Viorel Iuga – C O M U N I C A T

Deputaţii noştri au scos de pe ordinea de zi proiectul de lege pentru organizarea referendumului în vederea modificării Constituţiei, motivând că nu ştiu exact unde trebuie votat întâi!
Acţiunea aceasta mă determină să mă gândesc la câteva posibilităţi:

1. Domniile lor sunt sinceri şi chiar nu ştiu unde trebuie votată legea. În cazul acesta cred că ar fi normal să îşi ceară scuze pentru că nu s-au informat la timp şi dacă nu pot repara greşeala imediat, să îi lase acolo pe cei care ştiu legile şi doresc să le respecte.

2. Domniile lor ştiau ce au de făcut, însă ne cred aşa de naivi încât nu pricepem jocurile prin care încearcă să saboteze proiectul de schimbare a Constituţiei. Dacă aceasta este situaţia, îi informăm că am început să ne trezim. Dacă nu au remarcat, sunt mai naivi decât noi.

3. Domniile lor cred că Dumnezeu este o idee, o poveste… În cazul în care gândesc aşa, îi asigurăm că nu va dura mult şi se vor întâlni cu realitatea. Dumnezeu există, El este atotputernic, sfânt, drept şi clar atât în oferte, cât şi în aşteptări. Ideea familiei a fost a Lui şi El a creat-o aşa cum a ştiut că este bine. Cine se supune deciziilor Lui prezentate în Sfintele Scripturi va avea parte de binecuvântări vremelnice şi veşnice. Cine i se împotriveşte, indiferent de persoană, va suporta consecinţele.

Continuăm să ne încredem în Dumnezeu. El ne iubeşte şi nu ne va dezamăgi!

Anunțuri

3 comentarii (+add yours?)

  1. mike
    Mar 28, 2017 @ 21:37:48

    Ghicitoare –cum se numeste omul, care se teme de o echipa de oameni si nu se teme de o tara intreaga ,care culmea ,la ales ca sa o reprezinte?? Tradator? Inconstient? Prost?– Exclud cuvintele inconstient , prost– fiindca tara a ales oameni ,,destepti”– Ramine -cuvintul –tradator –iar tradatorii de tara , stiu ei bine ,la ce se vor astepta -Wake up Romanians

  2. barzilaiendan
    Mar 28, 2017 @ 21:57:07

  3. octavpelin
    Mar 29, 2017 @ 02:30:36

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: