Iosif Ton – MESAJ DE INVIERE

VINEREA MARE SI DIMINEATA INVIERII AU PRODUS SI INTRODUS IN OMENIRE TOATE ACESTE REALITATI DIVINE.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât L-a dat pe unicul Său Fiu–

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de bunătate şi de adevăr–

Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu a intrat în umanitate şi a cuprins în Sine toată umanitatea, aşa încât pe dealul Golgota noi toţi, toată omenirea,

am fost răstigniţi împreună cu El, am murit înpreună cu El, am fost îngropaţi împreună cu El.

Măcar că eram morţi în greşelile şi în păcatele noastre, Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos.

Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Cristos şi ne-a făcut să şedem  împreună cu El în locurile cereşti, fiindcă suntem în Cristos.

Căci noi suntem capodopera (în greacă „poema”) lui Dumnezeu si am fost plantaţi (încorporaţi) în Cristos în vederea unui nou fel de viaţă, caracterizat prin bunătate.

Notă explicativă: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut una cu noi prin întrupare; această realitate a devenit a noastră când am crezut în El, (Romani 3:26) şi când am facut mărturia credinţei noastre prin botez  (Romani  6:1-6).

Ce urmează?

Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după (să gândiţi, să urmăriţi) lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la (preocupaţi-vă cu) lucrurile de sus, nu cu cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.

Omul vostru cel vechi a murit şi a fost îngropat cu Cristos

şi voi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care este în proces de înnoire după chipul lui Dumnezeu.

Noul fel de viaţă (chipul lui Dumnezeu în voi) descris pe larg:

Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu (însuşiţi-vă, dezvoltaţi în caracterul vostru) o inimă plină de compasiune, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă (toleraţi-vă, acceptaţi-vă) unul pe altul şi dacă unul are motiv să se plângă de altul, iertaţi-vă cum v-a iertat Cristos pe voi. Dar mai presus de toate, echipaţi-vă cu dragostea, care este perfecţiunea în relaţii… Cuvântul (învăţătura) lui Cristos să locuiască din plin în voi, cu toată înţelepciunea (adică toată înţelepciunea voastră să fie informată şi dirijată de învăţătura lui Isus!).

În Vinerea Mare, pe Golgota, păcatele voastre au fost spălate, voi aţi fost împăcaţi cu Dumnezeu şi stăpânirea celui rău şi a duhurilor rele  asupra voastră a fost anulată. Dar cel rău şi duhurile rele sunt lăsate să existe şi să încerce să vă înşele, dar nu mai au autoritate şi putere decât dacă voi ascultaţi de ele. De acum, proprietarul vostru este Isus. Dar voi decideţi dacă Îl ascultaţi pe El sau decideţi să ascultaţi de cel rău.

Unirea cu Cristos L-a adus pe Duhul lui Cristos (Duhul Sfânt) să locuiască în voi şi El a devenit Duhul minţii voastre. Şi

Legea Duhului vieţii în Cristos ne-a eliberat de legea păcatului şi a morţii… Şi prin Duhul Sânt aveţi capacitatea şi puterea să nu mai ascultaţi de îndemnurile celui rău şi a duhurilor răutăţii. Calitatea de fii şi fiice ale lui Dumnezeu se vede din faptul că acum trăiţi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu.

Dumnezeiasca Lui putere v-a dat tot ce vă trebuie pentru a putea trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu. Când Dumnezeu v-a dat promisiunile Lui cele nespus de scumpe, de preţioase, adică pe Domnul Isus şi pe Duhul Sfânt, prin aceasta v-a făcut să fiţi parteneri cu natura divină. Dar aceste înzestrări divine vă obligă acum pe voi să vă daţi toate silinţele  să dezvoltaţi în voi chipul lui Dumnezeu. Nu vă mai puteţi plânge că sunteţi slabi, deoarece puterea lui Dumnezeu este în voi prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt.

Vinerea Mare şi dimineaţa Învierii au produs şi introdus în omenire toate aceste realităţi divine.

Cristos a înviat!  Bucuraţi-vă!  Fie toate aceste adevăruri ale voastre personal!

(Cuvintele în italice le puteţi găsi în Ioan 3:16; Ioan 1:14; Efeseni 2: 1-11; Romani 3, Romani 6, Romani 8; Coloseni 3:1-16; 2 Petru 1:2-11)

SURSA – http://iosifton.ro/blog/mesaj-de-inviere_2017_04_16_blog

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. Valeria Iancu
    Apr 19, 2017 @ 00:05:55

    A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blogosfera Evanghelică

Vizite unicate din Martie 6,2011

free counters

Va multumim ca ne-ati vizitat azi!


România – LIVE webcams de la orase mari

Click pe harta pt ora actuala

%d blogeri au apreciat asta: