Preşedintele ţării, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel pentru discuţii în Casa Parahială

Foto Libertatea

Speram (nadajduim) ca la aceasta intalnire s-a discutat si initiativa Coalitie pentru familie…

Prodocens Media: 

KLAUS IOHANNIS, ÎNTÂLNIRE CU PATRIARHUL DANIEL

CEL MAI PROBABIL, DISCUŢIILE AU AVUT ÎN VEDERE ŞI MODUL ÎN CARE AR TREBUI DEFINITĂ FAMILIA ÎN CONSTITUŢIE

Administrația Prezidențială a confirmat întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi Patriarhul Daniel, conform Agerpres. „A fost o vizită privată”, a subliniat sursa citată. Întâlnirea nu a fost anunţată anterior de Administraţia Prezidenţială, fiind vorba de o întâlnire privată.

Discuţiile au avut loc în Casa Parahială, conform Realitatea TV.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, marţi seară, că preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită privată patriarhului Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, cei doi având o discuţie legată de manifestările organizate cu prilejul centenarului Marii Uniri şi de sfinţirea Catedralei Naţionale, Conform news.ro.

– Afla mai mult : Realitatea.net

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Mar 15, 2017 @ 03:37:32

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: