SMS-ul care a ucis 13 oameni

 

Treisprezece persoane au murit în urma coliziunii între un minibus aparţinând unui grup religios şi un alt vehicul în statul american Texas, au relatat media locale, preluate de DPA.

Alte două persoane au fost rănite în accidentul produs la Concan, la 130 de km vest de San Antonio, a relatat NBC, citând Departamentul pentru siguranţă publică din Texas.

Accidentul s-a produs miercuri după-amiază în momentul în care o camionetă a făcut un viraj, ciocnindu-se frontal de minibus, la bordul căruia se aflau persoane în vârstă, pe o autostradă cu două benzi.Paisprezece persoane se aflau în minibus, care aparţine unei biserici baptiste.

Treisprezece dintre pasageri au murit, iar al paisprezecelea este în stare gravă, dar stabilă, a precizat biserica.În camionetă nu se afla decât şoferul, care a supravieţuit şi a fost transportat cu elicopterul la un spital din San Antonio.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a spus că accidentul, ale cărui cauze sunt investigate de autorităţi, este un ‘eveniment tragic’.

SURSA – JURNAL.MD

Nota ed. Cei 13 au fost membri ai Bisericii baptiste din New Braunfels, Texas

La ordinea zilei – SMS-ul care a ucis 13 oameni – 03 Apr 2017

Interviu cu Vicepresedintele Asociatiei Politistilor Crestini din Romania, Petrica Bohus, si cu Ionut Haidu, instructor auto si pastor.
Ascultati LA ORDINEA ZILEI azi la ora 13:20 si in reluare la 18:20

– pe 92,2 FM in Timisoara
www.rve-timisoara.ro
– pe aplicatia de Android
– pe aplicatia de iPhone
– prin telefonul 031-5040455
Din arhiva:
– site-ul nostru: http://www.rve-timisoara.ro/arhiva-emisiuni
– pe Youtube, canalul rve.timisoara:https://www.youtube.com/watch?v=uGbNQdc5omw
Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. Y
    Apr 03, 2017 @ 12:06:29

    Ce ciudat!! Pentru ca sms-ul „nu este pacat”!… Nu-i asa?

    Sau poate…? Poate ar fi bine ca macar din cand in cand sa fim atenti in jurul nostru si nu dupa ecranele telefoanelor sau calculatoarelor etc.? (ca de exemplu cand suntem la volan ar fi indicat sa fim atenti la drum…)

    Am trimis si eu un e-mail la grupul la care trimit mereu, acum mai multi ani, in care am trimis un video FOARTE EXPLICIT cu un accident real, cu o masina de teren care s-a izbit frontal in ditamai tirul si a fost pur si simplu PULVERIZATA in mii si mii de bucatele, ca si cum ar fi fost confetti si nu masina de teren!! (si chiar era o masina foarte mare si solida) Cauza accidentului? Soferul era atent la telefon… Nici nu si-a dat seama ca trecuse de linia continua… si ajunsese pe contrasens! Cand si-a dat seama, a tras BRUSC de volan, s-a izbit intr-un camion din dreapta lui (de pe banda intai) si din camionul ala, cumva a ricosat, drept sub rotile tirului care venea pe sensul celalalt!! OARE O FI INTELES CINEVA MESAJUL? Sincer nu cred!… Sincer nici din acest articol nu cred ca va trage cineva o concluzie buna! Iubim mult prea mult ecranul telefonului, sms-urile, „socializarea” etc. Am muri pentru ele cu bucurie oricand! Sunt astarteea noastra, placerea noastra de toate zilele!! Pana si pe Dumnezeu IL lasam pe locul 2 in fata …ecranului!!

    Cam trist… Intr-un fel e mai ferice de cei care au murit in accident decat de noi, care iubim „tehnologia”, telefoanele, falsa socializare etc.

  2. dininimapentrutine
    Apr 03, 2017 @ 13:09:57

    Doamne ai milă!

  3. octavpelin
    Apr 04, 2017 @ 02:53:48

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

  4. dininimapentrutine
    Apr 04, 2017 @ 03:13:31

    A republicat asta pe Pastor Ciprian Barsan .

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: