Schimbare „seismică” la ONU: Comisia Națiunilor Unite privind Statutul Femeilor adoptă atitudini pro-viață și pro-familie, sub bagheta noii delegații americane

Neincluderea avortului între „drepturile sexuale și reproductive” și afirmarea importanței rolului femeii care se dedică familiei – două succese majore orchestrate de noua delegație a SUA la Națiunile Unite.

Alegerea președintelui Trump în Statele Unite începe să-și arate roadele și la ONU. După ce vreme de 8 ani imensa influență politică și financiară a administrației Obama a fost folosită pentru a transforma Organizația Națiunilor Unite în cel mai radical suporter al avortului, noua delegație americană, sub conducerea ambasadoarei Nikki Haley, ia poziție clară în favoarea protejării adevăratelor drepturi ale omului, în primul rând a dreptului la viață.

Mai exact, în timpul recent încheiatei reuniuni a Comisiei Națiunilor Unite privind Statutul Femeilor, care a avut loc între 13 și 24 martie la New York, delegația americană a afirmat, prin d-na Haley, o poziție publică pro-viață cât se poate de clară, atât în timpul dezbaterilor preliminare cât și în negocierile pentru declarația finală.

Astfel, consensul internațional asupra politicilor ONU privind „sănătatea sexuală și reproductivă” nu „creează … un drept la avort”, se arată în punctul de vedere al delegației Statelor Unite oferit la discuțiile în vederea adoptării documentului final al reuniunii, cunoscut sub numele de Agreed Conclusions (Concluziile agreate – documentul va fi disponibil în câteva zile).

Dreptul la viață al copilului nenăscut și avortul sunt permanent un subiect de dispută în reuniunile Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, fiind dezbătute cu fiecare ocazie, laolaltă cu cele mai avangardiste și controversate politici sociale.

În general, guvernele și agențiile ONU care promovează avortul o fac fie direct, fie prin folosirea unor eufemisme precum „drepturi sexuale și reproductive”.

Anul acesta însă, mulțumită delegației SUA, acordul final nu doar că a omis obișnuita referință la „avortul sigur și legal” dar a exclus existența vreunui „drept la avort” din toate referințele la „sănătatea sexuală și reproductivă” și „drepturile reproductive”, angajând națiunile în efortul de a evita avortul și de a refuza să-l considere ca metodă de „planificare a familiei”.

Uniunea Europeană – frustrare și izolare

Acordul final al reuniunii Comisiei ONU privind Statutul Femeilor a fost o lovitură puternică aplicată țărilor europene, care promovează nu doar avortul dar și „educația sexuală completă”, despre a cărei nocivitate am vorbit în repetate rânduri. Un efort de ultimă oră al delegațiilor statelor UE de a elimina excluderea avortului din conținutul termenilor „sănătate sexuală și reproductivă” a eșuat.

Afla mai mult – CULTURA VIETII

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. octavpelin
    Mar 26, 2017 @ 02:10:07

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: