şi filmelor, faptul că la un post de radio clasic se difuzează Stravinsky alături de Mozart nu este întâmplător. Lucrurile au fost planificate în acest sens. Planificarea a fost atât de reuşită încât nimeni nu se întreabă asupra motivaţiilor ascunse sau originilor.

Afla mai mult= http://www.culturavietii.ro/2017/02/25/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica-iii/

PARTEA  4-

III. Creând „opinia publică”: „Personalitatea autoritară”. Bogeyman şi Biroul pentru Servicii Strategice (OSS)

Eforturile conspiratorilor Proiectului Radio de a manipula populaţia a dat naştere pseudo-ştiinţei moderne a sondării opiniei publice în vederea creşterii controlului asupra metodelor pe care aceştia le dezvoltaseră.

Astăzi, sondajele de opinie publică, asemeni ştirilor televizate au fost complet integrate în societatea noastră. Un „studiu ştiinţific” despre ceea ce se spune că ar crede oamenii în legătură cu o problema poate fi produs în mai puţin de 24 de ore. Unele campanii pentru birourile politice de nivel înalt sunt total structurate de către sondaje. În realitate, mulţi politicieni încearcă să creeze „problematici” ce, în esenţă, sunt lipsite de importantă, dar despre care se ştie că vor arată bine în sondaje, pur şi simplu pentru a-şi întări imaginea şi popularitatea. Importante decizii politice sunt luate în funcţie doar de sondaje, ignorându-se votul cetăţenilor sau al Parlamentului. Ziarele chiar vor scrie ocazional editoriale moralizatoare, chemând oamenii să gândească independent, în acelaşi timp însă trimiţând cecuri grase organizaţiei locale de sondare a opiniei publice.

[….]

PARTEA 5 –

IV. Erosul aristotelian: Marcuse şi contracultura drogurilor promovate de CIA

În 1989, Hans Georg Gadamer, unul dintre protejaţii lui Martin Heidegger şi ultimul din generaţia originală a Şcolii de la Frankfurt a fost rugat să ofere o apreciere a propriei munci de către ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung. El a declarat: „Cineva trebuie să conceapă etica aristoteliană ca reprezentând adevărata împlinire a provocării socratice, pe care Platon a plasat-o în centrul dialogurilor sale asupra interogaţiei binelui”.

Platon descrie ideea de bine că fiind ultima şi cea mai înalta idee, ce se presupune a fi cel mai înalt principiu al existenţei pentru Univers, Stat şi sufletul uman. La polul opus acestui principiu, Aristotel opune o critică decisivă, sub formula celebra „Platon este prietenul meu, dar adevărul este prietenul meu şi mai mult”. El a respins ideea că binele este principiul universal al existenţei, presupus a opera în acelaşi fel atât pentru cunoaşterea teoretică, cât şi pentru cunoaşterea practică şi activitatea umană.”

Această afirmaţie nu numai că enunţă succinct filozofia subiacentă a Şcolii de la Frankfurt, dar sugerează, de asemenea, un punct de inflexiune în jurul căruia putem ordona o mare parte a disputei filozofice a ultimelor două milenii. În termeni simpli, corecţia aristoteliană adusă lui Platon ascunde fizica de metafizică, relegând Binele la un simplu obiect al speculaţiei, asupra căruia „cunoaşterea noastră rămâne la nivelul ipotezei” – în cuvintele lui Wilhelm Dilthey – filozoful favorit al Şcolii de la Frankfurt.

Revoluţia psihedelică a CIA…..

CONTINUARE aici – http://www.culturavietii.ro/2017/03/12/noua-era-intunecata-scoala-de-la-frankfurt-si-corectitudinea-politica-v/

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Mar 15, 2017 @ 02:36:37

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: